PLANTATII - Volum de versuri de Constant Tonegaru. Tiparit in 1945 de Editura Fundatiilor Regale din Bucuresti, care il premiase. Titlul propus initial fusese Plantatia de cuie. Cartea poarta urmatoarea dedicatie catre criticul care il indrumase pe autor in anii sai de formatie: "Domnului Vladimir Streinu, prietenul din zile incetate si insotitorul meu la semanatul acestor plantatii, ii daruiesc rodul lor". Poeziile au fost scrise in perioada 1942-l945, cateva fiind publicate mai intai in revista "Kalende"; altele, indeosebi cele cu tematica sociala si cu directa referinta la tragedia razboiului, au aparut direct in volum.
Cartea de debut a lui Constant Tonegaru si singura tiparita in timpul vietii sale este prin excelenta reprezentativa pentru asa-numita "generatie a razboiului", ilustrata de un Geo Dumitrescu, Ion Caraion, Dimitrie Stelaru sau Ben Corlaciu, poeti nonconformisti, pe linie neo-avangardista, protestatari in egala masura impotriva ordinii sociale si literare a momentului. Vladimir Streinu il caracteriza pe autor ca doar aparent un "exotic", de fapt, fiind "poetul celui mai substantial protest liric impotriva conditionarii arbitrare a vietii individuale" si al unui "individualismul sumbru, burlesc totodata si () fantezist".
Poezia sa este intr-adevar un raspuns demascator la aparentele eroice ale razboiului, exaltate de sloganurile zilei, carora li se substituie imaginea de spectacol grotesc, privit insa cu ochiul candid al copilului, precum in Plantatia de cuie, unde
"Ceata legendei cu aburii sangelui
isi dadea mana undeva pe campul de lupta" si "La zece pasi de mine domnul caporal
isi clacsona prelung cu pompa biliara,
ce-i atarna din pantec, verde, afara,
patrula nimicita la asalt
Se linisti apoi pe spate ca-ntr-un stal". |
in fata unor asemenea "spectacole" brutale, poetul isi cenzureaza insa cu dificultate sensibilitatea in fond romantica, de "trubadur" si "cavaler" contrazis dramatic de "incctatul tratat de istorie". Subiectivitatea profunda abia isi refuleaza impulsurile ("Demonul sangelui spre asfintit era luat de extaze si romantic") sub un semn cosmic marginalizat: "o stea exilata din constelatii somptuoase, straluciri si renume".
Constiinta dureroasa a "inactualitatii" si "cabotinismului" trece astfel in registrul spectacular al pozei si bravadei ceea ce trebuia sa fie expresia sincera de sine, dar scepticismul ironic al crepuscularilor, autopersiflarea, aerul de fronda lasa sa transpara fondul elegiac.
In lumea moderna, prozaica, poetul se simte un trubadur intarziat, anacronic: "N-am banuit ca tarziul a venit, / ca sunt singurul de la 1200 printre roboti si caii-putere" (Ultimul de le 1200).
De aici, constiinta rolului, a transformarii poetului intr-un actor care are de fapt sentimentul foarte acut al scoaterii din rol, al iesirii silnice de sub masca. Universul sau liric cu trasaturi romantic-poesti si estetizante trebuie sa apara dezafectat, iar poetul sa fie demis din functiile sale "nobile", de cavaler si trubadur:
"Sunt condotierul Tonegaru fara spada:
mi-am tocit-o ascutindu-mi ultimul creion
sa scriu cum am dat in poezie cu o grenada"
- se scrie intr-un Cantec pe hartie, in care se adauga si aceasta corectura estetizanta a tinutei deteriorate:
"trist, trist, langa trombarina cu coardele sparte,
astept sa plec cu o garoafa alba la rever".
Lamentatia travestita ironic a clovnului tragic din modernismul post-sim-bolist ("clovnul farsor" al lui Adrian Maniu) se mai aude ca un ecou: "O, nu - nu eram romantic, lacrimile mele erau de petrol lampant" Ipostazei de "cavaler al ordinului 'Lancea lui Don Quijote"' i se asociaza si cea a unui "Peter Schlemihl Altfel" ce-si deviaza expresia angoasei intr-o replica teatrala aparent detasata:
"Sunt Peter Schlemihl Altfel
si intreb respectuos, prescurtat, cu onor,
pe planeta tirania mai trimite oamenii la abator?"
(Document).
