POEZIA NOUA referat





Originile poeziei "noi", care iesise cutezator la lupta, incurajata de o critica timida sau confuza si de o presa fara raspundere, sint foarte vechi.
La 1896 tinarul fost monah Iosif Theodorescu cintase un neinteles "Saturn" legat de "turnul" in care auzea "tusind un clopot" '.

La 1900, acelasi "cinta" astfel :

Ah !, sufletu-i bolnav do rlie
Si pin-la singe se mingue
Cu ghiarele-i de corb.

La 1904, cind serbarile pentru Stefan cel Mare il umpleau de furie contra varsatorului de singe, Linia dreapta a d-lui Theodorescu, care iscalia Tudor Arghezi (dupa prima forma "Arghezzi"), dadea Agate negre, in care metrul obisnuit sau cel poliritmic imbraca vedenii sumbre si curioase, cu imagini menite sa nu stea niciodata alaturi, rostogolindu-se in fortate imbratisari. De fapt cuntele cheama cunte si, din ele, raspunde care vrea :

Esenta lina si subtila.In care totul pare sters.
Dar care roade ca o pila
Pamintul faurit invers
In nesfirsitul univers -Intoarce fila dupa fila

"Camila" se prezinta cui nu vrea sa se osteneasca in exercitii de bouts-rimes, si, deci :

Caci amintirea e-o camila.'

Mai tirziu vom putea ceti: "Poezia Tacere intr-adevar ca ni inchide gura de entuziasm. Toate aceste forme noua - scrie d. Mihail Iorgulescu -, toata aceasta extraordinara topica a frazei poetice e fara pareche in literatura universala".
Alte semne de o asemenea indreptare se mai observa atunci, pe linga pastrarea si mai departe a Literatorului lui Macedonski, cu jocul de silabe, cu schimele fioroase ale poetilor de obicei inferiori de acolo. Autoritatea filologului O. Densusianu sustine singura simbolismul de imitatie la Viata noua.Intre scriitorii chiar de la Samanatorul, estetismul patrunsese prin Anghel, care in 1905 facea sa iasa In gradina, sectiunea florilor sale. El aparuse ca unul care, cum s-a scris acolo, "se gindea neincetat la rafinarea simtirii sale pentru frumusetile naturii, pentru miscarile tainice, trecatoare, fugare ale sufletului", pe care le imbraca intr-un vers aromitor, strau, plin de un farmec blind si dulce, in simplicitatea paruta a caruia este arfta vointa si munca" 2. Tot acolo se manifesta, o clipa, cu o inspiratie neclara, in forme tehnic bune, scriitori noi ca d. Alexandru Th. Stamatiade, carora ideologia restei le e indiferenta, daca nu chiar dusmana. 3 Un St. Ver-nescu, in volumul Romante, cinta prin versuri sprintene "parul albastru" si "ochii de trandafir" ai lunii april.Intre cautatorii de drumuri in domeniul capriciului trebuie sa se aseze insusi Iosif - in acelasi timp cind incerca, intrebuintind versul obosit al lui Alecsandri, drama ardeleana Zorile. intru aceasta el e smomit de Anghell, care-i oferea colaboratia tehnica pentru o satira sociala usoara, iscalita A. Mirea, ca aceea care incepe in 1907 cu Five-o'clock 2, inspirata de incercari mai libere si uneori mai spirituale, in acest gen, pe care le facuse un Gheorghiu Doinaru. Se va ajunge astfel a biciui gustul unui public obosit3 cu neprevazutul unor rime ca vreme-colcreme sau funingeni-gingeni, ma-cbere-ger, tezii-diezii, scajandru-policandru. Nota, care placu unui public din ce in ce fara preocupatii mai inalte, se intilneste si in bucatile urmatoare : O lacrima la dosar (aici rima acerb si Bela Erb, acum tii "versul comis de-Anton Naum"), o discutie intre sticlele cu n, Doleantele unui extroglodit, Protestul circiumarilor etc. incercarea asociatilor literari de a da un Carmen saeculare (1909), in macar unsprezece cinturi, inchinat lui Cosbuc, s-a aratat lipsita de inspiratie si greoaie ca forma. 4 Ei traduc si Camoens al lui Fr. Halm 5. Si totusi, alaturi, legenda margaritarelor de losif H il arata pe acesta in cea mai veche si mai frumoasa infatisare a lui. Din nenorocire el nu era s-o pastreze, abdicind la ce era mai sincer si mai duios in fiinta sa morala, pentru a sfc lasa sedus de ispititorul prieten.

