Nu este nici intamplatoare si nici lipsita de semnificatii discretia lui M. Sadoveanu cu privire la aspectele interioare ale artei sale literare. Exista, fara indoiala, o poetica a spontaneitatii si una a luciditatii, iar autorul Baltagului apartine tot asa de sigur celei dintai. El nu este din specia lui Mallarme sau Valery, ci mai curand din cea balzaciana a naturilor cu forta creatoare debordanta, ce nu resimt numaidecat nevoia sa se clarifice in planuri intelectuale discursive, fiindu-lc mai mult decat suficienta manifestarea artei ca atare.
Pe langa acestea, Sadoveanu se numara printre aceia care socotesc ca limpezirea brutala a secretelor creatiei poate sfarsi prin a o compromite iremediabil. "Nu-i altceva mai departe de mine decat metoda", declara el la un moment dat, pentru ca in doua randuri foarte diferite sa repete ideea ca actul constientizarii intelectuale poate sa dezavantajeze pana la un punct creatia. "N-as putea sa ma lamuresc bine nici pe mine, se confesa el lui Ion Biberi prin . Sunt lucruri pe care staruinta atenta a gandului le spulbera, sau care nu se lasa vadite cu luciditate." Raspunzand intrebarii daca Un scriitor poate deveni critic, el relua in 1950: "Cel mai potrivit lucru e ca artistul creator sa aiba inteligenta necesara si adecvata talentului sau. Intuitia sa artistica opereaza mai bine decat silogismele si un prinos de inteligenta il poate duce catre sterilitate. Nu adaog ca artistului creator i-ar dauna cultura; poate s-o aiba cu exces."
Putinatatea declaratiilor sadoveniene despre arta lui pune dificultati destul de delicate in calea incercarii de a-i preciza poetica, nefiind desigur vorba de aceea care apartine operei, ci de ideile, atatea cate sunt, ale artistului in calitatea sa de creator al operei. Interpretand pasajele care se pot culege totusi din publicistica lui Sadoveanu, din amintiri si interviuri, se vor retine unele convingeri pe care le vom condensa in cateva formule: organicismul artistic, corelatia dintre simplitate si profunzime, valoarea mentalitatii arhaice, imperativul etnic, suprematia esteticului, realismul, dinamismul lingvistic si moralitatea artei.
Creatia e pentru Sadoveanu rezultanta unei functii cvasi-naturale, ea se pregateste si se desfasoara in tainitele adanci ale personalitatii, izbucnind la lumina in clipa hotarata de maturizarea procesului interior, iar nu de scriitorul insusi. Dupa marturiile proprii, ca si ale fiicei sale, Profira, Sadoveanu purta in sine timp indelungat ideea unei opere, pentru ca la un moment dat aceasta sa devina carte in circa 20 de zile de redactare absorbanta, de urmarire obsesiva a materiei pana la pagina finala. Lucrul se deruleaza fara plan, pornit dintr-un nucleu declansator ce se dezvolta prin constrangeri obiective, determinandu-l pe scriitor atat in ce priveste actiunea, cat si forma de naratiune. Corectura textului urmeaza dupa o luna sau doua, fara modificari substantiale, caci opera este desavarsita in esenta ei inca de la prima redactare, care ramane astfel totodata si ultima.
La intrebarea cum e cu putinta o elaborare asa de sigura si de facila, putem raspunde numai daca apelam la datele privind procesul de acumulare creatoare. in Anii de ucenicie, Sadoveanu si-a marturisit capacitatea extraordinara de inregistrare a impresiilor, spiritul neobisnuit de observatie desfasurat fara efort si fara vreo intentie mai speciala, puterea de a sesiza nuante si particularitati si de a le asocia apoi in autentice sinteze plastice sau muzicale. Profirei Sadoveanu ii declara: "Eu sunt ventuza, sorb tot ce vad si aud." In aceste conditii, ceea ce pare usurinta se dovedeste a fi in realitate produsul indelung macerat al unei permanente gestatii, ce tine de o conformatie psihofiziologica particulara, caracteristica desigur creatorilor de geniu.
Un alt paradox il implica opinia lui Sadoveanu conform careia simplitatea de expresie se asociaza mai firesc cu profunzimea de gandire decat cu superficialitatea. Poezia populara este indeobste aceea care satisface din acest punct de vedere exigentele scriitorului, adversar categoric al complicatiilor sterile, considerate semne incontestabile de decadenta. Pasiunea lui Sadoveanu pentru simplitatea profunda il inrudeste evident cu mentalitatea populara si indica in conceptia lui atasamentul cel mai natural fata de atitudinea clasicismului folcloric.
