. Problema fundamentala. ()

Ce inseamna insa sa studiem basmul in mod concret? Cu ce sa incepem? Daca ne vom margini sa comparam basmele intre ele, vom ramane prizonierii comparativismului. Dorinta noastra este sa largim cadrul studiului si sa gasim fundamentul istoric care a generat basmul fantastic.

Acesta este, formulat deocamdata in trasaturile lui cele mai generale, obiectivul urmarit prin studierea radacinilor istorice ale basmului fantastic. La prima vedere, s-ar putea crede ca obiectivul astfel formulat nu aduce nimic nou. Tentative de studiere istorica a folclorului au mai fost; folcloristica rusa a cunoscut o intreaga scoala istorica, in frunte cu Vsevolod Miller. Iata ce spune, de pilda, Speranski in cursul sau de literatura orala rusa: "Studiind o bilina (specie a eposului popular rusesc, cantec-legenda despre viteji, despre eroi populari si evenimente istorice), ne straduim sa ghicim faptul istoric care ii sta la temelie si, plecand de la acesta presupunere, dovedim identitatea dintre subiectul bilinei si un eveniment oarecare - cunoscut noua - ori complexul implicatiilor lui." In ce ne priveste, nu vom incerca nici sa ghicim faptele istorice, nici sa dovedim identitatea lor cu folclorul. Ne vom calauzi dupa un alt principiu in aceasta problema. Intentia noastra este sa cercetam fenomenele, nu evenimentele, din trecutul istoric, carora le corespunde basmul rus si in ce masura il conditioneaza si il determina cu adevarat. Cu alte cuvinte, scopul nostru este de a identifica in realitatea istorica izvoarele basmului fantastic. () Studiul genezei reprezinta o prima etapa in aceasta directie.
Iata care este, deci, problema fundamentala abordata de noi in lucrarea de fata.

. Importanta premiselor.

Fiecare cercetator pleaca de la anumite premise, prezente in arsenalul cunostintelor sale inca dinainte de a-si fi inceput studiul.
Veselovski subliniase inca din anul 1873 ca cercetatorul trebuie in primul rand sa-si clarifice siesi propria lui pozitie, sa-si priveasca critic propria metoda. Dand drept exemplu cartea Zoological Mythology de Gubernatis, Veselovski a aratat felul in care absenta unui astfel de autocontrol genereaza concluzii eronate, in pofida eruditiei si a capacitatilor de combinare ale autorului amintitei lucrari.
S-ar fi cuvenit sa prezentam in paginile de fata un studiu critic axat pe istoricul cercetarii basmului. Nu o vom face insa. Acest istoric a fost expus de multe ori si nu gasim necesar sa enumeram lucrarile respective. Daca ne vom intreba, insa, de ce nu s-au obtinut pana in prezent rezultate pe deplin valabile si unanim recunoscute, vom constata ca absenta unor asemenea rezultate se datoreste adeseori tocmai faptului ca autorii in cauza pornesc de la premise eronate.
Asa-numita scoala mitologica avea ca punct de plecare premisa ca asemanarea exterioara a doua fenomene, analogia lor aparenta, stau marturie legaturii istorice dintre ele. Asa, de pilda, atunci cand eroul creste intr-o zi cat altii intr-un an, se sustine ca aceasta ar reflecta cat de iute creste soarele deasupra orizontului. Vom obiecta ca, in primul rand, soarele nu creste, ci, dimpotriva, se micsoreaza pentru ochiul omenesc si, in al doilea rand, ca o analogie nu este acelasi lucru cu o conexiune istorica.
Supozitia ca formele mai frecvent intalnite sunt totodata specifice formei primordiale a subiectului a constituit una din premisele asa-numitei scoli finlandeze. Fara a mai vorbi de faptul ca teoria arhetipurilor de subiect se cere ea insasi dovedita, vom avea de nenumarate ori prilejul sa ne convingem ca formele cele mai arhaice sunt tocmai cele mai rar intalnite si ca ele sunt adesea eliminate sub presiunea unor forme noi, care au capatat o raspandire universala. ()
In ceea ce ne priveste, cele de mai sus ne impun concluzia ca e necesar sa ne verificam cu atentie premisele inainte de a incepe cercetarea propriu-zisa.

. Delimitarea basmelor fantastice.

Dorim sa identificam si sa cercetam radacinile istorice ale basmului fantastic. Vom preciza in continuare ce intelegem prin radacini istorice. Dar, inainte de a o face, este necesar sa definim termenul de "basm fantastic". Basmul este atat de bogat si divers incat e imposibil sa se studieze integral fenomenul basmului, in intregul sau ambitus si la toate popoarele. Iata de ce materialul trebuie sa fie limitat, in cazul meu - la basmele fantastice. Ceea ce inseamna ca pornesc de la premisa ca exista o categorie aparte de basme pe care le putem numi fantastice. Situatia de fapt arata ca pornesc tocmai de la o asemenea premisa. Voi intelege prin basme fantastice acele basme a caror structura a fost studiata de mine in Morfologia basmului. In aceasta carte, genul basmului fantastic este delimitat cu destula exactitate. Vom studia aici acel gen de basm care incepe printr-o prejudiciere sau vatamare (rapire, izgonire etc.) ori prin dorinta de a poseda un lucru ravnit (imparatul isi trimite fiul dupa Pasarea-de-Foc), basmul dezvoltandu-se apoi prin trimiterea eroului in cautare, prin intalnirea cu donatorul care ii daruieste o unealta nazdravana sau un ajutor nazdravan, ce ii vor fi de folos in a gasi obiectul cautarii. In continuare, basmul infatiseaza lupta cu raufacatorul (forma ei cea mai importanta fiind lupta cu zmeul), intoarcerea si urmarirea. Acesta compozitie genereaza deseori o complicatie: in timp ce eroul se intoarce acasa, fratii lui il arunca intr-o prapastie. Dar eroul soseste din nou acasa, are de facut fata unor grele incercari pentru a se inscauna si casatori in cele din urma, fie in imparatia sa, fie in cea a socrului. Am putea expune astfel succint si schematic axul compozitional aflat la temelia unor subiecte pe cat de numeroase, pe atat de diferite. Basmele care reflecta aceasta schema vor fi numite aici basme fantastice; ele vor constitui obiectul cercetarii noastre.
Asadar, prima premisa poate fi formulata astfel: exista o categorie aparte de basme, numite de obicei fantastice; ele pot fi delimitate din ansamblul basmelor si se preteaza la un studiu independent. Dar, luat ca atare, faptul delimitarii poate suscita indoieli. Nu se incalca oare astfel principiul conexiunii fenomenelor dupa care trebuie sa le cercetam? In ultima analiza insa, toate fenomenele lumii sunt legate intre ele, ceea ce nu impiedica stiinta sa delimiteze intotdeauna din sirul diferitelor fenomene pe cele pe care urmeaza sa le studieze. In cazul nostru, esential este numai unde si cum sa trasam linia de hotar.

Desi basmele fantastice alcatuiesc o parte a folclorului, ele nu constituie o parte care sa fie inseparabila de acest intreg (). Fiind o parte, ele alcatuiesc in acelasi timp un intreg si sunt considerate aici tocmai drept un intreg.
Studierea structurii basmelor fantastice demonstreaza ca intre aceste basme exista o inrudire atat de stransa incat ne este cu neputinta sa delimitam precis subiectele intre ele. De aici deriva alte doua premise, de extrema importanta. In primul rand, nici un subiect de basm fantastic nu poate fi studiat daca nu e corelat cu un altul si, in al doilea rand, nici un motiv de basm fantastic nu poate fi studiat fara a fi corelat cu intregul. Ceea ce ne orienteaza principial cercetarea pe o cale noua.

Pana acum, se proceda de obicei astfel: se lua un motiv sau un subiect oarecare, se adunau cat mai multe variante culese care, comparate intre ele, duceau la anumite concluzii. Asa, bunaoara, Polivka a studiat formula "miroase a suflet de rus", Radermacher - motivul eroilor inghititi si apoi azvarliti afara de balena, Baumgarten - motivul eroilor ce s-au vandut dracului ("sa dai ce nu stii ca ai in casa") etc. Autorii de mai sus nu ajung la nici un fel de concluzii, ba chiar refuza sa conchida.
La fel sunt studiate si diferitele subiecte. Asa, de pilda, Mackensen a studiat basmul cu osciorul cantator, Liljeblad - pe cel cu mortul recunoscator etc. Exista un numar destul de mare de asemenea cercetari care ne-au imbogatit simtitor cunostintele privitoare la aria de raspandire si la viata diferitelor subiecte, fara a rezolva insa problema originii. De aceea, renuntam deocamdata cu desavarsire la studierea basmului dupa subiect. Basmul fantastic este pentru noi un intreg, iar subiectele sunt toate corelate intre ele si interdependente. Din aceeasi pricina nu este posibila studierea izolata a motivului. Daca Polivka nu s-ar fi marginit sa culeaga toate variantele formulei "miroase a suflet de rus", ci si-ar fi pus intrebarea cine este autorul acestei exclamatii, in ce conditii e rostita, cine este intampinat astfel etc., prin urmare, daca ar fi studiat aceasta problema in legatura cu intregul, se prea poate ca el sa fi ajuns la o concluzie corecta. Motivul poate fi studiat numai in sistemul subiectului, subiectele pot fi studiate numai tinandu-se seama de corelarea lor reciproca.

. Basmul ca fenomen cu caracter suprastructural.

Acestea sunt premisele de la care pornim in urma studierii preliminare a structurii basmului fantastic. Subliniem: sunt doar premisele.
Am aratat mai sus ca premisele de la care pleaca autorii reprezinta adeseori un produs al epocii cand a trait cercetatorul in cauza. ()

Premisa la care ne referim constituie o premisa generala a cercetarii fenomenelor istorice: "Modul de productie a vietii materiale determina procesul vietii sociale, politice si spirituale in general". De aici rezulta limpede ca este necesar sa gasim in trecut modul de productie ce genereaza basmul.
Care a fost acest mod de productie? Cea mai sumara cunoastere a basmului este suficienta pentru a afirma ca oranduirea capitalista, de pilda, nu determina basmul fantastic. De aici nu rezulta, desigur, ca modul de productie capitalist nu este reflectat de basm. Dimpotriva, vom intalni in el pe fabricantul nemilos, pe popa insetat de avere, pe ofiterul gata oricand sa biciuiasca ("maiorul-bici"), pe boierul hain, pe soldatul dezertor, o taranime mizera, ruinata si nenorocita de betie. Precizam ca este vorba anume de basme fantastice si nu de basme nuvelistice. Dar, adevaratul basm fantastic, cu bidivii inaripati, cu zmei scuipand para, cu imparati si fii de imparati nazdravani etc., nu este in mod evident determinat de capitalism, fiindu-i, fara indoiala, anterior. Fara a mai lungi comentariul, trebuie sa spunem ca basmul fantastic este anterior chiar si feudalismului - fapt pe care il va demonstra intreaga desfasurare a cercetarii noastre.
Ce rezulta insa? Rezulta ca basmul nu corespunde formei de productie in cadrul careia el exista in mod stabil si pe scara larga. Explicatia acestei neconcordante o vom gasi tot in opera lui Marx. "Schimbarea bazei economice provoaca prefacerea mai inceata sau mai rapida a intregii uriase suprastructuri." Cuvintele "mai inceata sau mai rapida" sunt de extrema importanta. Modificarile in ideologie nu au intotdeauna loc indata dupa transformarea bazelor economice. Rezulta astfel o "neconcordanta", extrem de interesanta si de pretioasa pentru cercetator. Sensul este ca basmul s-a format pe baza unor forme precapitaliste de productie si de viata sociala, rostul cercetatorului fiind acela de a le identifica.
Sa ne amintim ca tocmai un asemenea tip de neconcordanta i-a ingaduit lui Engels sa arunce lumina asupra originii familiei. Citandu-l pe Morgan si referindu-se la Marx, Engels scrie urmatoarele in Originea familiei: "«Familia - spune Morgan - este elementul activ; ea nu este niciodata stationara, ci evolueaza de la o forma inferioara la alta superioara, pe masura ce societatea se dezvolta de la o treapta inferioara la una superioara. Sistemele de inrudire sunt, deopotriva, pasive; ele inregistreaza numai la intervale mari progresele pe care le-a facut familia in decursul vremii si nu sufera o prefacere radicala decat atunci cand familia s-a schimbat radical.» «Acelasi lucru - adauga Marx - se intampla in genere si cu sistemele politice, juridice, religioase, filozofice.»" Sa adaugam si noi ca acelasi lucru se intampla si in ceea ce priveste basmul.
Aparitia basmului nu este, asadar, legata de baza de productie specifica momentului in care basmele incep sa fie culese: inceputul secolului al XIX-lea. Cele de mai sus ne conduc la urmatoarea premisa, formulata deoacamdata intr-un mod foarte general: trebuie sa confruntam basmul cu realitatea istorica a trecutului si in ea sa-i cautam radacinile.
Ultima premisa contine o notiune care nu a fost inca precizata: "trecutul istoric". Daca am intelege trecutul istoric in acelasi fel in care l-a inteles Vsevolod Miller, este foarte posibil sa ajungem la concluzii idendice cu ale sale, afirmand, bunaoara, ca lupta lui Dobrinea Nikitici cu zmeul isi are originea intr-un fapt istoric, si anume - in crestinarea Novgorodului.
Se impune, prin urmare, sa descifram notiunea de trecut istoric, sa determinam care anume din elementele sale sunt necesare pentru explicarea basmului.