Dar, mai ales, tovarasia Anghel-Iosif"' daduse inca din 1907 bizarul poem de un romantism decadent, intitulat Legenda funigeilor, in care tese harnic, dar vorbesc neinteles, intr-un metru scurt, obositor de monoton, doua femei nelo-calizabile, dintre care una se chiama, ca o litera scandinava, Runa, iar cealalta Rilda. Modernismul cel mai inaintat seamana pe alocurea, si in greselile de limba ("nu poate ca sa scape"), cu alexandrinismul copilaros. Ossian pare ca ine cind se vorbeste de "Hunar calatorul", care, "urmat de cavalcada", "are pe casa fulgere-albastre". Alaturi de el e, nu tot asa de scandinav, Landor. Obisnuitul joc al rimei se intilneste in versuri ca acestea :

Se stinge cavalcada,
Se naruie arcada
Si, alb ca zapada'

Si, iata, "funigeii" se formeaza in cor, si cinta, cu voia parintelui lor, paianjenul. Micul poem incepe si sfirseste pentru cititor cu un sentiment de completa si dureroasa dezorientare. Viata romaneasca, tiparindu-si-l in frunte, voia probabil sa arate ce poate da inspiratia "occidentala" si "eurn-peana .

Aceeasi colaborare va da insa peste putin, pe alocuri, o frumoasa saynetta de salon in gluma dramatica pe care cei doi poeti o intituleaza Cometa.3 E aici, alaturi cu acelasi neasteptat al rimei, mai putin fortata insa decit in fantasia precedenta, o reala frumusete a versului :

As vrea sa port hlamida statuilor antice,
Sa-mi fie liber mersul, si bratul gol sa-l am,
Sa am miscari de valuri si leganari de ram,

ca si in cunoasterea profunda, care ne de la Anghel, a lumii de saloane, cu fete capricioase si spirituale, iuti la raspunsuri ; e in ritmul bucatii o savanta oiciune, de efecte amanuntit calculate si realizate cu preciziune. Daca n-ar fi prea mult ca tehnica si cochetarie a formei, ar fi inca mai bine. Dar de la un loc inainte orice fir dispare: e o bataie de joc pentru cititor, caruia i se vorbeste de Hamerfest, de laponi si de "emulsiunea Scott". Tot ce forma fiinta literara a lui losif s-a cufundat aici ; el e numai un auxiliar de rime ; spiritul, de o o perversa rafinare, al lui Anghel e stapin pe productia iscalita de amindoi. Niciodata poezia romaneasca n-a fost mai adinc influentata de cele mai sfidatoare cenacule parisiene.

Numai cind se da celor doi asociati literari chemarea oficiala de a prosla trecutul romanesc in acel Carmen sacadare*, inspiratia lui Iosif se trezeste un moment. Citeva versuri scapara in lunga insirare de deosebite ritmuri intr-un cadru banal, in care Doina, vorbind cu Danubiul, chipurile eroilor rasar pe pereti si un imn de slare pentru regele Carol pune capat vedeniei. Micul poem face parte din literatura oficiala comandata si sprijinita de Spiru Haret. A ramas la o parte de reprezentatie frumoasa inchinare catr? Doina, care e desigur a lui Iosif :

Sint lacrima ce cinta, sint cintecul ce plinge,

si infatisarea mareata a intrarii lui Mihai Viteazul in Alba Iulia, in care e, desigur, o ziune ca in vremurile bune a aceluiasi.2 Si totusi aceasta tovarasie a putut da ceva atic de clasic in frumusetea sa ca legenda Mesterului Manole, a carei interpretare simbolica n-are insa aceeasi valoare.3
Desfacut de aceasta alianta, Anghel gaseste in poemul Himera cele mai sincere, si deci mai frumoase, din rostirile sale poetice. 4 Si in acelasi numar al Vietii romanesti ce era mai bun in vechiul Iosif e cuprins in bucata Truditul:

Pamint, batrina gazda primitoare
A tuturor truditilor din lume.
Ce bun esti tu in zilele cu soare !

