Mircea CARTARESCU
biografie |
Poet, prozator si eseist, Mircea Cartarescu s-a nascut la 1 iunie 1956 in Bucuresti. Este absolvent al Facultatii de Litere din cadrul Universitatii bucurestene, promotia 1980; in 1999 obtine doctoratul in literatura cu o teza despre postmodernismul romanesc.
Ca student, este membru activ al "Cenaclului de Luni", condus de criticul literar Nicolae Manolescu. Debuteaza spectaculos in 1980 cu volumul de versuri Faruri, vitrine, fotografii (Premiul Uniunii Scriitorilor). Urmeaza volumele Aer cu diamante (o "microantologic" de poezie romana contemporana, cuprinzand poezii de Mircea Cartarescu, Traian T. Cosovei, Florin Iaru si Ioan Stratan, 1982), Poeme de amor (1983), Totul (1985), Levantul (1990), Dragostea (1994), Dublu CD (1998).
In 1989 trece cu aplomb la proza, publicand volumul Visul (reeditat in 1993 intr-o versiune integrala sub titlul Nostalgia), care contine proze fantastice de o uimitoare originalitate, circumscrise unui univers umanistic ce are atingere cu miturile lumii si cu practicile ezoterice. Ca urmare, criticul Alain Bosquet nu ezita sa-l situeze pe autorul Levantului "in randul celor mai irezistibili matamori pe care ni i-a daruit Europa de Est: Milorad Pavic si Peter Esterhazy".
Opera sa de prozator cuprinde si romanele Travesti (1994), Orbitor. Aripa stanga (1996) - primul volum al unei proiectate trilogii. Mircea Cartarescu este si autorul unui eseu despre Eminescu - Visul chimeric, 1992, precum si al unor articole teoretice - unele dintre ele le regasim in antologia Competitia continua. Generatia '80 in texte teoretice, editata de Gheorghe Craciun in 1994 (reeditata in 1999). Proza lui a fost tradusa in limbile franceza, spaniola, germana, maghiara, daneza. La Editura Dedalus Press din Dublin (Irlanda)_ ii apare, in 1994, cartea Poetry at Annaghmakerring (in colaborare cu Romulus Bucur). in prezent, Mircea Cartarescu este lector la Facultatea de Litere a Universitatii din Bucuresti.
Mircea Cartarescu
- Poema Chiuvetei
Intr-o zi chiuveta cazu in dragoste
Iubi o mica stea galbena din coltul geamului de la bucatarie
se confesa musamalei si borcanului de mustar
se planse tacamurilor ude.
In alta zi chiuveta isi marturisi dragostea:
- stea mica, nu scanteia peste fabrica de paine si moara dambovita
da-te jos, caci ele nu au nevoie de tine
ele au la subsol centrale electrice si sunt pline de becuri
te risipesti punandu-ti auriul pe acoperisuri
si paratraznete.
stea mica, nichelul meu te doreste, sifonul meu a bolborosit
tot felul de cantece pentru tine, cum se pricepe si el
vasele cu resturi de conserva de peste
te-au si indragit.
vino, si ai sa scanteiezi toata noaptea deasupra regatului de linoleum
craiasa a gandacilor de bucatarie.
dar, vai! steaua galbena nu a raspuns acestei chemari
caci ea iubea o strecuratoare de supa
din casa unui contabil din pomerania
si noapte de noapte se chinuia sorbind-o din ochi.
asa ca intr-un tarziu chiuveta incepu sa-si puna intrebari cu privire la sensul existentei si obiectivitatea ei
si intr-un foarte tarziu ii facu o propunere musamalei.
candva in jocul dragostei m-am implicat si eu,
eu, gaura din perdea, care v-am spus aceasta poveste.
am iubit o superba dacie crem pe care nu am vazut-o decat o data
dar, ce sa mai vorbim, acum am copii prescolari
si tot ce a fost mi se pare un vis. |
Comentariul poeziei
Poema chiuvetei |
O PARODIE A IUBIRII IMPOSIBILE.
Parodiind bine-cunoscutul motiv romantic al iubirii imposibile dintre doua "fiinte" cu statut diferit. Poema chiuvetei se inscrie in programul liric pe care pare sa si-l propuna Mircea Cartarescu, program al carui scop final nu este altceva decat incercarea de recuperare a vechilor stiluri ale liricii erotice. Poezia a fost inclusa in cel de-al treilea volum al poetului. Toiul, volum ce reia, dupa parerea criticului Radu G. Teposu, "tot ceea ce facuse (Mircea Cartarescu - n.n.) pana acum pe fragmente, punand in forma sintezei intregul sau program liric".
