- tema: Lumi fantastice -
Definitie: Basmul este specia epicii populare si culte; cu larga raspandire, in care se nareaza intamplari fantastice ale unor personaje imaginare pozitive (feti-frumosi, zane, animale si pasari nazdravane etc), aflate in lupta cu forte malefice ale naturii sau ale societatii, simbolizate prin balauri zmei, vrajitoare etc, pe care le\'biruiesc in cele din urma. Basmul are formule specifice initiale, mediane si finale, metafore tipice si personaje cheie pentru actiunea narativa. Fantasticul este construit prin imbinarea realului cu fabulosul, iar naratiunea se impleteste cu dialogul si descrierea.
Termenul \"basm\" ne din slava veche, de la \"basm\", care inseamna \"nascocire \", \"scornire \".
Trasaturile basmului:
. ilustreaza o alta lume decat cea reala, personajele fiind crai, imparati si imparatese, feti-frumosi si fiice de crai, Muma-padurii, zmei sau balauri infricosatori;
. perspectiva temporala si perspectiva spatiala sunt fabuloase, manifestandu-se timpul mitic (un timp al credintelor populare) si spatiul nemarginit, imaginat peste mari si tari, la capatul lumii sau pe taramul celalalt;
. impletirea elementelor reale cu cele fabuloase creeaza fantasticul, ca specific ancestral al basmelor;
. actiunea esentializeaza lupta dintre fortele binelui si ale raului, dintre adevar si minciuna, iar deznodamantul consta totdeauna in triumful valorilor pozitive asupra celor negative;
. personajele sunt reale si fabuloase, acestea din urma avand puteri supranaturale (miraculoase) si putandu-se metamorfoza in animale, te, insecte sau obiecte ori pot reina prin leacuri miraculoase, daca sunt omorati; relatia acestora cu protagonistul reflecta sprijinul acordat pentru inngerea raufacatorilor si se numesc donatori (eroi supranaturali care-i ofera un obiect miraculos pentru a-l ajuta la nevoie) sau ajutoare/mistagogi (personaje nazdravane care-l. sprijina neconditionat);
. protagonistul (personajul principal) este mesagerul fortelor binelui, aflat in conflict cu antagonistul (personajul malefic/raufacatorul/antieroul), lupta purtandu-se in numele valorilor morale si spirituale ancestrale ale poporului roman; personajul principal trebuie sa depaseasca probele si sa innga obstacolele puse in cale cu scopul de a demonstra rtuti etice exceptionale si a deveni apt pentru a-si intemeia si conduce propria gospodarie;
. ca mijloace de compozitie, basmele contin formule specifice initiale, mediane si finale, metafore tipice pentru actiunea narativa;
. cifra trei este un simbol cu incarcatura magica si cu forta pentru depasirea probelor si inngerea obstacolelor la care este supus personajul principal din basm;
. basmul cultiva inalte principii morale esentiale ca adevarul, dreptatea, cinstea, prietenia, ospitalitatea, curajul, tejia prin personajele pozitive si condamna nedreptatea, rautatea, minciunaIntruchipate de raufacatori (zmei, balauri, Muma-P adurilor, spani etc).
Pasiunea lui Ion Creanga (1839-l889) pentru literatura populara a facut posibila scrierea unor basme in care autenticitatea folclorica se imbina in mod miraculos cu plasmuirea artistica a realitatii, fantasticul fiind umanizat si puternic indidualizat. \"Povestea lui Harap-Alb\" a aparut la 1 august 1877, in resta junimista \"Convorbiri literare\", fiind apoi reprodusa de catre Eminescu in ziarul \"Timpul\"..
\"Povestea lui Harap-Alb\" se incadreaza in genul epic, iar ca specie literara este un basm cult, deoarece are un autor identificat, pe Ion Creanga.
