POEZII ANTIPOETICE - Volum antologic de George Magheru, cuprinzand poeme selectate din toate culegerile publicate de catre autor, precum si o buna parte din productia inedita. Titlul antologiei imprumuta titlul unuia dintre volumele de versuri, anume Poezii antipoetice (1933), fixat probabil la sugestia lui Adrian Maniu care, citind dactilograma, a calificat poeziile drept "interesante si antipoetice". Volumul de fata, intocmit de Romulus Vulpescu si Alice Magheru, sotia poetului, este alcatuit din Capricii (1929), Poezii antipoetice (1933), Poeme in limba pasareasca (1936), Coarde vechi si noi (1936), Poeme balcanice (1936) si Poezii inedite.
Descendentul generalului Magheru si al memorialistului Ion Ghica a creat poeme de o surprinzatoare modernitate prin incercarea de a mula clemente de tehnica avangardista pe corpul unei sensibilitati traditionale, de unde plasarea lor sub semnul experimentului poetic, dedus de altfel din aceasta transanta Arta poetica:
"Am observat uimit
c-adesea rurburandu-ma, m-am limpezit;
dar totusi, nu uita ca poezia vecinica
nu e nici sentiment, nici cunostinta, este tehnica".
Or, calificativul, sumar, de "hermetic bizar" (G. Calinescu) a fost corijat, in epoca, de catre Perpessicius, care il aseza pe Magheru "intre fantazistii, care de la A. Mirea descind, si intre poezia de puritati lexicale a lui Ion Barbu". Ulterior, Ion Negoitescu ii gaseste afinitati cu poezia calincsciana de "exercitii subtil intelectuale", la care adauga "plasticitatea contururilor din versurile lui Philippide", dar si "asprimea, totusi, lirica a tonalitatii poetice a lui Hasdeu". Acelasi critic gasea tonul lui Anton Pann in ciclul de Meditatiuni si proverbe, inserat in Poezii antipoetice.
Amestecul de sentimentalisme idilice si virulente satirice, alegorismul moral, inclinarea spre poezia aforistica, caracterul ludic al aglomerarilor de cuvinte rare, anuntandu-i pe Romulus Vulpescu si Lconid Dimov, calamburul lexical, dar si aliteratiile, anagramele sau numeroasele asonante certifica apartenenta lui IM. la vana antonpannesca si, prin extrapolare, la balcanismul ca dimensiune estetica a literaturii noastre. Astfel, primul volum (Capricii, 1929) cuprinde o Carte balcanica intr-un grupaj de versuri prelungit tematic in Poezii antipoetice (1933) si in Coarde vechi si noi (1936), pentru a culmina, apoi, in Poeme balcanice (1936) organizat pe cateva_ cicluri mari, respectiv Privelisti balcanice, insemnarile lui Balkaneus si Poezii pentru documentare.
O situare antitetica ne dezvaluie aceste grupaje, saturate ie o lume a extremelor intense, cu ingrosarile caricatural-moralizatoare ce se desprind din comentariul poetic. Elementele coexista, fiind privite intai la nivelul exterior, al unui pitoresc fira pitoresc de fapt ("Vad case iscusite-n geometrie/ Si case mici ce fac o poezie"_- 'Strada lui Balkaneus), unde ultima lumina/ In Bulevardul drept, ca o idee latina" (Idem).
Alteori, coarda lirica este mai lizibila in pofida versurilor greoaie, prozaice aproape: "Un creolot pe limba elina: "cerceteaza";/ Iar blatosa romana: "domineaza" - Odaia lui Balkaneus este inlocuita cu monologul obiectivat al lui Faust autohton.
In acest univers mi gasim atmosfera arhaizanta, dimpotriva. O ciudata mixtura aminteste de experimentele avangardiste dezvoltand stridente de structura de tipul:
Casa-aceasta doarme dusa ca un mac
Casa aceasta e un taran cu ghetele de lac"
(Oras balcanic).
Ia nastere o atmosfera contrafacuta, de unde un fel de raceala transmisa de interiorul acestui Savant balcanic:
"Pe masa de sidef fumeaza calm o narghilea,
Si fumul aromat aduce clipele in confuziune
Langa un cronometru Watson de mare preciziune
Un iatagan, pictat cu sangele unui rubin malefic, zace,
Pe un volum cu titlul: Rcligiune si pace" etc.
Exista aici nu simpla pictura de interior, ci lupta surda, de dominare reciproca. "Un amestec de viziuni arhaice si moderne, de cruditati de limbaj si de expresii Stiintifice", cum spunea Pompiliu Constanti- nescu, alcatuieste tesatura intrucatva rigida a poemelor. Ca si Orasul balcanic. Strada sau Odaia, psihologia balcanicului este alcatuita, in conceptia poetului, din aceleasi contraste puternice: "O mana este de otel/ Iar cealalta de tembel" (Judecarea lui Balkaneus). Dualismul acesta dicteaza autorului optiunea pentru sanctiune ("Vecia-i pentru cine stie sa renunte:/ Dormi in pamant sub stevie si graunte"), chiar daca in Neamul lui Balkaneus la judecata din urma se configureaza o alta atitudine: "Halucinatiile de cer senin,/ Clisee negative de-asasini,/ Necumpatati, fanatici, avantati,/ in ceruri fiti prea binecuvantati". Se creioneaza aici complexitatea interioara a lui Balkaneus, situat, ca la Ion Barbu, intr-un spatiu incert. Isarlikul, aflat "la mijloc de Rau si Bun", il cuprinde si pe Balkaneus vietuind aici "nici in rai si nici in iad", deci intr-un hotar ambiguu.
"Judecarea" acestuia, izvorata din neputinta stabilizarii sale intr-o alternativa, este precizata prin localizare spatio temporala, pana la ingrosare caricaturala, dar cu "mai impura arta" decat la Mateiu Caragiale sau la Ion Barbu. Este sanctiune implicita (Strada lui Balkaneus), extrasa si din evocarea epocii fanariote. Viziunea c sumbra:
| "Pe arbori foi de sanger ruginesc Doi petrecuti in furci balambanesc Vin ciori umbrind de timpuriu orasul Un zeu al frigului si disperarii presara zahar pe coliva tarii." (Scrisori de fanariot, I). |