Tu-i odihnesti, i-adormi, ii legeni lin
La sinul tau, si nu-i intrebi de nume :
Nici unde merg si nici de unde n.

Iar mai tirziu el va scoate strigatul deznadajduit al iubirii furate de prietenul cu care, ca scriitor, se confundase in acelasi suflet. 6 Sint pentru intaia oara, la acela care imbracase in usorul zabranic al versurilor sale idei si sentimente fugare, rasunetele sfisietoare ale adevaratei dureri omenesti.

La 1910 cu o "ruga de seara la, a aceluiasi Arghezi, intors de patru ani din Paris 2, incepea Viata sociala, al carui titlu arata directia.3 Se adauga macedonskianul poet Stamatiad, alt poet, d. N. Dadescu, care invoca "fintina Castaliei", si d. Mircea Radulescu. Pe linga N. N. Beldiceanu si d. De-metrius, d. Galaction dadea povestea, indiferenta, a cinelui Jap si aceea a lui Andrei hotul, de folklor bisericesc ; d. De-metrius pe aceea a Cosarului. Alaturi sta, cu o bucata de proza, iesind din atmosfera nepotrita a Samanatorului, D. Anghel.4 Cel dintai continua cu povestea de voluptate a popei Tonea, De la noi la Cladova5, amestecind explicatii carturaresti si cunte de orasG, intr-o naratiune pe care cu cit mai bine stie s-o prezinte un Agirbiceanu ! Desi In padurea Cotosmanei prezinta macar scene de realitate populara olteana in jurul bilciului Riurenilor7, stilul e tot asa de curios ca si insasi tulburea, intunecata scena, de o bolnava imaginatie. In Gloria Constantini, unde Sultaneh-Filofteia sta linga amintirea ceramicei de Sevres8, e numai o serie de anecdote rau legate intre ele, iar titlul fatidic ne din gasirea de un Constantin a unei oale cu costandinati. Tot o anecdota e in Dionis grecoteiul1. Copca Radvamlui, cu coloarea ei locala 2, n-are nimic dincolo de ultima maniera a d-lui Sa-doveanu, dar nu e si misterul stilului acestuia ; Linga apa Vodistavei3 e insa dupa alta maniera, veche: a lui N. D. Popescu. Moara lui Califar4, care singura merita atentie, va fi cercetata deosebit pe urma. D. Minulescu trimite ini de imaginatie 5 si versuri in care e vorba de "feline", de "duetul senzual" si ceea ce rimeaza cu "Helyogabal" (sic!).6
E de neinteles cum se putea impaca o "subtila" literatura decadenta, impodobita cu desemnuri sexual atitatoare, plus dialogurile crestine ale clericului Gala Galaction7, cu aspiratiile catre liberarea sociala si politica a teranilor, dupa indicatiile competente ale d-lui Vasile Kogalniceanu ; cronica restei satisfacea dusmaniile noului "sef de scoala" Arghezi 8. Caci Viata sociala da un nou prilej de manifestare d-lui Theodorescu-Arghezi, al carui modernism e mai tolerabil in proza, pe cind poezia e, cum se spunea la Viata romaneasca, unde incepea a fi apreciat, "absconsa". Totusi am vazut cum conducatorii restei iesene nu intirziara sa faca loc productiei poetice a "absconsului", a carii calitate se invedereaza usor oricarui om care mai are un pic de gust literar :

Mai miilt tu nu vei mai vedea
Nimic, nici cer, nici flori.
S-au prafuit din zarea ta
Ca niste nori.
Orbit-a ata si cu ea
Si cintecul si lumea.
Gindirca mea se pierde-n fum
Tot cautind un vreasc de rost

bucati in care cu un ritm bleg se insira cunte lipsite de orice legatura peste un ingrozitor pustiu de ginduri si sentimente. Orasele den "bulgari si gheme", dar si "ghitare adinci de blesteme", iar pamintul "o moara desarta cu larve cerind adapost". in natura "stelele desteapta nuci", iar

Pe-al cerului pieptar
Scapara frumosi si teferi
Sumedenii de luceferi,
Plini de voie si de har !