Fantasticul este construit prin impletirea elementelor realiste cu cele fabuloase, ca specific ancestral (stravechi) al basmelor, insa, in aceasta proza narativa, Creanga imbina supranaturalul popular cu evocarea realista a satului moldovenesc, de unde reiese si originalitatea a acestei creatii. Personajele sunt reale si fabuloase, iar relatia acestora cu protagonistul reflecta sprijinul acordat pentru inngerea raufacatorilor (personaje antagoniste) si se numesc donatori (eroi supranaturali care-i ofera un obiect miraculos pentru a-l ajuta la nevoie) sau ajutoare/ mistagogi (personaje nazdravane care-l sprijina neconditionat). Protagonistul (personajul principal) este in conflict cu antagonistul ^ (personajul malefic/raufacatorul/antieroul) si iese totdeauna inngator in lupta prind cultivarea valorilor morale si spirituale ancestrale ale poporului roman. Formulele initiale, mediane si finale, precum si obiectele miraculoase argumenteaza, alaturi de imbinarea naratiunii cu dialogul si descrierea, specia literara a basmului cult.
\"Povestea lui Harap-Alb\" poate fi si un bildungsroman, intrucat fiul craiului evolueaza de la adolescentul naiv, cu incredere excesiva in propriile calitati, la tanarul chibzuit si destoinic, maturizat prin depasirea tuturor piedicilor ite in cale si neaparat necesare dobandirii experientei de ata.
Semnificatia titlului \"Harap-Alb\" reiese din scena in care Spanul il pacaleste pe fiul craiului sa intre in fantana: \"Fiul craiului, boboc in felul sau la trebi de aieste, se potriveste Spanului si se baga in fantana, fara sa-l trasneasca prin minte ce i se poate intampla\". Naiv, lipsit de experienta si excesiv de «credul, fiul craiului isi schimba statutul din nepot al imparatului Verde in acela de sluga a Spanului: \"D-acum inainte sa stii ca te cheama Harap-Alb, aista ti-i numele, si altul nu\". Numele este un oximoron, avand sensul de \"rob alb\", deoarece \"harap\" inseamna \"negru, rob\". Devenit sluga Spanului, isi asuma si numele Harap-Alb pe care i-l daduse acesta, dovedind in acelasi timp loialitate si credinta fata de stapanul sau, intrucat jurase pe palos. El dene robul-tigan (pana la jumatatea secolului al XlX-lea in Moldova si Tara Romaneasca tiganii erau robi-), desi era alb, ajungand in cea mai umila ipostaza umana.
(Constructia si momentele subiectului)
Ca in orice basm, actiunea se deruleaza linear, cu eroi si motive populare, iar ca modalitate narativa, incipitul este reprezentat de formula initiala tipica: \"Amu cica era odata\". \"Povestea lui Harap-Alb\" este insa un basm cult, deoarece are autor cunoscut, Ion Creanga, perspectiva narativa fiind aceea de, narator omniscient (heterodiegetic). Naratiunea la persoana a IH-a imbina supranaturalul cu ul real, armonizand eroii fabulosi cu personajele taranesti din Humulestiul natal al autorului. Modalitatea narativa se remarca, asadar, prin absenta marcilor formale ale naratorului si focalizarea \"din spate\" sau focalizare zero.
Actiunea reliefeaza conflictul dintre fortele binelui si ale raului, dintre adevar si minciuna, iar deznodamantul edentiaza triumful valorilor pozitive asupra celor negative, \"toate aceste elemente fiind specifice basmului
Expozitiunea reflecta fabulosul, prin plasarea actiunii intr-un tinut indepartat, peste mari si tari, la capatul lumii, in timp mitic. Asadar, relatiile temporale si spatiale se definesc prin evocarea timpului fabulos cronologic si a spatiului imaginar nesfarsit: \"Amu cica era odata intr-o tara\" un crai care avea trei feciori si un singur \"frate mai mare, care era imparat intr-o tara mai indepartata\", pe nume Verde imparat. Cei doi frati nu se vazusera de multa vreme, iar verii nu se cunoscusera intre ei, pentru ca imparatia fratelui mai mare era \"tocmai la o margine a pamantului\", iar fratele mai mic traia \"la alta margine\". in acest cadru spatio-temporal mitic se deruleaza - intr-o inlantuire cronologica - intamplarile realiste si fabuloase in care sunt implicate personajele basmului.
