Podul de vama - volum de poezii de Ion Horea referat





PODUL DE VAMA - Volum de poezii de Ion Horea, tiparit la Bucuresti, Editura Eminescu, in . Pana la aceasta data, poetul mai publicase douasprezece carti de versuri care, incepand indeosebi cu cea de-a treia, Umbra plopilor (1965), ii precizeaza profilul in zona liricii de inspiratie neo-traditionalista, ale carei repere majore pot fi identificate in Ion Pillat si B. Fundoianu.

In contextul scrisului lui Ion Horea, Podul de vama se individualizeaza oarecum prin accentul mai apasat asupra sentimentului trecerii fiintei aflate la un punct de bilant existential, sugerat emblematic in metafora titlului. Nici acum perspectiva stingerii nu produce mari nelinisti "metafizice", ci se prezinta mai curand ca un orizont al reintegrarii in tiparele existentei organice a unei colectivitati originare, solidare cu o ordine cosmica eterna. "Povestea intreaga" a poeziei e investita cu un iei de functie soleriologica - "vindeca rani si te leaga/ de ele, de marile legi".

Tematica traditionalista a intoarcerii la vatra strabuna isi gaseste astfel inca o ilustrare. insasi intalnirea cu moartea e imaginata ca simplu accident, repede absorbit in fluxul vesnic al vietii obstesti, caruia individul i se supune in chip firesc:

"s-o vezi venind cand latra cainii si cand ti-astepti in drum copilul
si sa-ti arate unde-i locul sapat frumos in patru dungi,
stapan in casa ta si sluga, sa-i fii supusul si umilul,
si sa-i citesti pe fata legea si-n coasa ei sa te impungi
si sa te jeluie din urma cand vei lasa deschisa poarta,
apoi in casa ta sa sune paharele ca la ospat
o, de ne-ar fi pana-n vecie, ca o poveste scrisa soarta
unde si moartea are-o noima pe care-as mai putea s-o-nvat"
(Doar cine va mai fi ?).


De cele mai multe ori, semnele "marii treceri" sunt descifrate in peisaje solare, marcate cu discretie de clemente apartinand unei arheti-pologii a imaginarului: podul, luntrea, vaslasul, valea, raul, drumul, moara, coasa sunt astfel de embleme in jurul carora se structureaza discursul calm-elegiac, rareori tulburat de "vedenii" si "naluciri" ale unui taram de dincolo, transpus intre coordonate peisagistic-biografice care Ic indulcesc, practic, orice asperitate, aducandu-le in registrul contemplatiei melancolice, lipsite de deplasarile de linii ale vreunei viziuni de tip expresionist. Acestea sunt absente pana si in imaginile ruinei si abandonului ce se infatiseaza celui intors la vatra originara - in cateva remarcabile poeme precum Piatra, Cumpana, Coasa sau Stogul, unde "obiectele" comentate elegiac devin un fel de piese intr-un muzeu al memoriei afective. Tocmai acest aer asa-zicand muzeistic sporeste de fapt efectul liric al unor asemenea texte in peisajul mai general al poeziei momentului, atat de indepartat, in majoritatea cazurilor, de universul construit de autorul acestei carti, Apropierea de ele are loc, de altfel, de la distanta oraseanului si a carturarului, reveriile sale rustice se declanseaza nu o data in miezul tumultuos al cotidianului citadin, ca eruptii insolite ale memoriei. E cazul, bunaoara, al poemului Dar ce spun eu ? ("masinile franeaza la stopuri si, tipand,/ parca trezesc in mine si cheama vrand-nevrand,/,/ schelaituri prin steoane, la garduri de ograzi") sau al Elegiei ("cand intr-o zi orasul se-ngroapa sub zapezii pe strazi si coperisuri ai vrea sa te mai vezi/ ca pe-un razor, la nucul cu foi de aur stins/ sub care nu esti singur si nu poti fi invins"), - unde constiinta irevocabilei pierderi a acestei lumi a inceputurilor nu lasa nici un dubiu: "dar ce spun eu? Acestea nu vor mai fi in veci". De ea, poetul se apropie "cu tot mai departate mahniri de carturar", estompand drama, - ceea ce nu inseamna insa ca resorturile ei nu mai sunt vii.