E vorba si de "iarba de pe cer, mica-n bob cit un piper", de marea ce-"si poarta pe supt tei un cioc si-o gus'-adinca". Totul pare facut pentru un joc copilaresc de rima. Dar in aceasta rima de profunda decadenta, "ce-i" rimeaza cu "Ilincei" :

Cu trupul tau de catifea,
Ce tremura, de fin ce-i,Imi amintesti de ochii de cafea
Din genele Ilincei.

Cind vrea sa fie normal, acelasi "poet" isi intinde placid vethiul alexandrin, de si el vorbeste de "spinii fruntii iesind cu rani prin par" si se prezinta pe sine insusi printre cei "cu sufletele-n bezna si degetele-n soare"2. Dar jocul cu icoanele urmeaza cind se vede apusul "intoreindu-si cirezile prin singe" si stelele sint "ca un perete de-arme cu care-ar fi nat".

Si, astfel, la 1925 Viata romaneasca declara ca "acest mare scriitor a facut o revolutie in istoria scrisului romanesc" si, "cind se va face istoria literara a timpului, se va vedea decisiva sa contributie" '. O facem astazi, istoria literaturii, si ne e imposibil sa subscriem, pe departe, aceasta uluitoare sentinta. Era momentul cind "marele scriitor", dindu-si adresa, anunta aparitia in proprie editura, "cite un volum la trei luni", a urmatoarelor carti : Cunte potrite, sectiunea femeii frumoase, sectiunea copiilor, sectiunea ciinilor, a mitelor, a oilor si a caprelor si Amintirilor ierodiaconuhti losif. -Cuntele potrite cuprind ce poate fi mai scirbos ca ideie in ce poate fi mai ordinar ca forma. Dovada admiratul blastam :

Pe tine, cadavru spoit cu unsoare,
Te blestem sa te-mputi pe picioare,
Sa-ti creasca maduva, bogata si larga,
Umflata-n sofale, [mutata] pe targa.
Sa nu se cunoasca de frunte piciorul,
[Rotund ca dovleacul, gingas ca urciorul.]

Oriunde cu zgirciuri ghicesti madulare,


Sa simti ca te arde putin fiecare

Era, cum s-a spus imediat, regele noii poezii, un Eminescu modern : "d. T. Arghezi e cel mai mare poet al nostru de la Eminescu incoace" s. Ce decadere pentru critica !Incurajat, omul sanatos si voinic, cuminte si gospodar, politicos in relatiile sociale, foarte bun critic teatral si cronicar amuzant in proza - deci de loc bolnav -, serveste nailor sai adoratori, prinsi de o adevarata frenezie, "zarile min-cate de mucegaiuri care put". "Supt steaua polara" a maestrului, "cirtitele isi ling puii cu idolatrie" si cu "bucurie". Scriitorul insusi explica ritos in proza ca a cautat "cunte rginale, cunte puturoase, cunte cu riie : le-am excitat aroma, le-am avat ranile cu sticla pisata si le-am infectat pe unele complet". Era natural ca resta din Iasi sa considere Biletele de paal, fituica d-lui Arghezi, ca o "ofranda generoasa de arta" si "cea mai literara resta cu putinta" : autorul notitei a fost melancolic pina seara, cind a gasit un numar 4 O astfel de literatura ca "un git de femeie modelat intr-un bloc de marmura, din care a cazut mult pina la perfectiune", spune unul caruia "cazna d-lui Arghezi" ii da "o reculegere ca aceea a unei rugaciuni in fiecare dimineata" ', d. Demostene Botez, si, peste citeva luni, d. D. I. Suchianu izbucneste : "Ce relativ putina lauda a stirnit volumul de versuri al d-lui Arghezi - acest ospat imparatesc al simturilor si al mintii!" 2. Este o data "in istoria cilizatiei noastre", si, daca romaneasca ar deveni universala, ar intrece pe Eminescu. Caci autorul "adora pe Arghezi" 8.
Alaturi sta o poezie care decade uneori pina la jocul elegant de cunte alese si la jocul neelegant de cunte vulgare sau spurcate, care nu se poate ridica niciodata pina la poezie.
Si in 1914 se prelungeste actitatea lui "A. Mirea", prin Ciresul lui Lucullus, povestiri in proza din lumea romana a decadentei ; si aici, in aceste ini, de altfel frumoase, nota lui Anghel e aceea care domneste ; critica amicala a Vietii romanesti, care uita insulta personala adusa d-lui Ibra-ileanu, admira fireste "imaginile pretioase", "cugetarile subtile", "rafinarea" ansamblului.4 Dar amintirile lui Angliei in legatura cu un prieten mort, tovaras al petrecerii in strainatate, cuprind din cele mai frumoase ini de proza romaneasca, sincera si induiosata.5 Si tot asa in delicata vrajire a mortii in mijlocul copilariei vesele6, pentru ca pe urma sa e elogiul morfinei." Dar, desigur ca partea cea mai durabila a optrei poetului, de origine si de tendinte deopotriva de straine, o formeaza acele Fantome, care sint o stralucitoare galerie de uri intilnite in copilarie sau rasarite in drumul de mai tirziu al scriitorului.
De cealalta parte a unei tragedii de familie, inainte ca nebunia sa-i invaluie pina la sfirsit mintea, cu singura sclipire a marsului din 1913, losif isi cere moartea in aceste versuri de o nesfirsita durere, care nu se mai poate prinde de nimic in ata :

