REVOLUTIA - Roman de Dinu Nicodin, pseudonimul lui Dinu C. Ioanid. Apropiat al lui Eugen Lovinescu, a frecventat cenaclul "Sbura-torul", unde a si citit cu succes- numeroase fragmente. intr-o nota la prima editie, reluata in a doua, autorul afirma ca intaicle trei capitole ale cartii au fost publicate, incepand cu 14 februarie 1938, in mai multe numere succesive ale "Cuvantului", pana la suprimarea ziarului. Analizand alte proze ale lui Dinu Nicodin , Perpessicius mentioneaza ca sub titlul Domnul primar, in primul numar al "Revistei Romane", a aparut capitolul cutremurator din Revolutia, consacrat torturii si executiei lui Jcan-Sylvain Bailly. Romanul a cunoscut, pana in zilele noastre, o singura editie, in doua volume, scoase in 1943 la editura "Socec".
Vazand lumina tiparului intr-o perioada agitata, in care nu viata literara focaliza interesul tuturor, a fost putin citit si sporadic comentat (v. infra), Perpessicius si Ion Negoitescu devenind admiratorii ncreticenti ai cartii. Tirajul redus si apoi trecerea ei in fondurile secrete ale marilor biblioteci din tara, textul fiind in neconcordanta cu viziunea "oficiala" asupra Revolutiei franceze, explica si restransa ei circulatie ulterioara. Abia in anul 2000, sub competenta ingrijire si prefatare a lui Ion Simut, care izbuteste creionarea profilului spiritual al omului (1886-l948) si deslusirea operei, apare la .Albatros" a doua editie, intr-un singur si masiv volum, repunandu-sc astfel in circulatie o scriere de reala originalitate, uimitoare in multe privinte si definitorie pentru pro/alor. intr-o nota riguros intocmita, Ion Simut semnaleaza diferentele dintre cele doua editii, motivandu-si interventiile, necesare pentru o mai lesne orientare a cititorului intr-o constructie epica stufoasa, cu salturi in timp si spatiu capricioase si cu un numar coplesitor de personaje. Despre geneza romanului, Dinu Nicodin da informatii in singurul interviu cunoscut noua. El vorbeste despre impresia puternica pe care i-a facut-o Rascoala lui Rcbrcanu, "aceasta carte masiva, epica, dura, cu un subiect atat de vast". Nu numai existenta catorva "tipuri impresionante" l-a pus pe ganduri, cum singur spune, dar si convingerea ca, in evenimentele violente ale Trantei sfarsitului de veac al XVIII-lea, "e sursa oricarei miscari colective, in stil mare".
"Romanul demistificarii revolutiei franceze" (I. Simut) ofera prilej de meditatie pe marginea unor momente cruciale ale destinului unui popor si chiar, prin rasfrangeri si ecouri, ale evolutiei umanitatii. Lectura conduce spre cel putin trei paliere temporale: primul cuprinde antecedentele anului 1789, pe acesta si urmatoarele aproape doua decenii, incluzand aparitia pe scena istoriei a lui Napoleon si ascensiunea sa atat de spectaculoasa si. profitabila mai ales pentru Franta, secatuita economic. "Traiti pe spinarea tarii unde va gasiti! Mai trimiteji-nc si noua". Indiferent daca aceste cuvinte au fost sau nu rostite, formula imbraca o insemnatate ce depaseste mult anecdotica. Practica vrea sa fixeze inceputul Revolutiei franceze in 1789 si aceasta practica este indreptatita, daca revolutia consta in esenta in manifestari violente. Dar tulburarea care duce fatal la criza formeaza introducerea necesara. Dinu Nicodin intelege exact acest lucru, si de aici, constructia romanului in etaje succesive, de unde sunt privite slabiciunea si decaderea monarhiei, prabusirea nobilimii, nasterea plutocratici si pauperizarea maselor, citadine si rurale. Desi il priveste cu simpatie pe Ludovic al XlV-lea, uneori autocenzurandu-se ironic, scriitorul sesizeaza si gravele greseli ale "regelui-soare", precum aspra sa politica financiara ori razboaiele dinastice, care au facut ca, la sfarsitul domniei indelungi a acestuia, tara sa fie ruinata. "Ludovic XIV moare. Se scumpeste ceapa, fiindca lumea cumpara pe capete, sa-si faca lacrimi. Traisera in tacere, acum rasutlau, dar nu puteau plange altfel", noteaza cu zambet subtire cronicarul. Al doilea strat temporal se cristalizeaza in jurul conexiunilor autorului, sarcastice, la realitatile sociale, financiare, politice si morale contemporane elaborarii romanului (1933-l939), uneori chiar anterioare. I. Negoitescu vede in multe dintre ele luari de pozitie fata de regimul comunist din Rusia de dupa 1917, iar Perpessicius evidentiaza atitudinea pamfletara, "infiltratia epigramatica, rasfranta in actualitate". Corespondentele sunt savuroase.
