RECVIEM PENTRU NEBUNI SI BESTII
- Roman de Augustin Buzura. Apare la Editura Univers din Bucuresti, in . Romanul constituie una dintre cele mai bune realizari ale lui Augustin Buzura si este evident un rezultat al obsesiilor personale postdecembriste ale scriitorului, dar si ale celor scripturale.
Recviem nu schimba formula cunoscuta a romanelor lui Buzura, dar o duce la perfectiune. Descoperim si in acest roman structura realist psihologica a mai vechilor Orgolii, spre exemplu, dar si impletirea mai multor discursuri paralele, trei in cazul cartii de fata. Ele nu mai apar insa ca discursuri concurente, negandu-se reciproc intr-o competitie pentru suprematie (un joc de putere, in fond, pentru revendicarea univoca a Adevarului), ci ca o structura orchestrata de o maniera care sa sustina un discurs dominant, singurul creditat, si care se desfasoara dintr-un capat in celalalt al romanului sub forma monologului indirect liber al protagonistului.
Cartea reprezinta in egala masura o fresca. Socialul si istoricul abunda, pentru a configura o lume in care eroul romanului, din nou un neadaptat, in cea mai buna traditie buzuriana, isi consuma energia morala, etica si justitiara enorma pedaland in gol la angrenajul unei lumi care se misca mult, tara a-si schimba insa natura funciarmente corupta. O natura dureroasa, ucigatoare, in care cateva "suflete tari", in terminologia camilpe-Iresciana, urmeaza un traseu chinuitor, marcat de tradare, minciuna, lasitate, violenta si, adesea, moarte. Radiografia societatii romanesti totalitare (o imagine ce ar fi avut sanse nule de publicare in epoca descrisa, ba, mai mult decat atat. si-ar fi periclitat in mod cert autorul), filmul subiectiv, lacunar, al unei revolutii buimace si confiscate, noua societate, guvernata de produsele celei vechi si formulata pe principiile violentei si trivialitatii, ambalate intr-un discurs fariseic desantat, sunt, toate, marcile specifice ale unei lumi deflagrate, in deriva controlata. O lume al carei amoralism fervent e samburele raului ce macina din interior, dislocand destine, nascand angoase, maculand orgolios adevaruri si stari, asumand vicios o natura periferica. Cartea se construieste pe o suma de puneri in abis succesive. Protagonistul. Matei Popa, profesor de istorie si gazetar de vocatie, poarta un razboi dur, de uzura, cu cativa dintre potentatii corupti ai unei societati romanesti pervertite, undeva la sfarsitul anilor nouazeci. Aceasta este naratiunea rama. In cadrul ei. eroul este fortat la o existenta dubla, chinuita si amenintata, in care instinctul de conservare arc de luptat, in planul unei interiorilati torturate, cu principiul moral si etic. Matei Popa traverseaza astfel o criza de care personajele romanelor lui Buzura nu sunt deloc straine.
O criza care nu aluneca intr-o zona a metafizicului si nu isi gaseste suport si rezolvare in vreun artificiu psihologic al explicativului, ci care ramane dureros ancorata in realul crud, vicios, in structurile pernicioase ale lumii ca atare, vazuta si resimtita acut in realitatea ei, ce nu lasa loc iluziei. Din acest punct de vedere, ontologia eroului lui Buzura reprezinta un traseu fracturat, caci el ramane mereu prizonier al propriilor intrebari. Raspunsurile, atunci cand se ivesc, sunt partiale sau -temporare. O astfel de suspendare a personajului deasupra unui vid al incertitudinii adauga un plus la natura dramatica a cartii. Obiectele unei atare existente nu sunt finalitatile, niciodata atinse, ci insasi trairea, actul de a fiinta, chimia intensa a faptului de a fi in lume. Reprezentant paradigmatic al "crizismului" ontologic, fortand marginile existentialismului. Matei Popa are si o acuta constiinta a damnarii, care duce la gesturi paradoxale. In povestea-cadru. Popa este agresat de un grup de personaje oculte, in jurul carora graviteaza cativa "sateliti" secundari, scosi in fata pentru a purta negocierile. Epoca este sfarsitul deceniului noua, iar tehnica, intr-o terminologie manolesciana, este aceea a "vorbirii despre traire", posterioara acesteia si comunicata priiitr-un discurs la imperfect. Magii intunecati ai intamplarii sunt Anton (personaj incert, fara o ocupatie evidenta, dar traind intr-un lux exorbitant si posedand toate semnele puterii, caci detinea dosarele de la securitate ale tuturor potentatilor zilei), Muntean (traficant de arme sub comunism, cu voia stapanirii, in slujba careia lucra, si care-si pastrase meseria, diversificandu-si, insa, obiectul muncii) si Neaga (general in retragere, fosta si actuala eminenta a militarilor radicalisti, candva de stanga, actualmente de dreapta). Din esalonul satelitilor, figurile cele mai pregnante sunt Antim, seful unei publicatii vulgare, un tabloid de scandal profilat pe "dezvaluiri senzationale", aflat la marc concurenta eu ziarul lui Popa, si doctorul Ccrnescu, un celebru ginecolog din cercurile cele mai inalte locale, santajat la randul sau prin intermediul unui dosar de securitate. Atacati mereu de Popa, cu diverse probe obtinute in urma unor anchete minutioase, clica eminentelor cenusii ajunge sa creada, in chip eronat, ca Matei Popa ar fi el insusi in posesia dosarelor lor oculte, dt care doresc cu orice pret sa se debaraseze.
