De cand sunt oamenii oameni, s-ar putea spune, exista si postirea. Ea este strans legata de viata, de propriul destin al celui ce posteste, dar si de o aproape ineviila nostalgie. Fortati de imprejurari potrivnice, asa cum au fost molimele in Evul Mediu sau dimpotriva, adunati pentru petrecere, oamenii au spus dintotdeauna postiri. Hanu-Ancufei este o astfel de sectiune, a istoriilor subiecti spuse intr-o toamna aurie, la vreme de pe-trecere si in spatiul ocrotitor al unui popas cu lume felurita si postitori mesteri.
Genul: epic
Specia: postire
Opera si contextul cultural
|
Cu adevarat un mare postitor, Mihail Sadoanu (1880-l961) este unul dintre prozatorii cei mai prolifici ai literaturii noastre (a scris peste 100 de volume, abordand toate speciile epicii, de la schita la trilogia romanesca). Anul 1904 (aa pe atunci numai 24 de ani) va fi declarat de Nicolae lorga "anul Sadoanu", pentru ca scriitorul isi face debutul editorial cu patru volume ce il vor consacra definitiv: Postiri, Soimii, DureriInabusite. Crasma lui mos Precu.
Printre capodoperele sale se afla: Tara de dincolo de negura (1926), Hanu-Ancutei (1928), Zodia Cancerului sau Vremea Ducai-Voda (1929), Baltagul (1930), Creanga de aur (1933), Fratii Jderi (trilogia romanesca, 1935, 1936, 1942), Ochi de urs (1938), Divanul persian (1940), Nicoara Potcoava (1952).
Ca destin literar, Sadoanu se inscrie in doua epoci literare diferite. Prin privirea sa indreptata mai mult spre trecut decat spre viitor sau prezent, autorul este mai aproape de scriitorii secolului al XlX-lea, dar prin conceptia artistica opera sadoniana isi gaseste locul printre cele ale contemporanilor sai. Influentat la inceputul carierei sale de colaborarea la revista "Samanatorul" si apoi la "Viata romaneasca", M. Sadoanu va fi catalogat drept un reprezentant al samanatorismului si poporanismului. Eugen Lovinescu, partizan declarat al modernismului in epoca, il va acuza de paseism (regret pentru epocile istorice disparute). Numai ca opera lui Sadoanu este complexa, aflandu-se sub influenta realismului, in care faptele istorice si enimentele importante din viata umana sunt proiectate intr-un orizont mitic.
N. Manolescu: "Originalitatea [lui Sadoanu] consta tocmai in sinteza acestor mijloace [postirea, poemul epic, epopeea, alegoria, balada sau basmul] intro proza care sfideaza speciile moderne curente si, in definitiv, si pe cele chi []"
Abordarea operei literare
|
Tipologie si tematica
Culegerea de postiri Hanu-Ancutei (1928) cuprinde noua istorisiri [Iapa lui Voda, Haralambie, Balaurul, Fantana dintre plopi, Cealalta Ancuta, Judet al sarmanilor, Negustor lipscan, Orb sarac, Istorisirea Zahariei Fantanarul) ale unor personaje (comisul lonita, calugarul Gherman, Leonte Zodierul, capitanul de mazili Neculai Isac, lenache corop-carul, ciobanul Constantin Motoc, negustorul Damian Cristisor, Constantin, batranul cersetor orb, Salomia si Zaharia Fantanarul) care poposesc la un han pentru a se odihni
si a se binedispune.
Tehnica utilizata de autor este cea a POVESTIRII IN RAMA, cunoscuta si sub numele de postire cu sertare sau naratiune cu cadru. Acest model narativ este furnizat de culegerea orientala O mie si una de nopti, fiind cultivat cu precadere in Renastere, unde are o vasta traditie. Cele mai cunoscute opere literare care valorifica tehnica postirii in rama sunt Decamerpnul de Giovanni Boccaccio in literatura italiana, Hepta-meronul de Margareta de Navarra in literatura franceza si Postirile din Canterbury de Geoffrey Chaucer in literatura engleza.
Definitie:
Postirea este o specie a genului epic, in proza, ce prezinta o naratiune in care se relateaza un eniment redus ca durata si intensitate, de cele mai multe ori la persoana I.
Trasaturile postirii
In traditia epica romaneasca, postirea capata, sub influenta elementului folcloric, urmatoarele trasaturi:
. Oralitatea, reflex al existentei unui postitor si a unui ascultator; de obicei, chiar cititorul este tratat ca un partener de discutie: "Trebuie sa stiti dumneavoastra ca hanul acel al Ancufei nu era han, era cetate"; "La vremea de care vorbesc";
. Ceremonialul spunerii: captarea atentiei, cucerirea ascultatorilor, rificarea atentiei;
. Atmosfera intima - calatorii de la han se constituie intr-o breasla a postitorilor, ce functioneaza in conformitate cu un cod de reguli bine determinat;
. Evocarea unui timp trecut, cu rezonante istorice si mitice: Moldova din "vremea che", taram legendar ce gazduieste enimente memorabile, adanc intiparite in memoria colectiva, proate prin postitul cu functii ritualice.
