Poezia apare in Familia, nr. 33, 19 sept. l oct. 1868, p. 383.
Bogat in date interesante este studiul lui G. Bogdan-Duica, Amorul unei marmure, in Buletinul "Mihai Eminescu", 1931, p. 65 si urm. Titlul este sugerat de o piesa franceza care s-a jucat la noi, la Bucuresti, si la lasi, intre anii 1862 si 1868: Les filles de marbre de Theodore Barriere si Lambert Thiboust. Autorii au pornit de la o fabula antica al carei erou principal este Phidias, dar i-au dat coloratura moderna si modificari adecvate. Iata dupa Bogdan-Duica, subiectul general al piesei si interpretarea acesteia: -"Acum la Paris. Aici Aspasia revine ca Marco, Diogene ca Desgenais, Phidias ca Raphael, tot sculptor; iar Gorgias este un conte bogat. O fosta Thea, acum Maria, reprezinta amorul ideal. Raphael se amorezeaza de-o Marco, femeie ce-alearga numai dupa aur. Marco prapadeste si talentul si aurul lui Raphael, si tortureaza apoi pe amicul sau. Ranit mortal, Raphael se retrage. Marco jubileaza ca el pleaca; insa, auzind ca el a plecat spre Maria cea pura, hotaraste sa se razbune. Bietul artist ajunge acasa, ia dalta si incearca a lucra iarasi, a-si reinvia talentul; in zadar, in inima sa acum e gol, in mintea sa e neant: EI moare in bratele lui Desgenais.
Cuprinsul piesei lui Barriere limpezeste pe deplin si reflexul din poezia Amorul unei marmure: Poetul de talent fusese dispretuit; pentru ca ea sa fie a lui, el ar fi trebuit sa fie un rege (asirian!) bogat putred de aurii avutii, ca Gorgias, ca contele francez; despretuitul isi razbuna durerile, gasindu-i si artistei romane prototipul: Marco - Aspasia, Phrine, Lais. Titlul Amorul unei marmure ne apare astfel ca o ironie, ca o critica a sagetatului Eminescu."
Poezia a fost cunoscuta, inainte de-a aparea in Familia, de I.L. Caragiale, care stia ca era destinata unei actrite. Se crede ca aceasta ar fi Eufrosina Popescu. Sa notam insa ca, desi a aparut in 1868, poezia este, in primele ei forme, de prin 1866 si cu modificari din 1867. (Materialul documentar este publicat de Perpessicius in editia sa, voi. I, p. 268 si urm.) Sa mai notam ca, dupa povestirea Iui Caragiale, poezia n-ar fi impresionat nicidecum pe artista, ceea ce n-a ramas indiferent pentru Eminescu. Sfarsitul poeziei exprima o stare sufleteasca posterioara atitudinii reci a artistei. Si aceasta nu mai este in acord cu relatarea lui Caragiale: "ii trecuse ciuda regelui asirian si acum se bucura in liniste de avutiile si stralucirea lui" (In Nirvana).
G. Bogdan-Duica, in articolul Multe si marunte despre Eminescu. din Viata romaneasca, 1924, p. 383 si urm., da o lamurire temeinica: "Trupa parasise Banatul, cand Familia din 19 sept./l oct. publica inca o poezie, Amorul unei marmure, al carei cuprins trebuie pus in legatura cu al poeziei La o artista. Aceasta este o realitate cantata cu deplina transparenta; acea invaluire a sentimentului in fantasticul atat de caracteristic pentru Eminescu cel tanar. Poeziile, chiar de-ar fi de inspiratie mai veche - in prelucrarea lor din 1868, adica in forma lor din Familia, sunt mici harburi din oglinda sufletului sau in timpul migratiei artistice prin Ardeal si Banat."
