Nascut la 26 noiembrie 1909 in Slatina, Eugen lonescu este dramaturg, eseist, critic literar, prozator si poet.
O parte a copilariei si-o petrece in Franta, unde si urmeaza scoala primara.
Absolva apoi Liceul "Sf. Sava" (1928) si Facultatea de Litere si Filosofie a Universitatii din Bucuresti (1932). Scurt timp dupa absolvirea facultatii, este profesor de limba franceza la licee din Bucuresti si din provincie.
Debuteaza cu poezie in revista lui Tudor Arghezi, "Bilete de papagal" (1928). Debutul editorial are loc in anul 1931, cu placheta de versuri Elegii pentru fiinte mici. Colaboreaza la revistele "Viata literara", "Fapta", "Zodiac", "Facla", "Floarea de foc", "Romania literara", "Rampa", "Azi", "Meridian", "Familia", "Reporter", "Ideea europeana", "Vremea", "Universul literar", publicand cronici literare, pagini de jurnal^ eseuri, cronici plastice, poezii si fragmente de roman. In 1934 ii apare volumul Nu - "fals tratat de critica literara" -, continand opinii contestatare si nonconformiste, vizand scriitorii contemporani consacrati: Arghezi, Camil Petrescu, E. Lovinescu, Ion Barbu, Mircea Eliade. In 1938-l939 obtine o bursa de doctorat la Paris. Pleaca, din nou, in Franta in . in 1950 debuteaza ca dramaturg cu piesa Cantareata cheala. Opera sa dramatica include peste treizeci de piese traduse si jucate pretutindeni in lume. in 1970 devine membru al Academiei Franceze. Este doctor honoris causa al mai multor universitati din Europa si America.
Eugen lonescu s-a impus ca teoretician al avangardei teatrale din deceniul al saselea, asa-numitul "teatru al absurdului". Cele mai cunoscute piese ale sale, scrise in limba franceza, aparute si in traducere romaneasca, sunt: Cantareata cheala, Scaunele, Lectia, Ucigas fara simbrie, Rinocerii, Setea si foamea. Regele moare. Este autor al mai multor volume de nuvele, jurnal si publicistica. Se stinge din viata la Paris, la 28 martie 1994.
PREZENTAREA TEXTULUI - Regele moare de Eugen IONESCU
EUGEN IONESCU SI ANTI-TEATRUL |
Admirator al lui Caragiale, traducator al lui Urmuz, teoretician al avangardei teatrale din deceniul al saselea, Eugen lonescu fundamenteaza o noua conceptie asupra spectacolului dramatic. Este un anti-teatru, care neaga atat coerenta limbajului, cat si structurile dramatice traditionale. Vidul cuvintelor si neantul ontologic impiedica comunicarea, personajele sunt niste marionete (Cantareata cheala. Scaunele). Totusi, odata cu piesele Rinocerii, Ucigas fara simbrie. Regele moare, personajele lui lonescu ajung sa exprime esenta conditiei umane, angoasele fiintei, intr-o formula teatrala cu totul noua, in care tragicul se impleteste cu poezia si absurdul.
"ACTUL DE A MURI CA MOTIV DRAMATIC." |
Aparuta la Editura Gallimard in 1963 si tradusa in romaneste in 1968, piesa Regele moare aduce pe scena "actul de a muri ca motiv dramatic exclusiv, fara alt nod conflictual" (Al. Paleologu, Spiritul si litera). Pentru prima data, moartea devine chiar substanta piesei; nu moartea ca deznodamant tragic, ci moartea ca eveniment unic si irepetabil pentru fiecare individ.