Verde imparat ii cere fratelui sau, craiui, sa-i trimita \"grabnic pe cel mai vrednic\" si teaz dintre fin sai, ca sa-i urmeze la tron, intrucat el avea numai fete. Ca sa-i puna la incercare, pentru a vedea care dintre feciori \"se simte destoinic a imparati peste o tara asa de mare si bogata ca aceea\", craiul se imbraca intr-o piele de urs si se ascunde sub un pod. Cei doi fii mai mari se sperie de urs si se intorc rusinati la curte* craiului, care, dezamagit de neputinta lor, rosteste moralizator: \"nici tu nu esti de imparat, nici imparatia pentru tine\", ceea ce edentiaza elementele realiste ale basmului.
Mezinul, impresionat de amaraciunea tatalui, se duce in gradina \"sa ga in inima sa\". O batrana ii cere pomana si, dupa ce fiul craiului o miluieste cu un ban, il sfatuieste sa ceara tatalui sau \"calul, armele si hainele cu care a fost el mire\", desi acestea sunt intr-o stare degradata, apoi sa puna o tava cu jaratic in mijlocul hergheliei ca sa aleaga acel cal care va veni \"la jaratic sa manance\". Urmand intocmai sfaturile babei, mezinul pleaca la drum, luand sectiune din partea tatalui si, prin dreptul podului, \"numai iaca ii iesa si lui ursul inainte\". Trece cu bine de aceasta prima proba, primeste binecuvantarea parintelui sau si pielea de urs in dar, impreuna cu sfatul ca in calatoria lui sa se fereasca \"de omul ros, iara mai ales de cel span\". Ca trasaturi ale basmului, sunt prezente aici formule initiale tipice si cifra magica trei, care fac posibila depasirea primei probe de catre eroul principal. Podul este simbolul trecerii de la adolescenta spre maturitate, de la o etapa existentiala la alta, traversarea fiind posibila intr-un singur sens, fara putinta de intoarcere. Pretuirea valorilor morale stravechi este ilustrata de hainele, armele si calul cu care craiul fusese mire, semnificand faptul ca eroul mosteneste experienta spirituala a tatalui.
Intriga se defineste, mai ales, in ul real al intamplarilor. Fiul craiului si calul pleaca la drum, basmul continuand cu formule mediane tipice, \"si merg ei o zi, si merg doua, si merg patruzeci si noua\" pana cand intalnesc in codru \"un. om span\" care se ofera drept \"sluga la drum\". Voinicul il refuza de doua ori, dar a treia oara spanul ii iese in cale \"imbracat altfel si calare pe un cal frumos\" tocmai cand fiul craiului se ratacise prin codrii intunecosi. Se poate identifica aici motivul labirintului, incrucisarea incurcata a cararilor .presupune capabilitatea drumetului de a gasi calea cea buna, iesirea la lumina. Deprins sa urmeze sfatul parintelui sau, acela de a nu se insoti cu omul span, dar pentru ca ii mai iesisera in cale toca doi, el se gandeste ca \"aiasta-i tara spanilor\" si-l angajeaza drept calauza. in aceasta secventa narativa este inclusa o pauza descriptiva, care intrerupe povestirea si descrie codrii desi si intunecosi, ce contureaza un peisaj de basm
Ajunsi la o fantana care \"nu avea nici roata, nici cumpana, ci numai o scara de coborat pana la apa\", Spanul intra inauntru, umple plosca, apoi il indeamna pe fiul craiului sa coboare si el ca sa se racoreasca. Tanarul il asculta pe Span, dar acesta tranteste capacul peste gura fantanii si-l ameninta ca daca nu-i povesteste totul despre el, \"cine esti, de unde i, si incotro te duci\", acolo ii vor putrezi oasele. Sub amenintarea mortii, feciorul de crai jura \"pe ascutisul palosului\" ca va fi sluga supusa a Spanului, care se va da drept nepotul imparatului si ca va pastra taina \"pana cand va muri si iar va ina\", anticipand astfel finalul basmului, procedeu numit prolepsa. Spanul ii da voinicului numele Harap-Alb, care-l va sluji cu loialitate, respectandu-si juramantul facut. Motivul fantanii situate in interiorul labirintului simbolizeaza taina nasterii/ renasterii protagonistului care capata o noua identitate: inauntrul putului a intrat feciorul de crai si a iesit sluga Spanului, pe nume Harap-Alb.
