POEME INTR-UN VERS (1935-l936)
Volum de versuri al lui Ion Pillat, publicat in 1936, dedicat esteticianului si poetului Stefan I. Nenitescu, cu o prefata lamuritoare la un "gen nou" de poezie.
In cel dc-al doilea plan al Operelor complete, redactat intre 29 dec. 1940 si 12 aprilie 1941, Poemele intr-un vers erau destinate voi. IV, dupa Scutul Minervei (1933) si inainte de Ijmhra timpului (1940).
In acest plan, cu valoare testamentara, se specifica: "Ordinea si textul poemelor ca-n volumul original. Se pastreaza la fel prefata. Separate printr-o pagina alba cu titlul fals: Poeme intr-un vers serie noua se adauga la sfarsit cele 27 Poeme, scrise la Balcic de Pasti 1936 (publicate in revista "Tara Sipenitului", Cernauti, anul II, nr. l-2, lanuarie-Aprilie, 1937) pastrand ordinea de acolo. 90 Poemele din volum ~ 27 Poemele din revista. l-l17 Poeme intr-un vers." De asemenea, intr-unui dintre manuscrisele pastrate in cabinetul de manuscrise al Academiei Romane poetul a scris pe coperta: Poeme intr-un vers - Serie noua - Ion Pillat (Publicate in "Tara Sipenitului", Cernauti, an II, nr. l-2, ian.-aprilie, 1937), Balcic, Pasti, 1936, la care se adauga, tot aici, insemnarea: "De adaugat Poemelor intr-un vers". Cele 27 de poeme, cu titlurile definitive sunt urmatoarele: Amintirea; Gorgane de pamant; Sfarsit de iarna; Primavara pastorala; Primavara; Cetatea din mare; Stapanul marii; Catelul pamantului; Nemuriri plapande; Lacrimi; Luntrasul; Floare tarzie; Cer rasturnat; Tara; Clopot de taina; intoarcere; Prier; Cimitir turcesc; Cimitir tataresc: intaile micsunele; Despaduriri; Bujori salbatici; Pescarusi; Lalele; inserare; Zarzar la mare; Sangele vietii. Cu sumarul amplificat, in conformitate cu dorinta poetului, Poemele intr-un vers au fost imprimate, impreuna cu prefata, in editia definitiva de Poezii, voi. III, 1944 si apoi in Opere. Poezii (1927-l944), voi. 3, 1986, din pacate fara prefata si Iara dedicatia din editia prima. De altfel, pe manuscrisul care a servit imprimarii din 1936 a figurat dedicatia, stearsa ulterior, "Lui Alexandru Teodor Maria Stamatid". Studiul comparativ al manuscriselor conduce la concluzia, formulata de ingrijitorul editiei de Opere, Cornelia Pillat, ca "titlurile poemelor au luat nastere ulterior, din concentrarea lirica a poemului respectiv, titlul intre-gindu-i la randul sau sensul si marindu-i puterea de sugestie". Pe de alta parte, "poemele nu au fost insiruite la intamplare, multe dintre ele se completeaza unele pe altele, dezvoltand simfonic ecoul gandirii si poeziei, pe care viata l-a provocat in imaginatia si sufletul poetului si care se transmite din poem in poem".
Recapituland substanta, dar si spiritul creatiei pillatiene anterioare Poeme intr-un vers (1935-l936) alcatuiesc fructul unui proces de fenomenologie lirica ce surprinsese critica vremii. Clasicizand, meridionalul si, in egala masura acum, modemul Pillat se suprapun in structura de torso fals-genuina a versului ce sublimeaza o sensibilitate nostalgica, trecuta prin cultura.