Tematica: exista o supratema ce trarseaza intreg volumul de postiri - delectarea livresca, nevoia de poste - si o tema specifica fiecarei postiri: dreptatea infaptuita de Mihalache Sturza Voda [Iapa lui Voda), viata tumultuoasa a haiducilor [Haralambie), adulterul [Balaurul), iubirea interzisa dintre doua personaje apartinand unor unirsuri dirgente [Fantana dintre plopi), iubirea care invinge barierele sociale [Cealalta Ancuta), razbunarea unui cioban pentru umilintele indurate din partea unui boier [Judet al sarmanilor), opozitia inovafie-tradifie [Negustor lipscan), detronarea lui Duca-Voda ca pedeapsa pentru asuprirea taranilor [Orb sarac), inlesnirea iubirii dintre doi tineri prin binecuvantare domneasca [Istorisirea Zahariei Fantanarul).
Tipuri de naratori
a) naratorul din postirea cadru - o voce lipsita de identitate proprie, care isi mascheaza prezenta in multimea calatorilor de la han. Ocupa aparent o pozitie marginala, asemenea unui martor neimplicat in actiunea propriu-zisa. Functia sa principala este de a introduce cititorul in atmosfera hanului prin prezentarea personajelor si a relatiilor existente intre acestea. Este un intermediar intre lumea reala a cititorului si lumea fictiva a postitorului;
b) personajul - narator al postirii interioare poate aa trei functii:
- participant/protagonist al actiunii;
- martor la actiune;
- colportor (cel care a auzit postea de la un alt personaj si o transmite celorlalti ca atare).
Relatiile spatio-temporale
SPATIUL are doua dimensiuni:
. spatiu exterior. Moldova, un taram mitic privilegiat in opera lui Spdoanu, la care personajele se raporteaza ca la o varsta de aur a umanitatii. Este un simbol al abundentei, al securitatii si al libertatii;
. spatiu interior, hanul, un riil suprapersonaj, este un loc situat la rascruce de drumuri si timpuri, fiind predestinat unor intalniri relatorii. in afara de functia sa principala, si anume aceea de a gazdui calatorii osteniti, hanul este un spatiu al fictiunii, deoarece fiecare calator devine un narator, un creator al unor unirsuri imaginare ce vor invada si vor anihila lumea reala.
De asemenea, spatiul are o functie ambivalenta:
. spatiu inchis, in masura in care este dominat de un set de reguli ce instaureaza echilibrul in opozitie cu haosul exterior. Calatorii de la han formeaza un grup de initiati, iar postirile lor reprezinta o tehnica sacra de initiere a noilor niti in aceasta breasla,
dominata de reguli clare;
. spatiu deschis, deoarece aceasta societate se comporta in conformitate cu un ritual al ospitalitatii si al prieteniei, vizibil in felul in care sunt intampinati noii niti. Cea care mediaza si echilibreaza relatiile dintre calatori este Ancuta, un adevarat maestru in arta diplomatiei. Atmosfera de la han aminteste de aerul postirilor arabe, unde eroii, de obicei de conditie nobila, savureaza bauturi si mancaruri rafinate, asculta muzica in surdina si poarta discutii savante. Eroii lui Sadoanu, desi diferiti, de conditii sociale variate (un capitan de mazili, un razes, un coropcar, un cioban, un fantanar, un zodier, un negustor, un calugar si un cersetor) sunt uniti de aceleasi placeri culinare (pui la tigla si vin in ulcea de lut ars) si delicii livresti (placerea de a posti), care anuleaza ierarhiile
sociale.
TIMPUL poate fi proiectat la trei niluri:
. timpul din istorie - momentul din trecut cand s-au desfasurat enimentele narate (postea de dragoste din tineretea capitanului Neculai Isac); are un caracter pluridimensional: cosmic, mitic, legendar, istoric, psihologic, li corespunde ca timp extern timpulIstoric;
. timpul din discurs - reactualizarea postii din trecut la hanul Ancutei; are caracter unidimensional, li corespunde ca timp extern timpul autorului;
. timpul lecturii - momentul in care cititorul ia la cunostinta enimentele relatate de capitan, li corespunde ca timp extern timpul cititorului.
Actiune si conflicte
Naratiunea Fantana dintre plopi are in centru postea de dragoste dintre capitanul de mazili Neculai Isac si tiganca Marga. In peregrinarile sale, capitanul intalneste o frumoasa tigancusa dintr-o satra, de care se indragosteste fulgerator. Sesizand atractia capitanului pentru Marga, tiganii o atrag pe aceasta intr-un complot: ii propun sa se intalneasca cu capitanul noaptea, intr-un loc izolat, langa o fantana parasita, simuland acceptarea unei idile. Astfel, este pregatit un jaf, fara a trezi suspiciunile capitanului. Convinsa ca nu este decat o antura pentru Neculai Isac si constransa de mai-marii sai, Marga accepta ul lor. Descopera insa ca sentimentele capitanului sunt mai profunde decat banuia si ca ea insasi este indragostita de acesta. Constienta ca va plati scump clipele de fericire alaturi de el, ii deconspira in ultimul moment intentiile tovarasilor ei. Capitanul reuseste sa se salze cu ajutorul slujitorului sau, insa nu poate face nimic pentru Marga, care cade prada furiei tiganilor, fiind omorata si aruncata in fantana.