. Basmul si institutiile sociale ale trecutului.

Daca basmul este considerat ca produs al unei anumite baze de productie, devine limpede ca trebuie sa analizam ce forme de productie sunt reflectate in el.
In mod nemijlocit, productia este foarte putin si arareori prezenta in basm. Agricultura joaca un rol minimal, dar vanatoarea este mai amplu reflectata. Se ara si se seamana numai la inceputul povestirii. Iar inceputul este cel care se preteaza cel mai usor la transformari. In continuarea povestirii insa, un rol important il joaca tintasii, vanatorii imparatesti si cel liberi, precum si fel de fel de fiare ale padurii.
Trebuie sa spunem insa ca a cerceta formele de productie din basm numai din punctul de vedere al obiectului sau al tehnicii productiei inseamna a inainta prea putin in studierea izvoarelor basmului. Importanta nu este tehnica de productie ca atare, ci oranduirea sociala care ii corespunde. Obtinem astfel o prima precizare a notiunii de trecut istoric in raport cu basmul. Intreaga cercetare se reduce la efortul de a determina in ce oranduire sociala au fost create diversele motive si basmul in intregul sau.

Dar "oranduirea" este o notiune foarte generala, iar noi trebuie sa lucram cu manifestarile ei concrete. Printre aceste manifestari se numara si institutiile oranduirii in cauza. Nu putem compara, bunaoara, basmul cu oranduirea gentilica, dar unele motive ale basmului pot fi comparate cu institutiile oranduirii gentilice, deoarece ultimele s-au reflectat in basm ori au fost determinate de amintita oranduire. De aici decurge premisa ca basmul trebuie comparat cu institutiile sociale ale trecutului si ca tocmai in ele trebuie cautate radacinile lui. Conferim astfel un plus de precizie notiunii de trecut istoric, in care trebuie sa cautam originea basmului. Vedem, bunaoara, ca basmul comporta alte forme de casatorie decat cele de astazi. Eroul isi cauta mireasa in tinuturi departate si nicidecum in al sau. Este posibil ca aici sa se fi reflectat anumite fenomene de exogamie: este evident ca, dintr-o pricina oarecare, mireasa nu poate fi aleasa din mediul eroului. Din aceasta cauza, formele de casatorie din basm necesita un studiu aparte spre a scoate la lumina oranduirea, etapa, faza sau stadiul de dezvoltare sociala in care formele respective au existat cu adevarat. Constatam apoi, de pilda, ca adesea eroul se inscauneaza imparat. Tronul cui il ocupa insa eroul? Cercetarea ne arata ca eroul nu ia tronul tatalui sau, ci tronul socrului, pe care, in plus, il si omoara adesea. Se pune atunci intrebarea: ce forme de continuare a puterii sunt oglindite in basm? Intr-un cuvant, pornim de la premisa ca basmul a pastrat urme ale unor forme disparute de viata sociala, ca aceste ramasite se cer studiate si ca un asemenea studiu va scoate la iveala izvoarele multor motive din basm.
Cele spuse mai sus nu reprezinta, bineinteles, totul. Este adevarat ca multe motive din basm se explica prin aceea ca ele reflecta institutii ce au fiintat candva, dar exista si motive care nu sunt legate in mod nemijlocit de nici o institutie. Prin urmare, acest domeniu este insuficient ca material de comparatie. Nu toate aspectele pot fi explicate prin prezenta unor anume institutii ale trecutului.
. Basmul si ritul. S-a remarcat de multa vreme ca basmul vadeste o anume legatura cu domeniul cultelor, cu religia. Or, stiintific vorbind, cultul, religia pot fi si ele numite institutii. Dar, la fel cum oranduirea se manifesta in institutii, institutia religiei se manifesta intr-o serie de actiuni cultice; fiecare din aceste actiuni nu mai poate purta denumirea de institutie, iar legatura dintre basm si religie ar putea constitui obiectul unui studiu separat decurgand din legatura dintre basm si institutiile sociale. ()
Dar tot asa cum nu putem compara basmul cu o oranduire sociala in genere, nu il putem compara nici cu religia luata ca un tot, ci numai cu manifestarile ei concrete. Engels a stabilit ca religia reprezinta o reflectare a fortelor naturii si a celor sociale. Aceasta reflectare poate avea un dublu caracter: poate avea un caracter cognitiv, exprimat in invataturi si dogme, continand diverse modalitati de explicare a lumii, ori poate avea un caracter volitiv, exprimata deci prin acte sau actiuni avand drept scop sa influenteze natura si s-o supuna. Vom da unor asemenea actiuni denumirea de datini si rituri.
Datina si ritul nu reprezinta acelasi lucru. Daca oamenii sunt, bunaoara, incinerati si nu inhumati, avem de-a face cu o datina si nu cu un rit. Dar datinile se acopera cu concretiunile riturilor si disocierea lor ar constitui o greseala de metoda.
Basmul a pastrat urmele a numeroase datini si rituri: sunt multe motive care-si afla explicatia genetica doar prin comparatie cu riturile. Asa, de pilda, se povesteste intr-un basm ca fata ingroapa oasele vacii in gradina si le stropeste cu apa (Af. 56). O datina sau un rit de acest fel a existat cu adevarat. Din motive necunoscute noua, oasele animalelor nu erau mancate ori distruse, ci ingropate. Daca am reusi sa aratam care sunt motivele ce se trag din riturile respective, originea acestor motive ar fi in buna masura elucidata. Este necesar sa studiem sistematic legatura amintita dintre basm si rituri.
O asemenea comparatie poate sa se dovedeasca mult mai dificila decat pare la prima vedere. Basmul nu e cronica. Intre basm si rit exista forme diferite de relatie, legaturi dintre cele mai diverse, si e necesar sa le studiem pe scurt si pe primele si pe cele din urma.

. Corespondenta directa dintre basm si rit.

Cazul cel mai simplu il constituie deplina concordanta dintre datina si rit, pe de o parte, si basm, pe de alta. Este insa un caz rareori intalnit. In basm, bunaoara, oasele sunt ingropate, iar realitatea istorica ne atesta o practica intru totul similara. Sau: in basm se povesteste cum copiii de imparat erau incuiati intr-o pivnita, tinuti in intuneric, hraniti in asa fel incat nimeni sa nu vada; or, in realitatea istorica lucrurile se petreceau si de asta data asijderea. Este extrem de important pentru folclorist sa gaseasca aceste paralelisme. Corespondentele respective se cer analizate; si, ca urmare, poate rezulta adeseori ca motivul in cauza isi are obarsia intr-un rit anume, geneza lui putand fi astfel explicata.

. Innoirea intelesului ritului de catre basm.

Dupa cum am mai aratat, o asemenea corespondenta directa intre basm si rit nu se intalneste prea des. Mai frecvent este un alt raport, un alt fenomen, pe care il putem numi innoirea intelesului specific ritului. Vom folosi aici expresia "innoirea intelesului" pentru a arata ca basmul inlocuieste un element oarecare al ritului (sau cateva elemente), devenit inutil sau de neinteles in virtutea modificarilor istorice intervenite intre timp, cu alt element, mai lesne de inteles. Asadar, innoirea intelesului este de regula legata de o deformare, de o modificare a formelor. Cel mai adesea se modifica motivarea, dar si celelalte parti componente ale ritului pot suferi o schimbare. Intalnim, bunaoara, in basm pe eroul care se coase in pielea unei vaci sau a unui cal pentru a iesi afara dintr-o groapa ori pentru a ajunge in imparatia de peste noua tari si noua mari; o pasare inhata pielea si o duce pe un munte, dincolo de o mare, unde eroul altfel n-ar fi putut ajunge. Cum sa explicam origina motivului mentionat? Cunoastem obiceiul ca mortii sa fie cusuti intr-o piele de animal. Oare motivul nostru isi are originea in acest obicei? Studiind sistematic obiceiul amintit si respectivul motiv de basm, constatam intre ele o conexiune indiscutabila: similitudinea este deplina nu numai in ce priveste formele exterioare, dar si in ce priveste continutul propriu-zis, intelesul motivului, desfasurarea actiunii si semnificatia ritului respectiv in trecutul istoric, e drept - cu o singura exceptie: in basm, eroul se coase in piele de viu, in timp ce ritul aplica acelasi procedeu mortilor. O asemenea neconcordanta reprezinta un caz extrem de simplu de innoire a intelesului: inclusa in rit, acesta procedura de inmormantare asigura intrarea mortului in imparatia mortilor, in timp ce in basm ea il ajuta pe erou sa ajunga peste noua tari si noua mari.
Termenul de "innoire a intelesului" este comod in sensul ca el indica prezenta unui proces de modificare. Luata ca atare, innoirea intelesului dovedeste ca in viata poporului s-au petrecut anumite schimbari care au atras dupa sine si o modificare a motivului. Aceste modificari trebuie sa fie aratate si explicate in fiecare caz in parte.
Am citat un caz extrem de simplu si limpede de innoire a intelesului. Dar, in multe cazuri, fundamentul initial este invaluit intr-o bezna atat de adanca, incat descoperirea lui nu e intotdeauna posibila.

. Conversiunea ritului.

Trebuie sa consideram drept un caz aparte de innoire a intelesului cazul in care ritul isi pastreaza integral formele, dar i se atribuie in basm o semnificatie si o interpretare diametral opuse. Vom numi conversiune cazurile de acest fel. Sa ne explicitam observatia prin cateva exemple. A existat obiceiul ca batranii sa fie omorati. Basmul ne povesteste insa doar ca batranul trebuie sa fie ucis, fara ca uciderea sa aiba loc. In virtutea obiceiului amintit, cel care l-ar fi crutat pe un batran ar fi fost luat in ras, ba poate chiar certat sau, mai mult, pedepsit. In basm, cel care l-a crutat pe batran devine insa erou, iar fapta lui e socotita inteleapta. A existat si obiceiul ca o fata sa fie adusa drept jertfa raului de care depindea fertilitatea tinutului. Ritul se savarsea la inceputul semanatului si era menit sa contribuie la cresterea semanaturilor. In basm, insa, apare eroul care o scapa pe fata de monstrul caruia ii fusese data ca sa o manance. In realitate, ritul respectiv fiinta, un asemenea "eliberator" ar fi fost facut farame ca unul care a necinstit cumplit credinta, punand in primejdie recolta, deci bunastarea poporului. Faptele mentionate demonstreaza ca subiectul izvoraste uneori dintr-o atitudine negativa fata de o realitate istorica anterioara. Un asemenea subiect (sau motiv) nu putea sa apara ca element de basm in timpul cand exista inca ritul care impunea jertfirea unor fete. Dar, odata cu abandonarea ritului, considerat mai inainte vreme sacru, ritul care consfintea ca erou pe fata jertfita, pe cea care mergea uneori chiar de bunavoie la moarte, aceasta practica apare ca inutila si respingatoare, iar erou al basmului devine tocmai profanatorul ritului, cel care impiedica jertfirea fetei. Iata-ne in fata unei constatari de mare importanta principiala. Ea ne arata ca subiectul nu apare pe calea evolutiva a reflectarii directe a realitatii, ci ca rezultat al negarii ei. ()

