Cu toate ca vorbele adanci, incarcate de intelepciune ale poporului, acele proverbia rusticavor fi luat nastere din cele mai indepartate vremuri, mai tarziu ele au fost stimulate in producerea lor de vestitele paremii ale unui intelept ca Solomon, de dogmele Bibliei si Vechiului Testament, de filosofi ca Aristot si multi altii, asadar, de acele voces sapientium. Caci mai mult decat in oricare alt compartiment al creatiilor folclorice, in sfera proverbului s-au facut simtite interferenta celor doua sfere; culta individuala, si populara, orala. Dar in paginile de mal jos nu ne propunem sa dezbatem nici origine si circulatie si nici ce este universal sau national in asemenea creatii. Ne-am oprit asupra catorva din cele mai de seama esente artistice a proverbelor romanesti, ca astfel sa raspundem, indirect, asupra problemelor enuntate mai sus.
Cugetarile formulate de marile spirite ale umanitatii (ca La Rochefoucauld, N. Iorga, Goethe) sunt cautate in cercuri cat mai largi si patrund pana la urma, pe nenumarate cai, si in sfera celor "necultivati". Ne este usor de inchipuit cum maximele formulate de Martin Luther au ajuns "jos" prin sfera bisericii, o cale des batuta, intr-o vreme, in aceasta privinta; dupa cum ale altora au luat calea cartii populare, ca de exemplu Albinusa sau Floarea darurilor. Scriitori, ca Ion Creanga, au fost cei care au difuzat, prin opera lor, o literatura sententioasa (o parte preluata din sfera autorilor anonimi, iar o alta creata de acestia insisi), cu trasaturi distincte ce lasa sa se intrevada un model adanc intrat in constiinta poporului. Ne-am oprit asupra unor asemenea aspecte, deoarece nu se poate vorbi despre o arta a proverbelor decat tinand seama de circuitul facut, de trecerea lor din gura in gura si mai ales, de la o categorie sociala la alta. La nici un alt gen folcloric nu se poate observa mai bine fenomenul de fol-clorizare, primirea unor trasaturi tipice stilului oral, ca in sfera sententiilor. Caci aceastea ajung in stadiul de proverb numai prin transferul si primirea unor semne proprii mentalitatii colective si pierderea acelor trasaturi de arta individuala. Asemenea realitati stilistice ne ofera monumentala opera a lui Iuliu C.Zane, Proverbele romanilor (in zece volume: folosim buna antologie Apa trece, pietrele raman de G. Muntean).
Pentru stilistica proverbelor - si conexele lor zicalele (vorbele adanci) - avem in vedere, pe langa traditia modelului folcloric si un alt factor hotarator: mediul social (implicit mediul lingvistic). Din acestea isi trag seva de viata cugetarile populare, primesc o structura poetica specifica. Caci ele sunt folclorice nu numai prin continut ci si prin stilul lor. Astfel, daca maximele aduc o materie intr-un spirit propriu filosofului sau scriitorului, "proverbia ristca" comunica ceva - la modul asociativ - despre fauna si flora, despre cosmos, ape, munti etc, proverbele aduc apoi si marturiil din viata sufleteasca, morala, comunicand ceva - ca si maximele -despre prietenie si neprietenie, despre viclenie, despre prudenta si imprudenta etc. Asadar, continutul proverbelor si al zicalelor .fl formeaza insasi viata de toate zilele a colectivitatilor, oglindita insa in forme artistice caracteristice, prin mijloace de comunicare poetica atat de proprii. Sl in cazul de fata ceea ce da expresie continutului, formand un tot greu de separat, sunt mijloacele artistice. Acestea insele formeaza continutul.
