PIATA CERULUI - Volum de versuri de Nora Iuga, aparut in 1986, la Editura Cartea Romaneasca.
Volumul prezinta, ca particularitate formala, doua formule de versificatie: versul alb si poemul in proza, alternate sub pretextul unui jurnal intim.
Lirica N. . a fost asociata de multe ori cu acel filon poetic numit cu prea mare usurinta in literatura noastra "lirica feminina". De fapt, poezia acestui volum aduce cu atata ostentatie in pagina toate cliseele care, in poezia masculina, sunt apanajul feminitatii, incat devine aproape o poezie "eroica" sau, cel putin, de un curaj care nu are nimic de a face cu feminitatea.
Formula expresiva aleasa este una de natura sa dea o rara coerenta volumului. Pe langa faptul ca este un volum de poezie, Piata cerului este si un fals jurnal de existenta pura si simpla. LI se deschide in bucatarie, cu o bucata intitulata in cautarea unei definitii, de fapt un jucaus exercitiu de tipologizare a carui seriozitate consta in faptul ca va tutela demersul intregului volum: "Cine stie exact ce inseamna o bucatarie? [] Bucataria se poate folosi in exclusivitate, in acest caz se bucura de un statut privilegiat (are perdelute si flori pe masa) sau este neglijata (ca o ruda saraca pe care nu esti obligat s-o prezinti musafirilor).
Dar bucataria mai este folosita si in comun si atunci beneficiaza de un tratament egal, analog cu afectiunea acordata unui orfan crescut la casa copilului." Invers decat procedeaza poctelc feministe, Nora Iuga se ancoreaza deci cu incapatanare in zonele cele mai putin inalte ale vietii, asociind gatitul, bucataria, cu deprinderea miscarilor esentiale ale vietuirii. Ceea ce poate califica poezia Nora Iuga drept feminista nu este nici pe departe lirismul dulceag decadent intalnit la unele poetese, ci introspectia exersata in toate directiile, aceeasi introspectie care a facut celebre romanele Hortensiei Papadat-Bengcscu. Poeta pare chiar sa se detaseze de sine, de eul sau activ, faptuitor, si sa-si construiasca un altul, favorit, contemplativ, asociativ, care descopera si inventeaza simboluri. Iata un mic fragment de arta poetica a carui expresie a fost prilejuita de taierea unei gaini: "Un ochi galben si impersonal e ca un semafor oprit intre doua decizii, indicand momentul scurt cand totul este posibil (daca mi-as fi propus sa scriu despre relatia dintre viata si poezie, despre homunculul acela adormit in mine, pe care vreau sa-l scot la lumina si sa-l privesc, nu cred ca as fi gasit o parabola mai potrivita). Dar asta ar presupune o continuare sau macar constiinta ca lumea iti mai apartine, ca atunci, la treizeci de ani, cand inca indeplineai conditia de candidat.
O fiinta bipeda si cu aripi, intocmai ca o gaina. Nimic eroic in aceasta intruchipare" Introspectia este cel mai adesea acompaniata de augmentarea simturilor, precum si de rasturnarea sensurilor unor mitologii ale eului. Astfel, copilaria de pilda, retinuta intr-o scena de la scoala, cand o fetita este umilita de aceea care ar trebui sa o educe, dupa modelul torturilor moderne, este dezgolita de orice aer idilic si devine un soi de antrenament la scara mica pentru ceea ce viata ofera individului, ulterior, la scara mare.
In alt loc, colacul de salvare devine instrumentul ucigas.
Fantezia autoarei nu functioneaza insa doar in sensul reinvestirii cliseelor goale, ci si pentru a compune suprarealist imagini insolite, conforme cu manifestarea simturilor narcotizate. Exista chiar un caz particular, in care somnul este utilizat ca agent perturbator: somnul cu vise este o prezenta constanta in poeme, fara a le transforma in poeme onirice. Eul viseaza de fapt realitatea, inlocuind rigurozitatea ei pozitivista, diurna, cu aglomerari fotografice agresive, obsedante. O serie de poeme se numesc Vis cu Dostoievski si reprezinta un bun prilej pentru a discuta o anumita componenta livresca a poeziei Nora Iuga Apelul la carte este aruncat explicit in derizoriu ("Asteptand sa fiarba fasolea deschid intamplator Dictionarul personajelor lui Dostoievski de Valeriu Cristea."), pentru a da importanta celeilalte componente, in care cartea este traita la propriu, declansand procesul revenirii la responsabilitate. Eul nu isi asuma pe de-a-ntregul responsabilitatea propriilor actiuni decat dupa ce deprinde lectia literaturii.
In cele din urma, intregul volum capata o anumita semnificatie poetica (respectiv, de arta poetica) si poietica, prin apelul constant la mecanismele facerii poemului sau alte operatii specifice textuarii. intr-un loc, pocta urmareste in gand traseul de vacanta al lui Virgil Mazilescu la 2 Mai, contureaza tipologia personajelor din aceasta localitate de pe malul marii si isi recunoaste, nu fara histrionism, aplecarea catre ierarhii: "Mereu se strecoara parazitare aceste paranteze in logica unei descrieri exacte, intocmai ca niste catelusi care ti se incurca printre picioare. As vrea sa descriu blocul de vizavi." Lumea poetei este o lume bazata pe o dihotomie fundamentala: "inaltul" si Josul", "cerul" si "piata", "poezia" si Jurnalul", "vocea" si "scrisul", "creatia" si "bucataria". Indiferent ce descriere s-ar face acestei dihotomii, ea fundamenteaza oricare dintre poemele propriu-zise, numai ca mesajul volumului este unul care dizolva contradictia intr-un ciudat ecumenism.
Piata cerului prezideaza ingemanarea insolita a celor doua extreme, cununia lor neasteptata. Lectia volumului este asadar una minimalista, una care mizeaza pe facerea poeziei nu numai din minimum de obiecte, ci si din obiectele cele mai putin sofisticate, in cele din urma o lectie necesara de gastronomie lingvistica.