Toate aceste consideratii si observatii preliminare ne indreptatesc sa formulam inca o premisa: basmul trebuie comparat cu obiceiurile si riturile pentru a defini care sunt motivele ce provin din cutare rituri, precum si pentru a stabili care este raportul dintre respectivele motive si rituri.
Avem de infruntat aici o dificultate: nascut ca mijloc de lupta impotriva naturii, ritul nu moare cu trecerea timpului, ci isi innoieste si el intelesul atunci cand sunt gasite mijloace rationale de lupta impotriva naturii si de influentare a acesteia. Se poate intampla astfel ca, punand semnul egalitatii intre motiv si rit, folcloristul sa descopere ca motivul se trage dintr-un rit cu un inteles innoit, ceea ce il va obliga sa explice si ritul. In aceeasi ordine de idei, este posibil ca fundamentul initial al ritului sa fie uneori atat de obscur, incat ritul amintit sa impuna o studiere separata. Dar o asemenea cercetare nu mai cade in sarcina folcloristului, ci in cea a etnografului. Stabilind o corelare dintre basm si rit, folcloristul are in unele cazuri dreptul de a renunta sa mai studieze ritul, intrucat ajunge astfel prea departe. ()
Daca citam unul si acelasi motiv intai in etapa societatii gentilice, apoi in cea a oranduirii sclavagiste de tipul Egiptului antic, in cea a Antichitatii clasice etc. (or, suntem nevoiti sa facem foarte des asemenea comparatii), stabilind totodata evolutia motivului, nu socotim necesar sa subliniem de fiecare data faptul ca motivul nu s-a modificat in virtutea unei evolutii laturalnice, ci in virtutea incadrarii sale in noi contexte istorice. Ne vom stradui sa evitam atat primejdia pedantismului, cat si pe cea a schematismului.
Sa revenim insa la rit. De regula, daca s-a stabilit o legatura intre rit si basm, ritul slujeste la explicarea motivului corespunzator din basm. Asa ar trebui sa se intample intotodeauna daca ne-am limita sa abordam obiectul intr-un mod marginit. In fapt insa, lucrurile se intampla uneori invers. Bunaoara exista cazuri cand desi basmul provine dintr-un anumit rit, ultimul este cu desavarsire neclar, in timp ce basmul derivat a conservat trecutul in toata complexitatea lui atat de bine, incat ritul - sau oricare alt fenomen al trecutului - ne este infatisat in adevarata lui lumina numai prin intermediul basmului. Cu alte cuvinte, cand, din fenomenul explicat, basmul devine, in urma unei studieri minutioase, un fenomen explicativ, constituind astfel un izvor pentru cercetarea ritului. "Legendele folclorice ale numeroaselor triburi alcatuind populatia siberiana ne-au slujit, putem spune, drept principal izvor pentru reconstituirea stravechilor credinte totemice" - spune D. K. Zelenin. Etnografii se refera adeseori la basm, fara a-l cunoaste insa intotdeauna. Afirmatie cu deosebire valabila in ceea ce il priveste pe Frazer. Grandiosul edificiu ridicat de el in Ramura de aur este intemeiat pe premise extrase din basme, dar din basme gresit intelese si insuficient studiate. O studiere exacta a basmului va ingadui sa se aduca o serie de corective acestei lucrari si chiar sa-i puna sub semnul intrebarii principiile.

. Basmul si mitul.

Daca examinam insa ritul drept una din manifestarile religiei, nu putem lasa deoparte o alta forma de manifestare a acesteia, si anume - mitul. Raportul dintre mit si basm a dat nastere unei voluminoase literaturi, pe care o vom ignora cu desavarsire in paginile de fata. Scopul nostru nu este unul direct polemic. In majoritatea cazurilor, delimitarea se face in mod pur formal. Incepandu-ne cercetarea nu stim insa exact care este raportul dintre basm si mit; deocamdata insistam asupra necesitatii de a studia aceste probleme, considerand mitul ca pe unul din izvoarele posibile ale basmului.
Diversitatea interpretarilor si sensurilor date notiunii de mit ne obliga sa o circumscriem cu exactitate. Vom intelege aici prin mit o povestire cu zei sau fiinte divine, in a caror realitate poporul crede. Nu ne referim aici la credinta ca factor psihologic, ci ca factor istoric. Povestirile avandu-l pe Hercule drept erou sunt foarte apropiate de basmul nostru. Dar Hercule era o zeitate, avandu-si propriul ei cult. Eroul nostru insa, cel care, asemenea lui Hercule, pleaca sa caute merele de aur, e personajul unei opere de arta. Mitul si basmul se deosebesc nu dupa forma lor, ci dupa functia lor sociala. Nici functia sociala a mitului nu este intotdeauna una si aceeasi, depinzand de gradul de cultura al poporului. Miturile popoarelor care, in dezvoltarea lor, nu au atins forma statala reprezinta un fenomen diferit de miturile statelor antice cu cultura cristalizata, mituri cunoscute noua tocmai prin literatura acestor popoare. Din punct de vedere formal, mitul nu poate fi deosebit de basm. Basmul si mitul (mai cu seama miturile popoarelor din perioada premergatoare impartirii societatii in clase) pot uneori coincide atat de mult intre ele, incat in etnografie si folcloristica asemenea mituri sunt adeseori numite basme. A existat chiar o moda a "basmelor primitive": culegerile respective, fie ele stiintifice sau de popularizare, sunt foarte multe la numar. Or, daca nu am studia numai textele, ci si functia lor sociala, ar trebui sa le consideram in majoritatea lor ca mituri si nu ca basme. Folcloristica burgheza contemporana nu tine catusi de putin seama de uriasa insemnatate specifica a miturilor primitive. Ele sunt culese, dar prea putin studiate de catre folcloristi. In indexul alcatuit de Bolte si Polivka, bunaoara, "basmele primitivilor" ocupa un loc extrem de modest. Miturile de acest fel nu sunt "variante", ci opere ale unor stadii mai timpurii de dezvoltare economica, opere ce nu au pierdut inca legatura cu baza lor de productie. Elemente care si-au innoit intelesul in basmul contemporan european sunt pastrate aici in forma lor initiala. Aceste mituri ne ofera astfel posibilitatea de a intelege basmul.

Exista, ce-i drept, cercetatori care simt insemnatatea miturilor, ba chiar vorbesc de ea, fara insa ca lucrurile sa treaca pragul declaratiilor. Insemnatatea lor de principiu nu este inteleasa si nu e inteleasa tocmai din pricina ca cercetatorii se situeaza pe pozitii formale, nicidecum istorice. Amintitele mituri sunt ignorate ca fenomen istoric; in schimb, cazurile particulare de dependenta inversa, de dependenta sub raport folcloric a populatiilor "salbatice" de cele "culte", sunt observate si studiate. Abia in ultimii ani, ideea importantei sociale a mitului si-a facut loc in stiinta burgheza (v. Bronislaw Malinowski, n.m.), care incepe sa recunoasca, sa afirme legatura stransa dintre cuvant, mituri, povestiri tribale, sacre, pe de o parte, si actiunile rituale si morale ale tribului, organizarea lui sociala si chiar actiunile lui practice, pe de alta. De obicei, insa, aceasta teza nu se extinde si asupra basmelor europene: ideea ar fi prea indrazneata.
Din pacate, in majoritatea cazurilor, inregistrarea miturilor de acest fel este prea putin multumitoare. Ni se ofera numai texte si nimic altceva. De cele mai multe ori culegatorul nici nu ne comunica daca stie limba respectiva, daca a inregistrat textul nemijlocit ori folosindu-se de un interpret. Chiar si in inregistrarile unui cercetator atat de celebru cum este Boas, intalnim texte care reprezinta incontestabil reluari, fara ca acest lucru sa fie precizat. Or, pentru noi sunt importante cele mai mici detalii, particularitati, nuante, adeseori chiar si tonul povestirii Lucrurile stau si mai prost atunci cand bastinasii isi povestesc miturile in engleza. Asa a notat Kroeber. Culegerea sa Gros Ventre Myths and Tales contine 50 de texte, dintre care 48 i-au fost povestite in engleza, lucru pe care il aflam pe la mijlocul cartii dintr-o nota de subsol, autorul considerand aceasta circumstanta de ordin cu totul secundar si de minima insemnatate.
Am aratat mai sus ca mitul are o importanta sociala, care nu este insa pretutindeni aceeasi. Diferenta dintre miturile lumii antice si cele polineziene este evidenta pentru oricine. Dar nici in cazul popoarelor ce nu au cunoscut clasele sociale, importanta mitului si gradul lui de oscilatie nu sunt identice; ele nu pot fi luate de-a valma. In acest sens, putem spune ca miturile diverselor tari si popoare se diferentiaza in functie de gradul lor de cultura.
Cele mai pretioase si mai insemnate nu s-au dovedit a fi pentru noi materiale europene sau asiatice, cum s-ar fi putut crede dupa proximitatea teritoriala, ci materiale americane si, partial, cele din Oceania si Africa. Popoarele asiatice, in mare, se aflau pe o treapta superioara de cultura fata de popoarele din America si Oceania in momentul in care europenii au luat contact cu ele si au inceput sa culeaga materiale etnografice si folclorice; in al doilea rand, Asia este cel mai vechi continent sub raportul culturii, este un adevarat cazan in care popoarele - ca niste torenti - s-au deplasat necontenit, amestecandu-se si eliminandu-se intre ele. In spatiu acestui continent dispunem de toate stadiile de cultura, de la triburile aino, aflate intr-un stadiu aproape primitiv, la chinezii care au atins cele mai inalte culmi ale culturii si pana la cultura socialista a U.R.S.S. Materialele asiatice comporta de aceea o mixare care ingreuneaza extrem de mult cercetarea. Iakutii, bunaoara, spun povestea lui Ilia Muromet la fel cum povestesc miturile lor iakute, probabil originale. In folclorul vogulilor se vorbeste de cai pe care vogulii nu ii cunosc. Aceste exemple demonstreaza cat de usor se poate gresi aici, luand drept original un element exogen, venit din afara. Dar cum nu socotim important sa studiem fenomenul in sine, nici textele ca atare, ci legatura dintre mit si solul pe care a aparut, folcloristul se vede pandit de o mare primejdie. El poate lua, de pilda, un fenomen venit din India drept unul primitiv-vanatoresc, deoarece fenomenul in cauza este intalnit in stadiul amintit.
Cele spuse mai sus sunt in mica masura valabile pentru Africa. Este adevarat ca si aici exista popoare aflate pe o trapta inferioara de dezvoltate - bosimanii, bunaoara, sau popoare de pastori - zulusii, precum si popoare de agricultori, cunoscand deja fauraria. Cu toate acestea, influentele culturale reciproce sunt in Africa mai putin pregnante decat in Asia. Din pacate, materialele africane sunt uneori inregistrate tot atat de defectuos ca si cele americane. Americanii traiesc totusi intr-o incontestabila proximitate cu indienii, in timp ce Africa este studiata de oameni veniti din afara, de colonizatori si misionari - francezi, englezi, olandezi, germani care isi dau si mai putin silinta sa invete limba bastinasilor, iar daca o studiaza, nu o fac pentru a inregistra folclorul. Frobenius, unul dintre cei mai de seama cercetatori ai Africii, nu cunoaste limbile africane, ceea ce nu-l impiedica sa publice masiv materiale africane fara a preciza felul in care le-a obtinut, lucru care ne obliga, desigur, sa le privim cu un ochi foarte critic.