Si, in slarsit, al treilea nivel temporal, consolidat prin reflectiile cititorului de ultima ora, surprins sa descopere, adeseori cu malitie involuntara, similitudini ale trecutului cu viata - mai ales parlamentara postrevolutionara autohtona, la interval de peste doua secole. Punctele de vedere asupra Revolutiei franceze sunt si astazi multiple si nu numai diferite, dar contrastante adeseori, complexitatea momentului istoric legitimandu-Ie, consecutiv. Autorul incearca sa pledeze in favoarea unei reconstituiri nepartinitoare, avertizandu-ne inca din primele randuri ca nu se vrea "nici partas, nici potrivnic" la cele ce vor urma. Dar, in ciuda acestui deziderat, atitudinea sa conservatoare, ostila schimbarilor, promonarhica si de sustinere a bisericii, se intrevede adeseori, dupa cum violenta multimii dezlantuite asemeni unor forte oarbe este dezavuata. "Noi, intelegatori ca strambatatilc prea adanc inradacinate nu se pot vindeca fara de aceasta nemernica framantare (s. n.) a trupului social, dorim cu fiecare ca intelepciunea veacurilor viitoare, cel putin, sa aduca tamaduirea si fara de urgia varsarii de sange".
Nu se declara interpret al revolutiei, pentru ca "despre pricini si despre dezlegari abia atat cat se va infatisa din fapte si intamplari" sau, si mai limpede: "faptele istoricesti nu sunt scopul cartii noastre, abia numai istoria faptelor". Si totusi, patimas, nonconformist, cu accente subiective puternice, el califica direct si afectiv evenimentele: "nebuneala fara temei", "nerusinate vremuri!", "sarmana tara!", "domnia palavragiilor", "flecarii astia talentati" etc. Camil Petreseu in Danton, piesa publicata in 1931, limitata la o mai redusa perioada de timp - insurectia de la 10 august 1792 si ghilotinarea dantonistilor la 5 septembrie 1794 - isi propusese si el sa patrunda spiritul acestei epoci convulsionate.
In a sa "istorie dramatica" - astfel isi numea drama in Addenda la Falsul tratat - el accepta pozitia anti-radicala din partea a doua a revolutiei, in vreme ce Dinu Nicodin, in subsidiar, o condamna. Marele har al amandurora i-a facut sa confere verosimilitate umana unor figuri, exemplare sau nu, dar reprezen-tative pentru revolutie. impletire intre real si fictiv, antrenand personaje/personalitati istorice autentice si pe celelalte, imaginare, construite in spiritul propriei viziuni a autorului si menite (ic sa infrunte, subminand, fie sa fortifice po/.itia celor dintai, amandoi scriitorii si-au intemeiat operele pe o riguroasa documentare, orgolios invocata de cel dintai, mai putin reclamata de Dinu Nicodin, dar existenta, dupa cum o dovedeste nemijlocit
Abecedarul Revolutiei franceze", anexat textului literar. Prozatorul reinvie, intr-o fresca ampla, o lume distinct conturata in elemente de figuratie umana. "N-am vrut afirma el - sa fac din Revolutia o opera de document strict //. Am urmarit firul istoric in liniile lui generale. Cand e vorba de personagii cum sunt Rousseau, Voltaire, Richelieu, Danton, Saint-Just etc, i-am asezat in locul si in mentalitatea lor respectiva. Dar reconstructia mea este mai mult umana, pe urmele faptelor brute. Astfel ca mi-am pulul lua libertatea sa strecor peste tot intamplari imaginate in consensul istoric, bineinteles". Excelente reusite, fie ca sunt personaje de prim-plan, pulsand de viata sau vlaguite de spaima mortii, fie ca sunt abia schite de portret, dar in linii ferme, inconfundabile.