POPA TANDA - Nuvela de Ioan Slavici, publicata in 1875 in revista "Convorbiri literare" si in volumul Novele din popor (1881).
A cunoscut zeci de reeditari si a fost tradusa in mai multe limbi.
Din marturisirile autorului, punctul de plecare in elaborarea nuvelei se afla intr-o experienta directa, traita in toamna anului 1873, pe cand era arhivar la Consistoriul Ortodox din Oradea si a intreprins o calatorie prin dioceza: "Sub impresiunile acelei calatorii am scris novela Popa Tanda, pe care-n urma, cand ma aflam la lasi, am prescurtat-o dupa ce am citit-o prietenilor mei M. Eminescu, Samson Bodnarescu si Miron Pompiliu, care era din partile Orazii-Mari" (Lumea prin care am trecut).
Cu acea ocazie, parcurgand asezari mizere, mai ales din zona de munte, Slavici si-a dat seama "ca slujitorii altarului nu sunt si indrumatori ai credinciosilor in ceea ce priveste viata practica". In aceeasi perioada, ideea misiunii civilizatoare a preotilor era insistent reluata in paginile revistei "Lumina" din Arad de catre mai multi autori, intre care Slavici insusi, cu articolul Preotimea si invatamantul, aparut in primavara anului 1873, vadind un paralelism intre activitatea publicistica si cea literara a scriitorului. Istoricii literari au presupus si existenta unui model in literatura iluminista europeana, oprindu-se in special asupra scrierii lui H. Zschokke, Das Goldmacherdorf (Satul facatorilor de aur). S-a ignorat trimiterea mult mai indreptatita la lucrarea germana Der Pfarrer von Steinthal, facuta de un contemporan (in "Scoala romana", nr. 4, 1876), una dintre numeroasele biografii ale pastorului protestant alsacian, celebru in epoca, Jean Frederic Oberlin (1740-l826), foarte probabil cea a lui F. W. Bodemann, intitulata Johann Friederich Oberlin. Pfarrer im Steinthal, aparuta in trei editii intre 1855 si . Nu este vorba de o opera de fictiune, ci de expunerea obiectiva, la persoana a treia, a vietii si faptelor acestui preot de exceptie, care a realizat, intr-un tinut muntos din Alsacia, locuit de o populatie saraca si inapoiata, o ampla opera civilizatoare.
In afara temei comune, lucrarea lui Bodemann contine numeroase motive ce au putut retine atentia tanarului scriitor roman: descrierea imaginii mizere a tinutului, la descinderea tanarului preot, si aceea a prosperitatii, de adevarat "paradis terestru", la care s-a ajuns prin stradaniile de o viata ale acestuia. Apoi, unele dintre numeroasele dificultati intampinate si metodele intrebuintate in lupta cu dubla rezistenta, a naturii si a mentalitatii satenilor.
In sfarsit, anumite trasaturi de caracter comune celor doi eroi. Deosebirile sunt insa esentiale. Din ampla biografie a lui Bodemann (224 p.), Slavici a putut prelua un material tematic si fabulativ, modclandu-l artistic intr-o opera de fictiune, de mici dimensiuni, in care expresia ii apartine intru totul, iar viziunea implicata este profund personala.
In Popa Tanda, scriitorul adopta o formula narativa originala si deosebit de adecvata, alegandu-si un povestitor din interiorul lumii evocate, martor, participant si beneficiar al evenimentelor, a carui identitate, neprecizata, o ghicim din limbajul popular, cu o pronuntata nota de oralitate, din familiaritatea cu care numeste oameni si locuri, din culoarea emotionala a relatarii. Procedeul rezulta din aspiratia scriitorului de a se potrivi in toate detaliile operei modelului literaturii populare, singura pe care o cunostea in profunzime si pe care o valorificase, mai ales povestile si anecdotele, in primele sale scrieri, puternic incurajat de Bminescu.
Nuvela, axata pe un singur personaj, parintele Trandafir, debuteaza ex-abrupto, intr-un moment al naratiunii-monolog, cu un fel de genealogie a eroului: "Ierte-l Dumnezeu pe dascalul Pintilie! Era cantaret vestit. Si muraturile foarte ii placeau Iara copii n-avea dascalul Pintilie decat doi: o fata, pe care a maritat-o dupa Petrea Tapului, si pe Trandafir, parintele Trandafir, popa din Saraceni". Urmeaza o serie de scurte portrete regresive, exclusiv morale, ale preotului, pe masura ce povestitorul realizeaza, pe nesimtite, o intoarecere in timp. Mai intai, unul in care se redau admirativ calitatile dezvaluite de personajul ajuns la maturitate si deplina realizare: "Pe parintele Trandafir sa-l tina Dumnezeu! Este om bun, a invatat multa carte si canta mai frumos decat chiar si raposatul tatal sau, Dumnezeu sa-l ierte! Si totodata vorbeste drept si cumpanit, ca si cand ar citi din carte. Si harnic si grijitor om este parintele Trandafir. Aduna din multe si face din nimica ceva. Strange, drege si culege, ca sa aiba pentru sine si pentru altii". Apoi, alt portret, caracteristic unei etape anterioare din biografia preotului, insistandu-se asupra defectelor reale sau aparente, menite sa-l puna in conflict cu lumea si sa faca din el parca un vesnic opozant: "Minunat om ar fi parintele Trandafir daca nu l-ar strica un lucru. Este cam greu la vorba, cam aspru la judecata: prea de-a dreptul, prea verde-latis Nu e bine sa fie omul asa. Oamenii se prea supara cand Ic luam caciula din cap" Slavici il concepe pe Popa Tanda, poreclit astfel de poporeni, ca pe un erou anapoda, socotit de el specific romanesc, dupa cum reiese din corespondenta sa. Din anumite puncte de vedere, personajul reactioneaza mereu inadecvat, in prima parte a nuvelei, el predica zelos, apoi utilizeaza mijloace verbale din ce in ce mai tari, ca batjocura si ocara, pentru a-i lumina si mobiliza cu orice prel pe lenesii si ignorantii saraceneni, lipsiti de motivatie, neglijandu-si total propriagospodarie. Metoda se dovedeste falimentara.
In partea a doua, preotul abdica de la misiunea sa de luminator, actionand deci inadecvat din punct de vedere profesional, si se consacra unui scop egoist, asigurarea bunastarii materiale a propriei_ familii. De data aceasta, reusita e deplina. intorcand spatele colectivitatii, el reuseste sa o activizeze si sa o transforme, datorita spiritului mimetic al satenilor si puterii de convingere a faptelor, a exemplului sau, caic nu reprezinta insa un act deliberat.
Scriitonii selecteaza din multitudinea de motive si de fapte pe cele strict necesare si le organizeaza intr-un subiect de maxima concentrare, in cuprinsul a doua parti simetrice si totodata contrastante, despartite prin redarea unui moment de criza morala decisiva a eroului.