Este adevarat ca nici America nu e scutita de influente straine, cu toate acestea, materialele americane ne-au furnizat elemente pe care materialele din alte continente nu ni le ofera totdeauna.
Iata, deci, care este insemnatatea miturilor proprii popoarelor primitive in raport cu studierea basmului si care sunt dificultatile ce le avem de intampinat in cercetarea lor.
Miturile Antichitatii greco-romane, miturile Babilonului, Egiptului si, partial, ale Indiei si Chinei reprezinta un fenomen cu totul diferit. Miturile popoarelor amintite nu le cunoastem nemijlocit de la creatorii lor - paturile de jos ale populatiei, ci asa cum le-a rasfrant literatura culta. Le cunoastem din poemele lui Homer, din tragediile lui Sofocle, din scrierile lui Virgiliu, Ovidiu etc. Wilamowitz incearca sa demonstreze ca literatura greaca nu a avut nici o legatura cu creatia populara. Dupa el, literatura greaca ar fi tot atat de inutila pentru studierea subiectelor populare cum sunt lucrarile lui Hebbel, Heibel ori Wagner pentru studierea originalului Niebelungilor. Un asemenea punct de vedere, care neaga caracterul popular al mitului antic, deschide calea teoriilor si tezelor reactionare. Vom recunoaste acestor mituri un autentic caracter popular, dar nu trebuie sa uitam ca ele nu ne-au parvenit intr-o forma pura si ca nu putem pune semnul egalitatii intre ele si materialele folcloristice culese din gura poporului. Lucrurile stau aproape la fel cu miturile Egiptului. Nici pe acestea nu le cunoastem direct de la izvor. Reprezentarile egiptenilor ne sunt cunoscute prin inscriptiile funerare, din Cartea Mortilor etc. Cunoastem mai cu seama religia oficiala, cultivata de preoti in scopuri politice si aprobata de Curte sau de nobilime. Paturile de jos ale poporului puteau sa aiba insa alte reprezentari, alte subiecte - daca putem spune asa - decat cultul oficial; or, ele ne sunt prea putin cunoscute. Cu toate acestea, miturile popoarelor antice cu o cultura dezvoltata trebuie incluse in sfera cercetarii noastre. Dar, in timp ce miturile popoarelor ce nu cunosteau impartirea pe clase reprezinta izvoare directe, miturile Antichitatii constituie izvoare indirecte. Ele reflecta incontestabil reprezentarile populare, dar nu intotdeauna constituie in sine asemenea reprezentari in sensul direct al cuvantului. Este posibil sa constatam ca un basm rus ofera un material mai arhaic decat un mit grecesc.
Distingem, asadar, miturile formatiunilor anterioare impartirii pe clase, mituri ce pot fi considerate drept izvoare nemijlocite, si miturile care ne-au fost transmise de clasele dominante ale statelor antice cu cultura dezvoltata care ne pot oferi si marturii indirecte, demonstrand ca popoarelor respective le erau proprii anumite reprezentari.
De unde si premisa ca basmul trebuie comparat atat cu miturile popoarelor primitive din stadiul anterior impartirii pe clase, cat si cu cele ale statelor antice cu o cultura dezvoltata.
Am formulat astfel ultima precizare pe care o facem notiunii de "trecut istoric", folosita de noi pentru comparatii si pentru studiul direct al basmului. Este lesne de observat ca, din acest trecut, nu ne intereseaza evenimentele, adica ceea ce se intelege de obicei prin "istorie" si ceea ce a inteles prin ea asa-numita "scoala istorica".

. Basmul si gandirea primitiva.

Din toate cele spuse mai inainte rezulta ca noi cautam temeliile imaginilor si subiectelor de basm in realitatea vie a trecutului. In basm exista insa imagini si situatii care in nici un caz nu-si pot avea obarsia in realitatea nemijlocita. Printre ele se numara, de pilda, zmeul inaripat ori calul inaripat, casuta pe picioare de gaina, Koscei etc.
Am savarsi o greseala grosolana daca ne-am situa pe pozitiile unui pur empirism, considerand basmul drept cronica. O asemenea greseala se face atunci cand, bunaoara, se cauta in preistorie zmei inaripati reali si se afirma ca basmul le-ar fi pastrat amintirea. Nu au existat niciodata nici zmei inaripati, nici casute pe picioare de gaina. Cu toate acestea, elementele respective au un caracter istoric, dar nu un caracter istoric in sine; istoricitatea se refera la aparitia lor, si tocmai aceasta constituie fenomenul ce urmeaza a fi explicat.
Este limpede ca ritul si mitul sunt conditionate de interese economice. Daca, de pilda, oamenii danseaza pentru a aduce ploaia, este evident ca actiunea lor este dictata de dorinta lor de a influenta natura. Altceva e neclar: de ce scopul respectiv impune anume sa se danseze (uneori cu serpi vii) si nu sa se infaptuiasca o alta actiune? Lucrurile ar fi mai usor de inteles pentru noi daca in acelasi scop, s-ar varsa apa (cum se si face adesea). Am avea de-a face cu un model de aplicare a magiei de similitudine. Exemplul de mai sus dovedeste ca actiunea nu este determinata nemijlocit de interesele economice, ci prin prisma unei anumite gandiri, conditionate in ultima analiza de aceiasi factori care au conditionat actiunea ca atare. Atat mitul cat si ritul sunt produse ale unei anumite gandiri. Uneori este extrem de dificil sa se explice si sa se defineasca aceste forme de gandire. Nu este suficient ca folcloristul sa tina seama de ea, el trebuie sa se lamureasca asupra reprezentarilor care stau la baza anumitor motive. Gandirea primitiva nu cunoaste abstractia. Ea se manifesta in actiuni, in fomele de organizare sociala, in folclor, in limba. Sunt cazuri cand un motiv de basm nu poate fi explicat prin nici una din premisele amintite mai sus. Asa, de pilda, anumite motive se intemeiaza pe o alta intelegere a spatiului, timpului si pluralitatii decat cea cu care ne-am obisnuit. De unde concluzia ca, pentru a se putea explica geneza basmului, trebuie sa se tina seama si de formele gandirii primitive. Aici nu facem decat sa mentionam acest imperativ, care constituie o alta premisa a cercetarii noastre. Problema amintita este de o extrema complexitate. Putem lasa la o parte analiza opiniilor existente in privinta gandirii primitive. Si gandirea este pentru noi, mai intai de toate, o categorie de determinare istorica, ceea ce ne scuteste de necesitatea de a "talmaci" miturile, riturile sau basmele. Obiectivul nostru nu este de a interpreta, ci de a reduce materialul la cauzalitati istorice. Mitul isi are neindoielnic propria sa semantica. Nu exista insa o semantica absoluta, cristalizata o data pentru totdeauna. Semantica poate fi numai o semantica istorica. In aceasta situatie, suntem panditi de o mare primejdie: putem lesne lua o realitate intelectuala drept una sociala si viceversa. Bunaoara, amenintarea Babei-Iaga ca il va manca pe erou nu ne da catusi de putin dreptul de a afirma ca intalnim aici, in mod necesar, o ramasita de canibalism. Imaginea Babei-Iaga-mancatoare-de-oameni s-a putut forma si altfel, ca reflectare a unor reprezentari intelectuale (si, in acest sens, de asemenea istorice), si nicidecum a unor elemente din realitatea sociala.

. Genetica si istorie.

Lucrarea de fata constituie o cercetare genetica. In mod necesar, prin insasi esenta ei, cercetarea genetica este intotdeauna una istorica, fara a se identifica vreodata cu cercetarea istorica propriu-zisa. Genetica are drept tel sa studieze originea fenomenelor, in timp ce istoria le studiaza dezvoltarea. Genetica precede istoria, ii deschide calea. Cu toate acestea, noi nu avem de-a face cu fenomene incremenite, ci cu procese, deci cu o oarecare miscare. Orice fenomen din care isi trage obarsia basmul noi il privim ca un proces si il studiem ca atare. Atunci cand se stabileste, sa zicem, o corelatie intre anumite motive de basm si reprezentarea mortii, nu luam "moartea" ca notiune abstracta, ci ca proces - urmarit in dezvoltarea lui - al reprezentarilor legate de moarte. Iata de ce cititorul poate foarte usor ramane cu impresia ca scriem in paginile de fata istoria sau preistoria diferitelor motive. In ciuda faptului ca, uneori, procesul este analizat cu mai multa sau mai putina amanuntime - aceasta nu inseamna dintr-atat istorie. Se poate intampla ca un fenomen pe care il socotim drept izvor al basmului sa fie extrem de clar in sine, fara totusi ca noi sa-l putem urmari ca pe un proces. Vom cita in acest sens cateva forme foarte timpurii ale vietii sociale, pastrate uimitor de bine in basm (ritul initierii, de pilda). Istoria lor impune o cercetare speciala istorico-etnografica si folcloristul nu se poate intotdeauna incumeta sa o intreprinda. In domeniul amintit, o piedica frecventa o constituie insuficienta studiere de catre etnografie a respectivelor fenomene. Din acesta pricina, cercetarea istorica nu este intotdeauna la fel de profunda si ampla. Suntem adeseori nevoiti sa ne marginim la simpla constatare a faptului conexiunii. In oarecare masura, cercetarea istorica este inegala si datorita ponderii specifice inegale a diferitelor motive de basm. Motivele mai importante, "clasice", ale basmului sunt studiate mai amanuntit, altele, mai putin importante, sunt studiate mai succint si schematic.

. Metoda si materialul.

Principiile expuse aici par a fi extrem de simple. In realitate insa, traducerea lor in fapt prezinta insemnate dificultati, dintre care prima consta in stapanirea materialului cercetarii. Greselile cercetatorilor constau deseori fie in faptul ca ei isi limiteaza materialul la un subiect sau la o cultura, fie ca ii impun alte granite, create artificial, si care pentru noi nu exista. () Folclorul este un fenomen international. Daca asa stau insa lucrurile, folcloristul se afla intr-o situatie extrem de dezavantajoasa in comparatie cu specialistii in cultura indiana, greco-romana, egipteana etc. Acestia sunt stapanii absoluti ai domeniilor respective, in timp ce folcloristul arunca doar o privire asupra lor ca oaspete ori pelerin care, insemnandu-si cate ceva, pleaca mai departe. A cunoaste in profunzime intreg acest material este cu neputinta. Si totusi este absolut necesar sa se extinda cadrul cercetarilor folcloristice. () O asemenea extindere este necesara chiar in cazul studiilor de specialitate: ele se cer intregite in lumina datelor comparate. ()
Ma situez, asadar, de la bun inceput, pe pozitia ca cercetarea poate fi initiata chiar daca materialul nu a fost in intregime epuizat: este si aceasta una din premisele lucrarii de fata. () Observarea repetabilitatii si legitatii materialului folcloric constituie temeiul care imi ingaduie sa adopt punctul de vedere astfel formulat. Vom studia aici elementele repetabile ale basmului fantastic si, din punctul nostru de vedere, nu are importanta daca luam in seama toate cele 200, 300 sau 5000 de variante si versiuni ale fiecarui element, fiecarui segment al materialului care urmeaza sa fie studiat. Afirmatie valabila si pentru mituri, rituri etc. () Intregul material se imparte in materialul care urmeaza sa fie explicat - in cazul nostru, este vorba intai si intai de basm - si cel in care furnizeaza explicatiile. Tot ce ramane este un material de control. Legea se contureaza treptat si explicitarea ei nu este conditionata in mod obligatoriu de un anume material si nu de un altul. De aceea folcloristul poate sa nu tina seama de intregul ocean al materialului sau si, daca legea este corecta, ea va fi corecta in raport cu oricare material, nu numai cu cel luat in consideratie.
Principiul pe care il proclamam aici este opus principiului aflat de obicei la temelia cercetarilor folclorice, marcate prin tendinta spre folosirea unui material atotcuprinzator. Realitatea ne arata insa ca si atunci cand materialul a fost cu adevarat epuizat in limitele posibilului, problemele isi afla totusi o rezolvare incorecta, deoarece obiectul cercetarii a fost gresit definit. Punctul nostru de vedere este altul: intai de toate, trebuie stabilit corect obiectul studiului, urmand ca apoi o metoda corecta sa duca la o rezolvare corecta.
. Basmul si fomatiunile care i-au urmat. Din toate cele spuse pana acum rezulta limpede ca eu consider riturile, miturile, formele gandirii primitive si diferitele institutii sociale drept formatiuni care au premers basmului si ca socotesc posibil sa-l explic prin intermediul lor.

Basmul nu epuizeaza insa folclorul.