Dimpotriva, poezia lui Ion Horea e alimentata, in toi ce are ea mai autentic, de acest filon al rememorarii: actualizare infiorata a unor evenimente ale trecutului, a unor locuri si oameni si, mai cu seama, a acelui rilm existential pe care prozodia clasic-elegiaca il reinvie in primul rand, conferindu-i dimensiuni de ceremonial. Pregatirile pentru targ, cautarea mustului "cu teava de trestie-n butoi", in vreme de aurie toamna, cand mocanii coborau calre campie (v. Targ, Popas), sunt astfel de momente care, integrate unei geografii familiare, trasate intre repere caracteristice poeziei traditionaliste, confera multor poeme (cele mai semnificative, in fond) o reverberatie lirica particulara, ce nu e straina de chiar confruntarea cu un anume univers livresc, - de unde si aerul paradoxai-insolit in contextul actual al miscarii lirice. Fata de acest context poetul tine, de altfel, sa se "explice" si delimiteze intr-o Ars (poetica) ce reafirma, pe de o parte, o atitudine de tip clasic, increzatoare in permanente si mizand pe mestesugul bine stapanit al potrivirii cuvintelor, in raspar programatic cu dezechili-brele veacului si cu urmarile lor in limbajul poetic:



"ajungi sa treaca timpul peste tine
si tu sa stai ca pietrele pe prund.
Pe-atat te trage parca mai afund
un vers pe cat il mesteresti mai bine,
nepasatori, pamantul e rotund,
confratii tai o iau pe serpentine.
Tu singur, parc-ai duce o rusine
si cauti rime intr-un veac bolund.
Mai lasa si tu vorbe desfranate
sa-mbetc limbi de calti si creier seci,
nu vezi cum lumea tine sa-si arate
ca doar picirca mai dureaza-n veci

dar mai ramane cineva sa-si spuna
daca, iubind, mai sunt pe-o cale buna !".


Optiunea poetului pentru cumintenia si cuviinta traditionala a rostirii e evidenta, ca si sincera iubire pentru niste realitati spirituale voite inalterabile; dar este limpede si schematizarea si simplificarea, din pure ratiuni polemice, la care recurge pentru a se delimita de "veacul bolund", ale carei framantari si angoase nu pare a le intelege si de al caror limbaj, mai tulburat in structurile si culorile lui, nu e in stare sa se apropie. Cumintenia versului nu este, de altfel, productiva intotdeauna, nici in paginile acestui volum, din care nu lipsesc compunerile pur declarative. Tonul sau valoric il dau insa - ca in volumele precedente -poemele "intoarcerii'* in peisaje naturale si umane unde oraseanul de acum poate regasi "un chip al parintilor, sfant", cu care tinde sa se confunde. fc' o intalnire mai degraba sentimentala decat problematizanta, mai apropiata de un Goga sau Pillat decat de nelinistitiul Blaga, chiar daca nu lipsesc cu totul trimiterile la un timp in care "lumea e o sfera pe o catapulta". Marile intrebari ale "veacului bolund" raman inercu marginale, pentru a lasa loc evocarii nostalgice a unei lumi asezate pe temelii ferme, dincolo de mutilarile istoriei.

Acestea genereaza un lirism elegiac, insa mereu echilibrat; conteaza in primul rand acea supunere la Lege, la un ritm natural al existentei, invocat cu incredere, ca fiind singurul in stare sa invinga accidentalele tulburari exterioare sau launtrice:

"ce nemarginiri grozave in masinaria lumii
ce rapiri prin spatii oarbe, in explozii, imi mai spun,
sa ma-ntorc langa pamanturi unde cade floarea brumii
pe bucatele din care inteleg un veac mai bun"
(Numai tara).


"Globul terestru ca o minge" al lui Ion Pillat e, inca o data, lasat "altora", pentru ca poetul sa ramana din nou "in paza pridvorului strabun". Pridvor transilvan, acesta, ctitorit undeva pe Mures in sus, din care autorul Podului de vama contempla, impacat in fond, "lumea dulce-amara".












Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu











Scriitori romani