Originile poeziei "noi", care iesise cutezator la lupta, incurajata de o critica timida sau confuza si de o presa fara raspundere, sint foarte vechi.
La 1896 tinarul fost monah Iosif Theodorescu cintase un neinteles "Saturn" legat de "turnul" in care auzea "tusind un clopot" '.
La 1900, acelasi "cinta" astfel :
Ah !, sufletu-i bolnav do rlie
Si pin-la singe se mingue
Cu ghiarele-i de corb.
La 1904, cind serbarile pentru Stefan cel Mare il umpleau de furie contra varsatorului de singe, Linia dreapta a d-lui Theodorescu, care iscalia Tudor Arghezi (dupa prima forma "Arghezzi"), dadea Agate negre, in care metrul obisnuit sau cel poliritmic imbraca vedenii sumbre si curioase, cu imagini menite sa nu stea niciodata alaturi, rostogolindu-se in fortate imbratisari. De fapt cuntele cheama cunte si, din ele, raspunde care vrea :
Esenta lina si subtila.In care totul pare sters.
Dar care roade ca o pila
Pamintul faurit invers
In nesfirsitul univers -Intoarce fila dupa fila
"Camila" se prezinta cui nu vrea sa se osteneasca in exercitii de bouts-rimes, si, deci :
Caci amintirea e-o camila.'
Mai tirziu vom putea ceti: "Poezia Tacere intr-adevar ca ni inchide gura de entuziasm. Toate aceste forme noua - scrie d. Mihail Iorgulescu -, toata aceasta extraordinara topica a frazei poetice e fara pareche in literatura universala".
Alte semne de o asemenea indreptare se mai observa atunci, pe linga pastrarea si mai departe a Literatorului lui Macedonski, cu jocul de silabe, cu schimele fioroase ale poetilor de obicei inferiori de acolo. Autoritatea filologului O. Densusianu sustine singura simbolismul de imitatie la Viata noua.Intre scriitorii chiar de la Samanatorul, estetismul patrunsese prin Anghel, care in 1905 facea sa iasa In gradina, sectiunea florilor sale. El aparuse ca unul care, cum s-a scris acolo, "se gindea neincetat la rafinarea simtirii sale pentru frumusetile naturii, pentru miscarile tainice, trecatoare, fugare ale sufletului", pe care le imbraca intr-un vers aromitor, strau, plin de un farmec blind si dulce, in simplicitatea paruta a caruia este arfta vointa si munca" 2. Tot acolo se manifesta, o clipa, cu o inspiratie neclara, in forme tehnic bune, scriitori noi ca d. Alexandru Th. Stamatiade, carora ideologia restei le e indiferenta, daca nu chiar dusmana. 3 Un St. Ver-nescu, in volumul Romante, cinta prin versuri sprintene "parul albastru" si "ochii de trandafir" ai lunii april.Intre cautatorii de drumuri in domeniul capriciului trebuie sa se aseze insusi Iosif - in acelasi timp cind incerca, intrebuintind versul obosit al lui Alecsandri, drama ardeleana Zorile. intru aceasta el e smomit de Anghell, care-i oferea colaboratia tehnica pentru o satira sociala usoara, iscalita A. Mirea, ca aceea care incepe in 1907 cu Five-o'clock 2, inspirata de incercari mai libere si uneori mai spirituale, in acest gen, pe care le facuse un Gheorghiu Doinaru. Se va ajunge astfel a biciui gustul unui public obosit3 cu neprevazutul unor rime ca vreme-colcreme sau funingeni-gingeni, ma-cbere-ger, tezii-diezii, scajandru-policandru. Nota, care placu unui public din ce in ce fara preocupatii mai inalte, se intilneste si in bucatile urmatoare : O lacrima la dosar (aici rima acerb si Bela Erb, acum tii "versul comis de-Anton Naum"), o discutie intre sticlele cu n, Doleantele unui extroglodit, Protestul circiumarilor etc. incercarea asociatilor literari de a da un Carmen saeculare (1909), in macar unsprezece cinturi, inchinat lui Cosbuc, s-a aratat lipsita de inspiratie si greoaie ca forma. 4 Ei traduc si Camoens al lui Fr. Halm 5. Si totusi, alaturi, legenda margaritarelor de losif H il arata pe acesta in cea mai veche si mai frumoasa infatisare a lui. Din nenorocire el nu era s-o pastreze, abdicind la ce era mai sincer si mai duios in fiinta sa morala, pentru a sfc lasa sedus de ispititorul prieten.