Mai exista eposul eroic, inrudit cu basmul prin subiecte si motive, mai exista amplul domeniu al feluritelor legende etc. Exista Mahabharata, Odiseea si Iliada, Edda, bilinele, Niebelungii etc. Toate aceste creatii sunt, de regula, lasate la o parte. Ele insele pot fi explicate prin basm (si, adeseori, sorgintea lor este chiar basmul). Se intampla, e drept, si altfel: eposul este cel care a facut sa ne parvina detalii si nuante pe care nu ni le ofera nici basmul, nici vreun alt material. In ciclul Niebelungilor, bunaoara, ucigandu-l pe zmeu, Siegfried se scalda in sangele acestuia, ceea ce il face invulnerabil. Este un amanunt important in studierea zmeului, imaginea caruia o explica intr-o oarecare masura; or, acest amanunt lipseste din basm. In asemenea cazuri, in absenta unui alt material, putem recurge la eposul eroic.
. Perspective. Premisele de la care plecam sunt acum clare. Dupa cum este clar si motivul principal al lucrarii. Se pune insa intrebarea: care sunt perspectivele care se deschid in fata noastra in virtutea unei atari confruntari? Am stabilit, sa presupunem, ca, in basm, copiii sunt inchisi intr-o incapere sub pamant, lucru care nu-l adevereste si realitatea istorica; sau ca fata pastreaza oasele vacii ucise, amanunt confirmat si el de aceeasi realitate. Suntem oare indreptatiti sa tragem concluzia ca, in asemenea cazuri, motivul a intrat in basm din realitatea istorica? Indiscutabil ca da. Dar tabloul pe care il vom obtine in acest caz nu va fi oare asemenea unui mozaic? Nu stim si tocmai aceasta este problema care se cere studiata. Se considera si astazi ca basmul a preluat anumite elemente din viata sociala si culturala primitiva. Vom vedea ca el este alcatuit din aceste elemente. Drept rezultat vom obtine un tablou al izvoarelor basmului.
Rezolvarea problemei de mai sus ne va apropia de intelegerea basmului, fara a da insa un raspuns la o alta problema nerezolvata: de ce s-au povestit basme? Cum s-a cristalizat basmul ca gen narativ? Ultima intrebare s-a pus de la sine de cum ne-am formulat obiectivul. Va trebui, de aceea, sa raspundem paralel la doua intrebari: primo, de unde au aparut diferitele motive ca parti componente ale subiectului? Secundo, de unde se trage actul povestirii, care este izvorul propriu-zis al basmului ca atare?

Vom incerca sa raspundem la aceste probleme in ultimul capitol, dar pentru a o face vom avea de depasit un obstacol. Studiem aici doar basmele fantastice. Actul de a povesti un basm fantastic este inseparabil de actul de a povesti basme de alt gen, basme animaliere, bunaoara. De aceea, atat timp cat celelalte genuri nu vor fi studiate sub aspect istoric, nu vom putea da la intrebarea de mai sus decat un raspuns preliminar, ipotetic, mai mult sau mai putin probabil si convingator.
In principiu, o asemenea lucrare nu poate fi niciodata considerata incheiata, cea de fata fiind mai curand o introducere in domeniul studiului genetic al basmului, decat o rezolvare definitiva a problemei abordate.

Lucrarea poate fi comparata cu o expeditie de explorare a unor tinuturi inca necunoscute. Marcam zacamintele, alcatuim harti schematice; dar studierea amanuntita a fiecarui zacamant abia urmeaza sa fie intreprinsa de aici inainte. Etapa urmatoare poate fi consacrata studierii detaliate a diferitelor motive si subiecte, de asta data fara a le mai izola de intreg. In etapa actuala a stiintei noastre, este mai important sa studiem conexiunea fenomenelor decat sa cercetam in amanunt fiecare fenomen de acest fel luat izolat.
In sfarsit, o ultima precizare referitoare la material. Cercetarea noastra se intemeiaza pe basmul rus, cu un accent deosebit pe basmul nordic. Am spus mai inainte ca basmul este international si ca motivele lui sunt si ele in buna masura internationale. Folclorul rusesc se distinge printr-o mare varietate si bogatie, printr-un exceptional caracter artistic si o remarcabila integritate in conservare. Este de aceea intru totul firesc ca un cercetator sovietic sa se orienteze spre folclorul patriei sale si nu spre unul strain. Lucrarea noastra tine seama de toate tipurile fundamentale ale basmului fantastic. In repertoriul universal, aceste tipuri sunt reprezentate atat de materialul rusec, cat si de cel din alte tari. Pentru o lucrare comparativa este indiferent care anume modele ale tipului dat sunt luate in consideratie. Acolo unde materialul rusesc nu este suficient, ne folosim si de materialul altor tari. Dorim totusi sa subliniem ca lucrarea de fata nu constituie o cercetare a basmului rusesc (un asemenea obiectiv poate fi urmarit, cu titlul de obiectiv de specialitate, dupa elucidarea problemelor generale de genetica si impune un studiu special); lucrarea noastra este o lucrare comparativ-istorica de folclor, intemeiata pe un material rusesc considerat ca punct de plecare.

PUNCTUL DE INNODARE A INTRIGII

I. Copiii in incaperea subpamanteana

. Absenta. Chiar de la primele cuvinte ale basmului - "A fost odata ca niciodata", ascultatorul este introdus dintr-o data intr-o atmosfera deosebita, cea a calmului epic. Dar aceasta atmosfera este inselatoare, in scurta vreme ascultatorul va fi confruntat cu evenimente caracterizate printr-o incordare si pasiune maxime. Calmul epic este numai un invelis artistic, contrastand cu dinamismul launtric pasional si tragic, iar uneori chiar comic, realist. Urmeaza apoi: traia un taran cu cei trei fii ai sai, ori un imparat si fata lui, sau - trei frati; intr-un cuvant, basmul ne prezinta o familie oarecare. La drept vorbind, s-ar cuveni sa incepem tocmai cu studierea familiei de basm. Dar elementele basmului sunt atat de strans conexate intre ele, incat caracterul familiei cu care incepe basmul nu poate fi definit decat treptat, pe masura ce se vor desfasura evenimentele. Notam doar ca familia duce un trai fericit si linistit, ca ar putea trai astfel vreme indelungata daca nu s-ar petrece cateva evenimente marunte, neinsemnate, care vor declansa brusc, absolut pe neasteptate, o catastrofa. Evenimetele incep uneori cu aceea ca unul dintre membrii adulti ai familiei absenteaza un timp de acasa: "Fata, fata, noi om merge de-om lucra"; "Si a trebuit imparatul sa plece la drum lung, lasandu-si nevasta pe maini straine"; "Pleaca el (negustorul) ca si in alte dati in tari straine"; negustorul pleaca dupa treburile lui negustoresti, imparatul sa vaneze ori sa lupte in razboi etc.; copiii sau nevasta, uneori insarcinata, raman singuri, fara nici o aparare. Se creeaza astfel terenul propice pentru o nenorocire. Moartea parintilor reprezinta o forma mai grava de absenta. Foarte multe basme incep cu moartea sau absenta parintilor. Aceeasi situatie se poate ivi atunci cand cei ce pleaca nu sunt adultii, ci, dimpotriva, copiii. Ei pleaca la padure sa culeaga fructe; fata merge la camp sa duca fratilor de-ale gurii; fata de imparat merge in gradina sa se plimbe etc.


. Interdictiile legate de absenta.

Adultii afla pe o cale oarecare ca o primejdie ii ameninta pe copii. Atmosfera din jurul lor este saturata de mii de primejdii si nenorociri nebanuite. Tatal sau barbatul insoteste absenta - fie ca pleaca el insusi, fie ca da copilului voie sa plece - cu interdictii. Interdictia este, fireste, incalcata, ceea ce atrage dupa sine, uneori in chip fulgerator si neasteptat, o mare nenorocire: fetele de imparat care, neascultatoare, au iesit sa se plimbe prin gradina, sunt rapite de zmeu; copiii neascultatori care s-au dus la scalda sunt prefacuti de vrajitoare in tot atatea ratuste albe. Catastrofa confera interes celor petrecute si tot ea determina desfasurarea ulterioara a evenimentelor.
Dintre aceste interdictii, ne vom ocupa deocamdata de una: interdictia de a iesi din casa. "Multa vreme a tot rugat-o imparatul, a povatuit-o sa nu iasa din turnul cel inalt". Sau "De cate ori pleaca la vanat, ast morar ii da porunca: Tu, fata, nicaieri sa nu iesi."() In basmul Tapul cel mucios fetele au un vis urat: "S-a speriat tare tatal, i-a poruncit fiicei lui iubite nici in pridvor sa nu iasa". Dupa cum am aratat, in asemenea cazuri neascultarea duce la nenorocire: "Ca parca l-a ascultat! A iesit pan-afara! Iar tapul a apucat-o cu coarnele lui inalte si a dus-o pe malurile povarnite.". Aceasta situatie ne-ar putea sugera obisnuita grija a parintilor fata de copiii lor. Caci si astazi, plecand de acasa, parintii le interzic copiilor sa iasa pe strada. Dar lucrurile nu stau chiar asa. Interdictia din basm nu este o simpla interdictie: cand tatal isi roaga fiica "nici in pridvor sa nu iasa", "sa nu iasa din turnul cel inalt" etc., nu simtim prezenta unei simple temeri, ci a unei spaime cu semnificatii mult mai adanci. Spaima atat de mare incat parintii nu se marginesc uneori sa le interzica copiilor sa iasa din casa, ci ii si incuie inauntru, intr-un fel mai putin obisnuit: ii inchid in turnuri inalte, in incaperi subpamantene pe care le mascheaza niveland cu multa grija pamantul. "Au sapat o groapa adanca foarte, au curatat-o, au impodobit-o ca pe un palat, au adus acolo toate cate trebuie ca sa fie de baut si de mancat; apoi au asezat in acea groapa pe copiii lor, au facut deasupra un acoperis, au pus pamant deasupra, netezind locul de l-au facut ca-n palma".
In basm s-au intiparit astfel masurile care erau cu adevarat luate pe vremuri in privinta copiilor de imparati, iar basmul ni le-a transmis cu o uimitoare exactitate si cu toate amanuntele.

. Frazer despre izolarea imparatilor.

In Ramura de aur, Frazer a expus complicatul sistem de tabu-uri care se tesuse pe vremuri in jurul imparatilor, marilor preoti si a copiilor lor. Fiecare din miscarile lor era reglementata printr-un adevarat cod, foarte greu de respectat. Una din regulile acestui cod era de a nu parasi niciodata palatul. Regula amintita a fost pastrata pana in secolul al XIX-lea in Japonia si China. In numeroase locuri, imparatul este o fiinta misterioasa, pe care nimeni nu a zarit-o vreodata. Vom vedea in scurta vreme de ce se intampla asa, dar, deocamdata, sa examinam alte cateva interdictii legate de persoana imparatului, facand apel la cele mai caracteristice dintre ele, specifice tuturor aspectelor obiceiului in cauza. Printre acestea, Frazer indica urmatoarele interdictii: imparatul nu trebuie sa-si ararte soarelui fata, din care pricina traieste intr-o bezna permanenta. Mai departe: el nu trebuie sa atinga pamantul. Din care pricina locuinta lui este inaltata deasupra pamantului - el traieste intr-un turn. Nici un om nu trebuie sa-i vada fata si, de aceea, el se claustreaza intr-o deplina singuratate, vorbind printr-o perdea cu supusii si fetele apropiate lui. Primirea hranei se face in cadrul unui riguros sistem de tabu-uri. Anumite bucate ii sunt total interzise. Hrana i se da printr-o ferestruica.

Trebuie sa spunem ca Frazer nu face nici o incercare de a-si sistematiza ori explica materialul sub raport istoric. El isi incepe exemplele cu mikadoul japonez, trece apoi in Africa si America, dupa aceea la regii irlandezi, iar de aici ajunge la Roma. Din exemplele lui rezulta insa ca acest fenomen este relativ tarziu. In America a putut fi observat in vechiul Mexic, in Africa - acolo unde se formasera deja mici monarhii. Intr-un cuvant, fenomenul de care ne ocupam tine de primele stadii ale statalitatii. Capeteniei sau "imparatului" i se atribuie o putere magica asupra naturii, asupra cerului, ploii, oamenilor, vitelor; de bunastarea lui depinde bunastarea poporului. De aceea, prin apararea riguroasa a imparatului, este aparata in chip magic bunastarea intregului popor. () "Imparatii Etiopiei erau divinizati, dat totodata tinuti sub lacat in palatele lor." Daca vreunul din monarhii de acest tip incerca sa se lepede de putere era lapidat. Nu este necesar sa citam toate exemplele mentionate de Frazer si nici toate elementele particulare legate de izolarea imparatilor. Ne vom adresa acum basmului si vom face cunostinta cu tabloul pe care ni-l infatiseaza folclorul contemporan.

