S-a nascut la 12 noiembrie 1929 in Garmisch-Partenkirchen, Germania, fiind singurul fiu al pictorului suprarealist Edgar Ende, caruia, in 1936, nazistii i-au interzis sa mai picteze, si al sotiei acestuia, Luise, psihoterapeut.
A urmat scoala Waldorf, dar a fost nevoit sa renunte, fiind inrolat in armata germana in . A urmat cursurile Academiei de teatru "Otto Falkenburg" din MUnchen, intre 1947 si 1950, dupa care a lucrat pe rand ca actor, textier de cabaret sau dramaturg, director al Teatrului Popular din MUnchen si critic de film la televiziune. Primul roman pentru copii, Jim Knopfsi Lukas soferul, a fost publicat in 1960, fiind bine primit de public si de critica si transpus in versiuni de televiziune si radio.
I-au urmat volumele Momo (1973), Poveste fara sfarsit (1979), Povestea scamatorului. Domnul in gri (1986), Teatrul Umbra Ofeliei (1988) si Noapte mistuitoare (1990). Desi a fost foarte apreciat, Ende a ramas retras si modest in legatura cu succesul sau.
A murit la Stuttgart, in varsta de 65 de ani, in urma unui cancer la stomac.
Publicata pentru prima data in 1979 la Stuttgart, cartea lui Michael Ende este o poveste ciudata, ce nu poate fi integrata intr-o anumita specie literara. Desi capitolul introductiv ne plaseaza in atmosfera unui roman, cartea capata treptat aspectul unei povesti. Constatam, de fapt, ca romanul lui Bastian, personajul care in capitolul introductiv patrunde intr-un anticariat intr-o dimineata de noiembrie rece si cenusie, contine povestea care da titlul cartii lui Ende: Poveste fara sfarsit.
Capitolul introductiv constituie deci rama povestirii. Spre deosebire de povestea in sine, acest capitol este tiparit cu litere italice. Acelasi tip de caractere va fi folosit ori de cate ori Povestea fara sfarsit este intrerupta pentru ca cititorul sa poata afla care sunt reactiile lui Bastian, personajul de roman, care devine cititorul Povestii fara sfarsit.
Bastian este "un baietel gras de vreo zece sau unsprezece an?' care patrunde intamplator intr-un anticariat unde este fascinat de aspectul ciudat al unei carti pe care o citea anticarul Koreander. Cartea poarta titlul Povestea fara sfarsit, iar Bastian are impresia "ca din ea porneste un fel de forta magnetica ce-l atrage irezistibil". Aproape fara sa isi dea seama, Bastian paraseste anticariatul, luand cu el cartea care il impresionase atat de mult. Baiatul se ascunde in podul scolii si deschide paginile Povestii fara sfarsit, intrebandu-se "ce se petrece de fapt intr-o carte cat timp sta inchisa. Probabil ca nu exista decat literele tiparite pe hartie, dar totusi ceva tot trebuie sa se petreaca, fiindca atunci cand o deschid gasesc acolo o intreaga poveste. Apar personaje pe care eu nu le cunosc, fel defel de aventuri si ispravi si lupte. () Toate acestea se gasesc intr-un anumit fel in carte. Trebuie s-o citesti ca sa le traiesti pe toate, asta-i limpede. in carte se gasesc toate acestea dinainte. As vrea sa stiu in cefeF'. Aceasta este dilema lui Bastian Balthasar Bux, "a carui pasiune erau cartile". Pe parcursul lecrurarii cartii, Bastian va afla raspunsul la intrebarile sale. Astfel, la sfarsitul romanului, cititorul va constata ca intreaga viata a lui Bastian s-a schimbat, eroul insusi devenind cu totul altul. Cartea lui Michael Ende este deci un Bildungsroman, o carte a formarii unei personalitati, dar nu un Bildungsroman in sens clasic, ci unul livresc, pentru ca transformarea launtrica a personajului se produce in urma citirii unei carti.
OAMENII - "FRATI DE SANGE CU CUVANTUL". |
Cartea lui Michael Ende nu este insa doar romanul formarii lui Bastian. intreaga poveste este o sinteza alegorica, ce se desfasoara pe mai multe planuri ale fictiunii. Planul de suprafata cuprinde aventura fantastica exterioara. Poveste fara sfarsit in sine. Cititorul intra in contact cu lumea mirifica a Fantaziei, tara populata de tot felul de personaje mitologice (spiridusi, balauri, gnomi) in care au loc aventuri extraordinare ale unor personaje extraordinare. Paradoxul acestei carti consta insa in faptul ca Bastian, aparent un personaj integrat in realitatea cotidiana, devine el insusi personaj extraordinar al Povestii fiira sfarsit. Si nu numai atat. Bastian devine eroul acestei povesti, reprezentantul umanitatii, singurul care poate salva Fantazia de la pieire. Dar acest lucru nu poate fi facut oricum. Bastian, copilul bantuit de imagini si fantasme, este cel care trebuie sa dea un alt nume Craiesei Copile, stapana tinuturilor Fantaziei. Salvatorul Fantaziei nu poate fi decat o fiinta omeneasca, pentru ca, asa cum sta scris in paginile cartii, "de cand e cunoscut pamantuF', oamenii "sunt frati de sange cu cuvantuF' si "doar aceasta lume are puterea de-a da nume". A da un nume nou inseamna deci a crea, a imagina, iar Ende sugereaza faptul ca doar fiintele omenesti sunt capabile de acest lucru.