La o lectura a mai multora din aceste creatii, venite din sfera folclorica (proverbele) remarcam:
- caracterul izotropic al discursului. Este vorba de o mare coerenta mai intai in planul sintagmatic. Oricare ar fi imbinarea de cuvinte, fie prin parataxa, in asindeton, ca in expresiile idiomatice, fie la dimensiunea propozitiei sau a frazei, discursul manifesta o vadita contopire, greu de izolat. Asemenea coerenta se observa in insasi sfera celor doua planuri; nu numai sintagmatic, cum spuneam, ci sl in planul semnificativului;
- o a doua trasatura, vizibila cu deosebire in proverbe si zica-tori, dar, intr-o mai mica masura si in sfera cugetarilor, este vadita orientare a multiplelor forme catre model Variatiile stilistice se supun unei tipologii sintactice, cu care vom face cunostinta in paginile urmatoare (prin exemplele date);
- in sfarsit, a treia trasatura, care ne-a determinat sa facem o neta distinctie intre diferite grupuri, este exprimarea a o buna parte din aceste formulari paremiologice, printr-un limbaj cono-tat, care solicita cunoastere (intelegere) din partea receptorilor. Alaturi de acesta grupa foarte bogata, nu-i mai putin adevarat ca se afla si o alta; a dictoanelor, o suma de lozinci cu caracter didactico-moralizator.
Asemenea trasaturi caracteristice se fac simtite in insasi sfera a ceea ce poporul desemneaza prin termenii de zicale sau vorbe adanci Ca unele din cele mai reduse forme sententioase, ca intindere, plastice si bogate insa in continut, ele sunt proprii fiecarei limbi; de aceea sunt cunoscute si sub denumirea de expresii "idiomatice" ("romanisme", "galicisme" etc).
Prin caracterul eliptic - o modalitate stilistica tipica intregului gen-, multe din zicale devin enigmatice, surprinzand prin alaturarea de cuvinte cu o sfera atat de contrara, antitetica. Formularea paratactica, in asindeton (alaturarea de cuvinte fara particule conjunctionale), surprinde indeosebi prin planul figurat sugerat. Astfel, intr-un exemplu ca urmatorul: beat-mort > beat-tun > beat-krupp, se spune despre cineva din cale afara de turmentat cu alcool. in planul figurat, exprimarea devine hiperbolica + beat ca si cum ar fi mort sau: beat atat de tare ca si puternica lovitura a tunului, iar, dupa primul razboi mondial s-a inradacinat ultima expresie: a tunului de mare calibru, fabricat de uzinele Krupp. Mai citez astfel de expresii idiomatice: singur cuc, se spune despre cineva care duce o viata izolata de societate, foc de paie, pentru o dragoste cu totul superficiala, sl multe altele de acest fel.
Din cate se observa, fuziunea atat de intima a unor elemente lexicale opuse ca inteles duce la crearea unor sensuri figurate ce contribuie la imbogatirea limbii si la obtinerea unor mari efecte poetice.
Sunt o seama de zicale care evolueaza de la asemenea sintaxa poetica asindetica la structura propozitiei, si aceasta eliptica fie de subiect (exprimat impersonal), iar predicatul e format dintr-o expresie verbala. Astfel: s-a stricat branza se spune despre o prietenie pierduta; ori se tine scai - despre cineva foarte staruitor, care nu se lasa de ceva, sau de cineva, pana nu-si atinge scopul.
Se observa din exemplele date, cum planul figurativ al expresiilor tine de mentalitatea unor colectivitati (de pastori) si de anumit spatiu. Caci acolo unde nu exista nici oi si nici scaieti, formularile idiomatice nu pot avea loc. (De aici sl concluzia ca zicalele au puternic carater etnologic.)
Numeroase zicale exprima sensuri noi prin modificarea componentei sintagmatice, in care doar un singur cuvant este inlocuit cu altul, pentru ca intregul plan semantic sa fie si acesta modificat. Astfel, despre cineva care tine la drum se spune: e iute de picior, pe cand: e buna de picior i se spune unei femei de moravuri usoare; il ia peste picior, inseamna ca cineva este in hazul lumii i-a dat cu piciorul e pentru cineva eliberat cu forta si pe neasteptate dintr-o functie.