Desfasurarea actiunii incepe odata cu sosirea celor doi eroi la palatul imparatului Verde, unde Spanul se da drept nepotul sau si, infumurat peste masura, il trimite pe Hafap-Alb sa stea la grajduri, sa aiba grija de cal, ca altfel va fi \"vai de pielea ta\", dandu-i si o palma - \"ca sa tii minte ce ti-am spus\"-, ca altfel \"prinde mamaliga coaja\". De remarcat este aici elipsa narativa, adica trecerea sub tacere a secventei calatoriei facute de erou ca sluga a Spanului pana la imparatia unchiului sau, naratorul obiectiv sugerand numai ca aceasta s-a efectuat.
Secventa narativa care ilustreaza sederea la curtea imparatului Verde este structurata in mai multe episoade inlantuite, care, ca in orice basm, se constituie in tot atatea probe fabuloase la care este supus protagonistul, intr-o zi, avand la masa \"niste salati foarte minunate\", care se obtineau cu multa greutate, Spanul ii porunceste slugii sa-i aduca acele bunatati din gradina ursului. Calul fabulos il duce in zbor pe Harap-Alb la Sfanta Duminica, iar aceasta il ajuta sa-st indeplineasca misiunea si sa treaca proba. Urmatorul episod are loc dupa alte cateva zile, cand imparatul ii arata Spanului niste pietre pretioase foarte frumoase, iar acesta isi trimite sluga sa-i aduca \"pielea cerbului cu cap cu tot, asa batute cu pietre scumpe, cum se gasesc\'\'. Din nou, Sfanta Duminica il ajuta pe Harap-Alb sa ia pielea si capul cerbului pe care se aflau nestematele si sa le duca Spanului, eroul trepand cu bine si aceasta proba fabuloasa. Prin urmare, ca in orice basm, eroul principal are ca ajutoare (personaje nazdravane care-l sprijina neconditionat-M.M.) pe cei mai buni prieteni, calul fabulos si Sfanta Duminica. De altfel, fiecare dintre acesti doi eroi poate avea si rol de mistagog (care indruma neofitul, maestru spiritual-«.«.), asa cum se releva in unele exegeze (interpretari) literare .
Dupa un timp, imparatul da un ospat in cinstea nepotului sau, la care inta imparati, crai, voievozi \"si alte fete cinstite\". in timpul petrecerii, incitat de povestile bizare despre fata imparatului Ros, Spanul ii porunceste lui Harap-Alb sa i-o aduca degraba pe aceasta tanara, ca altfel \"te-ai dus de pe fata pamantului\". Harap-Alb, gandindu-se la sfatul pe care i-l daduse tatal sau, acela de a se feri de omul span si de omul ros, este inspaimantat, gandu-se calului: \"parca dracul vrajeste, de n-apuc bine a scapa din una si dau peste alta\", apoi pornesc impreuna catre Rosu imparat.