. Izolarea copiilor de imparat in basm.

Cazurile cele mai simple prezinta urmatoarea izolare: "A poruncit el sa se faca un turn inalt, i-a pus inlauntru pe Ivan - fiu de imparat si pe Elena Preafrumoasa, aducandu-le tot acolo provizii pe cinci ani." "Il pazea si-l tot pazea, din odaie nu-l lasa". Un alt exemplu: "Regele ii pazea mai ca pe lumina ochilor; a facut un palat sub pamant si i-a dus acolo, nici vanturile turbate sa nu-i bata, nici raza soarelui sa nu-i arda". Iata-ne confruntati cu interdictia de a vedea lumina soarelui. Cateva paralele ne vor dovedi ca nu avem de-a face cu dorinta obisnuita de a se feri de soare, ca teama are aici un alt caracter. Copiii de imparat sunt tinuti intr-un intuneric deplin. "I-au facut casa sub pamant". "Iar taica si maica le-au poruncit (celor doi fii ai lor) nici un fel de lumina sa nu vada sapte ani incheiati". "Si a dat imparatul porunca sa se faca in pamant odai, sa traiasca ea acolo, zi si noapte sa arda festila si barbat sa nu vada". Interdictia luminii este aici perfect limpede. In basmele georgiene si megreliene, fiica de imparat se numeste mzeo unaq'av. Acest termen poate avea doua intelesuri: "de soare nevazuta" si "cea care nu a vazut soarele". Interdictia luminii solare se intalneste si in basmul german, dar lumina soarelui este redata aici prin lumina lumanarii. Fata a devenit nevasta leului, e fericita cu el, dar il roaga sa mearga impreuna sa-si vada parintii. "Dar leul a spus ca e prea primejdios pentru el, deoarece, daca va fi atins acolo de o raza de lumina, se va preface in porumbel si va trebui sa zboare cu porumbeii sapte ani de-a randul". El pleaca totusi la drum, dar fata "daduse porunca sa se inalte un palat cu ziduri atat de groase si de nadejde ca nici o raza sa nu poata trece, si in el urma sa locuiasca".

Interdictia de a vedea pe cineva este strans legata de acesta interdictie a luminii. Cei inchisi nu trebuie sa vada pe nimeni si, de asemenea, nimeni nu trebuie sa le vada fetele. Un caz extrem de interesant il prezinta basmul Cum a facut soldatul portretul reginei din culegerea lui Smirnov. "A fost odata un rege si avea o nevasta frumoasa cum alta nu-i. Voia el sa i se faca un portret, dar pas de-o fa ca umbla ea mereu cu o masca pe fata". Imparatul vine la eroul intemnitat: "Cand veni el, fiul de imparat ii spuse: «Nu te apropia de mine», iar el se intoarse si rasufla cu spatele la imparat". Aici isi spun cuvantul reprezentari similare cu cele ce genereaza tema deochiului. Preoteasa este adusa intr-o incapere sub pamant: "Mai stii, sa nu mi-o deoache careva". Un basm din tinutul Viatka ne-a pastrat si consecintele care pot rezulta atunci cand cei inchisi sunt priviti. "Traia dansa intr-un beci. Daca o privea careva dintre barbatii tineri, ce mai boala da in norod!". In plus, basmul din tinutul Viatka ne-a pastrat si interdictia de a aminti de cei inchisi. "Iar el sta in odaile lui de sub pamant Si nu se cuvine nici sa vorbesti de el ca pe data or sa te inhate".
Sa aducem inca un exemplu elocvent din basmul rus, care ne prezinta dintr-o data cateva tipuri de interdictii. Eroul nimereste intr-o alta imparatie si se infiripa urmatorul dialog intre el si un calator intalnit in drum:

,,- Ce-i cu campul asta intins, cinstite gospodar, si de ce-i inaltat pe el turnul asta, fara de-o fereastra si fara de-o lumina? La ce-i bun?
- Ah, prietene, in ast turn sta inchisa fiica imparatului. Cum a venit pe lume, zice, cum s-a nascut - au inchis-o si la nimenea n-o arata. Bucatareasa ori dadaca de-i aduce de mancare, doar c-o imping inlauntru, far' de-a intra vreuna. Asa si traieste acolo, far' de-a sti careva ce fel de om e.
- Chiar asa sa fie, cinstite gospodar, sa nu stie oare oamenii de cum e, de-i frumoasa, de-i neprihanita ori ba?
- Dumnezeu stie cum e, frumoasa ori urata, neprihanita ori prihanita. Cum e la chip, nu stiu oamenii. Nicicand nu iese, nu se arata intre oameni".
Acest curios exemplu contine inca un amanunt: modalitatea prin care se serveste mancarea: ".doar c-o imping inlauntru, far'de-a intra vreuna". Am vazut mai inainte ca odraslelor de imparat li se aduceau dintr-o data provizii pe cinci ani. Deformatie de ordin fantastic, desigur. Dar basmele ne-au pastrat si date mai exacte asupra felului in care se servea mancarea. "I-a poruncit taica-sau sa inalte un turn de piatra: cat sa-i ajunga, adica, de-un pat si o fereastra, zabrele groase sa fie si numai o ferestruica mica sa ramana ca sa i se bage inlauntru mancarea".()

Un basm abhaz ne-a pastrat foarte bine inca doua interdictii: interdictia de a atinge pamantul si cea de a manca mancare obisnuita. Copiilor de imparat li se da o hrana care sa favorizeze dezvoltarea insusirilor lor nazdravane: "Pe sora lor o tineau intr-un turn inalt. O invatau sa n-atinga pamantul cu piciorul, nici iarba cea moale. O hraneau numai cu creier de fiare".
In basmele rusesti, interdictia de a atinge pamantul nu este formulata direct, desi ea decurge din sederea in turn.
Constatam, asadar, ca basmul a pastrat toate tipurile de interdictii care ingradeau odinioara familia imparateasca: interdictia luminii, privirii, hranei, a contactului cu pamantul si relatiilor cu oamenii. Similitudinea dintre basm si trecutul istoric este aici atat de deplina incat ne indreptateste sa afirmam ca, in acest punct, basmul reflecta realitatea istorica.

. Izolarea fetei.

Concluzia de mai sus nu ne poate insa multumi intru totul. Am examinat pana acum doar formele izolarii si interdictiile legate de ea, fara sa tinem seama de persoana care este izolata. Daca vom compara materialele culese de Frazer cu cele furnizate de basm, vom constata ca Frazer vorbeste de imparati, de cirmuitori, iar basmul vorbeste uneori de copiii de imparat. Trebuie sa precizam insa, pe de o parte, ca si in basm insusi imparatul se afla uneori, impreuna cu copiii, in incaperea subpamanteana: "Imparatul si-a facut o hruba uriasa, s-a ascuns in ea si a pus oamenii s-o acopere cu pamant", iar, pe de alta, ca si in realitatea istorica interdictiile erau obligatorii nu numai pentru imparati, ci si pentru mostenitori. Frazer scrie: "Indienii Grenada din America de Sud tineau in izolare, vreme de cativa ani (cel mult 7), pe barbatii si femeile care urmau sa devina carmuitori si, respectiv, pe nevestele lor. Copiii de imparat nu aveau voie sa vada soarele: daca li s-ar fi intamplat sa-l vada, si-ar fi pierdut titlul imparatesc".

Dar pana acum n-am adus in discutie toate cazurile. Basmul a pastrat inca un tip de interdictii care, desi nu sunt prezentate in perspectiva de mai sus, ne sunt atestate sub un raport intrucatva diferit. Este vorba de interdictia taierii parului. Parul era socotit drept lacas al sufletului sau al puterilor magice. A pierde parul insemna a pierde puterea. Vom mai intalni de mai multe ori acest element, deocamdata insa este de ajuns sa amintim povestea lui Samson si a Dalilei. "Nicaieri nu iesea din turnul ei, niciodata fata de imparat nu respira aerul in voie. Multe vesminte inflorate avea si pietre nestemate avea, dar tot urat ii era: se inabusea in turn, o chinuiau valurile. Parul ei, impletit intr-o coada, ii cadea pana la calcaie si-a inceput lumea s-o preamareasca pe Vasilisa, fata de imparat, zicand despre ea: par de aur are si-i frumoasa fara de asemanare". Culoarea de aur a parului va fi studiata de noi mai departe, deocamdata ne intereseaza numai lungimea sa. Motivul parului lung al fetei de imparat tinute in izolare este deosebit de limpede in basmul german (Grimm, nr.12-Rapunzel): "Cind fata a implinit 12 ani, vrajitoarea a inchis-o intr-un turn in inima padurii, un turn fara scari si fara usi Avea fata un par lung, minunat, subtire ca firul de aur. Auzind glasul vrajitoarei, ea isi despletea cozile, le lega de carligul ferestrei si parul ei cadea atunci in jos, lung de douazeci de coti: pe el se si catara sus vrajitoarea". Parul lung al fetei de imparat tinute in izolare constituie un element destul de frecvent. ()

Interdictia de a tunde parul nu e niciodata exprimata direct in basm. Cu toate acestea, parul lung al fetei de imparat tinute in izolare constituie o trasatura des intalnita. Parul lung confera fetei de imparat un farmec deosebit.

Interdictia de a tunde parul nu este mentionata nici atunci cand ne este descrisa izolarea imparatilor, a copiilor de imparat si a preotilor, desi ea este perfect posibila. In schimb, interdictia de a tunde parul este cunoscuta in legatura cu un alt obicei, absolut diferit, si anume - obiceiul de a izola fetele in timpul menstruatiei. Faptul izolarii fetelor nubile este indeajuns de bine cunoscut. Frazer a aratat, de asemenea, ca le era interzis sa-si taie si sa-si pieptene parul.
Exista o incontestabila legatura intre obiceiul de a izola pe imparati si pe copii de imparat si obiceiul de a le izola pe fete. Amandoua obiceiurile sunt intemeiate pe reprezentari identice si pe aceleasi temeri. Basmul reflecta atat prima forma de izolare cat si pe cea de a doua. Imaginea fetei condamnata la izolare in basm a fost comparata mai sus cu obiceiul, practicat candva, de a izola fetele in perioadele menstruale. Intru argumentarea acestei idei, Frazer mentioneaza mitul lui Danae. () Intr-adevar, Rapunzel este izolata dupa ce a implinit varsta de 12 ani, adica in momentul aparitiei maturitatii sexuale; ea este izolata in padure. Caci fetele erau izolate tocmai in padure, purtand uneori coif ori ascunzandu-si fata. Ne revine indata in minte fata de imparat purtand masca.
Exista inca un considerent in favoarea acestei comparatii: dupa cum vedem din basm, izolarea fetei este de obicei urmata de casatoria ei. Adeseori, divinitatea sau zmeul nu o rapesc pe fata, ci i se infatiseaza acolo unde e izolata. Asa se petrec lucrurile in mitul lui Danae si la fel, uneori, in basmul rus, in care vantul o face sa ramana insarcinata. "Se temea el sa nu-si faca fata de cap. A inchis-o atunci intr-un turn inalt. Iar usa au zidit-o zidarii. Intr-un loc era o gaura intre caramizi. O crapatura, intr-un cuvant. Si s-a pus o data fata aceea de imparat in dreptul crapaturii si i-a umflat vantul burta.". Izolarea in turn este, evident, o pregatire in vederea unei casatorii, mai mult - a unei casatorii cu o fiinta neobisnuita, de rang divin, viitorul tata al unui fiu care e si el o divinitate: Ivan Vantul in basmul rusesc si Perseu in miturile grecesti. Cel mai adesea nu este insa izolata viitoarea mama a unui erou, ci viitoarea lui sotie. Dar, in ansamblu, analogia dintre obicei si basm este aici mult mai putin evidenta decat analogia pe care am stabilit-o in legatura cu motivul izolarii imparatilor si a copiilor de imparat. In basm, aceeasi izolare este sortita atat fetelor cat si baietilor, fratilor si surorilor laolalta.
Comparand faptele, trebuie sa ne punem intrebarea care este, in primul rand, interconexiunea celor doua forme de izolare si, in al doilea rand, legatura lor cu basmul. Izolarea fetelor este mai veche decat cea a imparatilor. O intalnim la popoarele cele mai primitive, la aborigenii australieni, bunaoara. Basmul a pastrat ambele forme, care decurg una dintr-alta, se suprapun si se asimileaza reciproc, cu deosebirea ca izolarea fetelor s-a pastrat in forme mai estompate si s-a sters mai repede din memoria popoarelor. Izolarea mostenitorilor imparatului dateaza dintr-o epoca mai tarzie si privitor la ea s-au pastrat o serie intreaga de detalii atestate de istorie.

