PROPAGANDA SIMBOLISTA referat





Ce este simbolismul se spune si in Bucuresti zilnic; saptamanal se scriu cel putin trei-patru articole care-l "lamuresc" din nou; si lunar trebuie sa-ti faci socoteala ca-i prudent sa astepti sfarsitul anului, pentru ca sa cum l-au lamurit operele, nu criticii.Inteleapta prudenta cunctatoriala nu are insa dreptul sa devie o tagada a dreptatii. Daca simbolismul a castigat un petec de teren, daca l-a castigat in mod onorabil, trebuie sa recunoastem. A tagadui faptele ar insemna a ne lua insine dreptul de a fi admisi in discutie. Aprecierea ne-o putem rezerva, fapta ramane. De aceea, lasand deocamdata vag intelesul cuvantului "simbolism", care arata un curent, ca si vorbele "naturalism", "clasicism" etc., voi lamuri aici, pe rand si unele fapte din trecutul si prezentul acestui curent, la noi si in strainatate. Strainatatea ne va da masura pentru -marimile noastre.
Fapt este - asadar - ca atunci cand simbolistii nostri se concentrau imprejurul intaiei lor serii de coferentiari ei aveau dreptate sa sustina ca directia a prins si in Germania (Conferentele Vietei noua, 1909, p. 179) si ca progresul spre noi are sa vie si de-aici. Fapt este ca d[omnu]l O. Densusianu are dreptate sa revie la curentul german si sa-l descrie in anul acesta amanuntit, in al treilea ciclu de conferinte simboliste. L-a descris la 27 februarie a. c.

Pana sa apara conferinta d[omnu]lui O. Densusianu, al carei rezumat din Farul (nr. 3) nu spune nimic deosebit, pana sa ne putem ocupa chiar cu simbolistii germani, as voi sa arat cum se oglindeste simbolismul francez in capul unui german, care-l cunoaste foarte bine si care a fost aprobat de toata critica germana cata am putut-o prinde eu de-aici, din Bucuresti. Germanul meu este Otto Grautoff, care a cunoscut personal pe Leon Bazalgette, Verhaeren, Paul Fort, Andre Spire, Rene Ghil, Jean Royere, Jules Romains, Arcos si Mercereau, Henri Guilbeaut, Vildrac, Adolphe, Malye, cu care Grautoff a stat mult si intim de vorba, care l-au lamurit din grai viu, cald asupra intelesului curentelor moderne din literatura franceza. sectiunea lui Grautoff vine de-a dreptul de la izvor si este deci un document1.
Literatura franceza este foarte conservatoare. Revolutiile literare se fac in Franta mai greu decat cele politice. Totusi s-au facut. Dar fara sa aiba vreodata un succes cu desavarsire rasturnator al intregei traditii.