Scceratoare ce insufli teama,
Eu nu te vad purtind pe umeri coasa
O, no-ncet si dulce ca o mama
Si mina-ti dulce-ncet pe ochi mi-o lasa.

Ca tu esti taina, linistea, tacerea,
Limanul mult dorit si mingiisrea
Din urma celor obositi si tristi.

Tu singura esti vrednica sa ndeci
Un suflet bintuit de mari restristi,
O, umbra sfint-a mortii, no, n-deci !

Aceeasi stare de constiinta, de resignare la loturile asa de nemeritate, se intrupeaza in bucata In hostes :

Toti m-au lot ! Si sufletu-mi c-o rana.
Naiv am fost - copii ce cinta-r. strana In zi de
Pasti ; vedeam in om un inger.
Abia acuma, dup-atite-nfringcri,
Vad peste tot ca ura-i suverana.

Dar, de-am facut un rau voit, oricui,
Sau de-am avut prilej de-a-i face bine
Si n-am voit sa-l fac, atit va spui :

Arunce-mi piatra dintre voi oricine
Si Domnu-ntoarca-si fata de la mine,
Cel mai nemernic dintre robii lui ! !

O Venus de la Millo (sic !)
Ce-si cata bratele
Pe care
Cei morti le-au luat cu ei in groapa,
Sa nu le lase celor i.'

In starea de spirit de mai tirziu, acest poet isi va capata o mare notorietate, de si "modernismul" va trece si peste dinsul.
Inovatia 2 nu e la el decit un dant capricios al masuri:, fara efecte de armonie necunoscuta, acoperind un numar de atii nepotrite si nelegate intre ele. Astfel laudata Romanta a celor trei galere, aparuta tot in Samanatorul, in data dupa o plingatoare bucata a lui Iosif, in care se vede poetul nerecunoscut de societate murind pe nestiute in odaita goala3, prezinta portul "ce pare-o lacrim'-a Mediteranii" (sic !), in care trei vase inecate nu mai pot naga de la "insula San Salvador" spre "taciturnul si lacomul Escurial" 4, care e, cum se stie, pe uscat. Romanta zilelor de ieri gaseste ca zilele au "sicrie albastre" pentru amintiri, cu adause de vulgaritate ca acesta :

Ocoleste-ma cu groaza ca pe-un stirv de om, ucis
Nu de oameni,
Ci de nuna ne-ntrupatelor dorinti.

Poetul insusi e, in disperarea pe care nu era s-o adevereasca o ata intreaga, solida si multumita,

Stropul nului ce piere prin paharele desarte.