CITITORUL CA PERSONAJ SI CREATOR AL CARTII |
Celalalt plan al fictiunii, planul de adancime, este cel care inglobeaza o serie de sensuri ascunse ale povestii create de Michael Ende. Astfel, la o privire mai atenta, putem constata ca romanul lui Ende nu poate fi incadrat doar in sfera artei fantastice sau in cea a literaturii pentru copii. Imaginatia
romantica se impleteste cu tehnica moderna a romanului. In textul scriitorului german pot fi depistate o serie de aluzii culturale la opere si autori care l-au inspirat pe Michael Ende. Astfel, situatiile comice exagerate ne duc cu gandul la Rabelais, tintele satirice ne amintesc de Swift, iar reveriile romantice de Novalis. Una dintre cele mai interesante intuitii ale lui Michael Ende este insa aceea a unui nou tip de relatie cu cititorul, pe care o ilustreaza in cartea sa. Daca in romanul traditional povestirea era relatata de un narator, care nu parea sa realizeze faptul ca dincolo de povestea spusa de el exista cititorul care are o perceptie subiectiva atat asupra realitatii, cat si asupra lumii fictive, in literatura moderna, si mai ales in cea postmoderna, se impune un alt tip de relatie scriitor/cititor. Fiind constient ca lumea conceputa de el nu este acelasi lucru cu lumea reala, autorul il transforma pe cititor in interlocutorul sau, acesta devenind subiect activ al actului nararii. Acest lucru se intampla si in romanul lui Michael Ende. Bastian-cititorul devine nu numai personaj al cartii pe care o citeste, ci intr-un fel chiar creatorul ei, pentru ca existenta povestii depinde de existenta sa, adica a cititorului. Astfel, in finalul cartii, Bastian gaseste raspunsul la intrebarea care il framanta inainte de a deschide paginile Povestii fara sfarsit. intors la anticariatul din care furase cartea, Bastian afla de la anticarul Koreander ca "exista o multime de usi spre Fantazia. Exista mai multe carti fermecate. Multi nu-si dau seama. Depinde de cine ia in mana aceasta carte". Bastian ajunge la concluzia ca "Povestea fara sfarsit e diferita pentru fiecare", continutul unei carti t"nd in mare masura influentat de asteptarile cititorului.
Ce arata o oglinda ce se oglindeste intr-o oglinda?
(fragment din text)
"Treptat izbuti sa distinga in intuneric o lumina slaba, roscata. Venea de la o carte ce plutea in aer, deschisa, in mijlocul incaperii in forma de ou. Era asezata piezis, astfel incat putu sa vada si scoartele. Erau legate in matase rosie-aramie, si la fel ca si pe giuvaierul purtat de Craiasa Copila in jurul gatului apareau si pe carte doi serpi care isi muscau unul altuia coada, formand astfel un oval. Iar in oval era scris titlul:
POVESTEA FARA SFARSIT
Bastian se zapaci de tot. Era intocmai cartea pe care o citea el! O mai privi o data. Da, nu incapea nicio indoiala, cartea despre care era vorba acolo era chiar cartea pe care o tinea in mana! Cum era posibil ca sa fie vorba despre aceeasi carte chiar in a/prinsul ei?
Craiasa Copila se apropiase si zari acum de cealalta parte a cartii care plutea in aer fata unui barbat luminata albastrui de jos in sus, pornind de la paginile cartii deschise. Licarirea pornea de la literele din carte. ()
Craiasa Copila astepta multa vreme in tacere privindu-l. Ceea ce facea el nu era chiar un scris obisnuit, ci mai degraba o lunecare inceata a condeiului peste pagina goala, iar literele si cuvintele se formau ca de la sine, apareau din gol.
Craiasa Copila citi ce scria acolo, si era chiar ceea ce se petrecea in momentul acela, anume: «Craiasa Copila citi ce scria acolo»
- Tot ce se intampla, spuse ea, tu scrii acolo.
- Tot ce scriu eu acolo, se intampla, fu raspunsul.