Daca poetii romantici ilustrau tema iubirii imposibile, imaginand povesti de dragoste (asemanatoare scenariilor din basme) intre o fiinta pamanteana si una careia ii este imposibil sa isi duca existenta pe acest pamant, poezia postmodema face posibila infiriparea unei iubiri intre o chiuveta si "o stea galbena" sau intre ,gaura din perdea" si "o superba dacie crem".
"Hyperion"-ul lui Cartarescu este "o mica stea galbena din coltul geamului de la bucatarie". Rolul ei in marea de stele nu este unul foarte semnificativ, ea nefiind nici cea mai mare, nici cea mai frumoasa stea de pe cer. De aceea, pretentia chiuvetei care "cazu in dragoste" cu aceasta mica stea nu pare absurda. Astfel, dupa ce "se confesa musamalei si borcanului de mustar" si "se planse tacamurilor ude", chiuveta indrazni sa-si marturiseasca dragostea printr-o invocatie. Chemarea nu este insa una ritualica, toata "declaratia de dragoste" reducandu-se la "fantezii erotice" ce se pot consuma in spatiul restrans al imaginarului chiuvetei: "- stea mica, nu scanteia peste fabrica de paine si moara dambovita/da-te jos, caci ele nu au nevoie de tine/ele au la subsol centrale electrice si sunt pline de becuri/te risipesti punandu-ti auriul pe acoperisuri/si paratraznete".
Ca si Hyperion din Luceafarul eminescian, mica stea galbena din poezia lui Cartarescu nu poate raspunde acestei chemari. Ironic, sau chiar sarcastic, Cartarescu remarca insa ca steaua galbena nu a raspuns acestei chemari/caci ea iubea o strecuratoare de supa".
"Fiinta", de fapt obiectul la care tanjeste steaua, nu este cu nimic mai presus decat chiuveta nichelata. Diferenta de statut nu are deci cum sa impiedice iubirea dintre chiuveta si stea, fiind vorba pur si simplu de o alegere si nu de alta. Astfel, chiuvetei nu-i ramane altceva de facut decat sa se consoleze si sa-si "incerce norocul" in alta parte: "asa ca intr-un tarziu chiuveta incepu sa-si puna intrebari cu privire la sensul existentei si la obiectivitatea ei/si intr-un foarte tarziu ii facu o propunere musamaler.
IMPOSIBILITATEA SEDUCTIEI.
Chiar daca este construita sub forma unei fabule, poezia lui Cartarescu nu are ca personaje nici fiinte umane, nici animale, ci diferite obiecte de uz casnic. Prin intermediul acestei false fabule poetul reuseste sa ilustreze una din crizele lumii (post)moderne, si anume, imposibilitatea comunicarii, criza limbajului care nu-si mai indeplineste in totalitate rolul. Daca chemarea fetei de imparat din Luceafarul eminescian ("Cobori in jos, luceafar bland,/Alunecand pe-o raza,/Patrunde-n casa si in gand/Si viata-mi lumineaza") se repeta ritualic, magia facandu-si efectul, in sensul ca Luceafarul raspunde chemarilor fetei, codul comunicarii fiind cunoscut de cei doi, in poezia lui Cartarescu comunicarea este imposibila, necunoasterea codului ducand la esecul infiriparii acesteia. De aceea, poetul nici macar nu precizeaza daca mica stea galbena a intrat sau nu in posesia mesajului transmis de chiuveta. Din acelasi motiv nu functioneaza nici seductia. Obiectele nu au identitate, toate au acelasi statut. Mai mult, Cartarescu alege numai obiecte de gen feminin, estompand pana la maximum posibilitatea functionarii seductiei. Tot ceea ce pot aceste obiecte sa faca este sa doreasca, sa tanjeasca "sa fie iubite". De aceea, concluzia (morala) este exprimata de ,gaura din perdea", cea careia poetul ii acorda rolul de narator al acestei povesti, finalul neputand fi, desigur, decat ironic: "candva in jocul iubirii dragostei m-am implicat si eu./eu, gaura din perdea, care v-am spus aceasta poveste./am iubit o superba dacie crem pe care nu am vazut-o decat o data/dar, ce sa mai vorbim, acum am copii prescolari/si tot ce a fost mi se pare un vis".
BIBLIOGRAFIE:
Cartarescu, Mircea - Postmodernismul romanesc, Ed. Humanitas, Bucuresti, 1999; Grigurcu, Gheorghe - Existenta poeziei, Ed. Cartea Romaneasca, Bucuresti, 1986; Teposu, Radu G - Istoria tragica & grotesca a intunecatului deceniu literar noua, Ed. Eminescu, Bucuresti, 1993.