Dar, mai ales, tovarasia Anghel-Iosif"' daduse inca din 1907 bizarul poem de un romantism decadent, intitulat Legenda funigeilor, in care tese harnic, dar vorbesc neinteles, intr-un metru scurt, obositor de monoton, doua femei nelo-calizabile, dintre care una se chiama, ca o litera scandinava, Runa, iar cealalta Rilda. Modernismul cel mai inaintat seamana pe alocurea, si in greselile de limba ("nu poate ca sa scape"), cu alexandrinismul copilaros. Ossian pare ca ine cind se vorbeste de "Hunar calatorul", care, "urmat de cavalcada", "are pe casa fulgere-albastre". Alaturi de el e, nu tot asa de scandinav, Landor. Obisnuitul joc al rimei se intilneste in versuri ca acestea :
Se stinge cavalcada,
Se naruie arcada
Si, alb ca zapada'
Si, iata, "funigeii" se formeaza in cor, si cinta, cu voia parintelui lor, paianjenul. Micul poem incepe si sfirseste pentru cititor cu un sentiment de completa si dureroasa dezorientare. Viata romaneasca, tiparindu-si-l in frunte, voia probabil sa arate ce poate da inspiratia "occidentala" si "eurn-peana .
Aceeasi colaborare va da insa peste putin, pe alocuri, o frumoasa saynetta de salon in gluma dramatica pe care cei doi poeti o intituleaza Cometa.3 E aici, alaturi cu acelasi neasteptat al rimei, mai putin fortata insa decit in fantasia precedenta, o reala frumusete a versului :
As vrea sa port hlamida statuilor antice,
Sa-mi fie liber mersul, si bratul gol sa-l am,
Sa am miscari de valuri si leganari de ram,
ca si in cunoasterea profunda, care ne de la Anghel, a lumii de saloane, cu fete capricioase si spirituale, iuti la raspunsuri ; e in ritmul bucatii o savanta oiciune, de efecte amanuntit calculate si realizate cu preciziune. Daca n-ar fi prea mult ca tehnica si cochetarie a formei, ar fi inca mai bine. Dar de la un loc inainte orice fir dispare: e o bataie de joc pentru cititor, caruia i se vorbeste de Hamerfest, de laponi si de "emulsiunea Scott". Tot ce forma fiinta literara a lui losif s-a cufundat aici ; el e numai un auxiliar de rime ; spiritul, de o o perversa rafinare, al lui Anghel e stapin pe productia iscalita de amindoi. Niciodata poezia romaneasca n-a fost mai adinc influentata de cele mai sfidatoare cenacule parisiene.
Numai cind se da celor doi asociati literari chemarea oficiala de a prosla trecutul romanesc in acel Carmen sacadare*, inspiratia lui Iosif se trezeste un moment. Citeva versuri scapara in lunga insirare de deosebite ritmuri intr-un cadru banal, in care Doina, vorbind cu Danubiul, chipurile eroilor rasar pe pereti si un imn de slare pentru regele Carol pune capat vedeniei. Micul poem face parte din literatura oficiala comandata si sprijinita de Spiru Haret. A ramas la o parte de reprezentatie frumoasa inchinare catr? Doina, care e desigur a lui Iosif :
Sint lacrima ce cinta, sint cintecul ce plinge,
si infatisarea mareata a intrarii lui Mihai Viteazul in Alba Iulia, in care e, desigur, o ziune ca in vremurile bune a aceluiasi.2 Si totusi aceasta tovarasie a putut da ceva atic de clasic in frumusetea sa ca legenda Mesterului Manole, a carei interpretare simbolica n-are insa aceeasi valoare.3
Desfacut de aceasta alianta, Anghel gaseste in poemul Himera cele mai sincere, si deci mai frumoase, din rostirile sale poetice. 4 Si in acelasi numar al Vietii romanesti ce era mai bun in vechiul Iosif e cuprins in bucata Truditul:
Pamint, batrina gazda primitoare
A tuturor truditilor din lume.
Ce bun esti tu in zilele cu soare !
Tu-i odihnesti, i-adormi, ii legeni lin
La sinul tau, si nu-i intrebi de nume :
Nici unde merg si nici de unde n.
Iar mai tirziu el va scoate strigatul deznadajduit al iubirii furate de prietenul cu care, ca scriitor, se confundase in acelasi suflet. 6 Sint pentru intaia oara, la acela care imbracase in usorul zabranic al versurilor sale idei si sentimente fugare, rasunetele sfisietoare ale adevaratei dureri omenesti.
