O parte din poemele ciclului balcanic (Nastratin Hogea la Isarlak, Domnisoara Hus, Isarlak si incheiere) au fost scrise in perioada 1921 - 1926, fiind apoi incluse in volumul Joc secund (1930), in care alcatuiesc sectiunea intitulata Isarlak. Balcanismul sustine, cel putin la prima lectura, unitatea de continut a acestui ciclu poetic.
Asezata sub auspiciile "lumii lui Anton Pann", careia ii este inchinata, poezia Isarlak transforma coordonata balcanica a literaturii noastre intr-o "valoare metafizica absoluta" (Marin Mincu, Opera literara a lui Ion Barbu), "contopire solara a simturilor cu intelectul, intr-un echilibru perfect" (ibidem).
Spatiul mitic al poeziei ni se dezvaluie o data cu cea dintai secventa - in care este descrisa o simbolica cetate solara, univers paradisiac, suficient siesi, expresie a purificarii sufletesti. Indicii spatiali de configurare a lumii balcanice sunt, in mod voit, vagi ("La vreo Dunare turceasca") pentru a sugera idealitatea lumii create, fara tangente cu o geografie si istorie reale. Atemporala si eterna, cetatea poetica Isarlak este plasata ,J.a mijloc de Rau si Bun", intr-o aceeasi ipostaza statica, prin perfecta echilibrare a celor doua principii morale antinomice, pastrate in potentialitate:
"La vreo Dunare turceasca,
Pe ses vested, cu tutun,
La mijloc de Rau si Bun
Pan' la cer frangandu-si treapta,
Trebuie sa infloreasca:
Alba,
Dreapta
Isarlak!
Rupta din coasta de soare!". |
Invocatia ludica din secventa urmatoare concretizeaza existenta "de rai" a utopicei lumi - imaginea paradisiaca a Isarlakului. Tentatia ludicului se alatura intentiei de a crea iluzia unui spatiu real, localizabil, in ritmuri de incantatie solemna:
Jsarlak, inima mea,
Data-n alb, ca o raia
Intr-o zi cu var si ciuma,
Cuib de piatra si leguma
- Raiul meu, ramai asa!
Fii un targ temut, hilar
Si balcan-peninsular
La fundul marii de aer
Toarce gatul, ca un caier,
In patrusprezece furci,
La raiele;
rar la turcii
Beata, intr-un singur vin:
Hazul Hogii Nastratin". |
Asezata sub semnul principiului solar, cetatea poetica este o lume ambigua, ce exista ca echilibrata conjugare a celor doua ordini - imanenta si transcendenta, reala (fenomenala) si ireala (ideala). Acest paradis artificial trebuie fixat intr-o singura, eterna ipostaza concreta ("- Raiul meu, ramai asa!"). Din perspectiva identificarii afective a poetului cu cetatea-lume, contrastul simbolic "var" (= puritate) - "ciuma" (putrefactie a materiei, alterare a valorilor morale) devine emblema targului "temut, hilar" - univers ideal unde se echilibreaza totul si unde functioneaza pedeapsa exemplara a taierii capului, ca lege morala.
Cu un umor ce izvoraste din asumarea existentei ca dat efemer, este introdus, in cea de-a treia secventa, simbolul polarizator al lumii Isarlakului -Nastratin Hogea, sustinatorul unui spectacol buf, sub ochii mirati ai unei multimi pestrite:
"Colo, cu doniti in spate,
Asinii de la cetate,
Gazii, printre fete mari,
Simigii si gogosari,
Guri casca cand Nastratin
La jar alb topeste in,
Vinde-in leasa de copoi
Catei iuti de usturoi,
Joaca, si-in cazane suna
Cand cadana curge-in luna". |
Este denuntata aici, sub forma calamburului absurd, literaritatea limbajului, "neputincios () de a revela esenta lucrurilor, deoarece nu rezista unei interpretari la propriu, ci numai la figurat" (Marin Mincu, op. cit.): Nastratin "topeste inul la jar alb" (de fapt, in apa), vinde "catei de usturoi" legati in "leasa"1 de caini. Actele burlesti savarsite de Nastratin ascund "imaginea «hatra», balcanica a initiatorului. () Un sacerdotiu grav, cu sensuri precise candva, a devenit acum doar pretext de ilaritate. «Initierea» se intampla intr-un cadru amorf, nediferentiat, bufonesc, de aici lipsa oricarui efect: totul se reduce aparent la manevrarea catorva elemente cu substrat ocult - «topirea» inului, invertirea in concret a actului de schimb, de «vindere», - care sunt operatiuni de natura spirituala; acestea introduc misterul transpunerii lumii in regim simbolic" (Marin Mincu, ibident).
Dupa descrierea spatiului ideal (in prima secventa) si fixarea lui intr-o reprezentare concreta, fenomenala prin intermediul invocarii magice (in a doua secventa), se configureaza, in partea a treia, prin spectacolul presupus initiatic sustinut de Nastratin Hogea, imaginea unui univers oferit ca model de spiritualitate.
Invocatia din secventa finala izoleaza complet acest univers de contingent, "intr-o slava statatoare", sugerand sublimarea trairilor, temperarea freneziei vitale, purificarea de tentatiile lumii fenomenale.
Prin retragerea in sine, prin detasarea si seninatatea pe care le presupune autocontemplatia, poetul descopera virtutile vindecatoare ale rasului:
"Deschide-te, Isarlak!
Sa-ti fiu printre foi un mugur.
S-aud multe, sa ma bucur
La rastimpuri, cand Kemal,
Pe Bosfor, la celalt mal,
Din zecime, in zecime;
Taie-n Asia grecime;
Cand noi, a Turchiei floare,
Intr-o slava statatoare
Dam cu sac I Din Isarlak!". |
Isarlak devine simbolul unei viziuni unitare, intemeiate pe armonioasa conjugare a antinomiilor: tipul oriental si cel occidental, principiul apolinic si cel dionisiac, contemplatia si trairea, intelectul si simturile. Eul poetic isi asuma in final ipostaza bufa a lui Hogea Nastratin, care mascheaza sensul initiatic al unui proces de iluminare interioara.
