Rene Girard: minciună romantică şi adevăr romanesc referat





O foarte utila introducere in problematica studiului Minciuna romantica si adevar romanesc al lui Rene Girard credem ca este chiar Prefata lui Paul Cornea la editia romaneasca. (1) Astfel, dupa profesorul bucurestean, ideea acestui studiu este "ca domeniile romanesti sunt sudate, ca ele reprezinta fragmente ale unei «durate romanesti totale», ca «romanele se elucideaza unele pe altele»." Mai departe: "desi postuleaza, ca si structuralismul genetic al lui Lucien Goldman, existenta unei omologii intre universul imaginar al operelor si realitatea istorica, Girard tinde sa-i atribuie un statut mai mult antropologic decat sociologic. Pentru el. relatiile interpcrsonale sunt falsificate, in literatura ca si in viata, de un «dat» originar al fiintei, in speta de «orgoliu», Ia radacina caruia se afla «dorinta», inteleasa ca elan metafizic spre o transcendenta refuzata." (2) Ca dimensiune antropologica interesand spatiul romanesc, dorinta are o configuratie triunghiulara: '"Girard pleaca de la ideea ca relatia subiect-obiect nu e niciodata inocenta, in pofida unei iluzii solid inradacinate in cultura moderna, nu exista dorinta spontana, ci numai dorinta mediata: explorarea serioasa a felului nostru de a fi descopera indaratul celor mai libere si mai autonome expresii ale vointei o sugestie exterioara, un «model» pe care-l imitam. Subiectul pare a alege in functie de obiect, de virtutile lui intrinseci; in realitate, optiunea e determinata de un tert. de un «mediator». Orice dorinta este triunghiulara"

Rene Girard ne arata cum aceasta mediatic este de doua feluri: externa si interna; cat priveste cea din urma. explica savantul francez, "nu banuim ca gelozia si invidia, ca si ura, nu sunt decat denumirile traditionale ale medierii interne, denumiri care ne ascund, aproape totdeauna, adevarata natura/' (4) "Daca sentimentele modeme infloresc, faptul nu se produce fiindca «naturile invidioase» si «temperamentele geloase» s-au inmultit in mod suparator, ci pentru ca medierea interna triumfa intr-un univers unde dispar, incetul cu incetul, deosebirile dintre oameni."' (5) Cat priveste eroul specific al romanului (modem, european), perspectiva antropologica, pe care o dimensionase prefatatorul roman, se conjuga, in studiul lui Rene Girard, cu subtilitatea psihanalitica; cautat si definit in esenta lui, pe de o parte larg reprezentativa, pe de alta adanc determinata, acest component al structurii romanesti se arata pus in miscare de un impuls comun, de substrat; dorinta lui esentiala si definitorie, mediata intern, depaseste spatiul stramt al propriului cu si arata spre domeniul alteritatii: "Pentru a voi sa se «dizolve» astfel in substanta Altuia, | eroul de romanj trebuie sa simta fata de propria substanta o sila de neinvins." (6) 'Toti eroii din romane se urasc pe ei insisi, la un nivel mai esential decat acela al «calitatilor. »"(7) Universul specific romanesc, prin structura si mecanismele lui, modifica, in plan vast antropologic, statutul fiintei umane: "'Pacatul originar nu mai este adevarul tuturor oamenilor ca in universul religios, ci taina fiecarui individ si numai posedand acest subiectivism ii proclama sus si tare atotputernicia si stapanirea lui scanteietoare." "Eroul de roman este totdeauna copilul uitat de zanele cele bune in clipa botezului sau."' "'Fiecare se crede singur in infern si acesta-i infernul." (8) Dintr-o asemenea tragica pozitionare, fiinta umana in ipostaza sa de component romanesc cauta sa se salveze prin iluzia unei alte identitati; aceasta ar fi minciuna care intretine traseele destinelor specifice romanului ca si intreaga lui structura: '"Minciuna intretine dorinta triunghiulara. Eroul se intoarce patimas spre un Altul care, el, pare sa se bucure de mostenirea divina." "Constiinta dosloicvskiana. asemeni Eului kirkegaardian. nu poate dainui fara un punct de sprijin din afara. Ea nu renunta la mediatorul divin decat pentru a cadea in mainile mediatorului uman." '"A alege inseamna totdeauna sa-ti alegi un model si libertatea adevarata se situeaza in alternativa fundamentala dintre modelul omenesc si modelul divin.// Avantul sufletului spre un Dumnezeu nu poate fi despartit de o coborare in tine insuti. Invers, ascunzisurile orgoliului nu pot fi despartite de o cumplita spaima fata de Altul. " (9) Pentru ca: "Negarea lui Dumnezeu nu suprima transcendenta, ci o face sa devieze de «dincolo» spre «dincoace.»" (10) Si, mai departe, dat fiind densitatea textului, reproducem intocmai cuvintele din studiul lui Rene Girard: "in lumea de maine, afirma falsii profeti, oamenii vor fi zei unii pentru altii. [] Ei nu sesizeaza ironia propriei lor formule. Cred ca vestesc paradisul, dar vorbesc despre infern, infernul in care ei insisi sunt pe cale sa se afunde." (11) "La originea bovarismului ca si a freneziei dostoievskicne, se afla deci esecul unui plan de autodivinizare, mai mult sau mai putin constient."' (12) "Ideea antica, potrivit careia e mai anevoios sa traiesti ca om liber decat ca sclav, strabate toata gandirea sociala si politica a lui Stendhal. Merita libertatea numai acei care sunt capabili s-o cucereasca []. Numai o fiinta puternica poate trai Iara vanitate."