Ca placheta reprezenta un moment de referinta in poezia lui Pillat e dovedit de interesul autorului care adunase intr-un dosar intitulat Pro si Contra Poemului intr-un vers - Spicuiri din critica epocii aprecierile mai mult nefavorabile aparate in presa. Cele mai multe dintre acestea infirmau ralierea, postulata de insusi autorul, a "poemelor intr-un vers" la poezia pura, redevabila lui Mallarme si, in mai mica masura, lui Valery. inca in eseul Eminescu si poezia pura (1930) se observa ca "limpezimea ideala" a acestuia e regasita "fie intr-un vers izolat, al carui farmec patrunzator nu provine nici din idee, nici din sentiment, nici din imagine, nici macar din muzica silabelor razlete, dar din armonia cuvantului in sine preexistenta tuturor, fie intr-o poezie intreaga, bineinteles de trei-patru strofe cel mult". In versul eminescian gaseste, premonitiv oarecum, "sinteze favorabile fluidului poetic pur" sau, cum nota in alt eseu, "acel glas cuminte ce canta pentru privire, acea sonoritate pe care limpezile elemente ale marmurei le scot din lumina" {Valery, Rilke si poezia pura). Consideratiile acestea vor fi re-centrate intr-o prefata explicativa, ce deschide prima editie, aceea din 1936 si apoi reimprimarea, amplificata, din editia definitiva de Opere (1944). Theoria anunta, prin disocieri transante, ineditul unei experiente lirice vazuta ca punct liminar intr-o poietica pusa sub semnul maximei luciditati. Iata, "poemul intr-un vers nu trebuie confundat cu epigrama greaca, rabayatul persan sau hai-kaiul japonez.
Cate trei corespund unui sentiment de concentrare lirica si cel mai descriptiv e si cel mai extrem oriental. Poemul intr-un vers duce aceasta concentrare la limita. El se prezinta fata de un poem obisnuit ca o picatura de parfum fata de un cos de flori. E o esenta capabila de neslarsite disocieri" etc. Poetica schitata astfel se inscrie de fapt in descendenta simbolismului, de vreme ce receptarea arc in vedere tot un poem amplu, prin sugestie si reconstituire:
"Poemul intr-un vers ar fi acela in care unul singur e scris, iar celelalte raman sugerate pana la sfarsitul poemului presimtit. Ca foaia stralucitoare a lintitei de balta care acopera foile neiesite inca Ia fata apei". Pe de alta parte, practicarea unui asemenea "gen nou" poate descoperi - si este un indice de modernitate aici! - "taina calatoare a poeziei, redusa la unica ei bogatie de a fi goala si eterna." Caracterizare prin sublimarea imaginarului in "versul-dicton" (VI. Streinu) sau in "imagini sintetice" (C. Livescu) poemele acestea -fulgurante doar la prima lectura amintesc, totusi, de esenta concreta din poezia japoneza integrandu-se, pana la un punct, in lirica epigramatica, alaturi de "inscriptiile" de sorginte orientala si ele (prin tonul preponderent enuntiativ, ca in "Din teascurile vremii plang lacrima de vers" - Arta poetica) sau de gnoma eliberata de miscarea verbului: "Mireasma de gutuie intr-un iatac batran" -Toamna copilariei. Daca, tematic vorbind, Poemele intr-un vers retin dimensiunile familiare universului pillatian - tensiunea dintre "pamantul ce ramane" si "zilele ce zboara", orizontul amintirii, toamna opulenta, obsesia acvaticului, hedonismul traversat de umbre sau emblematicul spatiu mediteranean - geometria lor e totusi una variabila, deoarece fructifica, la modul programatic am zice, ceea ce simbolismul intuia si la noi, prin Stefan Petica ("Poezia care n-a fost scrisa/ E mai frumoasa ca oricare"). In prezentarea ce insotea placheta la prima imprimare poetul isi definea poemul drept "esenta capabila de nesfarsite diluari" acceptiune ilustrata de altfel cu piesa programatica: "Un singur nai, dar cate ecouri in paduri" (Poemul intr-un vers).