Oricare ar fi natura formularilor axiomatice si eliptice, exprimata printr-un limbaj de o rara plasticitate, nu lipsesc din continutul lor semnificatiile, planul figurativ.
Sunt zicale cu evident substrat istoiic. O expresie ca urmatoarea: Mi-am aprins sau si-a aprins paie-n cap condenseaza in ea un aspect al unei epoci istorice, din timpul dominatiei otomane. Pe acea vreme, ca cineva sa fie ascultat de domn, trebuia sa atraga atentia in felul acesta, aprinzandu-si paie sau o rogojina pe cap. Voda da, si Hancu ba! prezinta un alt aspect istoric, din timpul autocratiei in destramare, cand domnul incepe sa-si piarda autoritatea sa; fiind contrazis, in ceea ce ce spunea, de catre unul din supusii sai, acestuia i-a mers faima peste secole.
Cele cateva trasaturi generale, semnalate mai sus, iau turnuri sintagmatice noi in sfera proverbelor. Astfel coerenta, de care vorbeam, sublimata prin elipsa, inregistreaza noi nuante de mari efecte stilistice in limitele propozitiei si frazei. O data cu acestea, creste planul semnificatiilor, capata valente noi. Caci spre deosebire de "zicale", proverbele sunt formulari apodictice cu o structura stilistica mai complexa; limbajul plastic, impregnat de aceleasi expresii idiomatice, solicita arcuiri sintactice ample, de unde creste si efectul stilistic al acestora.
Diferentiate prin continut de la o zona la alta, prin stratifcari istorico-geografice tipice fiecareia, proverbele au totusi aer comun pretutindeni. Iar acesta este imprimat de aceleasi modalitati de exprimare, de un acelasi stil, pe drept numit "proverbial". Despre un asemenea stil se vorbeste ca fiind propriu in insasi literatura scrisa (unii scritori cultivand stilul proverbial). Astfel ca natura lui este asociata de niste permanente sufletesti mai adanci, de atitudinea omului fata de lumea inconjuratoare, care se cere a fi exprimata in anumit fel. Cel ce formuleaza proverbul are ochiul mult si atent deschis asupra lumii inconjuratoare; din evenimente si o intreaga lume de excitatii externe el trage niste concluzii, cu caracter reflexiv, raportate la om si pozitia lui in societate. Iar ceea ce se formuleaza are caracter semnificativ, exprmarea fiind cu plan dublu: unul real, iar altul alegoric.
Un proverb ca urmatorul: Buturuga mica rastoarna carul mare nu comunica direct si special nimic despre "buturuga" si nici despre "car". Va fi fost odata o exceptie, care a izbit spiritul si care devine regula in lumea morala. La fel se petrec lucrurile si cu un altul: Toamna se numara bobocii Este si in aceasta formulare ceva ascuns, un semnificant, al carui sens da de gandit celui caruia i se adreseza proverbul. La mijloc este vorba de idei si sensuri sociale exprimate printr-un limbaj si modalitati specifice genului.
Daca in lirica functia limbajului este emotiva, iar in balada (in poezia epica, obiectiva) are o alta functiune: referentiala, in proverbe limbajul semnalat mai sus are drept rost sa ne puna in contact cu alta sfera; este un limbaj factic, ca sa folosim un termen cu circulatie in lingvistica structuralista. Este vorba de stil simbolic? Ori metaforic?, ca sa ne referim la opiniile unor cercetatori. Putem spune cu destula siguranta ca asemenea modalitate de exprimare este proprie proverbului. N-are nimic de-a face cu limbajul metaforic din cimilituri si nici cu limbajul simbolic al colindelor. Natura relatiilor dintre semnificant si semnificat, cu planul real si aluziv, este stapanita de un specific care apartine numai proverbului.