. Motivarea izolarii.

Analiza noastra nu ar fi completa daca nu ne-am opri atentia asupra inca unui amanunt: ce anume provoaca acesta izolare, cum este ea motivata. In realitatea istorica, izolarea imparatilor era motivata de imprejurarea ca "imparatul sau preotul este posesorul unor puteri supranaturale ori intruchiparea divinitatii: se presupune, in consecinta, ca viata naturii si procesele ei depind mai mult sau mai putin de el; imparatul sau preotul este socotit raspunzator pentru vremea rea, pentru recoltele proaste, pentru orice alte calamitati". Sunt tot atatea motive care determinau grija deosebita fata de el, ferirea lui de orice primejdie. Frazer accepta faptul in sine, dar nu incearca sa explice de ce sunt funeste influenta luminii, a ochiului sau contactul cu pamantul.

Basmul nu ne-a pastrat motivari ale acestor aspecte. In basm, viata poporului nu depinde de cei izolati. Doar intr-un singur caz constatam ca de pe urma incalcarii interdictiei "strasnic a mai patimit poporul". In basm este vorba exclusiv de securitatea personala a fiului ori a fetei de imparat. De fapt, grija pentru persoana imparatului este intemeiata pe o reprezentare mai veche, neanalizata de Frazer, si anume ca aerul este plin de primejdii, de forte care se pot dezlantui in orice moment impotriva omului. Nu vom analiza aici aceasta teza, pe care Nilsson o mentionase mai inainte: pretutindeni domneste necunoscutul generator de spaime. Orice tabu isi are originea in spaima ca, in urma contactului, s-ar produce un fel de scurt circuit. "Pentru mayas - spune Brinton - padurile, aerul si intunericul sunt pline de fiinte misterioase, intotdeauna gata sa-i faca un rau ori un bine omului, de obicei insa - sa-i faca un rau, asa ca majoritatea acestor plasmuiri ale imaginatiei lor o alcatuiesc fiintele malefice."

Putem spune cu toata convingerea ca etnografi ca Brinto si Nilsson se insala intr-un singur punct: fortele, spiritele care il inconjoara pe om sunt "necunoscute" numai etnografilor, nicidecum popoarelor insesi, care le cunosc bine si le reprezinta perfect concret, le dau un nume. Este adevarat ca in basm spaima e adesea nedefinita, dar tot atat de adesea ea este definita si precisa: teama de fapturile care ar putea sa-i rapeasca pe copiii de imparat.
Reflectata de basm, aceasta spaima religioasa creeaza grija pentru copiii de imparat si motiveaza, in plan artistic, nenorocirea care urmeaza dupa incalcarea interdictiei. Este de ajuns ca fata de imparat sa paraseasca locul unde e izolata si sa se plimbe in gradina pentru ca zmeul sa apara "ca din pamant" si s-o rapeasca. Pe scurt, copiii sunt aparati de rapire. O asemenea motivare apare destul de timpuriu; iata ce citim intr-un basm zulus: "Traiau fara sa iasa afara, mama le pusese opreliste, spunandu-le ca daca vor iesi afara, corbii ii vor rapi si ii vor ucide". Intalnim aceeasi situatie - dar intr-o etapa mult mai tarzie - in Egipt, intr-un basm-mit. Pornind la drum, Batha spune sotiei sale: "Nu iesi din casa, sa nu te ia marea". ()
Dintre toate tipurile de interdictii prin care oamenii incercau sa se apere de demoni-prezenti in basm intr-o multitudine de forme: zmei, corbi, tapi, draci, spirite, vanturi turbate, Koscei, Baba-Iaga, care intotdeauna rapesc femei, fete sau copii - in basm s-a pastrat cel mai bine interdictia de a iesi din casa. Celelalte tipuri de purificare (postul, intunericul, interdictia de a fi privit, sau de a atinge pamantul etc.) sunt reflectate in mai mica masura. Dar in acest domeniu lucrurile nu sunt clarificate inca in intregime. Asa, de pilda, anumite indicii indirecte ne pot face sa credem ca sederea sub pamant sau in intuneric, ori intr-un turn, luata ca atare - deci nu in virtutea interdictiilor - contribuia la acumularea unor puteri magice. O legenda a tribului Zuni (America de Nord) ne spune, bunaoara: "Tatal, fiind mare preot, si-a harazit fiica treburilor sfinte (to sacred things) si de aceea a tinut-o tot timpul in casa, departe de privirile tuturor barbatilor si tuturor adolescentilor". In incaperea ei patrunde insa lumina soarelui, apoi ea naste un copil, care este trimis pe ascuns in padure, unde il creste un cerb. De asemenea cazuri trebuie neaparat sa tina seama cercetatorii care se ocupa de mitul lui Danae. Stim ca in vechiul Peru "fetele soarelui" erau mentinute in izolare. Oamenii nu le vedeau niciodata. Ele erau considerate sotiile soarelui, fiind de fapt nevestele Marelui Incas, reprezentantul zeului-soare pe pamant. In genere, soarele apare intr-o perioada mai tarzie, reflectand, dupa cum vom vedea mai jos, reprezentari de ordin agrar. Am mai aratat ca, in basm, soarele aproape ca nu figureaza in acest rol: basmul este mai arhaic decat in cazurile de mai sus.

. Concluzii.

Toate materialele expuse pana acum ne dau dreptul sa tragem urmatoarea concluzie: spaima de puterile invizibile care il inconjoara pe om constituie cel mai vechi substrat religios al motivului nostru, ale carui cauze nu sunt inca suficient analizate de istoricii-etnografi si nici nu sunt de competenta folcloristului. Aceasta spaima determina izolarea fetelor in perioada menstruala pentru a le feri de primejdiile amintite, fenomen concretizat in basm de imaginea fetei ascunse in padure, si careia parul ii creste intre timp foarte lung. O data cu aparitia puterii carmuitorului-imparat sau preot, aceleasi masuri de precautie, in aceleasi forme, sunt transferate cu totul asupra imparatului si a intregii sale familii. Amanuntele izolarii imparatilor si interdictiile care o insoteau corespund exact cu detaliile prezente in basm. In speta, basmul a reflectat interdictia luminii, interdictiile legate de hrana, interdictia de a-si arata fata, de a atinge pamantul. Basmul contine doar foarte putine urme ale reprezentarii potrivit careia bunastarea imparatului tinut in izolare are o legatura cu bunastarea poporului. Basmul cunoaste grija pentru siguranta personala a copiilor de imparat. Basmul foloseste motivul izolarii si al incalcarii ei pentru a pregati si a motiva - sub raport artistic - rapirea copiilor de imparat de catre zmei sau alte fapturi care apar pe neasteptate, nu se stie de unde. Izolarea ca atare, insa, nu este niciodata motivata in basm. Motivarea ei prin mania tatalui - si altele asemenea - nu e tipica pentru basm, are caracter de unicitate, constituie un element de tranzitie spre genul nuvelistic. Motivul amintit a patruns si in literatura nuvelistica, si in cartile populare, si in literatura hagiografica, aici insa fiind adeseori voalat si deformat. In basmele cu continut nuvelistic, indata dupa casatorie, sotul "i-a cladit nevestei un palat si in ast palat a facut numai o singura fereastra" etc. Aflam ulterior ca a facut-o pentru a pune la incercare credinta nevestei. O asemenea izolare reprezinta uneori un mijloc de persecutare a sotiilor: "Si au inchis o femeie saraca, nevinovata, neajutorata. I-a cladit mosierul in curtea lui un turn inalt de caramida si a incuiat-o inauntru I-a lasat doar o ferestruica: pesmeti si apa ii dau pe-acolo sa manance". Motivul fetelor si femeilor izolate este larg folosit in literatura nuvelistica. Este procedeul la care recurg sotii gelosi. Pe de alta parte, femeile tinute in izolare sunt reprezentate martire sfinte, din care pricina motivul amintit a fost preluat si de catre literatura hagiografica.

II. NENOROCIREA SI CONTRAACTIUNEA

. Nenorocirea.

Putem urmari acum mai departe desfasurarea evenimentelor in basm. Interdictia "de a nu iesi din turnul cel inalt" este invariabil incalcata. Nici un fel de palate, nici un fel de incuietori, turnuri sau hrube nu sunt de vreun folos. Nenorocirea survine indata dupa incalcarea interdictiei. Trebuie doar sa adaugam ca izolarea copiilor in turn nu constituie un element obligatoriu si ca nenorocirea survine uneori chiar la inceputul basmului.

O nenorocire oarecare constituie forma fundamentala a punctului de innodare a intrigii. Nenorocirea si contraactiunea alcatuiesc subiectul. Formele acestei nenorociri sunt extrem de diferite, intr-atat de diferite incat nu pot fi examinate impreuna. Nu putem oferi in capitolul de fata nici un fel de explicatie a formelor nenorocirii initiale. Izolarea intr-un turn ori intr-o hruba este de obicei urmata de o rapire. Pentru a studia aceasta rapire, va trebui sa studiem personajul rapitorului. Principalul rapitor de fete este zmeul. Dar zmeul apare de doua ori in basm. Prima aparitie este fulgeratoare: zmeul rapeste fata si dispare. Eroul pleaca in urmarirea lui, il intalneste si se lupta cu el. Caracterul zmeului poate fi scos in evidenta numai prin analiza luptei dintre erou si zmeu. Numai astfel putem obtine o imagine clara a zmeului si totodata explica rapirea fetelor. Cu alte cuvinte: pentru ascultatorul naiv, desfasurarea actiunii si sfarsitul constituie o derivata a inceputului ei. Pentru cercetator, situatia poate fi diametral opusa: inceputul este o derivata a partii mediane sau finale a basmului. In timp ce inceputul basmului se caracterizeaza prin diversitate, partile mediana si finala sunt mult mai uniforme si stabile. Din care pricina inceputul poate fi adeseori explicat numai prin partea mediana sau chiar prin sfarsit. Aceeasi afirmatie este valabila si referitor la celelalte tipuri de inceput de basm. Bunaoara, basmul incepe uneori cu izgonirea de acasa a copiilor nedoriti: mentionam basmele de tipul Morozko, Baba-Iaga etc. Vom putea stabili despre ce fel de izgonire este vorba abia atunci cand va fi studiata situatia in care sunt pusi copii izgoniti. Un alt tip de inceput de basm nu comporta o nenorocire: basmul incepe prin aceea ca imparatul aduce la cunostinta tuturor ca fagaduieste mana fiicei sale celui care va izbuti sa sara pana la fereastra ei pe un cal zburator. Avem de-a face aici cu una din variantele incercarii grele. Aceasta incercare poate fi explicata numai in legatura cu studierea ajutorului nazdravan si a personajului batranului imparat; adaugam ca ajutorul nazdravan apare in partea mediana a basmului. Asadar, si de asta data partea mediana a basmului ne explica inceputul lui.
Analiza elementelor din partea mediana a basmului ne va permite sa aducem lumina si in urmatoarea problema: de ce basmul incepe atat de frecvent tocmai cu o nenorocire si ce semnificatie are aceasta nenorocire. De obicei, catre sfarsitul basmului, nenorocirea se transforma in bine. Fata de imparat rapita se intoarce cu bine acasa alaturi de logodnicul ei, fiica vitrega se intoarce bogata si, adeseori, se marita si ea in cele din urma. Studiind formele casatoriei in basm, vom afla caracteristicile logodnicului precum si elementul initial al casatoriei.
Suntem, asadar, nevoiti sa sarim in cercetarea noastra unul din momentele desfasurarii actiunii si sa ne incepem studiul cu partea mediana a basmului.
Ceea ce nu ne impiedica sa ridicam de pe acum problema daca nu cumva aceasta diversitate ascunde o anume unitate. Elementele mediane ale basmului sunt stabile. In oricare din cazuri - rapirea fetei de imparat, izgonirea fiicei vitrege, plecarea eroului dupa merele datatoare de tinerete - eroul nimereste neaparat la Baba-Iaga. Uniformitatea elementelor mediane determina supozitia ca, in ciuda diversitatii lor, elementele initiale prezinta si ele o anumita unitate. Vom afla mai jos daca lucrurile stau sau nu astfel.

