Publicat in 1938, romanul "Enigma Otiliei" apare spre sfarsitul perioadei interbelice, o perioada de puternica afirmare a speciei, fiind al doilea dintre cele patru romane scrise de George Calinescu. Scriitorul opteaza pentru romanul obiectiv si metoda balzaciana, dar depaseste programul estetic, realizand un roman modern, ce imbina elemente ale realismului, clasicismului si romantismului.
Incipitul realist al romanului fixeaza elementele temporale ("Intr-o seara de la inceputul lui iulie 1909") si spatiale (in capitala). G. Calinescu urmareste detalii pe care numai un narator specialist le-ar putea observa, de exemplu in descrierea strazii Antim, a arhitecturii casei, a interiorului. Scena jocului de carti, realizata tot in maniera realista, are scopul de a prezenta eroii principali, oferind atat date despre fiecare in parte (naratorul le realizeaza concise, dar sugestive portrete) cat si despre tipul relatiilor pe care fiecare le dezvolta fata de ceilalti. Din punct de vedere al raportului incipit-final, scrierea este un romanul circular, replica lui Giurgiuveanu "Aici nu sta nimeni!" evidentiind aceasta caracteristica. Mutatiile care se produc intre incipitul si finalul romanului sunt majore: initial cuvintele lui mos Costache reprezinta o modalitate a batranului avar de a se apara in fata intrusilor, asezate la finalul romanului ele reflecta realitatea.
Eroii romanului respecta trasaturi tipice de caracter pentru personaje lucrate in maniera clasica: avarul, parvenitul, gelosul, prin care autorul creeaza spectaculosul. Acesta conduce la constructia unor tipologii: mos Costache este avarul, Aglae este "baba absoluta, fara cusur in rau", Aurica este fata batrana, Simion este dementul, Titi este retardatul, Stanica Ratiu este parvenitul, Pascalopol este aristocratul, iar Otilia si Felix sunt victimele, "termenii angelici de comparatie", dupa cum ii numeste chiar autorul.
Felix crescuse la internat, fiind orfan de mama, si este nevoit sa vina in casa lui Costache Giurgiuveanu, tutorele sau legal, pentru a-si continua studiile de medicina. Pe fiica vitrega a lui mos Costache, Otilia Marculescu, Felix si-o amintea vag, din vremea copilariei. Aceasta il surprinde placut, la prima ei aparitie iar prin ochii tanarului este realizat primul portretul fizic al acesteia: "Felix privi spre capatul scarii ca spre un cer deschis si vazu in apropierea lui Hermes cel vopsit cafeniu, un cap prelung si tanar de fata, incarcat cu bucle, cazand pana pe umeri". Portretul ei apare conturat in opozitie cu cel al Auricai, "Insa in trupul subtiratic, cu oase delicate ca de ogar, de un stil perfect, fara acea slabiciune supta si patata a Aureliei, era o mare libertate de miscari, o stapanire desavarsita de femeie".
Otilia reprezinta nenumaratele fete ale ideii de feminitate, fiind, de asemenea, si cel mai modern personaj al romanului, atat prin tehnica de realizare (pluriperspectivism), cat si prin problematica sa existentiala. Spirit artistic, studenta la Conservator, Otilia se va apropia de Felix inca din momentul sosirii acestuia in casa. Pentru ca nu ii pregatise nicio camera, Otilia il duce pe Felix in camera sa, spatiul sau intim, prilej pentru el sa descopere personalitatea fascinanta si imprevizibila a fetei. Dezordinea caracterizeaza temperamentul nehotarat si schimbator al fetei. Acesta observa haine, carti, parfumuri, partituri aruncate la intamplare. Maniera balzaciana - reliefarea caracterului unui personaj prin descrierea mediului in care traieste - fiind elocventa in acesta scena.
Amandoi se dezvolta de-a lungul romanului, insa afectiunea stabilita inca de la inceput se pastreaza. Fiind prima lui dragoste, Felix o transforma pe Otilia intr-un ideal feminin. Comportamentul derutant al fetei, dar mai ales gesturile foarte familiare si tandre ale acesteia, il descumpanesc insa. Otilia insasi recunoaste cu sinceritate fata de Felix ca este o fiinta dificila si se autocaracterizeaza astfel: "Ce tanar de varsta mea iti inchipui ca m-ar iubi pe mine asa cum sunt? Sunt foarte capricioasa, vreau sa fiu libera! [] Eu am un temperament nefericit, ma plictisesc repede, sufar cand sunt contrariata."
Existenta lor si preocuparile de ordin intelectual aproape ca nici nu se intersecteaza cu cele ale membrilor familiei.
Felix este in permanenta gelos pe Pascalopol, pe care il acuza de sentimente nu tocmai paterne fata de cea pe care el o iubeste. In momentul in care Pascalopol vine s-o ia pe Otilia la teatru, Felix este deranjat nu de veselia fetei, ci de "satisfactia retinuta" a barbatului, "care nu se clasa deloc printre sentimentele paterne". Ciudata i se pare si inclinatia Otiliei, "o prietena de varsta lui", pentru un barbat atat de matur. Permanent aceasta relatie dintre Otilia si Pascalopol il va contraria pe tanar.
Sentimentele care se infiripa de la inceput intre ei pornesc de la o apropiere fireasca intre doi tineri, dar si de la o grija reciproca intre doi orfani, ce simt nevoia sa se apere unul pe celalalt. Otilia devine o obsesie pe care, in functie de nevoile sale, Felix o darama si o reconstruieste, fara a fi capabil de generozitati sentimentale prea mari. Otilia concepe iubirea in felul aventuros al artistului, daruire si libertate absoluta, pe cand Felix este dispus sa astepte oricat pana sa se insoare cu ea. Diferenta dintre ei si posibilitatea de a reprezenta o piedica in calea realizarii profesionale a lui Felix o fac pe Otilia sa il paraseasca si sa aleaga o casnicie cu Pascalopol.
Esecul in dragoste il maturizeaza, dandu-i putere sa nu renunte la cariera. Felix intelege ca, intr-o astfel de societate, dragostea nu mai este un sentiment pur, iar casnicia devine o afacere, nu o implinire a iubirii. Chiar el "se casatori intr-un chip care se cheama stralucit si intra, prin sotie, intr-un cerc de persoane influente".
Consider ca in relatia Felix-Otilia, femeia este cea care dovedeste ca are puterea de a decide pentru amandoi si forta de a face un sacrificiu din iubire, oferindu-i lui posibilitatea de a se implini profesional. Nici ei nu i s-ar fi potrivit viata modesta pe care ar fi fost obligata sa o duca alaturi de studentul Felix. Moartea lui mos Costache si pierderea mostenirii impune acest deznodamant.
Otilia reprezinta pentru Felix o imagine a idealului feminin, iar pentru Pascalopol o enigma. Misterul personajului pare a se ascunde in replica de neinteles de la inceputul romanului: "Noi nu traim decat patru-cinci ani".