La o clarificare a acestor aspecte ne vin in sprijn proverbele-dictoane cu caracter didactic-moralizator, golite de semnificatii, ca de exemplu: Cu rabdarea,/ treci marea. Din cate se observa, unor asemenea formulari le lipseste limbajul factic. Pe cand in exemple ca urmatoarele: Albina la stup se trage (Die Biene zieht zum Bienenstock); sau Rade orbul de schiop (Der Blinde lacht dsen Lehmen aus) sau: Vorba goala, traista usoara (Leeres Wort, leichter Sack), exprimarile apodictice lasa sa se intrevada un al doilea plan, aluziv. in dosul fiecaruia din proverbele citate se afla o intamplare, o experienta care-i atesta formularea, primind astfel caracter de dicton.
Cat de important este limbajul factic, care tinde sa puna pe cel ce formuleaza proverbul in legatura cu alt plan, rezulta din inmladlerile stilistice, rezultat al unei sintaxe specifice. Sa trecem in revista cateva din asemenea aspecte gramaticale, mai intai la dimensiunea propozitiei si apoi a frazei, cu un statut al verbului.
Ceea ce confera exprimarii caracter apodidactic, proverbial, este predicatul impersonal sau unipersonal, ca de exemplu: Se joaca ca pisica cu soarecele; sau: Se fuduleste ca musca in lapte; Se loveste ca nuca in perete s.a.m.d.
Efecte stilistice de o alta nuanta se obtin prin folosirea perfectului compus, atunci cand se vrea ca sa fie subliniate stari incheiate si asupra carora nu mai este cazul sa se revina, ca de exemplu: Si-a pus sacii in car; S-a iutit tarata-n bors; S-a incurcat panza s.a.
O alta nuanta stilistica exprima formularea la conjunctiv, cu inteles de Imperativ, propozitia proverbiala devenind indemn, sub forma de lozinca: Sa nu simta nici pamantul; Sa nu lasi drumul mare pentru carare.
Asemenea proverbe, exprimate la dimensiunea unei propozitii, devin mai expresive, cand sunt eliptice de predicat, ca de exemplu: Schimbarea domnilor, bucuria nebunilor, sau: Boala lunga, moarte sigura (Lange Krankheit, sicheer Tod) sau: Muierea bar-bata, avutia casei (Gute Wirtin ist im Heim/ Wie der Warme Sonnenschein).
Exista un mare numar de proverbe dezvoltate la dimensiunea frazei. Sistemul sintactic intrece, asadar, cu mult campul plastic al cuvantului din zicale - ca sintagme eliptice - si chiar pe cel al propozitiei, destul de limitata si aceasta (deseori si ea eliptica). Cu fraza, de orice natura ar fi ea, ne aflam in fata unui discurs pre-miologic mai complex. Acesta, desi exprimat concis si apodictic, ofera totusi - prin planul semantic indeosebi - un tablou cu o derulare mai ampla. Vom urmari mai jos cateva din pozitiile de baza ale acesteia, chemate sa exprime valori stilistice remarcabile.
O coordonare copulativa, ca in exemplu urmator: Timpul cumpara paiele si nevoia le vinde, alatura doi termeni ("cumpara" - "vinde") care, ca inteles, se opun.
Antiteza, ca modalitate de exprimare curenta in folclor, are ca rost sa puna in lumina tocmai cele doua planuri ale formularilor proverbiale. insasi simetria celor doua membre ale frazei devine element al expresivitatii. Acesta se observa mai bine in exemple de tipul urmator:
Met din salce cerc de bute,
nici din ciocoi om de frunte.
Eliptice de predicate, cele doua propozitii ale frazei coordonate devin expresive tocmai prin conciziunea comunicarii, prin simetrie si antiteza, toate calitati stilistice proprii proverbului.