Secventa narativa a calatoriei, combinand realul cu fabulosul, este alcatuita din mai multe episoade, in care se manifesta alta trasatura specifica basmului si anume aceea a prezentei donatorilor. Acestea sunt fiinte de basm, pe care protagonistul le ocroteste in calea sa si care-i dau un obiect, o unealta cu efect miraculos, care-l ajuta in depasirea probelor sau chiar ii salveaza ata. Pe un pod, Harap-Alb intalneste o nunta de furnici si\' trece prin apa ca sa curme \"ata atator gazulite nenovate\". Regina furnicilor ii da voinicului o aripioara, pentru ca atunci cand va crede ca are nevoie de ea sa-i dea foc. Dupa un timp, calatorii vad un roi de albine care se invarteau bezmetice, neavand pe ce sa se aseze. Atunci, Harap-Alb isi scoate palaria, o asaza pe pamant cu gura in sus, iar albinele se ingramadesc acolo.Voinicul ciopleste un bustean si le face adapost, dupa care craiasa albinelor ii da o aripa, ca, in caz de nevoie, Harap-Alb sa-i dea foc si ea ii va veni in ajutor. Regina furnicilor si craiasa albinelor sunt, asadar, personaje donatori.
Acest al doilea pod marcheaza trecerea spre o noua etapa a existentei si anume cunoasterea sentimentului de iubire, experienta ce se acumuleaza prin rezolvarea conflictului cu omul ros si depasirea probelor impuse de el.
Ca in orice basm, actiunea continua cu formule mediane -\"Mai merge el cat merge\"- si Harap-Alb intalneste, pe rand, cinci personaje fabuloase, descrise detaliat de narator: Gerila, Flamanzila, Setila, Och.ila si Pasari-Lati-Lungila. Calatoria alaturi de cei cinci oameni ciudati este plina de peripetii, ca \"pe unde treceau, parjol faceau\". Harap-Alb le este tovaras \"si la uba si la castig\" si se poarta prietenos cu fiecare, intrucat simtea ca va avea nevoie de ei la curtea imparatului Ros, \"un om paclisit (negru la suflet) si rautacios la culme\". Flacaul considera ca \"la unul fara suflet\", cum era imparatul, era nevoie de \"unul fara de lege\", sperand eh, \"din cinci nespalati\" cati erau, i-o veni \"vreunul de hac\", conform proverbului: \"Lumea asta e pe dos,/ Toate merg cu capu-n jos/ Putini suie, multi coboara,/ Unul macina la moara\".Intr-un tarziu, ajung cu totii la imparatie - secventa narativa de la curtea imparatului Ros fiind introdusa de formula mediana \"Dumnezeu sa ne tie, ca cuvantul din poveste, inainte mult mai este\", unde imparatul Ros ii supune la probe fabuloase si foarte periculoase, care se constituie in episoade. Mai intai, ii gazduieste intr-o casa de arama, careia i se da foc pe dedesubt, dar Gerila sufla de trei ori, \"cu buzisoarele sale cele iscusite\" si casa ramane \"nici fierbinte, nici rece\", tocmai buna de dormit intr-insa. Urmatoarea proba este un ospat c,u foarte multe bucate si bautura, pe care Flamanzila si Setila le fac sa dispara intr-o clipa, apoi incep sa strige in gura mare, unul ca \"moare de foame\" si celalalt \"ca crapa de sete\", spre disperarea imparatului, care nu-si putea prede ochilor. Petind inca o data fata, Harap-Alb este supus unei alte probe, sa separe macul de nisip din zece banite. Flacaul isi aminteste de regina furnicilor, da foc aripioarei si, intr-o clipa, o droaie de furnici, \"cata frunza si iarba\", au ales \"nasipul de o parte si macul de arta parte\", fiind si aceasta o scena supranaturala specifica basmelor.Imparatul refuza din nou sa le dea fata si-i supune altei probe, anume sa o pazeasca toata noaptea, iar \"daca maine dimineata s-ar afla tot acolo, atunci poate sa ti-o dau\", altfel \"v-ati dus pe copca\". Cei sase prieteni s-au asezat de paza, randuiti de la usa iatacului pana la poarta imparatiei, dar fata imparatului, avand puteri supranaturale, se preface intr-o pasarica si \"zboara nevazuta prin cinci straji\". Ochila si Pasarila se tin dupa ea si abia izbutesc s-o prinda si s-o aduca inapoi, in odaia ei.