La 1910 cu o "ruga de seara la, a aceluiasi Arghezi, intors de patru ani din Paris 2, incepea Viata sociala, al carui titlu arata directia.3 Se adauga macedonskianul poet Stamatiad, alt poet, d. N. Dadescu, care invoca "fintina Castaliei", si d. Mircea Radulescu. Pe linga N. N. Beldiceanu si d. De-metrius, d. Galaction dadea povestea, indiferenta, a cinelui Jap si aceea a lui Andrei hotul, de folklor bisericesc ; d. De-metrius pe aceea a Cosarului. Alaturi sta, cu o bucata de proza, iesind din atmosfera nepotrita a Samanatorului, D. Anghel.4 Cel dintai continua cu povestea de voluptate a popei Tonea, De la noi la Cladova5, amestecind explicatii carturaresti si cunte de orasG, intr-o naratiune pe care cu cit mai bine stie s-o prezinte un Agirbiceanu ! Desi In padurea Cotosmanei prezinta macar scene de realitate populara olteana in jurul bilciului Riurenilor7, stilul e tot asa de curios ca si insasi tulburea, intunecata scena, de o bolnava imaginatie. In Gloria Constantini, unde Sultaneh-Filofteia sta linga amintirea ceramicei de Sevres8, e numai o serie de anecdote rau legate intre ele, iar titlul fatidic ne din gasirea de un Constantin a unei oale cu costandinati. Tot o anecdota e in Dionis grecoteiul1. Copca Radvamlui, cu coloarea ei locala 2, n-are nimic dincolo de ultima maniera a d-lui Sa-doveanu, dar nu e si misterul stilului acestuia ; Linga apa Vodistavei3 e insa dupa alta maniera, veche: a lui N. D. Popescu. Moara lui Califar4, care singura merita atentie, va fi cercetata deosebit pe urma. D. Minulescu trimite ini de imaginatie 5 si versuri in care e vorba de "feline", de "duetul senzual" si ceea ce rimeaza cu "Helyogabal" (sic!).6
E de neinteles cum se putea impaca o "subtila" literatura decadenta, impodobita cu desemnuri sexual atitatoare, plus dialogurile crestine ale clericului Gala Galaction7, cu aspiratiile catre liberarea sociala si politica a teranilor, dupa indicatiile competente ale d-lui Vasile Kogalniceanu ; cronica restei satisfacea dusmaniile noului "sef de scoala" Arghezi 8. Caci Viata sociala da un nou prilej de manifestare d-lui Theodorescu-Arghezi, al carui modernism e mai tolerabil in proza, pe cind poezia e, cum se spunea la Viata romaneasca, unde incepea a fi apreciat, "absconsa". Totusi am vazut cum conducatorii restei iesene nu intirziara sa faca loc productiei poetice a "absconsului", a carii calitate se invedereaza usor oricarui om care mai are un pic de gust literar :
Mai miilt tu nu vei mai vedea
Nimic, nici cer, nici flori.
S-au prafuit din zarea ta
Ca niste nori.
Orbit-a ata si cu ea
Si cintecul si lumea.
Gindirca mea se pierde-n fum
Tot cautind un vreasc de rost
bucati in care cu un ritm bleg se insira cunte lipsite de orice legatura peste un ingrozitor pustiu de ginduri si sentimente. Orasele den "bulgari si gheme", dar si "ghitare adinci de blesteme", iar pamintul "o moara desarta cu larve cerind adapost". in natura "stelele desteapta nuci", iar
Pe-al cerului pieptar
Scapara frumosi si teferi
Sumedenii de luceferi,
Plini de voie si de har !
E vorba si de "iarba de pe cer, mica-n bob cit un piper", de marea ce-"si poarta pe supt tei un cioc si-o gus'-adinca". Totul pare facut pentru un joc copilaresc de rima. Dar in aceasta rima de profunda decadenta, "ce-i" rimeaza cu "Ilincei" :
Cu trupul tau de catifea,
Ce tremura, de fin ce-i,Imi amintesti de ochii de cafea
Din genele Ilincei.
Cind vrea sa fie normal, acelasi "poet" isi intinde placid vethiul alexandrin, de si el vorbeste de "spinii fruntii iesind cu rani prin par" si se prezinta pe sine insusi printre cei "cu sufletele-n bezna si degetele-n soare"2. Dar jocul cu icoanele urmeaza cind se vede apusul "intoreindu-si cirezile prin singe" si stelele sint "ca un perete de-arme cu care-ar fi nat".
Si, astfel, la 1925 Viata romaneasca declara ca "acest mare scriitor a facut o revolutie in istoria scrisului romanesc" si, "cind se va face istoria literara a timpului, se va vedea decisiva sa contributie" '. O facem astazi, istoria literaturii, si ne e imposibil sa subscriem, pe departe, aceasta uluitoare sentinta. Era momentul cind "marele scriitor", dindu-si adresa, anunta aparitia in proprie editura, "cite un volum la trei luni", a urmatoarelor carti : Cunte potrite, sectiunea femeii frumoase, sectiunea copiilor, sectiunea ciinilor, a mitelor, a oilor si a caprelor si Amintirilor ierodiaconuhti losif. -Cuntele potrite cuprind ce poate fi mai scirbos ca ideie in ce poate fi mai ordinar ca forma. Dovada admiratul blastam :
Pe tine, cadavru spoit cu unsoare,
Te blestem sa te-mputi pe picioare,
Sa-ti creasca maduva, bogata si larga,
Umflata-n sofale, [mutata] pe targa.
Sa nu se cunoasca de frunte piciorul,
[Rotund ca dovleacul, gingas ca urciorul.]
Oriunde cu zgirciuri ghicesti madulare,