. Inzestrarea eroului in vederea calatoriei.

Am examinat in subcapitolul precedent cateva tipuri de inceput de basm. O trasatura caracteristica le este comuna: are loc o nenorocire oarecare. Desfasurarea actiunii impune ca eroul sa afle intr-un fel sau altul de nenorocirea petrecuta. Si, intr-adevar momentul respectiv figureaza in basm sub cele mai diferite forme: imparatul lanseaza o chemare publica intr-ajutor, mama isi povesteste necazul, oamenii intalniti intamplator relateaza nenorocirea etc. Nu vom insista asupra acestui moment al actiunii. Modul in care eroul e incunostintat de aceasta nenorocire nu prezinta importanta pentru noi. Ne este de ajuns sa stabilim ca el a aflat de nenorocire si a pornit la drum.
La prima vedere, plecarea in calatorie nu contine, ca atare, nimic cat de cat interesant. "A apucat tintasul pe o cale lunga"; "A incalecat fiul si dus a fost in indepartate imparatii"; "Tintas-voinicul a incalecat pe armasarul sau focos si a plecat peste noua tari si noua mari" - iata care sunt formulele obisnuite pentru plecarea eroului. Intr-adevar, aceste cuvinte par sa nu contina nimic problematic. Dar importante nu sunt cuvintele; important este faptul ca eroul pleaca la drum. Altfel spus, deplasarea spatiala a eroului fundamenteaza compozitia basmului, compozitie ce nu este specifica exclusiv basmului fantastic, ci si epopeii (Odiseea) sau romanelor: sa ne gandim, de exemplu, la constructia din Don Quijote. In drumul sau, eroul poate sa fie confruntat cu cele mai diferite aventuri. () Dar, spre deosebire de creatiile culte sau cele cu caracter semifolcloric, adevaratul basm nu cunoaste o asemenea varietate. Aventurile ar putea sa fie extrem de diverse, dar ele sunt intotdeauna aceleasi, in virtutea subordonarii lor unei anumite legaturi foarte stricte. Iata prima noastra observatie.
A doua: basmul sare momentul miscarii. Miscarea nu este niciodata amanuntit descrisa, ea fiind intotdeauna mentionata prin doua-trei cuvinte. Prima etapa a drumului - de la casa parinteasca pana la casuta din padure - este descrisa in urmatorii termeni: "Mult s-a calatorit au putin, departe s-au dus au aproape", formula care implica refuzul de a descrie drumul strabatut, prezent numai in compozitie, nu si ca aspect faptic. Cea de-a doua etapa a drumului se intinde de la casuta din padure pana intr-o alta imparatie. Un spatiu urias separa aceste doua puncte, dar eroul il parcurge cat ai clipi din ochi, trecandu-l in zbor. Atunci cand eroul vrea sa apuce caciula care i-a zburat de pe cap, ea se afla la mii de verste departare. Aici intalnim acelasi refuz de a dezvolta epic motivul deplasarii.
De aici rezulta ca spatiul joaca in basm un rol dublu. Pe de o parte, el exista in basm ca element compozitional absolut necesar. Pe de alta parte, pare ca nici nu ar exista. Intreaga dezvoltare este localizata in punctele de oprire din drumul eroului, care sunt redate foarte amanuntit.
In ce ne priveste, nu ne indoim catusi de putin ca, bunaoara, Odiseea constituie un fenomen care a aparut mult mai tarziu decat basmul. In Odiseea drumul si spatiul sunt dezvoltate sub raport epic. De aici si concluzia ca elementele statice ale basmului sunt mai vechi decat compozitia lui spatiala. Spatiul a patruns intr-o structura de elemente premergatoare lui. Elementele fundamentale s-au creat inainte de formarea reprezentarilor spatiale, lucru pe care il vom examina mai amanuntit in cele ce urmeaza. Toate elementele de oprire din basme au existat dinainte ca rituri. Reprezentarile spatiale marcheaza prin distante mari elemente care constituiau tot atatea faze in rit.

Unde pleaca insa eroul? Analizand lucrurile mai indeaproape, constatam ca uneori nu este de fapt o simpla plecare si ca, inainte de a porni la drum, el cere sa fie inzestrat cu ceva anume; acest moment impune o analiza mai atenta.
Obiectele cu care este inzestrat eroul inainte de a pleca sunt foarte felurite: pesmeti, bani, o corabie cu echipajul beat, un cort, un cal. Toate aceste lucruri se dovedesc de obicei fara nici un folos si sunt solicitate numai pentru mistificarea auditoriului. Studiul basmului ne arata ca, de pilda, calul luat din casa parinteasca nu e bun de nimic, fiind schimbat pe un altul. Printre obiectele luate de erou figureaza insa si unul caruia merita sa-i acordam o atentie deosebita: buzduganul. Mesterit din fier, el este cerut de regula inainte ca eroul sa plece in calatorie: "Fauriti-mi, voinicilor, un buzdugan de cinci puduri". Despre ce fel de buzdugan este vorba? Pentru a-l incerca, eroul il arunca in sus, uneori de trei ori la rand. Am putea trage de aici concluzia ca avem de-a face cu o arma. Dar nu este asa. In primul rand, eroul nu foloseste niciodata ca arma buzduganul luat de acasa. Povestitorul il uita pur si simplu pe firul actiunii. In al doilea rand, analiza comparata ne arata ca eroul ia cu sine un buzdugan de fier, impreuna cu prescuri de fier si cizme tot din fier. "Ivanuska s-a dus la faurar, a faurit trei toiege, a copt trei prescuri si a plecat s-o caute pe Masenka". Plecand in zbor, Finist spune fetei: "Daca ti-o veni sa ma cauti, cauta-ma peste noua tari si noua mari. Dar pana m-oi gasi, trei perechi de incaltari si trei toiege de fier vei toci, trei prescuri de piatra vei roade". Acelasi lucru il spune si soata-broasca: "Ei, Ivan-fiu de imparat, sa ma cauti in imparatia de peste mari si tari, cizme de fier sa tocesti si trei prescuri de piatra sa rozi".
Din ansamblul toiag + paine + cizme poate lesne lipsi o veriga, daca nu chiar doua. Intalnim adeseori numai painea ("Sa-i coci o paine de trei puduri."), ori numai incaltarile ("si-au poruncit sa i se faca sapte perechi de incaltari"), ori, in sfarsit, numai toiagul. Painea este adeseori prezenta sub forma de pesmeti, merinde etc, iar toiagul - sub forma de bat sau buzdugan, avand intelesul de arma, fara a juca insa vreodata acest rol. Ne putem lesne convinge de adevarul celor spuse din exemplele de mai jos: "Incaltarile de nisip i de tocesc, palariile de ploaie de gauresc, toiegele in mana ii plesnesc". Aici toiagul nu este folosit ca arma, pastrandu-si functia initiala. Sau: "De vrea, sa faureasca trei palarii de arama si abia atunci poate sa plece. Cand si-o toci sulitele si si-o gauri palariile, atunci ma va gasi si pe mine". De asta data, toiagul se transforma in sulita, dar intr-una in care eroul se sprijina la mers, fara a o folosi ca arma. Este interesant de remarcat faptul ca acest element s-a pastrat cel mai bine in basmele in care personajul feminin ocupa locul central (Finist etc.), lucru explicabil daca ne gandim ca imaginea femeii nu este legata de arme si toiagul si-a pastrat in mod stabil functia lui initiala.

Putem stabili ca incaltamintea, toiagul si painea reprezinta obiectele cu care erau inzestrati odinioara mortii in vederea peregrinarilor lor in drum spre lumea cealalta. Ele au devenit de fier mult mai tarziu, simbolizand astfel durata mare a calatoriei.

Haruzin scrie: "Obiectele asezate in groapa alaturi de mort sau incinerate impreuna cu el sunt determinate de reprezentarile legate de calea spre lumea de dincolo de mormant". "Este intru totul firesc sa i se puna mortului in mormant o luntre daca, pentru a ajunge in lumea umbrelor, el va fi nevoit sa treaca peste o intindere de ape. Daca urmeaza sa parcurga pe jos un drum lung, va fi inzestrat cu incaltari mai trainice".
Aceasta reprezentare poate fi intalnita la indienii din America de Nord. Intr-o legenda culeasa de Boas, eroul doreste sa plece in cautarea sotiei sale care a murit. "El a cerut tatalui sau cinci piei de urs si si-a taiat din ele o suta de perechi de incaltari." Asadar, pentru a pleca in imparatia mortilor, trebuie sa ai o incaltaminte solida. In California, indienii erau intotdeauna inmormantati cu mocasinii in picioare. "Indigenii din California isi incalta mortii, deoarece drumul catre locurile vesnicei vanatori este lung si greu." In Bengal, mortii "sunt inzestrati in asa fel, de parca ar avea de facut o cale lunga". La egipteni, mortului i se dau sandale si un toiag rezistent. Una dintre variantele capitolului 125 din Cartea Mortilor este intitulata astfel: "Aceasta parte trebuie spusa dupa ce mortul a fost purificat si spalat, dupa ce a fost imbracat cum se cuvine si incaltat cu sandale albe de piele". () In mormintele din Grecia antica au fost gasite incaltari de lut, uneori chiar doua perechi. Reprezentarea de care ne ocupam se pastreaza chiar si in Evul Mediu, supravietuind pana astazi. In mormintele alemanilor au fost gasite lumanari, fructe, toiege si incaltaminte. In anumite zone din Lotaringia, mortii erau incaltati cu cizme si li se punea in mana un toiag pentru calatoria pe care o aveau de facut in lumea de dincolo de mormant. In Scandinavia, "mortului i se puneau in picioare incaltari deosebite atunci cand era ingropat; cu ajutorul lor, raposatul putea trece fara teama pe calea pietroasa, acoperita de maracini, care il ducea in lumea de dincolo de mormant". ()
Exemplele de mai sus sunt suficiente pentru a stabili ca cele o suta de perechi de incaltari, sau cele doua perechi, incaltamintea de lut, incaltamintea aparte prezenta in materialele noastre, ca si toiagul s-au transformat in basm in incaltaminte de fier si in toiag de fier, iar faptul ca intelesul acestui motiv nu a fost corect descifrat a dus la transformarea toiagului in buzdugan, ca arma de lupta.
Materialele mentionate ne ingaduie sa afirmam ca incaltamintea de fier constituie un indiciu ca eroul pleaca intr-o alta lume.
In acest context, o alta problema poate fi evocata: caracterul eroului. Cine este el: un om viu care pleaca in imparatia mortilor sau, dimpotriva, un mort care intruchipeaza reprezentarile despre peregrinarile sufletului? In primul caz, eroul ar putea fi comparat cu samanul care pleaca pe urmele sufletului celui mort sau celui bolnav. Atunci cand eroul izgoneste duhul cel rau care salasluia in sufletul fetei de imparat, el actioneaza intocmai ca un saman. In acest caz, compozitia ar fi fost limpede: fata de imparat este rapita de zmeu, imparatul cheama intr-ajutor pe un mare vrajitor, mag sau strabun, care pleaca in urmarirea fetei. Cu toate ca afirmatia amintita contine o buna parte de adevar, cercetarea noastra ulterioara ne va arata ca ea este simplificata peste masura si ca exista alte reprezentari mult mai complexe.

Asadar, solutionarea unei probleme atrage dupa sine aparitia unor noi probleme. Ne asteptam sa le gasim un raspuns dupa ce vom fi examinat momentele ulterioare ale basmului, cele din partea mediana. Dar, inainte de toate, trebuie sa aflam unde ajunge eroul in calatoria sa.

Scriitori romani