Apare in foaia volanta din aprilie 1869, impreuna cu o poezie de Baziliu Demetrescu si una de Ionita Badescu.
in ms. 2259, f. 247 si urm., se pastreaza poeziile tiparite si ciorna poeziei lui Eminescu. Eminescu noteaza numele autorilor celorlalte doua poezii.
Barbu Dimitrie Stirbey, fost domnitor in Muntenia (1849 1856), a murit la Nissa, la 1/13 aprilie 1869. Eminescu cunostea desigur abnegatia domnitorului in timpul evenimentelor care au dus la unirea principatelor si simpatia lui pentru noul regim. intronat in 1866. intr-unui din articolele ciclului Icoane vechi si icoane noua (Timpul, 1877), Eminescu are cuvinte de lauda despre Stirbey, ca domn priceput in gospodarirea principatului.
Foaia volanta tiparita are ortografieri care sunt desigur ale tipografiei, caci nu apar si-n ms.-ul lui Eminescu: inimi, stange, preste, Demitre.
La Bolintineanu, in O noapte la morminte:
Si negrele-i aripi pe capu-mi se-nclina.
La Ibraileanu si Calinescu: ochiul.
Baziliu Demetrescu (Vasile Dimitrescu, V.D. Paun) este prieten de tinerete al lui Eminescu. Despre relatiile acestora vezi G. Bogdan-Duica, Multe si marunte despre M. Eminescu - Un amic al poetului, in Omagiu lui I. Bianu, Buc, 1927, p. 45 si urm. Poale ca tot V.D. Paun este si D. Paun care-a publicat, in Viitorul din 25 noiembrie 1873, poezia La O*** criticata cu asprime in foaia lui Macedonski, Oltul, de N.P.
ionita Badescu (I. Scipione Badescu) este poetul si ziaristul in indelunga prietenie cu Eminescu si cu I.L. Caragiale. Pentru aceste trei poezii este dat ca titlu general cel al poeziei lui Eminescu: La moartea principelui Stirbey.
Poezia lui Baziliu Demetrescu:
P-a gemetelor surde aripe fioroase
Din luci se-nalta, zboara prin aerul cernit,
C-o stea ilustra cade in vaile noptoase
A sanul veciei
Stirbey ne-aparasit!
Batrana Romanie, coroana fruntii tale
Azi pierde cel mai falnic si cel mai scump rubin -
Un fiu ce se jurase pe pretul vietii sale
Sa-ti apere onoarea de barbar, de pagan.
Batrani, femei, junime, a tarii avenire.
Scaldati cu lacrimi caste ramasu-i pe pamant,
Purtati pe-al vostru suflet
- in scumpa-i suvenire
- Un sant respect, si ruge-naltatip-al lui mormant.
O. tu. ce cu mandrie, noblete si onoare
Pe tronul Romaniei lumina revarsasi.
Asupra sortii noastre arunca o calare
Din campii fericirii in carii te-naltasi.
In secoli fara moarte a noastra istorie.
Cu litere de aur va seri numele tau,
Vei fi pe calea noastra - o magica faclie,
O stea fara apusuri, luceafar, soare, zeu
Tu pleci, dar lasi scanteia p-a tale sacre urme:
Suntfiii-ti demni de tine si demni de teara lor
Onoare l-a lor mama onoare l-al lor nume!
Primiti in lumea pacii un tron nemuritor.
Poezia lui Ionita Badescu
O lacrima sa verse azi toata, toata geana
Ce-acopere in valu-i un ochi viu de roman.
Caci crunta epovara
adanca este rana Ce-o poarta Romania pe nobilul sau san
O, cruda, cruda moarte, de ce rumpi fara veste
Stejarii si paltinii in orbu-ti seceris?
De ce amesteci pinii cu firele modeste
Cari cad sub mana-ti neagra ce taie crud, orbis?
Ori nu stiai tu poate c-aceasta noua prada
Ce zace azi intinsa pe recele-ti covor
A fost stejar de fala, stejar cu umbra lata,
Sub care-odinioara lucra.un brav popor?
Desearta intrebare tu taci urmandu-ti calea,
Urmandu-ti jefuirea, urmandu-ti legea ta,
Si nici macar o clipa nu stai sa cati la jalea
Ce-o poarta azi romanul in scumpa teara sa.
Tu treci - vartind in mana-ti sageata tiraniei
Ce-si tine vanatoarea asupra lumii-ntregi
Deodata ca s-o plante in pieptul mizeriei Si-n sanuri de amante si-n nalte frunti de regi.
Romani din toata lumea, veniti dar mic si mare
Sa-ncungiuram cadavrul acelui ce jelim
Memorie eterna si-o trista lacramare,
Acestea sunt tributul ce lui-i datorim.
Sau nu merita doara o lacramioara dulce
Acel ce de pe fata natiunii - bland, mereu
Torinti intregi de lacrimi stiut-a sa usuce.
Prin flacara regala a sufletului sau?
Sau nu ejust, nu trebui ca teara ast-amata
Sa-nfiga-n al sau suflet - si-n istoria sa
Sa-nsemne suvenirea aceluia ce-odata
Al tarii dulce nume in inima-l purta?
O, umbra glorioasa ce-n trista departare
Ai zis adio vietii ce-amar ti-o jelim:
Primeste, ah, suspinul de binecuvantare
Ce-asupra fruntii tale doios il repetim
Si daca-n istorie e drept ca nu se-nseamna
Nimic ce nu e fapta, ce nu s-a intamplat.
Pe justele ei pagini atunci sip-a ta seama
Onoare pura - alta nu poate fi-nsemnat!
Amandoua versificarile pot fi un bun document, din care, prin comparatie cu La moartea principelui Stirbey, iese bine in relief superioritatea lui Eminescu si-ntr-o poezie ocazionala, retorica - asupra contimporanilor lui tineri.
