POEME - Volum de versuri de Emil Giurgiuca, aparut in 1989, la Editura Eminescu (colectia "Poeti romani contemporani"). Antologie de autor, cuprinzand 216 titluri, retinute din cele 6 culegeri tiparite de-a lungul anilor: Anotimpuri, 1938 (32 de poeme, din cele 62 ale sumarului princeps), Dincolo de padure. 1943 (27/67), Poemele verii, 1964 (31/64), Cantece de tara, 1967 (32/48), Poezii ("C.m.f.p."), 1968 (7, din cele 12 inedite). Semne pe scut, 1972 (70/73), carora li se adauga 17 Inedite. Aparitii anterioare, in publicatii precum "Datina" (1926-l927), "Universul literar" (1926), "Gandirea" (193l-l933), "Gand romanesc", "Tara noastra", "Azi", "Pagini literare", "Tribuna", "Gazeta literara", "Steaua", "Romania literara" s. a. Cumpanin-du-si "cu modestie si severitate" (Doina Uricariu) optiunile, in momente prea putin propice, inca, unor asemenea proiectii in posteritate (o prima selectie fusese operata inca in 1968, in vederea volumasului din "Cele mai frumoase poezii"), Emil Giurgiuca a fost vadit incomodat, pe de o parte, de prezenta - destul de generos diseminata, mai ales in volumul de debut - a unor regionalisme ori "neaosisme", sesizate (cu sau fara malitie) de comentatori ca nedorite "semne particulare" ale portretului sau literar, iar pe de alta, de riscul unor intamplari ideologice nefavorabile, intemeiate pe presupusele inclinatii ortodoxist-etniciste ale poetului de odinioara.
Asa se explica, de buna scama, atat substituirile de genul: "zgriburil"/ "zgribulit" (indemn), "hodina'V "lumina" (Copila), "tamaia"/ "suflarea" (Climate) si "sa tamaieze"/ "sa troieneasca" (Rug de paza), "guruetele"/ "colinele" (Versuri despre toamna), "ogorul"/ "pamantul" (Nor mare), "la marginea Tisei"/ "la marginea zarii" (Septembrie) s. a., cat si rescrierea, de fapt, a poemelor Poarta, Feerica sau Zodii talmacite sub cer, pe care cititorul le recunoaste anevoie dupa citatele oferite de recenzentii volumelor din care s-ar presupune ca au fost extrase (regasindu-se ca atare, in schimb, in florilegiul "cosmetizat" in prima instanta, din 1968). Motive similare, dublate, poate, si de dorinta, resimtita ca o necesitate, de concentrare a substantei poetice, descifram si in amputarea unor poezii ca Daruri, Pan, Crampeie campenesti, Tinerele, Autumnala, Copila, Alean, Pe Tibles, An rau, toate reproduse cu cate o strofa mai putin, sau Tulpina, Rugaciune simpla de primavara, Descantec, Mesaj, din care n-au mai trecut de asemenea pragul antologiei cate doua si chiar trei strofe (adesea, ce-i drept, dintre cele mai explicit purtatoare de mesaj "incriminabil"). Procedee ce nu mai par a fi fost aplicate si in procesul de preluare a textelor din volumele etapei postbelice (reprezentate, de altfel, cu uneori excesiva larghete in spatiul culegerii). O versiune diferita, in raport cu textul din "Romania literara" (nr. 51, 1986), Gandul pierdut, aflam in schimb in seria Ineditelor cu care se incheie sumarul acestei ultime prezente editoriale antume a poetului.
Socotit de timpuriu, cum ni-l evoca Vasile Netea, si ca unul dintre principalii "animatori literari" ai Transilvaniei interbelice, Emil Giurgiuca debuta in volum, ca poet, dupa o prezenta sustinuta si apreciata in numeroase publicatii periodice de profil din tara, inclusiv dintre cele care, cum sugestiv le caracteriza Perpessicius, "slujeau noului lirism", incat aparitia, in 1938, a unei culegeri de consistenta si, de ce nu, distinctia grafica a Anotimpurilor nu putea scapa atentiei nici unui critic important, dedicat in epoca actualitatii editoriale. S-au rostit astfel, cu acel prilej, impresii si opinii judicioase si precumpanitor favorabile de catre G. Calincscu (primul care saluta, fie si telegrafic, "prospetimea perceptiunilor, bucuria de a trai", proprii liricii acestui poet "de legitime sperante"), Perpessicius, Octav Sulutiu, Ion Chinezu, Pompiliu Constantinescu s. a., conturandu-se indeobste imaginea unui poet "de vigoare rustica si de aspiratii panteiste", in creatia caruia, izvorata dintr-o "vana telurica" si modelata in spirit decorativ-folcloric, "instinctul panic al vietii, atitudinea bucolica si struna elegiaca" dobandesc o expresie de o incontestabila fragezime si puritate lirica (cf. cronica din "Vremea" a lui P. Constantinescu). Puncte de vedere acceptate si preluate, in esenta, si de comentatorii de mai tarziu ai poetului, tentati insa in unele cazuri fie sa supraliciteze (nu o data si ideologic) ponderea clementelor traditionalist-gandiriste ale acestei poezii (fapt caruia i se datoreste, in mare masura, si indelunga pauza, survenita in manifestarea postbelica a remarcabilului poet, ramas practic la faza Dincolo de padure), fie sa o subordoneze mai mult sau mai putin abuziv unor prestigioase modele din epoca ("Emil Giurgiuca e excesiv blagian in Anotimpuri", considera bunaoara chiar N. Manolescu, in Metamorfozele poeziei; pentru ca Al. Piru, in fraza prin care ii consemneaza numele in ultima sa sinteza istorico-literara, din 1981, sa-l situeze "in dependenta" nu numai de Blaga, ci si de Arghezi).
