POEZII ALESE - Volum de poezii de Duiliu Zamfirescu, aparut la Editura Casei Scoalelor, Bucuresti, . Volumul reprezinta o antologie, prefatata si, probabil, alcatuita de M. Dragomircscu. Selectia, ghidata de criteriul estetic, lasa deoparte volumul debutului, Fara titlu (1883), si apeleaza la celelalte patru culegeri de versuri ale autorului: Alte orizonturi (1894), Imnuri pagane (1897), Poezii noua (1899) si Pe Marea Neagra (1919), la care se adauga, fragmentar, "poemul eroic" Mirifa (1910).
In functie de apartenenta la o anumita specie, nu totdeauna certa, poeziile sunt grupate in patru sectiuni: Pasteluri si idile, Ode si cantece, Meditatii si Balade.
Duiliu Zamfirescu a scris poezie de-a lungul intregii activitati creatoare, paralel cu alte genuri literare, notorietatea asigurandu-i-o totusi romanul. Ea s-a nascut din experienta de viata a poetului, dar si din asimilarea a numeroase influente livresti, autohtone si straine. Din poezia zamfiresciana, relativ bogata si variata, dar inegala valoric, de cea mai larga apreciere s-au bucurat pastelurile, indeosebi cele inspirate din mediul rustic romanesc. Volumul se deschide cu Iarna, din ciclul, incomplet, Lunile. inceputul aminteste de Alccsandri, prin descrierea cu ajutorul personificarii a elementelor naturii hibernale:
"Frigul, scriitor pe geamuri,
Cu zapezile se joaca
Si le schimba-n promoroaca,
Atarnand ciucuri de ramuri".
Sentimentul singuratatii si chiar unele rime sunt eminesciene. Doar imaginea plina de gratie si starea sufleteasca din ultima strofa sunt tipic zamfiresciene:
"Iar afara numai fumul
Subtiratic isi ia sborul;
Eu imi leg de dansul dorul
Si-n vazduhuri ii dau drumul".
Un alt pastel. Barza, reda sosirea verii prin descrierea neastamparului zburatoarelor. Ca de multe ori la Zamfirescu , interesul se focalizeaza pe ultima strofa, adesea cu o nota de umor:
"Iar prin lanul rasarit
Merge vestea c-a sosit
Craiul diminetilor,
Paznicul fanetelor,
Si-ar fi tras pe-un varf de leasa
Jos la doamna preoteasa
Ci-ne-i?"
Ca si Primavara, pastelul aminteste, anticipativ, de Cosbuc, in timp ce Vara este mai degraba diferita. Ea incepe intr-o nota de relativa exaltare: ,JZ dulce vara pe la noi!", continua, heliadesc, prezentand cireada satului insotita de "roiul de grauri cenusii si jucausi", pentru ca in final imaginea sa se diafanizeze si sa-si faca loc o stare de melancolie:
"Pana ce-n zarea departata,
Spre locul trist se pun pe drum,
Si cum se duc, - acum s-acum
Se mai zaresc inca o data
Ca ramasita unui fum". |
in ciuda regimului mai ales diurn, e vizibila in pastelul zamfirescian de inspiratie autohtona saracia cromaticii, absenta elementului uman, exceptand uncie piese in care apar copiii, predominanta imaginilor cinetice, pe alocuri a celor auditive, moderatia sentimentelor strunite si perfectiunea clasica a versificatiei. Datorita carierei diplomatice, Duiliu Zamfirescu a trait partea cea mai fecunda a vietii si creatiei in Italia si Grecia. Mediul mediteranean i-a inspirat numeroase poezii: pasteluri, idile, meditatii, adunate in volumele Alte orizonturi (1894), Imnuri pagane (1897) si Poezii noua (1899).
Al doilea titlu este preluat de la G. Carducci, poetul italian cel mai indragit, alaturi de Leopardi, din care a si tradus. In pastelurile de inspiratie exotica, regimul este mai frecvent nocturn, iar luna, mereu prezenta, in imagini de mare varietate, confera tablourilor "un aer de mister" si stimuleaza visarea. Ea reprezinta dimensiunea eternitatii, ce planeaza peste marturiile trecutului: "Pe-un soclu rupt, o_ vesela bacanta/ Si-nvaluie de doua mii de ani,/ in haina umbrei, pururi eleganta,/ Splendoarea umerilor diafani", ca si peste viata prezenta (Amurg).