Plin de ciuda, imparatul le spune ca el mai are o fiica adoptata, care seamana perfect cu fata pe care o petea voinicul. Daca va depasi aceasta proba si Ie va deosebi, \"ferice de tine va fi\", dar daca nu va reusi, vor pleca imediat de la curtea imparateasca, deoarece \"nu va mai pot suferi\". Harap-Alb da foc aripioarei de albina, care-l ajuta sa o identifice pe fata imparatului. Trecand si aceasta incercare cu bine, imparatul, \"olit (ofilit) si sarbad (palid) de suparare si rusine\", ii ureaza voinicului sa fie vrednic s-o stapaneasca, pentru ca i-o da din toata inima.
. Fata vrea si ea sa-l supuna la o proba fabuloasa. Trimite calul lui Harap-Alb impreuna cu turturica ei sa aduca \"trei smicele (nuiele, crengute) de mar dulce si apa e si apa moarta\" dintr-un loc numai de ea stiut, acolo \"unde se bat muntii in capete\". Calul se intoarce primul si fata imparatului Ros porneste cu ei la drum spre palatul imparatului Verde, calauziti de formula mediana specifica basmului: \"Dumnezeu sa ne tie, ca cuvantul din poveste, inainte mult mai este\". Lui Harap-Alb i se tulbura mintile prind fata care era tanara, frumoasa \"si plina de na-ncoace\" si nu ar vrea s-o duca Spanului, \"fiind nebun de dragostea ei\". Probele de la imparatia fetei trimit spre ritualurile taranesti ale petitului, intre care insotirea mirelui de un alai de tineri, trecerea lor prin foc, alegerea motivata a miresei, ospatul oferit de gazda sunt tot atatea incercari la care il supune itorul socru si carora mirele trebuie sa le faca fata.
Punctul culminant. intre timp, imparatul Verde facea pregatiri pentru primirea fetei imparatului Ros, pe care, vazand-o Spanul cat este de frumoasa, se repede sa o ia in brate, dar ea il respinge si-i spune ca a venit acolo pentru Harap-Alb, caci \"el este adevaratul nepot al imparatului Verde\". Turbat de furie ca a fost dat in leag, Spanul .se repede la Harap-Alb \"si-i zboara capul dintr-o singura lotura de palos\", strigand ca asa trebuie sa pateasca cel ce-si incalca juramantul. Atunci, calul lui Harap-Alb se repede la Span, il insfaca de cap, \"zboara cu dansul in inaltul ceriului\" de unde ii da drumul si acesta se face \"praf si pulbere\". Fata imparatului Ros, ca personaj fabulos, are puteri supranaturale si-l poate reina, prin leacuri miraculoase, pe Harap-Alb. Ea ii pune la loc capul si, prin ritualuri stravechi cu \"cele trei smicele de mar dulce\" si cu apa\'moarta, i-l lipeste de corp. Harap-Alb se trezeste ca dintr-un somn adanc, fata il saruta cu drag, apoi ingenuncheaza amandoi in fata imparatului Verde ca sa primeasca binecuvantarea, jurandu-si credinta unul altuia.
Deznodamantul basmului consta totdeauna in triumful valorilor pozitive asupra celor negative, ctoria adevarului asupra imposturii, asa ca nunta incepe \"s-apoi da, Doamne, bine!\". S-a strans lumea sa priveasca, ba chiar \"soarele si luna din ceriu radea\". Au fost poftiti la nunta imparateasca, pe langa craiasa furnicilor, craiasa albinelor si craiasa zanelor, crai si imparati; oameni importanti \"S-un pacat de povestariu (povestitor)/ Fara bani in buzunariu\". S-au bucurat si au petrecut cu totii: \"Veselie mare intre toti era,/ Chiar si saracimea ospata si bea!\".
Finalul este fericit si deschis, ilustrat prin formula tipica, deoarece veselia a tinut \"ani intregi si acum mai tine inca. Cine se duce acolo bea si mananca. Iar pe la noi, cine are bani bea si mananca, iara cine nu, se uita si rabda\".
