RACUL - Roman de Alexandru Ivasiuc, aparut la Editura Albatros din Bucuresti in 1976, fiind ultima opera antuma a scriitorului care moare cateva luni mai tarziu, in timpul cutremurului din 4 martie .
Potrivit autorului, romanul ar fi trebuit sa reprezinte "inceputul, poale, al unei noi etape de creatie si tocmai de aceea sinteza temelor, as spune a obsesiilor mele: avatarurile puterii, violenta, lupta pentru umanitate si, mai ales, pentru om. Omul viu, concret, omul cu care dai mana, nu o abstractiune acceptata de oricine".
Racul este, ca si majoritatea scrierilor lui I., un roman pe tema puterii. Schimbarea este, insa, substantiala: de aceasta data, romanul nu mai este o pledoarie in favoarea puterii si a supunerii pe care individul, intr-o maniera neconditionata, i-o datoreaza, ci - dimpotriva -o denuntare a caracterului ei ocult, opresiv si marcat antiindividualist. intr-o constructie aarativa de factura clasica, de mare austeritate atat a limbajului, cat si a procedeelor (dupa un model, probabil, tolstoian, pentru care I. avea o mare admiratie), intamplarile se succed pe durata restransa a unei zile (intervalul concentrat favorizand, de altfel, dupa un tipar de asemenea clasic, pregnanta efectului) si il au ca protagonist pe Miguel, secretarul personal al unui foarte important om politic, un tehnician al puterii, Don Athanasios.
Intelectual in varsta de aproximativ 30 de ani, fara o ocupatie precisa, dar cu aspiratii de scriitor (c autorul unor eseuri si al unor plachete de versuri), angajat - pentru o vreme - in miscarea de stanga, Miguel a-junge, dupa o aventura erotica cu Dona Isabela, nevasta lui Don Athanasios, in imediata apropiere a importantului om politic. Romanul se deschide cu scena in care Miguel asista la sedinta prezidata de patronul sau, unde cei mai importanti barbati de stat (din "aceasta tara calda si ospitaliera") planuiesc, pentru a pune capat dezordinii din tara si pentru a indeparta potentialul pericol al anarhici, declansarea terorii printr-o noapte sangeroasa. Planul de o mare cruzime, proiectand un veritabil genocid, cuprinzand arestari si executii in masa (multe din ele la intamplare), este conceput si expus de Don Athanasios, care isi rezerva, insa, in elaborarea ca si in executarea lui, un rol secundar. Sub aceasta jucata modestie care, sub pavaza unei gandiri colective, il descarca de responsabilitate, ambitia lui Don Athanasios este, in schimb, de a-i fi recunoscuta, acceptata si transpusa in practica inovatia la nivelul strategiilor pe care le promoveaza, ce desfid notiunile perimate de justitie si morala, precum si intreg corolarul de valori pe care acestea se sprijina: "Scotand deci, din vocabularul nostru notiunea de individ, raspundere, justitie, o vom inlocui cu notiunea atotcuprinzatoare de tehnica.
Clar gandita, obscur resimtita. Operatia va avea o precizie in-gi-ne-reas-ca. insa va aduce si un element nou, in acord cu tehnicile cele mai moderne. Notiunea de aleatoriu, care o va face misterioasa. Noi vom reda lumii, pentru a o putea eficient guverna, ceva din vechiul mister pe care l-a pierdut, o data cu in-di-vi-du-a-lis-mul rationalist, pe care dumneata, iubite don Fernando, il iubesti atat si il aperi. Puterea stalului va fi pe deplin arbitrara si misterioasa. Nimeni nu se va simti la adapost, penlru ca adevaratul criteriu va ramane, sau va parea ascuns.
In realitate, desigur, cu exceptii, vor disparea criteriile" (subl.
In text).
In timpul sedintei, reactia lui Miguel (tipica pentru intelectualul ce se lasa sedus de frumusetea ideilor) este una de puternica admiratie fata de gandirea de marc forta, simpla, universala si necesara, a patronului sau, din care a izvorat "planul atat de superb tehnic". La putina vreme dupa incheierea consiliului in care rolurile fusesera distribuite, Miguel incepe sa se nelinisteasca din clipa in care pune in legatura tehnica terorii (care, putin mai devreme, il covarsise "prin frumusetea ci clara si prin precizia ei"), cu vietile omenesti care vor fi secerate tocmai in conformitate cu excelentul plan intocmit.