Autorul Plantatii-lor stie ca .vremea inaltelor avanturi ale imaginatiei a trecut, ca in "poemul descriptiv faraonii (sunt) in exil', ca "fantoma Eului" sau "sentimental" nu mai poate fi admirata decat la modul ironic (v. Asteptatul Domn Anonim); c constient, de asemenea, ca in panoplia marilor simboluri lirice armele au devenit pur decorative (norii "filtrau un repertoriu romantic", "astrii murisera de gripa',
"heruvimii toti atarnau uscati
Insirati pe sfori ca niste ciuperci",
corbul lui Poe e expus impaiat intr-o baraca de balci). Acestea sunt utilizate totusi ca elemente indispensabile pentru poezia autentica, dar sunt introduse in contextul imaginarului modem, al erei masiniste, ca la "intregralistii" avangardei literare de altadata: "Zeul murise. Avea marca elvetiana";
"Mai era un profet al masinei de cusut
insa Cain, din limuzina
I-a strapuns cu lancea in sezut";
"Luna, zau, as pune-o-ntr-un cuier
sa nu se mai miste traditional
si-as descarca intr-insa o carabina Manlicher".
Subiectul liric viseaza insa, in acelasi timp, la castele tenebroase si palide iubite, ascultand freamatul trecutului "in scoici albastre langa Ureche, Grigore", autodefinindu-se, pur si simplu, ca "alchimist al darurilor de platina" sau opunand pozitivismului sigur de sine al contemporanilor nobila nesiguranta a Poetului: "incert ma plimbam prin certitudini mormaind ca un tub de orga". 'I'. retraieste astfel ruptura romantica dintre lumea interioara infinit deschisa si "cercul stramt" al intelegerii unui public opac, in varianta adusa la zi a divortului dintre sensibilitatea prin excelenta umana a poetului si ambianta desensibilizanta a acelui "om nou" al veacului supertehnicizat, persiflat si de un Geo Dumitrescu.
Poetul devine intr-altfel "decadent", intrucat refuza sa se incadreze in tiparul standard al existentei stereotipizatc:
"Toamna printre pomii anemici trageam la fit;
de buna scama candva se va ii zis:
Uite. asta e Tonegaru, poet decadent;
scrie despre fantome, constelatii si alte dracii,
fara a se sti ca la limba romana a ramas repetent.
Ignoram pe Iulius Cezar, dar ma interesa un poet mai recent"
(Gradina publica).
El e de fapt un romantic incomodat de ambele infatisari ale universului: una e desueta prin anemierea si falsificarea trairii in mediul alienant burghez; cealalta, a modernitatii tehnice si, in plan social, a tiraniei care "trimite oamenii la abator", e inaccceptabiia pentru ca inlatura cu brutalitate adevaratul romantism al fiintei, obligand la o manifestare a lui doar ca masca, intr-un spectacol al desuetudinii parodiate.
In acest context, evaziunea "exotica" c o incercare de a rezolva starea de criza, ramanand totusi o expresie a ei: este un aliaj de exotism romantico-simbolist impregnat de culorile unui timp antiromantic si, totodata, ironizare a lui, Mulatra iubita la Braila, dar cu amanti in Peru si in S.U.A, reveria "bratelor fierbinti de fecioara africana", "omul galben" strapuns cu baioneta "undeva in China meridionala", "corsarul cu palarie de pictor flamand", "mortii de la Kcuator', "stancile cu fruntea surpata" din Colorado etc. sunt semnele unei geografii imaginare crescute deopotriva din nazuinta eliberarii de constrangerile momentului si din constiinta ironica a fragilitatii unei astfel de libertati.
Cartea Iui Constant Tonegaru exprima astfel o criza a personalitatii, care este si una a limbajului liric, intr-o epoca de radicala punere sub sernnul intrebarii a statutului poeziei si al poetului. Poza boema, arlcchinadele, "baletul" trubaduresc, fantazarea "exotica", manevrarea ironica a butaforiei din decorul romantic ilustreaza o libertate care se celebreaza dupa expresia lui Vladimir Streinu - cu constiinta precaritatii ci.
Sunt semne ca modul de a fi "sincer" a devenit inactual, ca evenimentele cu adevarat esentiale au cazut in registrul "faptelor diverse": "Poate in Luna sunt republici sincere fiindca acolo traiesc mortii / iar aici este cert: anexate la cotidian golfurile sunt paranteze / unde se practica revolutia posibila a meridianului faptelor diverse" (Alegorie generala). La aparitia volumului, Pompiliu Constantinescu avea dreptate sa scrie ca "acest divort dintre fantezia grandioasa a poetului si monotonia vietii cotidiene este accentul personal al liricii d-lui Toncgaru". Ca pentru a completa imaginea, Cornel Regman tacea, in "Revista Cercului Literar" de la Sibiu din 1945, unnatorul comentariu: "De fapt, poezia aceasta nu c lipsita in punctul de plecare de un puternic fond de lirism foarte valabil esteticeste, ea este, inainte de toate, prin definitie, o poezie a posturii, a mastii insesi a poetului, si, ca atare, nu plastica si contemplativa ci, mai degraba, teatrala, dansanta, de reactiuni fermecatoare ale actorului, de arlechinade ce pot fi rand pe rand nu numai gratioase si decorative, dar si sarcastice, caricaturale si bufone, uneori evoluand chiar pana la tragicul sublim ori grotesc. O poezie, asadar, a rictusului si a pozei".
