REPORTAJELE MELE - Volum de reportaje de F. Brunea-Fox.
Aparuta postum, in 1979, cartea cuprinde reportaje publicate de catre autor intre anii 1927 si 1938, in ziarul bucurestean "Dimineata".
Antologia debuteaza printr-o selectie inteligenta de texte ce cuprind o suma de glose ale autorului referitoare la statutul reportajului ca gen literar. O impresionanta marturisire de credinta aduce dupa sine un demers ce justifica, in opinia scriitorului, prezenta reportajului in categoria textului jurnalier. Mai acut, chiar, decat jurnalul "intim" (caci, prin insasi obligatia profesionala, realul cotidian se insira pe pagina "memorialistului" fara intermitente si sincope), textul reportajului implica in chip necesar o stare de permanenta disponibilitate, a spiritului, disciplinata riguros prin functia analitica aplicata realitatii ce inunda, adesea pana la sufocare, constiinta. "Condeiul reporterului, afirma Brunea-Fox, e intr-o continua stare de mobilizare, intamplarile publice neacordandu-i nici un ragaz.
Ele nu-l asteapta sa-si termine manichiura sau sa-si soarba tacticos cafeaua. Au iesit din actualitate, s-au si dezagregat in ecouri daca reporterul, prin indatorire vigilent, nu s-a grabit sa le surprinda proaspete, inca naclaite de vascozitatilc nasterii". O optiune interesanta aceasta, pentru autorul de poeme si schite suprarealiste, martor fervent al fenomenului avangardist, colaborator la revistele "unu" si "Integral", legat prin intime relatii de prietenie cu poeti precum Geo Bogza, Ilarie Voronca, Claude Semet, pictori ca Maxy sau Victor Brauner, ori, din Iasiul natal, "institutii literare" precum Ai. Philippide, Ionel Teodoreanu si Benjamin Fundoianu. Mediumni-tatea suprarealistului, in termenii lui Gellu Naum, devine asadar, in cazul reporterului Brunea-Fox , o paradoxala capacitate de a se lasa penetrat, locuit, nu de misterioasele obiecte dindaratul realitatii, ci de realitatea insasi, imunda cel mai adesea, in care ochiul scriitorului descopera imagini ce transcend imediatul, conjuncturalul, alcatuind un dosar al "univer-saliilor existentei".
Autorul se identifica plenar cu insasi conditia incerta, nelegiferata ca tipologie literara, a textului de reportaj, caci daca una dintre seriile volumului (Note de drum din Maramures) gloseaza implicit asupra conditiei evreitatii, identitatea inca echivoca a reportajului, ca gen, e la randul sau subiectul unei pledoarii fervente pentru o legitimare tipologica ("eu cred ca responsabilii vitrinei beletristice, specializati in sortarea genurilor literare, ar iesi din incurcatura care ii facea si ii mai face inca sa mute reportajul dintr-un galantar intr-altul, ba in cel al sociologiei, ba in acel a! documentaristicii, cand nu pe taraba de solduri denumita arhiva, daca l-ar plasa in standul memorialisticii. In definitiv, un inregistrator de evenimente, de realitati cotidiene, poate sta prea bine langa un autor de jurnale intime, cu insemnari facute sporadic, din Craciun in Paste, sau // completate tarziu, la batranete, tot cu lucruri luate din bagajul fara lacat al reporterului." - Reportajul - o identitate echivoca?).
In ceea ce priveste reportajele lui Brunea-Fox, ele apartin indubitabil literaturii de cea mai buna calitate, intrucat evenimentul real consemnat in cadrele tabletelor scriitorului devine mereu un pretext pentru o arhitectura narativa marturisind despre talentul fulminant al prozatorului, dar si despre natura umana privilegiata a sa, caci tonul, mereu echilibrat, ferit de orice excese in directia pateticului gratuit sau senzationalului cautat, nu e lipsit de o nota evidenta de compasiune fata de evenimentele tragice (sau doar dramatice) ale fiintei.
Aceasta c descoperita adesea de catre cronicar in ipostaza bataliei acerbe sau capitularii epuizate in fata gratuitului, absurdului, grotescului, implacabilului, ori, pur si simplu, a descompunerii, principiu ce pare a guverna definitiv lumea vazuta prin ochii reporterului. Dintr-o atare perspectiva, cea mai cutremuratoare serie de texte incluse in volum o constituie ciclul Cinci zile printre leprosi, o halucinanta saga reportericeasca despre lazaretul Largeanca din ostrovul Deltei, in care, in 1928, reporterul descopera saizeci de leprosi in diverse stadii ale bolii, traind in conditii inimaginabile. Balzacian in esenta, Brunea-Fox reconstituie o suma de portrete ale bolnavilor, izoland (si personalizand astfel) aceste figuri din masa diforma, cosmaresca a nefericitilor, construind fiecare dintre aceste "cazuri" in maniera hiperrcalista si propunan-du-le mereu ca elemente exponentiale ale hidosului bestiarium. Insistenta cronicarului se indreapta insa permanent catre sublinierea umanitatii acestor fapturi "smulse din lume", dialogurile cu subiectii reveland Jelii de viata in care drama pacientilor leprozeriei e adancita de obstinatia cu care incearca sa conserve un simulacru de normalitate imposibila, ce li se refuza mereu.
Profesiunea de credinta a lui Brunea-Fox este de descoperit nu doar in textele ce comunica explicit o discutie legata de conditia reportajului ca gen literar, ci si, implicita, in subiectele tratate. Obsesia constanta a reporterului este, indubitabil, aceea a demascarii lumii, a dezvaluirii esentelor sale "tari", a mecanismelor ce misca fiinta si structurile in care ea se afla angrenata, intr-o cautare neobosita a adevarului dindaratul fetelor tranzitorii. Paradoxal insa, aceasta genereaza in constiinta cautatorului si o anume nostalgie a mastii, caci demascarea lumii ii rapeste totodata acesteia si coeficientul de lirism si poeticitate, lasand-o drapata doar in vesmantul sau de trivialitate, expurgata de orice doza de inefabil, cvisecrata. Pentru o necesara forma de iluzionism, fie el naiv, parc a pleda ciclul Circul, ce graviteaza eseistic si elegant in jurul figurii clovnului, ca maestru de ceremonii al unui spectacol de masti perceput ca si conventie a bucuriei ce trebuie (in pofida naturii sale de conventie) pastrata cu orice pret. Reportajele lui Brunea-Fox imbina asadar faptul de viata cotidian, anonim, marunt uneori, cu o emotie lirica de autentica vibratie. Ele configureaza astfel o noua forma a expresiei in publicistica' romaneasca moderna, dar ii confera in egala masura autorului un legitim statut de scriitor.
