RASCOALA Roman de Liviu Rebreanu. Apare la Editura Adevarul din Bucuresti, in 1932, si este cea mai importanta creatie a scriitorului, precum si unul dintre cele mai man romane ale literaturii romane. Rascoala e o continuare Iernatica a romanului Ion, din 1920, si ar fi trebuii sa fie al doilea moment dintr-o trilogie dedicata problemelor taranesti din provinciile romanesti. O a treia carte_ din aceasla trilogie nu a mai fost insa scrisa.

In ce priveste Rascoala, acesta este romanul cu cea mai lunga perioada de elaborare din creatia lui Rebreanu 0 lunga documentare in presa vremii si in brosurile publicate in epoca precede redactarea primelor schite. Intre aceste notite din dosarul scriitorului, anul ultim de publicare al catorva dintre surse este . Pe de alta parte, insemnari documentare atesta faptul ca in 1916 notitele despre Rascoala au stat cu certitudine pe masa de lucru a lui Rebreanu Un dosar cu aproape palm sule de file, constituit din variante de redactare (in afara formei finale publicate), s-a pastrat in urma procesului lung si sinuos de scriere a romanului. Prima sa forma apare ca un proiect de drama in patru acte, datata ". XII. 1913" si intitulata Rascoala, apoi Taranii. Rebreanu isi dorea sa elaboreze o drama pe modelul Tesatorilor lui Gerhart Hauptmann.

De altfel, singura scena redactata este o traducere cu personaje schimbate a tragediei sociale a lui Hauptmann. Dupa 1913, proiectele de scene dramatice devin proiecte de nuvele, conform unor notatii ale autorului pe cateva file din caietul de schite. Rebreanu declara ca aceasla mutatie de gen se datoreaza, printre altele, publicarii in 1914 a piesei lui I. C. Vissarion Lupii, avand ca subiect rascoala din 190. Romancierul considera piesa "atat de inspaimantator de proasta", incat decide sa renunte definitiv la transpunerea acestui subiect intr-o forma dramatica. Din 1922 dateaza o versiune incheiata a romanului, la care autorul renunta, considerand-o prea patetica. Urmeaza un turneu foarte serios de documentare prin tara, in care culege informatii si asculta relatari de la zeci de tarani participanti direct la rascoala. Abia in urma acestui material documentar suplimentar, romanul se incheaga in forma sa finala si este tiparii in 1932.

Constructia narativa a Rascoalei urmeaza foarte fidel regulile clasice ale romanului realist. Epicul grandios, desfasurarile pe largi dimensiuni se conjuga cu atentia deosebita asupra detaliului, precum si cu o arta subtila in a detasa, din corul general al personajelor, personalitati individuale pregnante, recognosci-bile. Pasul fusese pregatit din Ion (1920), primul mare succes al autorului. Salutat de catre Eugen Lovinescu in termeni clogiosi, romanul realist rebrenian suplineste o lipsa majora a epicii romanesti.

Perioada interbelica, in care apar aceste romane, e caracterizata prinlr-un eclectism fundamental, dar salutar, in care, in acelasi creuzet istoric si artistic, sunt de descoperit forme proteice, uneori chiar antagonice, de arta literara. E un moment in care, pe plan european, realismul este depasit cu cateva decenii, iar epicul se orienteaza fie inspre tehnicile subiectiviste, relativizante, fie inspre experimentalismul adesea dus pana la excesele dicteului automat sau ale tehnicilor absurdului. intr-un efort urias de sincronizare, teoretizai de insusi maestrul revistei si cenaclului Sburatorul, literatura romana se aliniaza celor mai noi scheme imagistice si discursive ale momentului literar european. Ei ii lipseste insa, in buna masura, etapa realista. Judecand din perspectiva unei evolutii organice, a unei dialectici naturale a formelor si ideilor literare, o asemenea carenta nu putea sustine un edificiu literar orientat cu arme si bagaje catre inovatie si restructurare. Lovinescu, adept al organicismului structural al culturii, este primul care intelege caracterul de criza al unei atare conjuncturi. Asa se explica, pe langa intuitia pura a valorii intrinseci, faptul ca teoreticianul cel mai subtil al sincronismului in literatura romana isi declama entuziasmul nedezmintit in relatie cu proza rebreniana realista. Fara indoiala insa ca romanele lui Rebreanu, Rascoala in speta, sunt aluvionate de elemente ce tin si de alte formule literare. Antiteza romantica, o figura de stil foarte dramatica, e unul dintre elementele ce concura la crearea unei atmosfere specifice a romanului. Calmul torturant din prima parte a cartii e pus in contradictie flagranta cu descatusarile stihiale din partea a doua.