Regele Berenger, cu cele doua sotii ale sale. Maria si Margareta, cu doctorul (care este totodata calau si astrolog), cu slujnica Juliette si cu batranul guard traiesc intr-un regat intrat in stare de dezagregare, de "imputinare", un regat pustiu, care se va stinge odata cu regele: ordinea cosmica si ciclurile naturii se dezagrega, zidurile se surpa, panzele de paianjen invadeaza odaile. Aceste semne ale mortii nu sunt ignorate decat de rege, iar regina Margareta si doctorul trebuie sa-l pregateasca intr-un scurt ragaz pentru moarte. Drama o reprezinta tocmai conflictul interior al omului ce descopera ca va muri, tocmai reactiile sale in fata mortii, agonia, incercarea de a se agata cu orice chip de viata. Orice amanunt al vietii cotidiene, orice lucru neinsemnat dobandesc din aceasta perspectiva o importanta coplesitoare: pisicuta pe care a iubit-o, rasolul de la pranz capata o valoare absoluta pentru rege, caci ele reprezinta existenta. Moartea semnifica, oricat am incerca sa ne pregatim, intrarea in neant; ea echivaleaza cu stingerea lumii intregi. in plus, moartea este o experienta atat de intima, imposibil de transmis, o experienta unica, in care individul este atras singur. Or, ceea ce a reusit E. lonescu prin fantezia sa (simbolica, poetica, absurda) este tocmai exprimarea inexprimabilului, impartasirea acelei propozitii intolerabile: "Voi muri".
Obsesia mortii este de altfel mai veche, ea dateaza din tinerete. in Nu apare exprimata aceasta spaima de moarte: "Mi-e teama. Am avut o data senzatia iminentei mortii: a fost o debandada in mine, o panica, un tipat din toate fibrele, un refuz ingrozit al fiintei mele intregi" (Nu, Bucuresti, 1934).
Zbaterea impotriva mortii, negarea ei, incercarea de a se agata de Maria (simbol al dragostei si al vietii) se vor dovedi zadarnice. in cele din urma Margareta, sotia cea aspra (simbol al mortii), il va ajuta sa se desprinda de viata.
Moartea reprezinta nu numai actiunea dramatica a piesei; ea confera (dupa cum observa Al. Paleologu) "o suveranitate, o eminenta absoluta consacrate si de un anumit ceremonial". Berenger devine rege pentru ca moare. Autorul pastreaza o ambiguitate in statutul personajelor: ele se comporta cand ca niste persoane banale, chiar si castelul pare o locuinta burgheza, cand asemenea unor altete regale. Dar Berenger se transforma in momentul mortii nu numai in rege, ci si in inventatorul cel mai fertil, in poetul cel mai mare (Shakespeare), in constructorul cel mai de seama (a intocmit planurile turnului Eiffel), in comandantul cel mai viteaz.
Existenta individuala devine un univers de sine statator, al carui centru este individul insusi. El, regele, creeaza florile, miresmele, culorile, anotimpurile. Guardul subliniaza aceasta: »0 lume pe masura regelui"".
"Le roi se meurt, poemul dramatic al agoniei si mortii, in care rasuna o disperare irezistibila, funciara, viscerala, e totodata un ditiramb, unul din cele mai tari elogii aduse vietii" (Al. Paleologu, Spiritul si litera).
ABSURDITATEA MORTII SI BANALITATEA VIETII
(fragment din text)
"Julietta: Voi, miliarde de morti, ajutafi-l. GUARDUL: O, Nimicnicie, ajuta-l pe Rege.
REGELE: Miliarde de morti. imi inmultesc temerile. Le urmaresc agonia.
Moartea mea ejara numar. Atatea lumi se sting in mine. Margareta: Viata e un exil. Regele: Stiu, stiu.
DOCTORUL: De fapt, maiestate, va intoarceti in patrie. MARIA: Vei merge acolo unde erai inainte de-a te naste. Nu-tifie teama. Trebuie
sa cunosti locul acela, in chip nelamurit, bineinteles. REGELE: imi place exilul. M-am expatriat. Nu vreau sa ma mai intorc acolo. Ce
lume era aceea? Margareta: Adu-ti aminte, fa un efort. REGELE: Nu vad nimic, nu vad nimic. Margareta: Adu-ti aminte, hai, gandeste, hai, cugeta. Gandeste, gandeste, n-ai
gandit niciodata.
DOCTORUL: Nu s-a gandit niciodata la asta. Maria: Lume de apoi, lume pierduta, lume uitata, lume scufundata, inalta-te la
suprafata.
JULIETTA: Alta campie, alt munte, alta vale MaRIa: Amintiti-i numele vostru. REGELE: Nicio amintire din patria asta.
Julietta: Nu-si mai aminteste de patria lui. Doctorul: Eprea slabit, nu e in stare. REGELE: Nicio nostalgie, oricat de sfielnica, oricat de fugara. MARGARETA: Lasa-te in voia amintirilor, cufunda-te in golul amintirilor,
dincolo de amintire.
