PRIVELISTI - Volum de poezii de B. Fundoianu, publicat, la Editura "Cultura Nationala", cu subtitlul "Poeme", 1930, cu ajutorul lui Ion Minulescu, caruia autorul i-l si dedica, numindu-l "primul clopotar al revoltei lirice romanesti".

Este insotit de "un portret inedit de C. Brancusi". Se deschide cu o importanta prefata a poetului, Cateva cuvinte padurete, datata Paris. .

E singura carte de poezie tiparita de F.

In limba romana (din 1923, F. se stabileste la Paris si devine scriitor de limba franceza). Versurile au fost scrise in perioada 1916-l923, la Iasi si - din 1919 - la Bucuresti. Pe coperta interioara apare mentiunea "1917-l923" (Un poem, Provincie I, fusese scris, totusi, in 1916). Editia princeps cuprinde 48 de texte, organizate, cele mai multe, in sase cicluri: Herta, Sinaia, Provincie, Cantece simple: Marior. Alte privelisti, Cantece simple: Vlaici. O parte din poeme a aparut mai intai in "Cuvantul liber", "Adevarul literar si artistic", "Flacara", "Puntea de fildes", "Rampa" (intre 192l-l922), "Contimporanul" (1923), "Integral" (1927), "Unu" (1928, 1930), altele au fost tiparite direct in volum. In volumul antologic B. Fundoianu, Poezii, alcatuit de Virgil Teodoreseu, sunt introduse inca sapte titluri din periodice si cinci din manuscrise, acestea din urma aparute in revista "Steaua", nr.12, . O alta editie, Privelisti si inedite, ingrijita si prefatata de Paul Daniel, cumnatul poetului (Editura Cartea Romaneasca, 1974), adauga sumarului din 1930 douazeci de titluri din periodice si nouazeci de titluri din manuscrise.

O editie completa a poeziilor lui F. a aparut, cu un bogat aparat de note si variante, sub ingrijirea lui Paul Daniel si G. Zarafu Ia Editura Minerva din Bucuresti, in 1978, cu un studiu introductiv de Mircca Martin si o postfata de Paul Daniel, care detinea, in acel moment arhiva romaneasca a scriitorului.

Citita, la aparitie, sub semnul traditionalismului liric (E. Lovinescu nota ca "inspiratia sa e traditionala, rurala am putea spune, cu boi si balegar, bucolica fara sa fie idilica, cu peisagii de provincie moldoveneasca, in care numai accentul si notatia interesante, desi cu influente argheziene, sunt moderniste"), poezia Privelistilor le-a aparut interpretilor urmatori ca fiind prin excelenta reprezentativa pentru reactia modernista la cliseele poeziei "rurale". G. Calinescu (care-l aseaza, totusi, in Istoria sa, la capitolul Traditionalistii) vorbea chiar despre o "poezie pura" si despre un "simbolism traditionalist" care "desconsidera tabloul si exalta simturile care apropie pe om de viata launtrica a creatiei", adaugand ca: "Traditionalismul lui Fundoianu e un panteism olfactiv si tactil, o imbatare de exalatiile vitale" si facand importanta observatie ca "in realitate, traditionalismul e o forma de modernism", intrucat poetii noului "traditionalism" s-au format la scoala sensibilitatii moderne, cu inceputul in Baudelaire.