Cele doua clase de personaje prezente in roman sunt segregate drastic in aceeasi maniera antitetica- Scene de viol. castrare, crima violenta si vandalism formuleaza o linie naturalista, iar cateva tuse expresioniste nu sunt nici ele straine scriiturii lui Rebreanu Toate aceste elemente marturisesc despre obsesia arhitectonica a scriitorului, care topeste in pasta realista a cartii o suma de alte elemente capabile a conferi si mai multa substanta realismului insusi. Geometria romanului este foarte riguroasa. Intre primul capitol {Rasaritul) si ultimul (Apusul), o uriasa zi cosmica isi urmeaza cursul dramatic, intr-o crestere si descrestere urmarind cu fidelitate o sccvcntiali-tate cosmica. Romanul devine, asadar, un cosmos in sine, nu doar copiind viata, ci creand-o, conform crezului artistic declarat de scriitorul insusi. Pe de alta parte, forma romanului ii urmeaza substanta. Scenele se comprima din ce in ce mai mult, pe masura ce lectura inainteaza catre miezul cartii, pana Ia a deveni simple schite ale unor momente semnificative. Fraza ampla se contrage, pana la enunturi eliptice in care sensurile decurg din chiar absenta discursului. Structura in oglinda a romanului e data de o suma de corespondente. De la celebra fraza de deschidere a lui Ilie Rogojinaru ("Dumneavoastra nu cunoasteti taranul roman, daca vorbiti asa!

Ori il cunoasteti din carti si din discursuri, si atunci e mai trist, fiindca vi-l inchipuiti martir, cand in realitate e numai rau, si prost, si lenes!"), careia, la distanta de cateva sute de pagini, ii raspunde o alta, apartinand aceluiasi personaj ("Nu va spuneam eu ca taranii sunt ticalosi? V-aduceti aminte?"), si pana la geografia de fado in care se petrec aceste scene ori la evolutia catorva dintre destinele personajelor, romanul insista asupra ideii de constructie si predestinare, ba chiar si asupra ideii morale, in buna traditie clasica. Orice judecata ii este insa cedata lumii insasi construita in roman ori, eventual, lectorului. Distanta aulica a autorului omniscient nu este tradata nici o clipa de vocea narativa rebreniana, care se limiteaza cu mare acribie la descrierea, doar, a universului ce se naste in paginile cartii. Rascoala debuteaza printr-o scena ce cuprinde in sine toate semnele dezvoltarii viitoare a romanului. Ea contine atat personajele, cat si problematica fundamentala a cartii si, de asemenea, face legatura cu precedentul roman, din .

Titu Ilerdelea, unul dintre protagonistii din Ion, se gaseste intr-un compartiment de tren impreuna cu arendasul Ilie Rogojinaru si tanarul mosier Grigore Iuga. Discutiile evolueaza rapid inspre "chestiunea taraneasca", o problema la moda in epoca, asupra careia personajele comenteaza fie cu ardoare (este cazul arendasului), fie cu rezerva. Romanul inainteaza prin aditie, iar pretextul pentru elaborarea frescei sociale si economice a Romaniei de inceput de secol este Herdelea si tribulatiile lui prin societatea bucuresteana mai intai, apoi prin mediul satesc de la mosiile Iuga. Venit in Regat pentru a pune in practica vechile lui obsesii publicistice si poetice, Herdelea se instaleaza in gazda la o femeie cam trecuta, dar cu pulsiuni erotice bine stabilite, posesoare de drept a unui amant cu mult mai tanar, functionarul Jenica. Sora acestuia, Tanta, devine iubita lui Titu, iar fiica gazdei, Mimi, sotie usuratica si deloc absorbita de propriul mariaj, face si ea avansuri tanarului jurnalist. Pe fondul unor astfel de mondenitati in registru minor, calatoria lui Herdelea la mosia lui Miron Iuga, tatal lui Grigore Iuga, reveleaza reala situatie a taranimii spoliate. Cartea uneste acum firele actiunii, adunand, in structura opozitiva, scene, secvente si personaje din mediul taranesc, puse in disjunctie cu clasa boierilor si arendasilor. intre cele doua clase de personaje si intamplari, Herdelea devine un raportor epic impartial.