A face revolutie contra clasicismului insemna a da glas individualitatilor care nu mai voiau sa cultive tipul clasic, ci sa fie ele insile in opera lor, cu toate simtirile lor cele mai intime. Tinand sa fie personal, sa se exprime sincer cum era, Charles Baudelaire a devenit astfel un predecesor si un indrumator al generatiei de astazi. Nici Theodore de Banville, nici Leconte de Lisle, nici Sully Prudhomme, nici Frangois Coppee, nici Jose Maria de Heredia nu au atata inima omeneasca ca Baudelaire si de aceea nu au nici atata insemnatate pentru evolutia poeziei franceze. Pentru ca dezvoltarea sa inainteze spre regiunile aratate de Baudelaire, trebuia sa vie un poet in ale carui versuri sa se bucure si sa ga un singur suflet, un suflet neinfasurat in giulgiul traditiei, deschis, demonic: veni Paul Verlaine. Venira Arthur Rimbaud, Mallarme, Laforgue. Poetii se mirara, isi ascultara instinctele, isi observara simtirile ca sa le prinza mai fidel, mai propriu in cuvinte mai pline de vraja, neauzite inca, alta muzica avand, mladiindu-se ca sarpele, fara intepeniri ca ale celei traditionale. Nu ce simt toti, nu tipic, nu generalizari, ci cum simte el singur, personal, individual - asa trebuie sa cante poetul modem, urmarindu-si simtirea pana unde nu o mai poate deslusi, pana unde constiinta ei se pierde in inconstientul din care a incoltit.
Aici la marginea inconstientului se deschide un orizont de posibilitati, pe care a le cauta este un deliciu si poetic si filosofic. Poetii simbolisti ai Frantei s-au scunfundat in inconstient, ca niste scafandri in marile lumii si s-au intors de-acolo cu vesti. "Simbolistii s-au simtit instrumente ale ritmului universal si poezia lor au considerat-o ca o revelatiune, care descopera originile si legile vesnicei dezvoltari cosmice, ca o constiinta fragmentara, dar sublima a materiei ajunsa pana la stadiul ei actual de dezvoltare".
Sa ne oprim un moment aici si sa ne intrebam acum ce a gasit criticul german in noul curent francez si ce trebuie cautat in toti autorii care pretind ca fac, sau intr-adevar fac parte din el. A gasit filosofie - nu cercetam care si personalitate - nu cercetam cate si de ce fel. Ascultandu-l, vom intreba deci pe fiecare ciocanitor la poarta Parnasului: Esti copia altuia sau esti tu insuti? Ai gandit ceva sau vii numai cu versul care suna din coada?
Sa ne mai oprim un moment aici. intrebarile acestea si le-a pus - si le-a si dat raspuns glorios - Mihail Eminescu. Se stie ce inteles ideal a dat el vorbelor lui Goethe, pe care le-a citat, ca "suprema fericire a oamenilor este numai personalitatea", se stie ca intaiul filosof intre poetii romani el a fost. Se stie atat de bine, incat numai tineretea indraznelii sau indrazneala tineretii a putut sa conteste aceasta, desi a contestat cu sfiala. "Cu Eminescu poezia era pe drumul cel bun, pe drumul care putea duce treptat literatura noastra la o insemnatate mai larga, europeana" ziceau Conferintele citate (. 93). Cu el "era pe drum" numai, inca dincoace de Europa, pana in inima careia vor ajunge simbolistii romani? Drum bun, domnilor; noi ne vom bucura cand va vom vedea tradusi de colegii vostri francezi, nemti, japonezi; - dar pana atunci dati-ne voie sa nu dispretuim pe cei ce putin le pasa de Europa, dar mult, foarte mult de neamul lor.



Cu Eminescu am fost si suntem si la noi si in Europa. Drumul spre personalitate si filosofie ni s-a aratat; si cine vorbeste de-acestea nu spune nici bietului roman nimic nou.