In frumosul sonet Anienul, nu numai luna, ci si raul calatoreste "Pe-a timpului neispravita cale" si tot despre eternitatea naturii marturiseste "Un vechi maslin din vremile lui Numa". Dintre idile, este retinuta Culcate-s romanite, realizata si ea in forma condensata a sonetului.
"Actiunea" se petrece intr-un timp neprecizat, intre realitate si mit. Prima strofa reda imaginea de statuie imponderabila, in miscare, a fecioarei: "Usor se misca tanara fecioara,/ Purtandu-si trupul drept ca o faclie;/ Cu amforele vine de la vie/ Si vinde must, ca-n vremi de-odinioara". Atmosfera este de voiosie, de gluma si inocenta mimata. Ultima tertina ii prezinta pe "el", cu infatisare de faun, si sugereaza, implinirea iubirii: "Pe pajistea padurii,/ in urma lor, culcate-s romanite". Din erotica lui Zamfirescu, mergand de la idila si madrigal la romanta si elegie, mai este retinuta doar Malvina, din ultima perioada de creatie, reflex al .unei iubiri tarzii.
E un omagiu adus iubitei, printr-un portret plin de gratie, chintesenta a frumusetii si a misterului feminin: "Esti nalta si subtire ca un crin,/ Cu glasul miscator ca un suspin,/ Cu ochii de mireasa, visatori,/ Si gura ca potirul unei flori".
In poezie se pot regasi elemente cunoscute, de la Conachi pana la Eminescu, fara a-i anula organicilatea. Recursul insistent la imagini din universul floral trece dincolo de poezie, regasindu-se si in proza zamfiresciana. Contactul cu peisajul si cultura din spatiul mediteranean stimuleaza ^i latura grava, meditativa a firii poetului. In unele meditatii se regasesc elemente de recuzita si versul amplu ce trimit la un Gr. Alexandrescu, dar si la versificatia antica (De la Vil la Tusculana). In Pe Acropole, imaginea insingu-ratului Partenon, strajuit de "luna tragica", il face pe poet sa se patrunda de "durerea lumii", conslicnt de perisabilitatea a tot ce-i omenesc, cu exceptia relativa a artei. Este o tema centrala a liricii zamfiresciene, care nu ajunge insa la expresia disperarii. Sub vraja lunii si a vestigiilor trecutului, poetul se refugiaza, pentru moment, in "timpul clasic":
"Lasa-ma sa viu la tine, lume plina de parfumuri,
Ce rasai din timpul clasic ce mi-a fost atat de drag
Sa culeg in libertate trandafirii de pe drumuri,
Sa ma-mbat din armonia limbei din Areopag". |
Catre Cleobul da glas aceleiasi aspiratii, potentate de contrastul cu lumea in care i-a fost harazit poetului sa traiasca - "intr-un timp ca cel de astazi, si la nord, intr-o cetate/ De pe Pontul Euxin" - prezentata satiric si caricatural, amintind de Scrisorile eminesciene. Eminesciana este, in parte, si August, cu larga deschidere spre infinitul marii si universul uranic. Sintagma "melancolia zambitoare" este definitorie pentru o mare parte a poeziei zamfiresciene. De mentionat este si Palinodie care, in cateva catrene, exprima cu simplitate, adesea sententios, filozofia acceptarii resemnate a U'ccerii inexorabile si, alaturi de alte poezii, aduce unele note de hedonism. Ideea obsesiva a trecerii isi gaseste expresie in cateva imagini recurente, ca cele acvatice, izvorul, raul, marea, apoi altele cosmice (luna, stelele), dar si terestre (fumul, drumul etc). Antologia retine si cateva balade, epicul fiind mai putin caracteristic poeziei lui Duiliu Zamfirescu Domnita mezina si Urseele, una de inspiratie autohtona, alta exotica, dezvolta aceeasi tema romantica, tratata mai degraba parnasian, a logodnicei. Buzescu, situata in descendenta Legendelor istorice ale lui Bolintineanu, este un dialog intre voievodul ucis la Turda si fostul sau capitan, cu mesaj contemporan. Gethsemani evoca momentul biblic ce preceda patimile Mantuitorului. Sub lumina selenara, din forme si intrupari diafane, se incheaga cadrul plin de taina in care apare "statura unui om". Dramatismul momentului e sugerat prin mersul ezitant, prin portret "Se vede galben ca de ceara,/ Cu ochi-albastri plini de ganduri" si prin ruga patetica adresata Tatalui.