Mijloacele incercate sunt multiple: mita uriasa, santaj, amenintari cu distrugerea bunurilor personale si chiar cu moartea. Ele sunt cuprinse, toate, fie in sfaturile "prietenesti" ale lui Ccrnescu, amic cu Matei Popa si cu iubita lui, Anca Negru, fie in negocieri deschise cu Antim, fie in articolele acestuia din urma cuprinzand "dezvaluiri" murdare si adesea mincinoase, fie in scrisori anonime de amenintare, ingenios si manierist intocmite. Aceste scrisori si articole alcatuiesc, de fapt, o a doua partitie a discursului romanesc (inclusiv grafic ele sunt marcate printr-un corp de litera diferit) si reprezinta catalizatorii care, in rastimpuri, determina protagonistul la plonjari in trecut si incercari de limpezire si explicitare, fata de sine, dar si fata de Anca, a acelor intamplari evocate. Documentele epistolare si publicistice arata fata neagra, cosmetica negativa, interpretarea falsa si injusta a unor drame reale din biografia personajului. Lor li se opune un corpus din ce in ce mai debordant de naratiune autobiografica a protagonistului, in care sunt dezvaluite adevaratele nuante si justificari ale actelor sale.
Actul lecturii se muta astfel intr-o a doua poveste, in rama primeia, in care istoria personajului Matei Popa se deruleaza din perioada postadolesccntei si pana in momentul rememorarii. Astfel, timpul naratiunii secunde, inramate, inainteaza galopant si subiectiv pana la a se suprapune, in final, cu timpul naratiunii prime, al naratiunii-rama. Din povestirea secunda se desprind momentele fundamentale ale existentei lui Popa si starile pe care acesta le traverseaza. Biografia familiei Popa se leaga strans de minele in care lucreaza marea majoritate a fortei de munca din orasul respectiv (nenumit in roman). Tatal, miner cu vechi state, o figura retrasa si mai degraba misterioasa, cu care Matei are dificultati in a comunica, sufera un accident (o prabusire a minei, eveniment frecvent in istoria exploatarii, care lacuse adesea nenumarate victime) in urma caruia ramane invalid si isi pierde memoria. Moare tarziu, dupa o suferinta indelungata, lasand in urma un loc umplut de frustrari ale incomuni-carii. Mama, fiinta energica, de mare forta si discretie, ce-si pune amprenta serios pe constructia psihologica a lui Matei, se retrage la tara dupa moartea tatalui, alunecand in nefiinta la fel de discret precum traise. Fratele, Visarion, figura inteligenta, dar fragila, obsedat de planuri de fuga clandestina in strainatate, termina facultatea de electrotehnica si isi ocupa timpul cu strategii de evadare din lagarul comunist. Din istoria familiei se mai desprinde o figura interesanta - bunicul dinspre tata, Visarion (fratele lui Matei isi primise numele dupa al acestuia), personaj de o forta coplesitoare, model al cuceritorului, dar si al seducatorului, fugit in paduri de groaza concentrarilor, pe timpul razboiului, vinovat, ca partizan, de moartea catorva activisti si securisti, intors acasa tarziu si plecat din nou pentru a strange fonduri si a construi o biserica, impuls venit in urma unui vis premonitoriu. Matei ii reproduce intrucatva datele caractcriale, nu insa si destinul.