Din acest moment, incepe traseul conceput dilematic, oscilant si sinuos - ceea ce aduce un spor de verosimilitate si un clar castig estetic - prin care tanarul incearca sa se sustraga actiunii criminale si chiar sa-i avertizeze pe unii dintre cei amenintati.
Descoperirea cea mai importanta pe care eroul o face este ca gandirea anliumanista a lui Don Alhanasios nu este defel una singulara (el are doar sansa de a detine puterea si de a reusi, astfel, sa declanseze macelul), ci lumea este intesata de doctrine si credinte care se leapada, adesea in numele omenirii, de omul concret. Penlru Miguel insusi, in perioada militanta, "omenirea era doar proiectia sa juvenila, ea nu era formala din oameni". Ducandu-se la cafeneaua unde se intalneau fostii sai tovarasi, revolutionarii, sa-i avertizeze asupra iminentei pericolului. Miguel nu este crezut, cu toate dovezile pe care se straduieste sa Ie produca.
Benevisto, liderul acestui grup de stanga, crede - la fel ca Don Athanasios, chiar daca de pe o alta platforma ideologica ca in orice imprejurare trebuie "salvata organizatia, nu indivizii"' si cu o frazeologie de factura stalinista (de proslavire a ierarhiei si a omniscientei sefilor) il alunga, socotindu-l o unealta a reactiunii, pe fostul sau prieten: "La noi, disciplina are valoare si sunt mandru ca sunt un soldat disciplinat, care stie sa asculte. Eli nu ma duc la superiorii mei cu stiri senzafionale si false, ca sa creada ca-mi dau importanta". Miguel isi viziteaza, mai apoi, o veche prietena de origine araba, pe Tahereh, a carei inteligenta mai demult il fermecase, care veritabila profesionista a violentei - isi duce la indeplinire aspiratiile de egalitate sociala prin actiuni teroriste.
Fiica a unui magnat dintr-o tara asiatica, ea alege aceasta periculoasa cale a anarhiei semanata prin rapiri si crime, prin opozitie la calea spirituala urmata de tatal ei. musulman practicant, care "in numele indivizibilului" slujeste, in fond, tot o doctrina anti-individualista: "isi construise un loc care nici macar nu era un loc, ci un fel de fereastra, care dadea spre o lume imaginara si de aceea putea suporta mizeria, nedreptatea, tirania, pentru ca relragandu-se intr-o lume de umbre ce i se pareau cele mai reale, realitatea in mijlocul careia actiona i se parea o lume de umbre Iara insemnatate".
In aceasta lume inconsistenta, tatal care duce si viata de dervis "a egalizai astfel, jos, oamenii cu furnicile si cu pietrele calcate in picioare". La fel de periculos pentru minimalizarea omului, ca si aceasta metafizica orientala, se dovedeste, Ia popoarele europene, si cultul desantat al eroilor luptatori care, creditati cu diverse semnificatii de regimurile politice, ajung sa legitimeze initiative dintre cele mai aberante. In scuarul central al orasului sau, Miguel se confrunta cu statuia lui Iii Bravo, "marele eliberator calare pe calul sau focos", "omul total al patriei", "frate mai mare al patriei", protagonist al mai multor scrieri biografice falsificate, pentru ca "HI Bravo n-a fost cum a fost, ci era cum a devenit". Eroul istoric al natiei ajunge astfel "simbol al unei minciuni ce a facut posibila perpetuarea unor stari de fapt ce nasteau actiuni^ atat de monstruoase ca «marea operatie»". impresurat de atatea moduri de agresiune, care ii pregatesc disparitia in tot ce inseamna datele sale individuale, omul nu poate sa se apere decat cu mijloace furnizate de propria sa fragilitate: imaginatia si dragostea (celelalte doua teme majore ale romanului pe langa cea fundamentala a puterii).