In Cateva cuvinte padurete, insusi poetul insista asupra ideii ca, doar aparent "descriptiva", poezia sa "nu avea un model real", fiind in intregime rodul "inventiei" si opunand, ca "o protestare intima impotriva peisajului mecanic, de gloante, de sarma ghimpata, de tancuri", imaginea unei naturi "ridicate la o potenta mai mare decat imaginea ei normala". Consideratiile sale privind sintaxa poemului, constructia textului, atrageau de asemenea atentia asupra poemului "conceput ca un univers autonom, cu legile lui arbitrare, cu hazardul lui prevazut", construit nu din "imagini" si "emotii , ci "din volume, din suprafete potrivite, din conjugari de echilibruri, din contacte precise, din ponderi masurabile". Ca altadata Edgar Poe, in Principiul poetic, F. punea in prim plan tehnica alcatuirii poemului, iar exemplul arghezian al "cuvintelor potrivite" ii era si mai apropiat. Lectura versurilor dezvaluie, intr-adevar, o distantare fata de universul doar aparent "traditional": satul sau targul lui F. contrazic orice viziune idealizanta asupra lumii "rurale". Uratul, diformul, prozaicul iau locul imaginilor mai mult sau mai putin sarbatoresti propuse de "traditionalisti". In ciclul Herta, de exemplu, "boii tampi "pornesc in sila sa sparga aratura", "isi freaca somnul neispravit de stalpi", campul e "pustiu si negru", "vita se tine oloaga de araci", "soseaua ca o talpa s-a rupt de-atatea ploi", "trec porcii cei cu suflet de balta spre noroi", de noroi sunt si oamenii, omul "trece prin ziua mediocru", "si trec tarani cu rapan, ca niste boi" etc. Regimul sub care situeaza "provincia" poetul e cel al inertiei si al stagnarii, al amortirii si degradarii a tot ce e marcat de prezenta umana. Materialitatea "greoaie" a lumii se asociaza cu somnolenta si incetineala miscarilor, cu surzenia si tacerea.

Tacerea "cade in fiecare seara", "mucegaieste in lucruri", "doarme cu genunchii in gura", "incremen(este) in casa' ca intr-o salina. Aceasta stare de inertie si somnolenta ascunde insa o tensiune mocnita, de stihie doar aparent imblanzita. In ciuda opiniei autorului, dupa care poezia sa ar fi un refugiu in "paradisul pierdut", spre care se orienta "cu capul intors de scarba" fata de lumea din jur, starea "paradisiaca", de armonie si echilibru, se manifesta doar la suprafata. Tema profunda a Privelistilor este de fapt precaritatea constiintei umane ca forta organizatoare a lumii, in fata amenintarii puterilor elementare, a energiilor tcluric-gcrmi-native ce tind sa reia in stapanire un teritoriu originar, rapit de om haosului dintai. Celebrarea fertilitatii explozive (prezenta in cateva poeme) mascheaza de cele mai multe ori angoasa destructurarii cosmosului, a haotizarii lui, a reintoarcerii la starile amorfe, din care fiinta umana invinsa tinde sa fie eliminata. Topografia "targului" lui F. este expresiva din acest punct de vedere: el e situat in proximitatea naturii si sub permanenta ei amenintare:

"Campul pustiu si negru s-apropie de sat de parca vrea prin garduri de lemn sa se strecoare, sa mai patrunda inca o data in hambare", "Si iarba creste prin podele, prin ziduri crapate, sparge bolovanii Pamantul iese-n fata, se strecoara, creste-n sparturi, se catara pe zid, si, gras, sc-ntindc pentru-a doua oara peste asfaltul biruit", "din curba lui, pamantul s-a-ntins, se umfla creste, si cheama catre dansul oamenii de noroi".

Ratiunea umana insasi apare asediata, perplexa in fata stihiilor universale, a ceea ce poetul numeste "figura nevazuta, teribila, a fortii". Daca, intr-o asemenea situatie, "targul, cuprins de spaima, muge" ori "cirezi halucinante mugesc de dupa vie , individul uman traieste o stare de confuzie mentala, de diminuare a constiintei treze, de uitare progresiva de sine, cazand spre conditia elementar-haotica a lumii. Alaturi de tipatul "fara sens" al cocosilor, de porcii care "zac stupid intr-o baltoaca/ ca haosul pe lume din nou sa se desfaca", comportamentul uman e asimilat manifestarilor scapate de sub controlul luciditatii, tentate de somn si inconstienta, de caderea intr-un fel de haos mental: "Ileana care doarme cu porcii pe tarate tot nu stie decat sa mulga vaci', "vechilul tot nu stie ce alba-i e nevasta", in casa bunicului, in care "ruga se amesteca cu mugetul din camp", nepotul e "lamp"