Miner onest si vedeta fotbalistica a echipei judetene, descopera cartile, care nuanteaza si mai mult o viata interioara deja sofisticata. incepe cursuri particulare de engleza cu profesorul Filipescu, de a carui fiica. Elena, se indragosteste cu maxima pasiune. Scenariul amoros se construieste rafinat, evanescent, din nuante autentice. Episodul se termina insa tragic. intr-o plimbare prin padure, in afara orasului, cinci barbati ii ataca. Matei esle zdrobit in bataie si va ramane in spital, saptamani in sir, la granita dintre viata si moarte. Elena, fecioara inca, este batuta si violata in grup. Prin mari interventii, va pleca impreuna cu tatal ei in Germania, pentru tratament, de unde nu se mai intoarce decat dupa revolutie, iar intalnirea tardiva a celor doi nu mai produce nici un efect asupra lui Matei. Dupa recuperare, exasperat de dezinteresul autoritatilor in gasirea vinovatilor, Matei porneste o cruciada pe cont propriu, ajutat de cel mai bun prieten, inginerul Radu. Gasindu-l pe principalul vinovat pentru tragica intamplare, incearca sa-l ucida. Este condamnat si inchis. Dupa iesirea din inchisoare, reintegrarea sociala se produce cu greutate. Solutia, gasita de Radu, sunt antrenamentele zilnice pe stadion. Aici se produce intalnirea fasta cu Estera Braunstein, fosta alergatoare de performanta, de origine semita. O iubire devastatoare se naste intre cei doi, intrerupta insa de emigrarea in Israel a Esterei. Coplesit, Matei se raliaza planurilor de fuga ale lui Visarion, iar Estera ii intretine speranta prin scrisori clandestine. Tot ea este cea care se intoarce cu bani si organizeaza fuga. La trecerea ilegala peste Dunare, sunt descoperiti de patrula. Visarion scapa (va ajunge mai tarziu in America, unde traieste fabulos din trafic de droguri si jocuri de noroc), insa Estera este impuscata sub ochii lui Matei, care, ajuns pe malul iugoslav, traverseaza inapoi Dunarea, ca in transa, si revine in tara.
Urmeaza o lunga agonie, in care durerea pierderii iubitei se amesteca din plin cu dezgustul insuportabil fata de regimul comunist, din ce in ce mai draconic. Finalmente, Matei fura explozibil din mina, intentionand sa arunce in aer sediul judetenei de partid. Este prins si inchis. Conflictul moral al personajului este acutizat prin faptul ca, atat in prima perioada de detentie, cat si in a doua, securitatea ii face oferte mai mult decat insistente, deosebit de brutale uneori, de a deveni turnator, in schimbul libertatii si al unui "dosar curat." Matei refuza cu vehementa, ceea ce face ca pedepsele primite sa fie si mai drastice. inca in inchisoare, protagonistul asista, cu sentimente coplesitoare, la marele spasm istoric din finalul deceniului al optulea revolutia anticomunista. Participant fervent si autentic, se retrage insa, la momentul impartirii functiilor, optand pentru cariera de ziarist independent, a carui morala impecabila si usturatoare il aduce in situatiile descrise de naratiunea cadru. Finalul romanului contine iluzia unei vindecari, prin casatoria cu Anca Negru.
Aceeasi zi, insa, aduce cu ea un alt eveniment dramatic incendierea casei lui Matei Popa, anuntata cu cinism sarcastic in paginile fituicii lui Antim, o corectie aplicata in urma refuzurilor eroului de a-si vinde constiinta. Textul romanului mai este completat prin doua insertii discursive, apartinand lui Matei Popa si Ancai Negru. Sunt doua monologuri interioare in care, asadar, structura narativa, din nou in termeni manolescicni, trece de la "vorbire despre traire" la "traire vorbita". Ele sporesc tensiunea epica, dar si coeficientul de autenticitate, dand cartii un plus de substanta psihologica. Ha e cu atat mai necesara cu cat supratema acestui roman masiv, inca de la primele sale pagini, e frica. O frica adanca, viscerala, congenitala, ce tine nu de vreun orgoliu al infailibilitatii si nici macar de situatiile limita procurate cu tragica generozitate de o realitate vicioasa. Este vorba, dimpotriva, de o panica a fiintei de a nu se pierde pe sine si propriile valori, o teama de depersonalizarea si uniformizarea intr-o masa amorfa subumana, de "nebuni si bestii", liste un imn, fie el si disperat, inchinat umanului si trairii la limita, ceea ce face din romanul lui Augustin Buzura un moment cu adevarat referential in istoria literaturii romane contemporane.