Numai ca restul artelor poetice, diseminate cu o savanta arta a vertebrarii ciclului intre cele 108 poeme din ultima editie (1986), depasesc in chip vizibil principiul - de extractie simbolista - al sugestiei amplificate. Lucrul fusese observat, in epoca, doar de catre Ion Chinezii. intr-adevar, plusul pe caic unul dintre cei mai cultivati poeti din perioada interbelica il aduce o data cu Poeme intr-un vers e tocmai "proiectia pe fondul de tacere alba a acordului unic, capabil sa starneasca in suflet o melodie intreaga" (Ion Chinezii). Pillat se explica in Arta poetica ("Nu vorbele, tacerea da cantecului glas"),^ dar si imagistic de asta dala, in Murmur ("In golul scoicii, marea; in suflet, nemuriri") sau, la fel de lapidar, in Golful: "A strans albastru-n brate si-l leagana mereu". Pe aceasta linie, Pillat se intalneste, deloc intamplator, cu ptasticianul Braque, cubistul pentru care - ne amintim -"vasul da forma golului, iar muzica tacerii". Pillat transcrie si e! categoria extrem-orienfala a viciului activ prin releul simbolist - si l-am amintit aici pe Stefan Petica - insa nu oricum, ci fixand-o in montura versului de 14 silabe.
Cand Pillat scrie "Prin pietre ceruri albe si marea-n zari, argint" (Cimitir tataresc), el caligrafiaza o anumita stare, capabila sa pozitiveze golul (=vidul, tacerea). Autorul nu depaseste insa vizualul, constitutiv sensibilitatii sale, si nici, in consecinta, reactia la forma plastica. Desenul gracil din Golful se prefacuse, la contemporanul Ion Barbu, in "chenarul ingenuu, ocolind o mare". Pillat ramane in schimb in orizontul palpabil, familiar-agrest sau cultural: "Prin valuri limpezi, toamna, vezi temple licarind" (Cetatea mare); "Din cerul apei moarte cresc seara chiparosi" (Sau francesco nel deserto); "De cand iti,legi sandala, s-au dezlegat milenii" (Friza) ctc. In fiecare dintre exemplele de mai sus gasim o ingenioasa (si neconceptualizata la vremea aceea) punere in abis: asemeni marii ghicite si chiar vazute in "golul scoicii" (Murmur etern), chiparosii se ivesc "din cerul apei moarte" ctc.
Tacerea, nemiscarea, "scrumul de ani", albastrul apei imbratisat de golf ies in prim plan, se impun cu o forta aproape materiala, coplesitoare, la fel ca linistea padurii strapunsa, pentru moment, de "un sunet de topor" (Prevestire). La aceasta senzatie contribuie fara-ndoiala reducerea formelor verbale ce, puse in majoritatea lor la prezentul etern, concretizeaza si principiul -existent cu precadere in creatia gnomica - al miscarii in nemiscare. Astfel, asocierea prezentului cu gerunziul intareste procesul de suspendare fenomenologica a clipei. Iata o Friza: "Slrunindu-si calul, sare prin veacuri nemiscat". Sau acest Cimitir tataresc: "Pasc moartea capre straniu incremenind pe rapa". Aceasta suspendare are ca efect proiectia in atemporal, ceea ce deosebeste poemul pillatian de clasicul hai-ku, ce vizeaza denotatia pura.
In Murmur etern sau in San Francesco nel deserto memoria este parghia fundamentala, ea construieste, prin procedeul amintit, al punerii in abis - enigmatice si sugestive "structuri de absenta" (Ion Negoitescu). Poemele intr-un vers prelungesc si desavarsesc, in laconismul lor exemplar, un spirit clasicizant, strabatut insa de frisonul vidului activ, atat de lizibil in literatura si mai ales in plastica avangardei europene. Echilibrul nativ, la care se adauga scepticismul dobandit clin frecventarea Bibliotecii, asimileaza aceasta experienta de sursa, totusi, extrem-orientala, fara ca ea sa conduca la o ruptura in creatia poetica. De aici insolitul si, pe de alta parte, continuitatea de optica, temperament si motive cu celelalte volume de poezii.