Din suprapunerea dintre dimensiunea metafizica si impulsul personal al dorintei se nasc multiplele ei fatete, ceea ce autorul studiului numeste Metamorfozele dorintei: "DORINTA potrivit Altuia este totdeauna dorinta de a fi Altul. Nu exista decat o singura dorinta «metafizica», dar dorintele personale ce concretizeaza aceasta dorinta primordiala variaza la infinit." (14) "Mediatorul, foarte indepartat, raspandeste o lumina difuza pe o suprafata foarte vasta." (15) "Pe masura ce rolul metafizicului creste, in dorinta, rolul «fizicului» scade. Cu cat mediatorul se aproprie, cu atat pasiunea devine mai intensa, iar obiectul se «goleste» mai mult de valoarea concreta." (16) Iar, pentru a insuma: "Formele cele mai diverse ale dorintei triunghiulare se organizeaza deci intr-o structura universala. Nu exista un aspect, la un romancier oarecare, ce sa nu se poata corela cu alte aspecte ale operei sale si cu toate operele. Asadar dorinta apare ca o structura dinamica desfasurandu-se de la un capat la altul al literaturii romanesti." "Romancierii, asezati la nivele deosebite, descriu obiectul asa cum se ofera privirii lor. Cel mai adesea, ei nu fac decat sa banuiasca metamorfozele suferite de obiect si pe acelea care trebuie sa le mai sufere. Ei nu vad totdeauna raporturile dintre propriile lor observatii si cele ale inaintasilor."

Cateva din succesivele capitole ale studiului, pornind de la cateva realitati romanesti concrete, contureaza raporturi si figuri caracteristice in care se structureaza si functioneaza elemente prototipale ale romanului modem; si de aceasta data, titlurile singure sunt elocvente pentru aria problematica si solutiile ci principale: Stapanii si sclavul, Ro.su/ sj negrul. Asceza eroului, Masochism si sadism, Lumile prousliene, Apocalipsul Dostoievskian.


In fine, ultimul capitol al studiului, Concluzii, duce traseul initial al impulsului dorintei care, cum am vazut, sub forma ei mediata interna, anima din interior personajul caracteristic romanului, spre delta finala a implinirilor, rezolvarilor sau incheierilor. Tusele finale din reflectiile lui Rene Girard prezinta tot interesul; ii dam din nou cuvantul: "'Adevarul dorintei este moartea, dar moartea nu este adevarul operei romanesti." (18) 'Triumful estetic al romancierului se confunda cu bucuria eroului care a renuntat la dorinta." (19) "Marile creatii romanesti sunt totdeauna rodul unei fascinatii depasite. Eroul se recunoaste in rivalul detestat; el nu renunta la «deosebirile» pe care le sugereaza ura. El recunoaste, in dauna sa proprie, prezenta cercului psihologic. Privirea pe care romancierul o indreapta asupra lui insusi intalneste atentia morbida pe care o atribuie mediatorului sau. Toate fortele unui spirit liberat de contradictii se unesc intr-un singur avant creator." "Concluziile romanesti sunt obligatoriu banale, deoarece ele repeta, literal, acelasi lucru." Aceasta banalitate a concluziilor romanesti nu este banalitatea locala si relativa a ceea ce a fost odinioara «original» si poate sa redevina profitand, mai intai de uitare, si pe urma, de o «redescoperire» si de o «reabilitare». Este banalitatea absoluta a ceea ce este esential in civilizatia occidentala. Deznodamantul romanesc inseamna o reconciliere inlre individ si lume, intre om si sacru. Universul multiplu al pasiunilor se descompune si se reintoarce Ia puritate." (21) "Marile concluzii romanesti sunt banale, dar nu conventionale. Lipsa lor de abilitate retorica, chiar stangacia lor le fauresc adevarata frumusete si le deosebesc net de reconcilierile mincinoase care abunda in literatura de mana a doua. Convertirea in moarte nu trebuie sa ne apara ca o alunecare spre fatalitate, ci ca o coborare cvasi-miraculoasa a harului romanesc.// Operele romanesti cu adevarat mari se nasc din aceasta clipa suprema si se reintorc la ca, asa cum intreaga biserica tasneste din altar si inainteaza spre el. Toate marile opere sunt faurite ca niste catedrale" (22) Savantul francez crede ca in concluziile marilor romane universale respira un simbolism crestin, al carui sens fundamental e ste reinvierea prin moarte, (v., in acest sens, pp. 313 s.u.)

Cum vedem, studiul abordeaza nucleele de foc ale structurii romanesti: izvorul tramei si deznodamantul. Cu tot excesul de terminologie psihanalitica, observatiile si incheierile se inscriu, insa, firesc si necesar in limitele si angrenajele de functionare ale unor mecanisme propriu-zis narative, care sunt, deci, teme ale naratologiei si carora glazura de terminologic psihanalitica le serveste mai mult pentru a le da corp si luciu. Fara a ne edifica pe un plan cantitativ prea vast asupra problemelor definitiei romanului, studiul identifica si face vizibil, totusi, pulsul viu al pulpei sale celei mai intime.












Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu











Scriitori romani