intre opiniile privitoare la Eminescu, doua sunt astazi cele mai raspandite.
Una e aceea, dupa care poetul isi are locul in societatea marilor spirite, opera lui fiind actul de identitate universala al neamului nostru. In constiinta tuturor conationalilor cultivati, el se gaseste alaturi de Dante, Shelley, Goethe, Poe etc. Putini stiu cu adevarat temeiul alaturarii lui de putinele spirite complete ale omenirii, cum sunt cele numite aci; majoritatea noastra a mostenit aceasta convingere, ca pe o datina, a carei putere vine din repetarea ei in timp - am spune chiar, - ca o superstitie, in obscuritatea careia de obicei nu intram, sau - pentru a intrebuinta limbajul critic - ca o prejudecata. E insa locul sa adaugam, ca ne aflam astfel in fata cazului rar al prejudecatii binecuvantate. Caci pana sa se stie de fiecare pentru ce Eminescu este intr-adevar un foarte mare poet, singurul inca, dat lumii de sufletul romanesc, imprejurarea numai de a se crede colectiv in geniul lui, fie si fara justificari la indemana, este prea fericita.
A doua opinie, sustinuta de acelasi credit unanim, este azi popularitatea poeziei eminesciene. Se intelege ca, intr-un sens, aceasta idee pare deplin indreptatita. De aproape cincizeci de ani, scoala romaneasca infiltreaza in tineret simtirea poetului si ei ii datoram fara indoiala transformarea operei lui in data fundamentala a constiintei noastre culturale. Ideea popularitatii corespunde dar si ea unei anumite realitati. Nici vorba ca aceasta difuzare a fost ajutata de ceea ce putem numi factorii interni ai operei. Modul filosofic, cel sentimental-erotic si cel national din inspiratia poetului, fara de care sfortarile scoalei n-ar fi ajuns la rezultatul dorit, au facut cu putinta, toate trei fiind, in masuri deosebite, moduri sociale ale poeziei. ()
Acest public era si firesc sa se arate simtitor fata de latura erotica a sensibilitatii eminesciene, deoarece un lung sir de poeti anteriori il pregatise numai in directia romantismului. Atitudinea romantica era, si in parte mai este, insasi estetica societatii noastre. Se intelege dar cum Eminescu a trebuit sa legene visurile de amor ale conationalilor sai, contemporani si urmasi, pana la a fi cunoscut de toata lumea mai mult ca autorul anumitor strofe din Pe aceeasi ulicioara, Atat de frageda, Te duci etc, decat ca Eminescu.
in sfarsit, al treilea factor intern de popularitate a fost inspiratia nationala. Cand spunem astfel, nu ne gandim numai la Doina, Ce-ti doresc eu tie, dulce Romanie si La Bucovina, dar la nationalismul intreg din opera lui Eminescu, in cadrul caruia motivele folclorice din Calin, Ce te legeni codrule, Revedere etc, simtamantul traditiei culturale din Epigonii, al celei istorice din Scrisoarea III si activitatea ziaristica de la Timpul, ca sa nu vorbim decat de scrieri foarte cunoscute, alcatuiesc cea mai incheiata structura nationala. () Aceasta este desigur si coeziunea cea mai trainica a publicului romanesc in jurul lui Eminescu si opera lui. Caci, in timp ce sentimentalitatea romantioasa e o forma istorica a sufletului colectiv, fata de care insasi societatea noastra manifesta din ce in ce mai multa libertate, sentimentul national, care poate vadi cateodata slabiri, dar nu pauze, este realitatea sufleteasca neconditionala a oricarei culturi. ()