Afirmata uneori, vointa de a refuza haosul e acompaniata de sentimentul precaritatii ei: "Vino sa stam de vorba cat ne mai tine vrerea/ ca maine, peste inimi va izbuti tacerea" (Lui Taliarh). Solidaritatea in inertie si somnolenta se manifesta si la acest nivel, un poem vorbind despre "forta lenevoasa de-a se cata pe sine", iar altundeva chiar (linia femeii iubite, pline de vitalitate, aparand amenintata, in funciara ei fragilitate, de insasi abundenta roadelor unei naturi implinite: "Te-as fi-ncuiat in mine sa nu te-mpinga-n noapte/ omida matasoasa din fructele prea coapte" (Cantece simple: Marior). Viziunea asupra timpului e dominata de acelasi sentiment al precaritatii individualului in fata presiunii energiilor nivelatoare:

"E-asa de lunga vremea de cand nu mai e azi
si stearpa si molaie ca o convalescenta",

"E provizoriu campul si timpu-i provizoriu" (Herta, VII).

Un remarcabil izomorfism al elementelor ce alcatuiesc universul imaginar al acestor poeme asigura unitatea si forta viziunii poetice, servite admirabil de o imaginatie plastica de marc prospetime, de acea capacitate de a sugera materialitatea si culoarea pastoasa a lucrurilor.

Intensificarea expresionista a senzatiei se simte peste tot in aceste poeme unde "privelistea" devine adesea halucinanta, amintind datorita si unor elemente specifice targului evreiesc moldovean - de viziunile picturale ale unui Marc Chagall sau, cum observa Ovid S. Crohmalniceanu, de "panzele halucinante" ale lui Kokoschka. Acelasi critic face trimiteri la lirica expresionistilor Georg Heym si Georg Trakl, scriind: _ "Calmul bucolic al naturii e numai aparent. indaratul elementelor, poetul, ca si Heym, distinge stihiile la panda, "figura nevazuta, teribila, a fortii" - sau: "fata bucolica a naturii, ca la Heym si Trakl, capata schimonoselile expresioniste, lasandu-ne sa ghicim indaratul ei o inclestare de forte supraomenesti". Vointa de smulgere din . universul inert al Privelistilor, in strofe energice (din Parada) in care se monteaza si un vers rimbaldian din Le Bateau ivre, largeste aria intertextuala si de afinitati a acestei opere, situate de critica la rascrucea mai multor experiente lirice: "E si naturism in ea, inclusiv naturism bucolic, si simbolism si simultaneism, si ceva constructivism si putin suprarealism si, mai ales, expresionism, fara ca vreunul dintre aceste isme sa le inglobeze pe celelalte" (Mircea Scarlat).

In context romanesc, Privelisti e o aparitie novatoare importanta, in ruptura cu mentalitatea traditionala pe care o contrariaza si sfideaza opunandu-i indiferenta si tristetea sub aparenta "naturismului" si procedand la o "naturalizare a omului, nu () umanizare a naturii", depoetizand peisajul (Mircea Martin).

Acelasi critic a observat, urmand confesiunile poetului insusi, cautarea voita a stridentelor verbale, lipsa muzicalitatii, cultivarea frecventa a asonantei in locul rimei, dislocarea argheziana a sintaxei, dar si diferenta fata de poetica lui Arghezi: F. nu ar fi un mestesugar de "cuvinte potrivite", ci unul care - dupa propria expresie - cauta "volume, suprafete potrivite". Relatii se pot face si cu poezia lui G. Bacovia: "toamna bacoviana", care "spune-n ferestre 'of!'" apare la F. ca referinta livresca, insa inrudirea tine si de generalul sentiment al precaritatii fiintei umane amenintate cu haotizarea; un "haos vrea sa(-l) duca" si pe omul Privelistilor catre "ziua primitiva de tina", numai ca ordinea rationala a lumii umane c periclitata aici, in chip paradoxal, de un exces de vitalitate agresiva a exteriorului. Simpatizant al miscarilor de avangarda, autorul acestei carti se desparte insa de ele prin natura universului imaginar, opus programatic celui al civilizatiei masiniste, si printr-o disciplina formala a versului, ce contrazice majoritatea demersurilor, destructu-rante prin excelenta, ale avangardistilor.

Scriitori romani