(Doctorului.,) Nu duce decat dorul acestei lumi. Maria: Amintire de dincolo de amintire, arata-i'te, ajuta-l.
DOCTORUL: E greu de tot, vedeti, pana-lfaci sa se scufunde. Margareta: Va trebui, totusi. GUARDUL: Maiestatea-sa n-afost niciodata batiscaf. JULIETTA: Pacat. N-are antrenament. Margareta: Va trebui sa invete meseria. REGELE: Cand e in primejdie de moarte, furnica cea mai neinsemnata se zbate,
e parasita, despartita brusc de semenele ei. Si-n ea se stinge o lume. Nu e
firesc sa mori, daca nu vrei. Vreau sa exist. () Margareta: Au mai ramas treizeci si doua de minute, treizeci de secunde. REGELE: Ma ridic.
DOCTORUL: Epenultima tresarire.
I-a vorbit Margaretei.
Regele cade in fotoliul cu rotile pe care Julietta l-a apropiat de el.
E invelit, i se pune o buiota, el rosteste inainte:
Regele: Ma ridic.
Buiota, cuvertura etc. apar incetul cu incetul in scena care urmeaza, aduse de Julietta.
MARIA: Gafai, ai obosit, odihneste-te, ai sa te ridici mai pe urma. Margareta (Mariei): Nu minti. Nu-l ajuti cu nimic. REGELE (in fotoliu^: imi placea muzica lui Mozart.
Margareta: Ai s-o uiti.
Regele (Juliettei,): Mi-ai carpit pantalonii? Crezi ca nu mai am nevoie de ei?
Mantia mea de purpura avea o gaura, l-ai pus un petic? Mi-ai cusut nasturii
care lipseau la pijama? Mi-ai dat pantofii la pingelit? Julietta: Nu mi-a fost gandul la asta.
REGELE: Nu ti-a fost gandul la asta! La ce te gandesti? Spune-mi, ce-ti face
barbatul?
Julietta si-a pus sau isi pune boneta de infirmiera si un sort alb.
JULIETTA: Sunt vaduva.
REGELE: La ce te gandesti cand faci curat prin casa?
JULIETTA: La nimic, maiestate.
In tot ce spune Regele in scena aceasta, trebuie sa apara mai degraba nauc, buimacit, decat patetic.
REGELE: De unde vii? Cine sunt ai tai?
Margareta (Regelui): Niciodata nu te-a interesat.
Maria: Niciodata n-a avut vreme s-o intrebe.
Margareta (Regelui): Dar lucrul nu te intereseaza in fond.
DOCTORUL: Vrea sa castige timp.
REGELE (Juliettei): Povesteste-mi viata ta. Cum traiesti?
Julietta: Am o viata grea, stapane.
REGELE: Viata nu poate fi grea. E o contradictie.
JULIETTA: Viata nu efrumoasa.
Regele: E viata.
Nu e un adevarat dialog. Regele vorbeste mai degraba cu sine insusi.
Julietta: Iarna, cand ma scol, e inca noapte. Sunt rebegita de frig.
REGELE: Si eu la fel. E un frig de alta natura. Nu-ti place sa-ti fie frig?
JULIETTA: Vara, cand ma scol, abia daca se crapa de ziua. Lumina e palida.
REGELE (cu incantare): Lumina e palida! Sunt tot felul de lumini: albastre,
trandafirii, albe, verzi, palide!
Julietta: Eu spal toata rufaria casei, la spalatorie. Ma dor mainile, mi-a crapat
pielea.
REGELE (cu incantare): Te doare.
Te ustura pielea. Nu ti-au cumparat inca o
masina de spalat? Margareta, cum de nu e o masina de spalat rufe la palat? Margareta: A trebuit s-opunem amanet pentru un imprumut de stat.
JULIETTA: Desert oalele de noapte. Fac paturile.
REGELE: Face paturile! Acolo te culci, adormi, te trezesti. Ai bagat de seama ca te trezesti in fiecare zi? Sa te trezesti in fiecare zi
Vii pe lume in fiecare dimineata."
|
BIBLIOGRAFIE;
Balota, Nicolae - Labirint, Ed. Eminescu, Bucuresti, 1970; Paleologu, Al. - Spiritul si litera, Ed. Eminescu, Bucuresti, 1970; Negoitescu, Ion - insemnarile unui cosmopolit, Ed. Paralela 45, Pitesti, 1999.
