Nu este nici intamplatoare si nici lipsita de semnificatii discretia lui M. Sadoveanu cu privire la aspectele interioare ale artei sale literare. Exista, fara indoiala, o poetica a spontaneitatii si una a luciditatii, iar autorul Baltagului apartine tot asa de sigur celei dintai. El nu este din specia lui Mallarme sau Valery, ci mai curand din cea balzaciana a naturilor cu forta creatoare debordanta, ce nu resimt numaidecat nevoia sa se clarifice in planuri intelectuale discursive, fiindu-lc mai mult decat suficienta manifestarea artei ca atare.
Pe langa acestea, Sadoveanu se numara printre aceia care socotesc ca limpezirea brutala a secretelor creatiei poate sfarsi prin a o compromite iremediabil. "Nu-i altceva mai departe de mine decat metoda", declara el la un moment dat, pentru ca in doua randuri foarte diferite sa repete ideea ca actul constientizarii intelectuale poate sa dezavantajeze pana la un punct creatia. "N-as putea sa ma lamuresc bine nici pe mine, se confesa el lui Ion Biberi prin . Sunt lucruri pe care staruinta atenta a gandului le spulbera, sau care nu se lasa vadite cu luciditate." Raspunzand intrebarii daca Un scriitor poate deveni critic, el relua in 1950: "Cel mai potrivit lucru e ca artistul creator sa aiba inteligenta necesara si adecvata talentului sau. Intuitia sa artistica opereaza mai bine decat silogismele si un prinos de inteligenta il poate duce catre sterilitate. Nu adaog ca artistului creator i-ar dauna cultura; poate s-o aiba cu exces."
Putinatatea declaratiilor sadoveniene despre arta lui pune dificultati destul de delicate in calea incercarii de a-i preciza poetica, nefiind desigur vorba de aceea care apartine operei, ci de ideile, atatea cate sunt, ale artistului in calitatea sa de creator al operei. Interpretand pasajele care se pot culege totusi din publicistica lui Sadoveanu, din amintiri si interviuri, se vor retine unele convingeri pe care le vom condensa in cateva formule: organicismul artistic, corelatia dintre simplitate si profunzime, valoarea mentalitatii arhaice, imperativul etnic, suprematia esteticului, realismul, dinamismul lingvistic si moralitatea artei.
Creatia e pentru Sadoveanu rezultanta unei functii cvasi-naturale, ea se pregateste si se desfasoara in tainitele adanci ale personalitatii, izbucnind la lumina in clipa hotarata de maturizarea procesului interior, iar nu de scriitorul insusi. Dupa marturiile proprii, ca si ale fiicei sale, Profira, Sadoveanu purta in sine timp indelungat ideea unei opere, pentru ca la un moment dat aceasta sa devina carte in circa 20 de zile de redactare absorbanta, de urmarire obsesiva a materiei pana la pagina finala. Lucrul se deruleaza fara plan, pornit dintr-un nucleu declansator ce se dezvolta prin constrangeri obiective, determinandu-l pe scriitor atat in ce priveste actiunea, cat si forma de naratiune. Corectura textului urmeaza dupa o luna sau doua, fara modificari substantiale, caci opera este desavarsita in esenta ei inca de la prima redactare, care ramane astfel totodata si ultima.
La intrebarea cum e cu putinta o elaborare asa de sigura si de facila, putem raspunde numai daca apelam la datele privind procesul de acumulare creatoare. in Anii de ucenicie, Sadoveanu si-a marturisit capacitatea extraordinara de inregistrare a impresiilor, spiritul neobisnuit de observatie desfasurat fara efort si fara vreo intentie mai speciala, puterea de a sesiza nuante si particularitati si de a le asocia apoi in autentice sinteze plastice sau muzicale. Profirei Sadoveanu ii declara: "Eu sunt ventuza, sorb tot ce vad si aud." In aceste conditii, ceea ce pare usurinta se dovedeste a fi in realitate produsul indelung macerat al unei permanente gestatii, ce tine de o conformatie psihofiziologica particulara, caracteristica desigur creatorilor de geniu.
Un alt paradox il implica opinia lui Sadoveanu conform careia simplitatea de expresie se asociaza mai firesc cu profunzimea de gandire decat cu superficialitatea. Poezia populara este indeobste aceea care satisface din acest punct de vedere exigentele scriitorului, adversar categoric al complicatiilor sterile, considerate semne incontestabile de decadenta. Pasiunea lui Sadoveanu pentru simplitatea profunda il inrudeste evident cu mentalitatea populara si indica in conceptia lui atasamentul cel mai natural fata de atitudinea clasicismului folcloric.
De altfel, identificarea sa cu optiunile mentalitatii populare si folclorice se infatiseaza a li una dintre insusirile cele mai clare si mai organice ale personalitatii sale. in Anii de ucenicie, avem intregul document al "convertirii" sale la arhaitate, al unei autentice initieri in lumea miturilor si traditiilor care definesc intelepciunea noastra ancestrala. Pe atare cale va ajunge Sadoveanu la marile sale romane interbelice, consacrate acestei radiografii de adancime in tainele spiritualitatii romanesti.