Aiurea, pinzele acelorasi corabii sint asemanate cu "niste sinuri de femeie",

Pe care-o gura patimasa
Le-a-nnetit de sarutari,

tar, in alta bucata, aceleasi trei corabii de adevarata obse-siune sint trei turci ce se inchina si trei bolna. *
Si apoi "Babylon", "Ninive", "motive asiriene" 2.
Peste citva timp, Viata romaneasca gazduia insana "nocturna", in care luna apare ca un "cap de Rege Saltimbanc 3 si cintecul "vagabonzilor", care sint "corifeii poeziei si preistoricii gindirii", "regii primului dezastru si-nnsii primului regret", niste "razleti vulturi" ori "enigma eternului de-atitea ori"4. Aceeasi resta insa, speriata de volumul de nuvele al^ colaboratorului ei, Casa cu geamurile portocalii, care i se parea ca intrece acum orice masura, fiindca era scris in proza, il califica de fals, excentric, care "pare sa fie un om sanatos, teafar, dar se cazneste de moarte sa faca pe ciudatul", pro-fetindu-i insa, crestineste, in locul "simularii", o venire la normal care nu s-a produs.s Dupa care, colaboratia poetica fu continuata. ° Strofele pentru zapada ale aceluiasi poet, catre "mireasa brazilor geometrici si-a brazdelor insamintate", au, cu tot amestecul, pe o singura ina, de Madone, "fecioare bizantine", "bacante stigmatizate de pacate", plus "Maria din Magdala"7, ceva la nivelul nostru, bieti cetitori.

Dar autorul "romantelor" va incepe si un roman despre razboi, care porneste cu un numar de note de muzica si o infatisare a Ateneului bucurestean astfel : "Arcusul se coboara pe coarde ca o turma de girafe salbatice prinse intr-o plasa de sirma ghimpata, si spaima lor rasuna ca niste loturi surde in poarta imblinzitorului de bestii umane si note muzacale", pentru ca la doi pasi sa fie vorba de o alta experienta a autorului : "sufletul sinucisilor cu dinamita", iar mai tirziu aflam ca o gloata care se imprastie ramine ca "o pastila de sublimat coroziv intr-un lighian de apa fiarta", pe cind "ferestre captusite cu hirtie albastra" sint tocmai ca "pleoapele unor calugarite in rugaciune" 1. Pentru a se descrie evreica la care eroul e gazduit se intrebuinteaza aceste ingrediente : ..tarite de lemn, turta dulce spoita cu sirop de zahar ars, sticle de apa gazoasa, doua lanterne de automobil, ghizdurile unei fintini, un colac de salvare, doua legaturi de sparanghel pe taraba unui negustor de legume, niste socluri minuscule, doua coloane clasice, un fronton, o ceasca de socolata cu frisca, o chifla sumara abia scoasa din cuptor", incolo, reportagiul gazetaresc, ceea ce e, inca, mai bine. * De altfel, este si o lucrare de o rara pietate : orasul de nastere al autorului seamana cu "o baliga uscata", si nu se uita "necesitati fizice" la nivelul necesitatilor morale ale cui le mentioneaza. Tara va fi tratata la fel : "uzufructul" nu stiu cui. infloresc doar pe alaturi consideratii de o inalta filozofie, ca aceasta : "Sufletul femeii nu trebuie niciodata scos din carapacele lui de broasca testoasa ; trebuie sa fie un lucru hidos". "Poftele reciproce" in odai cu "bideuri" reprezinta atractia, si atunci "corpurile noastre nu fac decit una si aceeasi ciozrta de carne inutila, intrata in putrefactie" : e imnul iubirii. Glorificarea "lasitatii" cui vrea sa traiasca e proclamata de inaltul functionar al Ministerului de Instructie. Nu se va gasi un singur om de bun-gust si de bun-simt, care sa nu judece cu cea mai mare asprime aceasta batjocura a celor mai mari incordari si a celor mai cumplite^ suferinti ale neamului nostru. Fostul redactor sef al ziarului Statului Major, retinut si adapostit pentru aceasta la Iasi, isi ride si de harta stilcita de dusmani a terii, care "din forma unei ghete luase forma unui cimpoi", si i se pare odioasa atie asa de potrita, incit se intinde cu complezenta asupra ei [].In acest timp tot Viata romaneasca facea constatareas ca scriitorul, dupa doua "romante" recente, "s-a reinnoit", pentru ca apoi, la 1929, d. Octav Botez sa rosteasca in aceeasi resta sentinta, la care subscriem bufuros, ca "aceasta cronica a razboiului, conceputa parca la cafenea de un apologet al inrtelii si ambuscagiului, jigneste pe orice cetitor mai sensibil, nu atit prin cinism si indecenta, cit prin lamenilul ei d sufletesc". Si de la acelasi luam judecata ca la acelasi nivel, dar cu o forma inferioara, e scirboasa sectiune a inaltului functionar de la Culte despre aventurile triale ale unui mucos bun de palmuit, in Corigent la limba romana din 1929, sectiune editata de Cultura Nationala din Bucuresti. Amintirile scriitorului, o colectie de injosiri pentru sine si de injurii pentru altii, se invredniceste acolo de un verdict doar ceva mai blind pentru cita farima de informatie pot aduce.' Dar d. Minulescu urmeaza cu nuvelele care-si anunta in titlu chiar cuprinsul : Cetiti-le noaptea.
E pacat ca aceasta moda de bagatelizare, mergind pina la o parodie, nu fara haz, a poemului lui Dantc, a cuprins si pe un om de mijloacele stilistice si de adincul fond onest al d-lui Topirceanu (n. 1890). Cutare ini critice ale sale sint vrednice de toata atentia, si in nuvelistica de schite cu greu se va gasi ceva asa de spontan si de original, de autentic ca Focurile, in care se prezinta pentru intiia oara plaiurile argesenc, cu acea "revarsare fara margini a codrilor de fag", prin "adincituri de vai", pe "dealuri cu spinari posomorite", pina la "poala muntilor din zare", si oamenii de acolo, aspri munteni, fiecare cu "hiba" lui, care la fiecare sunet de frunze date in laturi pot striga, in singuratatea "sihlei dese", strabatute de hlizitul huhurezoilui, care "striga peste sapte dealuri" : "No, lupu'ma", si afirma ritos cui le rasare in cale ca "focul e al lor, dar n-are ingraditura si poiana nu-i a nimanui". Cu greu se va gasi in scrisul nostru perechea povestirii pe care salbatecul paros, cautator de comori, o scoate din fundul unei aspre tinereti. E aici si o aleasa masura clasica in dozarea nuantelor si in sublinierea, scurta si, am zice, casta, a clipelor hotaritoare din ciudata aventura de dragoste. La capat, "steaua ciobanului licarea, singura si rece, deasupra padurii". E, in acest final de arcus, si muzica.