Dubla natura a Mantuitorului e sugerata in final prin acelasi joc de umbra si lumina:
"Si cade pe genunchi. Eteric
Sclipeste luna peste dealuri,
Lasandu-i chipu-n intuneric,
Iar gandul sus.
In idealuri".
Este si o posibila expresie alegorica a conditiei poetului, la care Zamfirescu a meditat adesea. Micul volum se incheie printr-o versiune prescurtata a "poemului eroic" Mirila, citit in 1910 intr-o sedinta a Academiei Romane. Intentia marturisita a poetului este de a pune in lumina latinitatea si vocatia eroica a romanilor. Actiunea poemului, ce imbina fictiunea cu istoria, se desfasoara aproximativ in sec. al Xlll-lea in Banatul Severinului.
Structura complexa, de la tematica si subiect la registrele stilistice si diversitatea metrica, include, in cadrul conflictului politico-militar dintre banul Severinului si regele Ungariei, drama iubirii fiicei banului, Marghita, si a varului ci Mirita. Constrans de grija pentru tara, banul accepta cererea ultimativa a regelui ungur de a-i da de nora pe fiica sa. Nepotul banului, Mirita, indragostit de fata, o conduce el insusi spre tabara mirelui. Dar totul se impotriveste acestei uniri, de la dezlantuirea unui adevarat potop, ce provoaca revarsarea Oltului, la ruga fierbinte a fetei, care-l implora pe iubitul ei, in inspirate versuri de factura populara, sa n-o predea "papistasilor straini" si sa fuga cu ea in lume.
"Vere, verisorul meu,
A iesit un curcubeu,
Degetul lui Dumnezeu,
Sa-ti intoarne drumul greu.
Nu ma duce sa ma-nchini
Papistasilor streini,
Ca-s fecioara de crestini, Mugure de Maracini.
Si mi-ai dat
Si mi-ai jurat
Si din ochi si din cuvant
«Dragostea cu juramant». |
Neinduplecat, Mirita isi urmeaza drumul, dar pe celalalt mal al Oltului, unde asteapta nemesii, Marghita ajunge moarta. Urmeaza momentul national. Cei doi printi se infrunta verbal, pe tema dreptului intaietatii, pe acele locuri, prezenta si in romanul indreptari. Asistam apoi la pregatirea si desfasurarea luptei, dupa o schema cunoscuta din Dumbrava Rosie a lui Alccsandri, dar si cu accente din Scrisoarea ///. Dupa ce-l rapune pe regele ungur, Mirita, coplesit de multimea dusmanilor, isi gaseste moartea in apele Oltului. intr-un adevarat razboi popular, oastea romana ii alunga pe vrajmasi. Banul gaseste apoi timp si pentru a-si reinhuma fata, in acelasi loc simbolic: "Pe malul Oltului, sub glie,/ Pe unde-i loc de trecatoare,/ intregii Dace-Romanie".
Desi omite unele piese valoroase, antologia Poezii alese, realizata in graba, in anul mortii poetului, a pennis cititorilor cunoasterea unui sector important al operei zamfirescienc si totodata a unui profil poetic distinct. Acesta se caracterizeaza prin sensibilitate cenzurata de luciditate, spirit meditativ, prin varietate tematica si stilistica, discretie si eleganta a limbajului, muzicalitate si rigoare prozodica. Zamfirescu a fost mai mult un artist decat un poet, mai mult clasic decat romantic. Permeabil pana la un punct influentelor autohtone si straine, pe lungul traiect al unei activitati creatoare de patru decenii, Zamfirescu face legatura intre poezia secolului al XlX-lea si cea moderna a secolului XX.