Ca orice basm, \"Povestea lui Harap-Alb\" ilustreaza o alta lume decat cea reala, personajele fiind imparati si crai, Sfanta Duminica, animale si gaze fermecate, eroi cu trasaturi fabuloase, alaturi de personaje realiste aduse de Ion Creanga din Humulestiul natal, ceea ce-i confera acestei creatii originalitate inconfundabila. Basmul cultiva inalte principii morale ca adevarul, dreptatea, cinstea, prietenia, rabdarea, ospitalitatea, generozitatea, curajul, tejia prin personajele pozitive si condamna nedreptatea, rautatea, minciuna intruchipate de zmei, balauri sau spani.
Harap-Alb, personaj principal si eponim (care da numele operei-«.«), este fecior de crai, un Fat-Frumos din basmele populare. Destoinic si curajos, el ramane totusi in zona umanului, fiind prietenos, cuminte, milos si ascultator, ca un flacau din Humulesti. Harap-Alb. este un personaj pozitiv si intruchipeaza inaltele principii morale cultivate de orice basm. Trasaturile reies indirect din intamplari, fapte, din propriile vorbe si ganduri, din relatia lui cu alte personaje si direct din ceea ce naratorul si alti eroi spun despre el. ♦
Calatoria pe care o face pentru a ajunge imparat este o initiere a flacaului in formarea personalitatii, cu scopul de a deveni conducatorul unei familii, pe care urmeaza sa si-o intemeieze. De la adolescentul naiv, excesiv de increzator in fortele proprii, el evolueaza catre tanarul chibzuit, intelegator si cu discernamant din finalul basmului. Probele la care il supune Spanul sunt menite a-l deprinde pe flacau cu greutatile etii, cu faptul ca omul trebuie sa innga toate piedicile ite, pregatindu-l pentru itor, cand va trebui sa-si conduca propria gospodarie, propria familie. Ca si in ata reala, flacaul este ajutat de cei mai buni prieteni, calul fabulos, Sfanta Duminica, cei cinci amici supranaturali. Harap-Alb este umanizat, el se teme, se ge de soarta, dar cere ajutorul numai acelora in care avea incredere, semn ca invatase ceva din experienta cu Spanul.In aceasta perioada a initierii, Harap-Alb cunoaste dragostea aprinsa pentru o fata de imparat, care ne, asadar, din aceeasi lume cu el, pregatindu-l pentru casatorie, unul dintre reperele finale ale devenirii sale..
Depasind cu bine toate probele, flacaul demonstreaza ca e \"soi bun\" (G.Calinescu) prin valorile morale care compun codul comportamentului taranesc: inteligenta, bunatatea, perseverenta, rabdarea, capacitatea
de adaptare la diverse situatii ale etii.
Craiul, tatal Iui Harap-Alb este un personaj de basm prin motivul imparatului aflat in impas. Ion Creanga scoate insa in edenta, prin caracterizare indirecta, trasaturile Umane ale taranului-tata, in ipostaza lui pedagogica. Pentru a verifica daca fin lui au depasit varsta infantilismului, el se deghizeaza intr-o piele de urs, se ascunde sub un pod pentru a-i observa, iar limbajul sau este tipic humulestean, cu pilde si proverbe populare: \"lac de-ar fi* broaste sunt destule\", \"fiecare pentru sine, croitor de pane\" etc.Imparatul Verde, fratele craiului si unchiul lui Harap-Alb, strabatuse in tinerete acelasi drum initiatic pana la statutul actual de conducator recunoscut, energic, care isi castigase dreptul de a sedea la ospete, inconjurat de oameni de vaza, de a colectiona pietre pretioase scumpe, de a organiza mese luxoase, cu fast.
Sfanta Duminica este un personaj fabulos prin aparitiile ei ciudate, o data in ipostaza unei cersetoare, apoi locuind pe o insula misterioasa, in ipostaza Sfintei Duminici. Alaturi de calul fabulos, ea simbolizeaza ajutoarele protagonistului, indeplinind si rolul de mistagog (care indruma neofitul, maestru spiritual-/!.«.), in menirea de a face sa innga binele, ajutand pe cei care merita, care au calitatile necesare sa razbata in ata.