Cat de variate si numeroase sunt posibilitatile de exprimare in literatura paremiologica populara se vede si din exemplul urmator: Boul are limba, dar nu poate vorbi Este o fraza axiomatica fundata pe coordonarea advetsativa Antitetica si simetrica, sl astfel de formulare (si formulari legate prin: ci, insa, ba), nu este eliptica. Ba am spune ca accentul cade tocmai pe actiunea verbului (pe predicat). Alte exemple: Nevasta mai poti gasi, dar mama ba (Eine Frau flndest du jeder Zeit, eine Mutter nie); sau: Surdul n-aude, dar le potriveste (Der Taube hort nicht, doch Stimmt er zu). La calitatile comunicarii, semnalate mai sus, mai adaugam o alta: simetria paralela. Echilibrul intre cele doua parti ale frazei este atat de bine exprimat, incat prima parte a propozitiilor formeaza anafore (insotite de jocuri de cuvinte in aparenta omonimice), ca in exemplul urmator:
Se plange si cel ce are Se plange si cel ce n-are.
Coordonarea prin alaturare sau juxtapunere imprima si aceasta o nota de distinctie stilistica. Formularile, fata de celelalte, devin mai axiomatice. Remarcabil prin acelasi joc de cuvinte, dar de data aceasta de natura epiforica, este si exemplul urmator:
Scapa-l din foc
Ca sa te bage-nfoc.
Nuantarea stilistica vine de data aceasta din sinonimia celor doi termeni finali, ca si din raportul subordonarii explicative. Caci si raportul dintre propozitii de asemenea natura introduce in exprimarea paremiilor folclorice o mare afectivitate, sporin-du-le caracterul apodictic si facandu-le memorabile.
in aceasta importanta grupa se inscriu pe primul loc subordonatele subiective. Precedand propozitia principala, interesul pentru sens este deplasat in directia subiectivei. Astfel ca aceasta sensibilizeaza materia, atragand atentia printr-un mare grad de afectivitate: Cine sapa groapa altuia, cade singur intr-insa sau: Cine vorbeste vinde, cine asculta cumpara (Wer spricht, sagt wenlger als der, der schweigt); sau Cine iubeste, iarta (Libe verzeiht).
De altminteri, pozitia subordonatelor, de orice natura: temporale, de loc, de mod etc, este inversa, fapt care aduce dupa sine o exprimare particulara, incarcata de afectivitate. Nu este greu sa observam interesul mare pe care-l trezesc astfel de propozitii, gradul de emotivitate prin contorsiunea sintactica, cu mari efecte stilistice. Dam cate un exemplu de constructii de acest fel:
Cum iti vei asterne, asa vei dormi (circum. de mod).
Unde dai si unde crapa (doua circum. de loc)
Pe planul sintagmatic la dimensiunea propozitiei, analizat mai sus isi fac loc numeroase repetitii cu caracter interativ, de tipul geminatiei, ca urmatorul exemplu: "sange cu sange nu se spala" sau de tipul epanadiplozei combinat cu o paranomazie, ca de exemplu: "cioara e tot cioara,/ ia pruna si zboara".
Alteori repetitiile sunt de natura flexionara, de tipul parigme-nonului: "cu chiorii chiorasti, cu gangavii gangavesti".
Stilul proverbial se caracterizeaza, asadar, prin concizie fundata pe elipsa si armonie, rezultat al unei tendinte inclinata spre
simetrie.
Dar arta sententiilor folclorice este bogata si in unele procedee ce vin din sfera limbajului poetic. De aceea la constatarile rezultate dintr-o analiza a structurilor sintactice, mai adaugam prezenta in sfera proverbului a unor figuri de sunete, eufonice, ca homeoteleutonul; formulari ca: Jocul rupe cojocul" sau saracia invata pe om ca sa fie econom, si altele de acest fel se impun ascultatorilor prin armonie sonora. Din aceasta sfera atrag atentia si altele care sunt un amestec de aliteratie cu para-nomazie si rima interna, ca de exemplu: Omfrumos/ faraponos,/ nu se poate: sau: bucatica taie vitica.
Unii cercetatori desemneaza asemenea plan drept alegoric, simbolic. Este important de observat ca intentiile colportorilor sunt evident didactice, moralizatoare, proverbul exprimat sub orice forma sintactica fiind norma de conduita pentru viata.
