POEZII. IMPRESII SI SENZATII MODERNE - Primul volum de versuri al poetului Emil Isac, aparut in 1908 la Cluj, tipografia Carmen, 56 p.
Intelectualismul si vointa de depasire a epigonismului literar intrunesc caracterele modernismului lui Emil Isac manifestat cu fermitate la inceput de secol. "Modernismul este pentru noi, romanii, singura forta conductoare la izbanda", afirma scriitorul in . Un recenzent l-a si numit "homo novus" pentru aceasta prima placheta de versuri. Pana inspre primul razboi mondial "Emil Isac a fost mai mult decat copilul teribil al poeziei transilvane, tinta atacurilor violente de pe pozitiile traditionalismului" (Mircea Tomus), participand alaturi de Adrian Maniu, Tristan Tzara si de alti poeti la miscarea poetica de atunci, care preludia afirmarea avangardei poetice de dupa razboi. In etapele urmatoare, insa, poetul nu mai pare deschis experimentului si dinamicii novatoare in materie de poezie, astfel ca, asa cum observa acelasi critic, "o parte din opera poetului transilvan se invecheste, se osifica, in forme prozodice si lexicale marcate de regionalism si desuetudine".
La inceputurile sale, poetul clujean este atras de Goga si de eminescianism, de simbolismul si decadentismul francez sau de un romantism german sentimental si desuet, reminiscente detectandu-sc din Edgar Poe, Verlainc si poezia postsimbolista. Temele si tonul sunt cele specifice poeziei ardelene minore a vremii. Un deficit de substanta se conjuga cu unul de expresie: artificiozitatca antitezelor (in poezia sociala de exemplu), precaritatea limbajului poetic, penuria resurselor stilistice, inadecvarilc lexicale, imaginile stereotipc, repetitiile, poza, absenta emotiei autentice, gesturile afectate si stridente mimeaza din interior o poezie care se dorea novatoare cu orice pret (Ego homo, poezia cu valoare programatica ce inchide volumul, este expresia acestei vointe de noutate). Volumul marca totodata o bresa antisamanatorista, prilejuind controversa traditionalism- modernism si pregatind intr-o masura oarecare aparitia poeziei ardelene a lui Aron Cotrus si Lucian Blaga. Volumul din 1908 se deschide cu un ciclu de sapte Cantece in care domina o atmosfera sumbra, umbrele mortii conto-pindu-se cu erosul si cu impulsurile instinctuale. Un act mimetic mai mult, o poza in care critica a sesizat si un atac camuflat la adresa liricii erotice edulcorate a timpului. Este ceea ce semnala E. Lovinescu (gesturile poetului ,jiu le indreptateste nici un fel de superioritate, alta decat atitudinea voita").
O poezie valoric mai buna decat cea erotica pare sa fie lirica sociala a lui Emil Isac. Perpessicius remarca in sensul acesta doua poeme reusite, Oras bolnavit si Sinistru clopotele, la care am mai putea eventual adauga Sirena fabricii, A venit un domnisor. Plugarul, De la sapa vin, Muncitoare s. a. In Oras bolnavit, poezie de atmosfera, I. imagineaza un univers inchis, atins de o boala nenumita, care-si traieste letargia crepusculara. Tehnica sugestiei utilizata in acest poem precum si in multe altele (in Sinistru clopotele bunaoara), efectul muzicalitatii prin insinuarea motivului in melodie situeaza deopotriva aceasta lirica sub zodie simbolista, cu toate ca poetul n-a asimilat pana la capat lectia simbolistilor. Meritele acestei poezii sunt de gasit, eventual, in suflul umanitar ce anima versul si in inspiratia citadina. Trecerea timpului, scepticismul si splcenul modem, evocarea para-disurilor artificiale (Vine, vine. Curata noapte. Ceafa, ceafa, Mors magna. Astept, In sangele-mi dorm s. a.) imbogatesc registrul tematic si fac dovada unui simbolism agonic, cum s-a mai spus, si a unui expresionism avant la lettre. Placheta de versuri din 1908 a lui Emil Isac transcrie senzatii nude si impresii inedite, dar, din nefericire, in poeme deranjeaza afectarea si poza, constructiile greoaie, incorectitudinile gramaticale, provincialismele, simularea, dorinta grabita de afirmare. O poezie epigon ica, asadar, de valoare relativa, pe de o parte, iar pe de alta, o poezie care se vrea eliberata de canoane si care mizeaza pe senzatie. Ca toti simbolistii, I. este si el cantaret al toamnei, al starilor de spleen si al paradisurilor artificiale. Programul esteticii simboliste transpare adesea in versurile sale (Icronim Prccup), deoarece poetul se lasa furat uneori de conventional si descriptie naturalista sau cade in banal. Particularitatea acestei lirici consta in apartenenta dubla a poetului, la romantismul minor dominant in literatura ardeleana a epocii si la modernismul in mers. Poezia ulterioara si mai ales cea din perioada interbelica inregistreaza o etapa noua, a implinirilor estetice (Cantec de toamna. Balada ardeleana, Noapte fantastica, Noapte de iunie. Femeia lui Naarip s. a.). Trecerea o realizeaza poemul Din versurile triste: Annie, care arc ca tema instrainarea si despre care Perpessicius scria ca surprinde "acelasi proces pe care l-au cunoscut si cantat losif si Goga, mai elegiac la acestia, mai violent si mai dramatic la Emil Isac". O poezie cu decor fastuos si rafinat, dar artificial si incepand cu care imagistica poetului depaseste simbolismul si prefigureaza, dupa G. Calinescu, iconografia stilizata a lui Lucian Blaga si expresionismul (linii si culori ferme, contrastul cromatic, decoruri si motive dispuse in serii contrastante).