Sa ne intoarcem la Grautoff.
Filosofia simbolismului francez nu a fost creata instinctiv, in ea se gasesc lumini si umbre aruncate de cugetatori moderni, ca Wagner si Nietzsche, Emerson si Spencer, Ryners si Bergson etc. Fireste ca influenta aceasta nu trebuie sa fie atat de critica, de abstracta, incat sa suprime sau sa reduca sentimentul, pentru ca arta trebuie sa ramaie "comen-tarul pasionat al vietii". Totusi, mai ales inraurirea lui Bergson a fost mare. Grautoff crede chiar ca "indemnurile lui Bergson nu au fost numai baza metricii moderne, derivate din simtul intern, ci si multe parti din estetica mai noua". Lirica lui Romains, Franck, Spire si Duhamel presupune chiar filosofia lui Bergson. Cine va citi paralel pe Bergson: Donnees immediates de la conscience si pe Romains: La vie unanime va descoperi usor inrudirea. Poezia noua nu-i deci straina de pulsul filosofic al epocii noastre: ea-l asculta si-i primeste lumina pe care filosofia o arunca unde si poezia vrea si cauta sa vaza.
La noi miscarea filozofica nu-i de dispretuit. Si pentru mine are sa fie o placere sa atrag compatriotilor mei din Ardeal si Ungaria atentia asupra ei. S-au studiat si la noi Spencer, - d. T. Maiorescu l-a proat energic de pe catedra universitara; s-a studiat si Nietzsche, si Bergson. Dar poetii nostri n-au dat acestor studii atentia pe care colegii lor din Franta le-au devotat-o. Cercetati filosofia poetilor nostri si veti gasi singuri dole acestei afirmatiuni, do pe care nici eu nu le voi neglija.
Si revin iarasi la Grautoff.
Studiul lui nu ar fi complet, daca nu ar vorbi despre fiecare poet din noul curent. La ce as face-o si eu aici, acum? Prefer s-o fac mai tarziu si dupa izvoare franceze. Mai pun deci in evidenta numai cateva pareri.
Germanul a ramas mirat mai ales acolo unde personalitatea s-a manifestat cu puterea "unui fenomen natural" - ca in cazul lui Verhaeren, pe care nici nu-l poti clasifica. A zice ca Verhaeren uneste toate tendintele romantismului, simbolismului, versului liber si poeziei stiintifice nu este de importanta fata de firea lui care cunoaste tot, stapaneste tot, care-i un om mare si puternic, in care se dezlantuieste un orcan de voci interne. El vede central, in inima lucrurilor si deschide gura numai cand sufletul lui este intr-adevar in miscare. Din acest punct de vedere Maeterlinck este mai scazut. O natura neepuizabila este si Paul Fort, el este "natura insasi concentrata intr-o singura fiinta". Noua este reinvierea sentimentelor religioase, a misticismului religios din Jammes, Gide si Paul Claudel. Noua este cucerirea poetica a orasului modem, care o savarsira Romains, Franck, Varlet si Spire. De pret ii este dar germanului ce este omeneste mare si nou in arta.
Si la noi nu s-a auzit pana acum de aceste pretentiuni ale artei? Dar nu este drept, ca tocmai pe temeiul lor s-a cerut ingroparea poeziei anterioare "directiei noua" si respect pentru cei mai tari, care se ivisera, sau pentru cei absolut tarii
Pesimismul critic al simbolistilor romani are un merit: avertizeaza ca arta trebuie sa caute a fi totdeauna arta mare. Pesimismul critic al simbolismului roman are insa si o naivitate, pe care nu trebuie s-o regretam caci se va regreta ea singura. El "comanda" nasteri geniale, ca si cum nasterile de comanda artificiale ar putea sa dea altceva decat pe bietul homunculus cel fara viata.
La .astfel de concluzii ne duce un critic neamt aderent al simbolismului!
Conferinta de la 27 februarie a. c. a d[omnu]lui Ovid Densusianu a inceput cu aprecierea activitatii critice a fratilor Hait, initiatorii critici ai epocii germane moderne. Ii respecta mult, desigur. Ca si mine. De aceea sa-mi dea voie sa-i aduc aminte ca astazi oricat de modem este Hart, oricat de iubitor de personalitate, filosofie si religie este, el este si realist si atat de germanic, incat are o inima larg deschisa pentru arta nationala, regionala chiar (Heimatskunst) pe care o considera conservatoare a spiritului national fata cu inrauriile straine, incat privitor la decadenti, simbolisti, impresionisti si mistici are rezerve serioase. Parasind taramul primordial al natiei, ei culeg de pretutindeni si isi mobileaza luxos muzeul lor literar.

Hart adaoga: "Arta lor este arta unei plutocratii, a unei societati si culturi ce traieste mai mult pentru sararea unui at mostenit, decat pentru castigul prin munca".
Si dupa Hart deci, arta a plutocratiei; dupa Grautofi, a personalitatilor puternice; dupa nici unul, arta unica si indreptatita a fi trufasa cu arta lumii nationale, muncitoare: iata ce pareri se concretizeaza din proanda simbolista in Germania si din reactiunea spiritelor germane critice.
Este o deosebire.











Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu











Scriitori romani