De altfel, identificarea sa cu optiunile mentalitatii populare si folclorice se infatiseaza a li una dintre insusirile cele mai clare si mai organice ale personalitatii sale. in Anii de ucenicie, avem intregul document al "convertirii" sale la arhaitate, al unei autentice initieri in lumea miturilor si traditiilor care definesc intelepciunea noastra ancestrala. Pe atare cale va ajunge Sadoveanu la marile sale romane interbelice, consacrate acestei radiografii de adancime in tainele spiritualitatii romanesti.
De o asemenea pozitie se leaga si convingerea sa ca nu putem pomi decat de la originalitatea noastra inalienabila, cristalizata in productiile populare. "Acest fond al nostru este singura valoare in manifestarea colectiva artistica si spirituala a umanitatii. El singur ne poate fixa in timp si spatiu." Aceasta atitudine explica raporturile de organicitate dintre creatia sadoveniana si folclor, recunoscute nu o data ca principii si ca realitati iesite dintr-o limpede intentionalitate.
Dar in opiniile si pozitiile sale fata de folclor nu intalnim note de superficial entuziasm si nici de adoratie nediferentiata.
Lucru mai rareori supus discutiei, la Sadoveanu e prezent si aplicat cu consecventa un principiu de discriminare pur estetica fata de bunurile si valorile culturii populare. Artistii mari sunt tot asa de
rari si in popor ca si in randul autorilor livresti, iar in ansamblul de productii populare "multe nu pot trece granita artei, caci nu orisice trecator este un depozitar al comorilor literare populare, dupa cum nu orice roman e nascut poet; si pe noi ne intereseaza numai ce-i arta." in ciuda aluzivei pomeniri a lui Alecsandri, Sadoveanu isi insuseste atitudinea acestuia fata de poeziile pe care le-a cules si Ie-a purificat de scorii, "punctul de vedere artistic". Acelasi punct de vedere prezideaza la Sadoveanu si optiunile sale lingvistice, prezente nu numai in opera, dar si in unele consideratii teoretice, in care selectivitatea, subliniata uneori ca necesara, se manifesta explicit si totdata exclusiv estetic.
Insa. in ceea ce priveste limba, este interesant ca Sadoveanu pledeaza pentru toleranta si prudenta si e departe de a fi - cum
s-ar putea cu superficialitate si pripeala crede - un spirit traditionalist, conservator sau conformist. increderea lui in dialectica procesului de evolutie lingvistica pare sa fie totala: "Nu-i timpul sa legiferam si sa incatusam o limba care apare inca tufoasa si c intr-o prefacere asa de bogata. Din variatiile de forme se va culege cu vremea definitivul." Pana atunci, un scriitor nu poate face altceva decat sa contribuie la un proces care, in ultima instanta, il depaseste.
Idei mai multe a marturisit Sadoveanu referitor la mecanismul relatiilor dintre imaginatia sa si realitatea traita. Nu sunt, din pacate, nici aici prea multe amanunte, caci autorul indeobste nu insista, ci - cum zicea odata singur - mai mult atinge "chestia in treacat" spre a trezi "curiozitatea unora si indemnul altora". Oricum, trebuie retinuta marturia ca lumea propriei creatii se constituie autonoma, desi cu radacinile infipte in cele mai diverse experiente biografice, morale, intelectuale si mai ales emotionale. "Exista in orice creatie urma unor incheieturi ale realitatii, dar atat. Restul e inventie, fantezie, prelucrare." in alta parte si cu alt prilej, Sadoveanu respingea cu hotarare fotografia literara, caci asemenea pictorului, scriitorul "nu trebuie sa prezinte aspectele exterioare ale anumitor personaje, ci, in primul rand, semnificatiile lor interioare. Eu [] mi-am creat o lume a mea, o lume proprie, fara a fi servit de persoajele fixate in registrul starii civile." Desi Profira Sadoveanu nu ezita sa deconspire adevarate chei de personaje si imprejurari ce au intrat in opera, fireste reinterpretate, e limpede ca tocmai reinterpretarea lor alcatuieste elementul decisiv de ordin creator, in fond aproape singurul care intereseaza.
In fine, iata si convingerea lui Sadoveanu, de sorginte samanatoristo-poporanista (dar nu numai!), ca artei ii revine rolul unei moralitati active, a carei absenta sau macar carenta diminueaza si chiar compromite statutul propriu, autentic, nobil al creatiei: "Cartea indeplineste fapta de mirare de a ne face sa traim in afara de minciuna, nedreptate si prejudecati. in aceste urne sacre, in care poetii si cugetatorii si-au inchis inimile, gasim acea putere fara moarte care misca umanitatea inainte in progresul ei necontenit. intre calamitati si catastrofe, oameni nobili care nu mai sunt ne dau putere acumulata in operele lor ca sa razbim spre adevar, justitie sociala si pace."