In Noapte fantastica, construita pe simbolistica trecut-prezent, copilul devine simbol al viitorului potential, salonul rosu, simbol al trecutului si infaptuirilor. Intrand in el "pe usa noptii", poetul contempla sirul de inaintasi din cadrele de bronz de pe pereti.
In Balada ardeleana, confruntarea intre intelect si fortele naturii, autohton si strain, devine de o gravitate aproape solemna. Asadar, dupa volumul de debut urmeaza, in plan tematic, in creatia lui Emil Isac, etapa solicitarilor contradictorii si a nelinistilor generate de gandul mortii, etapa mai apoi depasita de bucuriiile vietii domestice. Cantecul liric devine acum confesiune emotionanta prin omenescul ei (Voi fi sincer). Depasind simplitatea comunicarii din primul volum, in etapele urmatoare ale creatiei se suprapune vointa de complexitate si iluzionarea constienta, poemul fiind acum "proiectie vizionara . orgolioasa si expresie a barochismului imagistic" (Ion Oarcasu). Lirica lui Emil Isac evolueaza de la simbolism la expresionism, ca de altfel, si teatru! scriitorului, in care pot fi descoperite valori expresioniste certe.
Exceptandu-l pe Perpessicius, criticii de notorietate au fost defavorabili poetului (Chendi, Lovinescu, Trivale), incat dupa 1908 nu i-au mai urmarit evolutia. Volumele Poezii si Poeme editate in 1936 n-au mai atras atentia criticii, poate in consecinta executiei poetului de catre E. Lovinescu (metodele de lucru ale lui Emil Isac, desi primul scriitor modern al Ardealului, au "compromis si intarziat, poate, miscarea modernista mai mult decat au slujit-o", nota autorul Istoriei literaturii romane contemporane). G. Calinescu retinea aspectul pictoric al viziunii lirice si tenta expresionista, vizibila indeosebi in teatru.
Pornind de la volumul de Opere din 1946, Perpessicius remarca in poemele lui Emil Isac un ardelean "nesatios de peisagii exotice si de internationalism", "unul din rapsozii cei mai statornici ai vetrei parintilor sai". Daca Mihail Dragomirescu si E. Lovinescu judecau opera lui Emil Isac din punctul de vedere strict estetic, cercetatorii ulteriori neglijau esteticul si supralicitau aspectele tematice si intentionale ale operei. Lui Mircea Zaciu, poemele scriitorului clujean ii creau "impresia de torso" "neterminat", coplesitoare "prin verbozitate romantica, vecina adesea cu prolixitatea". "Sublimarea revoltei, renuntarea la accentele critice incomode, draparea versurilor in vesmintele unui romantism macabru [], afisarea unui scepticism de imprumut -toate acestea umbresc fara indoiala valoarea liricii poetului", afirma M. Zaciu. Critica si istoria literara au subliniat valentele social-etice ale acestei opere, imagistica de factura moderna din unele poeme, tonta protestatara alaturi de poza, fronda si insuficienta limbajului. Dumitru Micu vorbea de "barocul starilor sufletesti si al imaginilor", de "un amestec de suavitate si asprime, poezie subtila si prozaism strident, de tragic si comic, ironie caustica si umor lugubru alaturi de tandrete si compasiune, fantastic halucinant alaturi de reprezentari gratioase, lipsa de gust deconcertanta alaturi de constructii imagistice fine, expresii zgrunturoase, rudimentare, stangace, alaturi de mici giuvaere stilistice".