Pe cind, in 1908, un talent real, al acelui care iscaleste "Oreste", intrebuinta pentru manifestarile atit de simpatice ale unei sentimentalitati usoare, fluide, de idila, metrul sfarimat al noii poezii1, neobservat, pina la publicarea, in 1916, a volumului Plumb, scria un modest proncial din Bacau, care iscalea "Bacoa", versuri in care punea o ziune personala, trista, amarita, a lucrurilor intr-un biet ritm flescait ; dar in toate era o, desigur, absoluta si oarecum induiosatoare sinceritate. E si acolo inspiratia macabra a lui Baudelaire si jocul cu silabele ale decadentilor francezi.s
Poetul amarit al tristelor lucruri de amurg glodos, de zapada fara fragezime, de suspinuri fara rasunet, tirind in suflet toate uriciunile fara caracter ale cerului, toate mizeriile fara duiosie ale oamenilor, gaseste uneori feluri de exprimare in parte originale, care-i fac un loc intre poetae minores ai pronciei moldovenesti, dar departe de rolul unui intemeietor de scoala sau macar unui adevarat precursor. Astfel, in bucata pe care o publica dupa razboi :

Sint cel mai trist din acest oras.
Pe satele ninse Crai-Nou cind apare,
Trec singur pe poduri de fier solitare
Si-astept in zapada, dar ce mai astept !
Hau, hau ! departat supt stele-nghetate.

Ninge parca toti murira, parca toti au inat.

Mai spune s-aduca si ceaiul,
Si no si tu mai aproape
Te uita, zapada-i cit gardul
Si-a prins promoroaca si clampa.

E pace de plumb, e nt si pe nt
Grabite trec frunze liberate.











Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu











Scriitori romani