El reprezinta, de asemenea, instrumentul epic prin intermediul caruia legea morala se comunica, amendand situatiile narative pe care le traverseaza prin stari (comunicate descriptiv de catre vocea auctoriala omniscienta) ori prin scurte comentarii. Astfel, cu exceptia lui Grigore Iuga (un mosier luminat si cu idei progresiste), clasa dominatoare isi duce existenta orgolioasa si luxurianta in totala ignorare a problemei taranesti, desi gloseaza cu voluptate mondena asupra acesteia. Miron Iuga e imaginea tipica a feudalului, orgolios, cu inaltimea aulica a posesorului de proprietati vaste, traind intr-o fantasma paternalista de "protector al taranimii" definitiv rupta de realitate si care, in timpul tulburarilor, il va costa viata.

Nadina, sotia aroganta si plictisita a lui Grigore, detesta viata la tara, descinde la Amara meteoric, in tromba automobilului plin cu invitati mondeni si galagiosi, doar pentru a-si urma, in casa propriului sot, tribulatiile erotice si pentru a urmari vanzarea cat mai avantajoasa a propriei mosii, Babaroaga. Aristidc, fiul arendasului Platamonu, violeaza felele taranilor aduse ca slujnice in casa tatalui. Plutonierul Boiangiu bate cu salbaticie un grup de tarani pentru vina inchipuita (de arendasul Cosma Buruiana) de_a fi furat porumb din hambarele boieresti. In capitala, politicianismul demagogic desantat instiga si intretine conflictul, din ratiuni si interese electorale. Pe celalalt versant epic, taranimea se arata sufocata de saracie, indobitocita de foame in prea lunga iarna, care-i chinuic in plus cu lipsuri, si din ce in ce mai infierbantata de ideea unor schimbari majore, pe eterna tema a dorintei de pamant. Afland de vanzarea mosiei Babaroaga, taranii fac drumuri inutile la Bucuresti incercand sa obtina, de la autoritati si, mai apoi, de la Nadina insasi, cumpararea in conditii mai avantajoase a pamanturilor.

Sunt refuzati cu dispret, lixislenta cotidiana le e amenintata de foame, boala si abuzuri (romanul descrie, din acest punct de vedere, cateva scene de exceptie in care drama individuala a unor personaje precum Melinte Orbisor, Ignat Cercel, Pavel Tunsu ori Petre Petre devine simptomatica pentru intreaga clasa pe care o reprezinta). Se nasc legende, care circula din gura in gura, despre vestitori calare in vesminte albe, ce ar aduce porunca de la voda pentru impartirea pamanturilor si alungarea boierilor, in sfarsit, rascoala izbucneste cu violenta si antreneaza dupa ea o intreaga serie de atrocitati. Aristide Platamonu este castrai sub privirile ingrozite ale tatalui. Nadina Iuga este violata si ucisa, Miron Iuga este omorat cu maciuca si apoi caleai in picioare de multimea furibunda, arendasii si mosierii suni alungati peste toi, conacele incendiate, iar magaziile devastate. In capitala, se naste brusc un consens politic avand drept unic scop represiunea asupra rasculatilor. Pagini aproape caragialiene descriu zelul demagogic al demnitarilor in a condamna fara nuante discretionare marea revolta si pe participantii ei. Deciziile sunt drastice si sunt puse in aplicare imediat. Armata intervine in forta, inabusind in sange rascoala, care isi numara (prin vocea lui Rosu, redactorul sef al ziarului "Drapelul", la care lucreaza Titu Hcrdclca) cei unsprezece mii de morti.

Capitolul ultim al romanului, Apusul, aduce cu sine, mai mult decat acalmia, uitarea. ..Chestiunea taraneasca" dispare din coloanele ziarelor, ca orice stire invechita, bursa recompenselor de stat pentru pierderile suferite de mosieri sterge urmele catastrofelor, iar lectia istorica c clasata, dupa cum declara undeva, nemultumit, insusi Grigore Iuga. Romanul incheie astfel fresca monumentala a unei epoci tulburate. Cazuist, el impleteste o constructie epica fulminanta ca mijloace artistice (daca e sa judecam doar prin prisma celebrului personaj colectiv, vazut in loate etapele sale, de nastere, dezvoltare si dezagregare, precum si in toate aspectele sale, de la fluidul sinergie ce reuneste individualitatile si pana Ia dezarticularea instinctuala sub presiunea terorii; cu un rationalism orientat cu precadere inspre cauzalitate si determinism socio-economic. Se naste, astfel, o arhitectura textuala ce-l pune pe Rebreanu la temelia romanului romanesc modern si care desemneaza, prin Rascoala, unul dintre productele de capatai ale literaturii autohtone.

Scriitori romani