Dar proverbul este un microcontext in prezentia, ca fateta a altui macrocontext in absentia. Formularea apodictica este, cu alte cuvinte, un corolar la o experienta de viata traita sau care ar putea avea loc. Cu tot caracterul material, pozitiv al acestora, semnificatia se plaseaza in cele mai inalte si subtile sfere ale cugetarii. De aceea s-a si vorbit atat de mult despre stratul filosofic al proverbelor ca si despre specificul lor etnic, formularile fiind proprii unui popor si unui spatiu geografic. Si am spune ca aceasta este esenta fundamenbtala; cel care rosteste proverbul sau zicala la momentul potrivit are in vedere tocmai semnificatia, adica cel de-al doilea strat, planul semiologic.
in realizarea acestor sarcini fundamentale genului, colportorii supunandu-se modelului paremiologic, fac caz de comparatie in termenii semnalati. Aceasta modalitate nu este comuna celei din cimilituri, din lirica sau din alte categorii folclorice. in proverbe este cu totul particulara. Daca mai inainte semnalam comparatii facute in termenii cunoscuti, proprii procedeului, in cea mai mare parte din proverbe comparatia e facuta de data aceasta in absenta unuia (a celui cu care se compara). Atatea formulari enuntate mai sus implica procedeul raportarii microcontextului (proverbul) la planul fabulativ, cunoscut de cercul de ascultatori (un eveniment petrecut si devenit legendar sau o intamplare recenta). De aceea putem spune ca avem de-a face cu o comparatie de natura semiologica interna, care pune in practica un sistem al semnificatiilor. Astfel: Apa trece, pietrele raman este un proverb fundat, ca atatea altele, pe analogii in absentia.
Ca sa scoatem in evidenta modalitatea de exprimare la care ne-am referit, sa dam cateva exemple de comparatii incluse de data aceasta in insusi planul sintagmatic, ca de exemplu: Plin de bani ca broasca de pene. Si un alt exemplu, de data aceasta comparatia e inclusa in planul frazei (se introduce prin cum si corelativul asa, sau cateatatea) Astfel avem proverbe de tipul urmator: "Cum iti vei asterne, asa vei dormi'; sau "Cate bordeie, atatea obiceie". Asemenea modalitate de exprimare, la care ne-am mai referit, proprie si ea stilului proverbial, apare mai rar. Frecventa este comparatia de celalalt tip, in absentia.
Am insistat mai mult asupra structurilor sintactice ale proverbului, de la cele mai elementare sintagme pana la cea ampla, a frazei, fiindca astfel de mijloace corespund functiilor acestuia.
Metafore, cum sustin unii s-ar afla si in acest gen (Ruxandoiu), precizam si noi ca exista, exprimate insa, de asemenea, la un mod specific, ca de exemplu: "Strange bani albi pentru zile negre". Formularea concisa indica, desigur, un plan figurat. Ce vor fi insemnand "bani albi" si care este semnificatia "zilelor negre"?Se lasa ca intelesul sa-l desprinda cel care aude proverbul. Probabil ca cele doua adjective antitetice semnifica, ultimul "batranete", pe cand cel dintai "tinerete". Cele doua cuvinte exprima o puternica abatere de la comunicarea "zero". Putem spune ca ne aflam in fata unei metafore emblematice, asemanatoare urmatoarei expresii idiomatice: Negura in punga = saracie; sau Banul pasare cu aripi (Geld ist ein beschwingter Vogel).
Daca avem in vedere si expresia germana Liigen haben kurze Beine - ca si altele din paremiologia popoarelor - ne dam seama ca la mijloc este vorba de o particularitate de gandire si limbaj proprie acestora.
Analiza stilistica a discursului paremiologic, in limitele de mai sus, constituie doar o schita. Extinsa, modalitatea ar arata inepuizabilele mijloace de exprimare ale colectivitatilor.