Influenta exercitata de autorul Pasilor profetului asupra tanarului G. este de ordinul evidentelor, de-ar fi sa citam doar un poem ca Pan, din ciclul cu acelasi titlu (egal, de fapt, si cu o marturisire) al Anotimpurilor:
"Sub cetinile zarii doarme Pan
intr-un razor de rugi Pe margini de carare
Treziti unul de altul vin macii cu ulcioare,
Pe crestet le revarsa si iar se-ntorc in lan.
Pan doarme. Palpaind pe buze o albina
li coase zambetul cu fir de raza
Ca pe un mac deschis acuma. Pan viseaza
La capatai un rug azvarle fluturi din tulpina" |
etc, Sau strofa finala din Dimineata de primavara (text pastrat in versiunea publicata inca in 1926, in "Universul literar" de sub directia lui Perpessicius): "Ma simt crescand in holda ce rasare/ imi prind un miel sub visinii-nfloriti,/ Cat mugurii cornitelor prin miti,/ Si-astept sa vina solul alb din zare".
Retrospectiva lirica din amurgul vietii confirma insa, si sub acest aspect, mai vechile intuitii critice ale Magdalenei Bedrosian (in 1968, inca Popescu) care, dezvoltand teza potrivit careia, oricat de diferiti temperamental, intelectual ori valoric, "ardelenii" autentici, de la Cosbuc sau losif pana la Blaga, "sunt pe o latura congeneri, adica sentimentali nostalgizanti ai satului", explica in general incidenta, in poezia Anotimpurilor, a unor sunete ori puneri in scena din registrele "modernismului de nuanta traditionalista", drept rezultat al unei firesti, la urma urmelor, tentatii de "actualizare" stilistica a unei sensibilitati ce risca sa para desueta. Altminteri, sfidand deci uneori aparentele, creatia din acei ani a poetului raspundea, in realitate, cum aprecia comentatoarea micii antologii din 1968, tot "memoriei sale adanci", ! ramanand totodata fidela unei "inzestrari sentimentale" deschise indeosebi momentelor de intimitate cu viata elementelor si cu miracolele pe care i le putea ea revela. De unde Si prioritatea acordata tematicii legate de universul rustic si "tainele" naturii, pe de o parte si formulei cunoscute, de la Lovinescu incoace, drept "poezie de notatie", pe de alta. Printre cele dintai poeme retinute de autor si in aceasta ultima antologie se numara de altfel si niste Crampeie campenesti, datand inca din 1926, emblematice in acest sens prin insasi alaturarea celor doi termeni.
Caci poezia aceasta, "organic solara", a tanarului "duh al naturii agreste" (cum il vede Perpcssicius pe autorul Anotimpurilor), se structureaza, de fapt, ca un continuum de rasfrangeri, in imagine, ale unor inspirate clipe de "stramutare de sine, in Fire" (D. Uricariu) si de fraternizare cu zeitatile ei, de emotionata contopire cu "viata primitiva" ce "zvacneste", deopotriva, in pietre ori in pesteri, in "fratele stejar" sau in "florile surori" {Dorinta). O Imprimavarare il afla pe poet zabovind "pe tarm", "cu duhul sfant aproape", ori "simtind" dumnezeirea "in fagul crud", amintit printre "semeni", intr-un distih unanim citat, alaturi de "apele de cremeni". Iar o Amia-a in care "amestecul luminii cu greierii si graiele" i-a "tarbacit" auzul il face sa-si vada "dorurile" din suflet, "rupte" si risipite "in lanuri", ca "maci aprinsi". Sunete, arome, trecute prin filtrul unei sensibilitati "subtiate de lecturi" (E. Simion), se intrepatrund adesea, intr-un regim discret de corespondente, in peisajele sufletesti ale tanarului G., mai curand stenice, strabatute de "instinctul panic al vietii" (P. Constantincscu), decat indatorat umbrelor si melancolici (semnificativa in aceasta privinta fiind si absenta iernii, din ceea ce s-ar putea numi "diorama" Anotimpurilor).