Fata imparatului Ros, personaj fabulos, este la fel de faimoasa ca si tatal ei, se spunea despre ea ca e \"farmazoana\" (vrajitoare, sireata), dar pare \"o zgarie de fata\"(ca Smarandita din \"Amintiri\") sau \"un drac bucatica rupta tata-sau in picioare, ba inca si mai si\". Din iubire, ea ghiceste adevarul despre Harap-Alb si-l dezvaluie imparatului Verde, apoi, pentru ca fusese prevazatoare, adusese cu ea cele trebuincioase (srnicelele, apa moarta si apa e), reuseste sa-si salveze barbatul, atunci cand Spanul il ataca pe neasteptate.
Spanul este personaj antagonist, reprezinta in basm raufacatorul (mesager al fortelor raului), un fel de Zmeui-Zmeilor care raspandeste in lume teroare, cruzime si olenta. El este personaj negativ/ antierou si intruchipeaza nedreptatea, rautatea, minciuna - trasaturi condamnate in orice basm popular sau cult, fiind \"un rau necesar\" menit sa contribuie la maturizarea protagonistului. Omul span este prin nastere un om rau, \"ta de boz tot ragoz\" si clean peste masura. Ca in orice basm, raufacatorul este inns de fortele binelui, Spanul fiind rapus de calul fabulos, ca instanta a implinirii dreptatii.
Limbajul personajelor cuprinde un registru stilistic amplu si complex, de la duiosie la grotesc. Harap-Alb, fiind un melancolic, se lamenteaza, se vaicareste ori se ge calului, intr-o exprimare tipic taraneasca: \"parca dracul vrajeste, de n-apuc bine a scapa din una si dau peste alta\". De altfel, asa vorbesc toti eroii basmului, craiul isi mustra fin mai mari ca un tata humulestean: \"Ei, dragul tatei, asa-i ca s-a intamplat vorba ceea: apara-ma de gaini, ca de caini nu ma tem\". Spanul se comporta ca un stapan absolut, dispretuind slugile: \"Eu stiu, mosule, ca sluga-i sluga si stapanul e stapan. [] Mie unuia stiu ca nu-mi sufla nimene in bors; cand vad ca mata face marazuri, t-o strang de coada, de mananca si mere padurete, caci n-are incotro\".
Basmul cult \"Povestea lui Harap-Alb\" de Ion Creanga are ca sursa de inspiratie basmul popular, de la care autorul pastreaza motivele {calatoria, incercarea puterii, petitul, probele), personajele fabuloase, ajutoarele si donatorii, ce contribuie la ctoria binelui, formulele tipice si inoveaza pentru basmul cult umanizarea fantasticului (fabulosului) prin comportamentul, gestica, psihologia si limbajul personajelor.
Registrul stilistic al basmului \"Povestea lui Harap-Alb\" este presarat cu zicatori, proverbe si fraze rimate, personajele vorbind limba moldoveneasca autentica, presarata cu multe regionalisme si cunte/ expresii populare: \"sa-l vad cand mi-oi vedea ceafa\", \"Poftim, punga, la masa,/ Daca ti-ai adus de-acasa\"; \"Poate ca acesta-i vestitul Ochila, frate cu Orbila, var primare cu Chiorila, nepot de sora lui Pandila, din sat de la Chitila, peste drum de Nimerila, ori din targ de la Sa-l-cati, megies cu Cautati si de urma nu-i mai dati\".In concluzie, Ion Creanga a ilustrat in opera sa propria experienta de ata, pe care a povestit-o \"sub forma de memorial; a invaluit-o in mit si a sugrumat-o intr-o experienta fantastica, valabila pentru om in genere; si el a luptat cu spanii, cu primejdiile si nevoile, si el s-a facut frate cu dracul, ca sa treaca puntile etii, iar nemurirea si-a dobandit-o din apa e si apa moarta a creatiei lui artistice\". (Pompiliu Constantinescu)