Conflictul exterior este unul social, preexistent relatiei dintre personaje: conflictul dintre boieri si grupul marginalizat al tiganilor. A doua intalnire a indragostitilor marcheaza izbucnirea acestui conflict, care culmineaza cu sfarsitul brutal al Margai,
Conflictul interior deriva din cel exterior, este de natura psihologica si are loc in sufletul Margai. Asemenea unei eroine din tragedia greaca, aceasta oscileaza intre iubirea pentru capitan si indatoririle fata de grupul social din care face parte. Drama ei consta in imposibilitatea de a face o alegere clara intre alternatile pe care le are. Punctele vulnerabile exploatate de semenii sai sunt autominimalizarea si neincrederea in iubirea lui Neculai Isac.
Iubirea: Sadoanu pune in evidenta o conceptie asupra iubirii tipic taraneasca: iubirea este "ca o bautura tare" care anihileaza ratiunea individului, dominandu-l si lasandu-l sub imperiul pasiunii. Relatia celor doua personaje sta sub semnul hazardului si este un riil coup de foudre. intalnirea personajelor si consecintele ultime ale acesteia sunt anticipate printr-o rafinata tehnica a sugestiei: clopotele pe care le aude Neculai Isac si care se identifica batailor inimii sale fac parte din recuzita funerara traditionala si prestesc finalul tragic al acestei iubiri. intalnirea personajelor la marginea unui rau ar putea fi o sugestie a trecerii irersibile a timpului si a efemeritatii oricarui act uman.
Caracterizarea personajului principal
|
Portretul fizic e realizat prin caracterizare directa de catre naratorul din postea-cadru: "Era un om ajuns la carunteta, dar se tinea drept si sprinten pe cal (). Obrazu-i zmad, cu mustacioara tunsa si barba rotunjita, cu nas'vulturesc si sprancene intunecoase arata inca frumusete si barbatie, desi ochiul drept stins si inchis ii dadea ceva trist si straniu." Cuprinde detalii fizionomice care arata un personaj la varsta maturitatii, pastrand inca semnele frumusetii de odinioara. infatisarea exterioara sugereaza unele aspecte morale: spirit aprig, hotarat, marcat de o tristete inexplicabila.
Portretul moral reiese prin caracterizare directa: "A fost un om cum nu erau multi in tara Moldoi. Voinic si frurqos si rau. () Si pentru o muiere care ii era draga isi punea totdeauna viata" (comisul lonifa). Se dodeste un spirit anturier in tinerete. Conform mitului lui Don Juan, anturierul cauta in multimea femeilor pe care le cucereste iubirea ideala si regasirea propriului sine in imaginea jumatatii perfecte.
Prin autocaracterizare se confirma imaginea conturata de comisul lonifa.
Este surprins in evolutia de la o iubire superficiala ("dragostea mea din anul acela se desfrunzise cu vara") la o iubire profunda, care il ajuta sa se maturizeze. Iubirea contribuie la cunoasterea sufletului feminin si a misterului care il invaluie, pentru ca eroul invata sa distinga adevarul dincolo de gesturile si privirile banale. Ramane marcat de moartea Margai, eniment care-l conduce la o filozofie pesimista asupra desertaciunii vietii.
Elemente romantice:
. Iubirea imposibila dintre doua personalitati contrastante
. Valorificarea personajului marginalizat social
. Ceremonialul iubirii desfasurat in decorul nocturn, tutelat de aparitia lunii
. Finalul dramatic
. Proiectarea in ideal a sentimentului de iubire
Initial spatiu protector al iubirii, fantana devine un simbol funest al finalului eroinei, fantana seaca, lipsita de izvorul regenerator, indica imposibilitatea implinirii iubirii, refuzata in unirsul real si transferata intr-un ideal prin care se eternizeaza. Fantana este poarta dintre doua lumi: cea a fiintei si a nefiintei si un mormant simbolic al eroinei.
Cei patru plopi simbolizeaza un cortegiu funerar, dar si ideea de solitudine a omului in unirs.
Considerata "capodopera de la rascruce" (Nicolae Manolescu), culegerea de postiri Hanu-Ancufei marcheaza o schimbare a unirsului si strategiilor narati. Originalitatea sa consta in coexistenta oralitatii si a livrescului, a spiritului popular si a rafinamentului aristocratic in structuri narati de o simplitate cuceritoare.
Concepte operationale folosite: autor, conflict, narator, naratiune, personaj, postire, tema, relatii temporale si spatiale