Paleta paste listului adaposteste cu precadere tonalitatile luminoase, mai apropiate modului sau de a "con-simti" (D. Uricariu) natura, ale zilelor in care "ciocul cald al razelor de soare" iveste flori "din fiecare bulgar" (Rugaciune simpla de primavara), iar "pacea" divina, "mireasma plutind pe flori, pe ape", inunda porii fapturii cu "crestetul" insetat de soare si "gleznele", de roua (Dorinta).
Constatare ce poate fi extinsa (evident, in limitele registrului corespunzator) si asupra unor poeme ale diviziunii rezervate amintitei "strune elegiace", precum Plecari (ce-i sugereaza lui I. Pop trimiteri la "poezia roadelor' a lui Fundoianu) sau, mai ales. Versuri despre toamna, unde "rugina de luceafar si taciune" nu intuneca nici chiar metaforic "crampeiele" senine ("Cu prajini lungi oamenii bat nucii-n vii", "Paznicii viilor buciuma-n stihii", "Razoarele de roade se surupa", "Soparlelc isi scot capul la soare", asteptand "ultima cuminecare" etc). O imediat sesizabila indepartare de climatul destins si perspectiva preponderent solara, proprii Anotimpurilor (mai ales in reprezentarea selectiva a volumului, in antologie), survine in schimb in creatia etapei dominate de tragicele evenimente ale verii si toamnei lui 1940, si concretizate editorial in volumul Dincolo de padure (sugestiva metafora a Transilvaniei!), din . Lirismul "de vioara surdinizata" (P. Comarnescu) al lui Emil Giurgiuca capata acum accente in chip firesc noi, patetice (un titlu elocvent in sine, Schimbare, nu se regaseste insa, din pacate, si in sumarul sever comprimat al antologiei), inlegrandu-si unele rezonante de simtire specifice modului "tanguitor si vaticinar" (D. Micu) ilustrat, dintre inaintasi, mai cu seama de Goga (cf. ciclul Cantarea durerii, noua "Cantare a patimirii noastre", care alatura poeme de "tanga" si "amar" precum Septembrie, Copacul jalei romanesti. Dincolo de albele vai, Cantec, La capatul vremii, Nor mare, Dupa apus s. a.).
Accentele "dure" la care se refera P. Constantincscu, comentand "aleanul" acesta, de "ardelean destarat", sunt mai putin vadite, insa, in relativ putinele texte retinute, peste ani, din placheta apreciata de critic drept "cea mai poetica expresie" data, la vremea respectiva, acestui motiv. Dincolo de padure inmanunchiaza de altminteri si versuri calm evocatoare, regretabila in aceasta ordine de idei fiind absenta, din antologie, a catorva fragmente, macar, din Chemarea copilariei, ampla restituire lirica (in acord, de fapt, cu o mai veche linie tematica, de asemenea mai putin reprezentata) a "universului fabulos, incarcat de eresuri, al primei varste" (I. Pop). Suita de poeme cu acest titlu intrunise, intre timp, si aprecierile unor istorici literari ca Ovid S. Crohmalniecanu sau D. Micu, incat rezervele autorului, in acest caz, nu par a-si afla ratiunea decat in dorinta unei incadrari "cuminti" in spatiul acordat de editor. Daca insa partea de "umbra" si de "durere" (careia i se poate anexa si ciclul final, intunecata chemare) domina poemele scrise cu gandul si ochii mereu "dincolo de padure", solaritatea privirii acestui poet "de un clasic si bland echilibru" (D. Uricariu) revine, sfidand uneori riscul unei cantonari in "deja vu", de indata ce depasim hiatusul editorial de peste doua decenii, pentru a parcurge Poemele verii (1964), Cantece de {ara (1967) ori chiar Semne pe scut (1972), culegeri diferite valoric, care si-au adjudecat mai bine de doua treimi din paginile cartii.
Cele mai numeroase reusite ale acestei etape se regasesc in ciclurile, pastrate aproape integral, ale volumului din urma (Oracol, Steme si nimburi, Pe o margine de vreme), care aduc marturia unei personalitati distincte si nealterate de ispitele sau maladiile vremilor ce i-au jalonat destinul de "statuie-n ceata a mahnirii" (Elegie).