Din nou era acelasi glas gros si adanc pe care-l mai auzise ca un ecou al propriului ei glas.
Ciudatenia era ca Batranul de pe Muntele Calator nici nu deschisese gura. Scrisese cuvintele ei si pe ale lui, iar ea le auzise ca si cum si-ar fi amintit doar ca el tocmai vorbise.
- Tu si cu mine, intreba ea, precum si intreaga Fantazie - totul e scris in cartea ta? El scria si totodata ea auzi raspunsul lui:
- Nicidecum. Aceasta carte este intreaga Fantazie, si tu, si eu.
- Si unde-i cartea?
- In carte, fu raspunsul pe care-l scrise.
- Prin urmare nu-i decat o imagine si reflectarea imaginii? El scria mai departe si-l auzi spunand:
- Ce arata o oglinda ce se oglindeste intr-o oglinda? Stii, Suverana a Dorintelor, cea cu Ochii de Aur?
Craiasa Copila tacu o vreme si totodata batranul scrise in carte ca ea tacea. Apoi ea spuse incet:
- Am nevoie de ajutorul tau.
- Stiu, raspunse el si scrise raspunsul sau in carte.
- Da, spuse ea, probabil ca asa o fi. Esti memoria Fantaziei si stii tot ce s-a intamplat pana in clipa aceasta. N-ai putea insa sa rasfoiesti putin cartea ta si sa vezi ce se va intampla de aici inainte?
- Pagini goale! fu raspunsul. Nu pot decat privi inapoi, la ceea ce s-a intamplat. Astfel Povestea fara sfarsit se scrie ea insasi prin mana mea. ()
Batranul de pe muntele calator isi ridica incet ochii si o privi pentru prima oara pe Craiasa Copila. Era ca si cum privirea lui ar fi sosit tocmai de la celalalt capat al universului, atat de mare era departarea si intunericul de unde venea. Ea raspunse privirii cu ochii ei cei de aur si-i rezista. Era ca o lupta tacuta si nemiscata. In sfarsit batranul se pleca iar peste cartea sa si scrise:
- Ramai inauntrul hotarului ce ti-a fost impus si tie.
- Asa voi face, raspunse ea, dar cel despre care vorbesc si pe care il astept a trecut demult hotarul. El citeste cartea ce-o scrii si aude fiece cuvant pe care il vorbim. Asadar, e la noi.
- E-adevarat, auzi ea glasul batranului in timp ce scria, si el face acum parte irevocabil din Povestea fara sfarsii, caci e propria lui poveste.
- Povesteste-mi-o! porunci Craiasa Copila. Tu, cel ce esti memoria Fantaziei, povesteste-mi-o - de la inceput si cuvant cu cuvant, precum ai scris-o!
Mana care scria incepu sa tremure.
- Daca fac ce-mi poruncesti trebuie sa si scriu totul din nou. Iar ceea ce scriu se va si intampla din nou.
- Asa sa fie! spuse Craiasa Copila.
Bastian incepu sa fie foarte nelinistit.
Oare ce aveau de gand? Cumva era ceva in legatura cu el? Dar daca pana si Batranului de pe Muntele Calator incepea sa-i tremure mana ()
Bastian auzea si el foarte limpede vocea.
Totusi primele cuvinte pronuntate de batran ii fura de neinteles. Sunau cam ca «Tairacitna rebnaerok barnok Irak rateirporp».
Ce ciudat, gandi Bastian, de ce vorbeste batranul dinlr-odata o limba straina? Sau era cumva o formula magica?
Glasul batranului continua, iar Bastian trebui sa-l asculte.
«Inscriptia de mai sus se afla pe usa de sticla a unei pravalioare, dar fireste ca arata asa numai cand priveai din interiorul incaperii cam intunecoase prin geam afara spre strada.
Era o dimineata de noiembrie rece si cenusie si ploua cu galeata. Picaturile se prelingeau pe fereastra si peste literele intortocheate. Tot ce se putea zari prin geam era doar un zid patat de ploaie pe partea opusa a strazii.»
Povestea asta nici n-o cunosc, gandi Bastian oarecum dezamagit, nici nu-i vorba despre ea in cartea pe care am citit-o pana acum. In sfarsit, acum se vede bine ca m-am inselat tot timpul. Crezusem intr-adevar ca batranul va incepe acum sa povesteasca de la inceput toata Povestea fara sfarsit."
|
BIBLIOGRAFIE:
Ende, Michael - Poveste fara sfarsit, traducere de Yvette Davidescu, "Postfata" de Iordan Chimet, Ed. Univers, Bucuresti, 1987; Momo sau Strania povestire despre hotii de timp si fetita care le-a inapoiat oamenilor timpul furat, traducere de Yvette Davidescu, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1991.
