PIATA CERULUI - Volum de versuri de Nora Iuga, aparut in 1986, la Editura Cartea Romaneasca.
Volumul prezinta, ca particularitate formala, doua formule de versificatie: versul alb si poemul in proza, alternate sub pretextul unui jurnal intim.
Lirica N. . a fost asociata de multe ori cu acel filon poetic numit cu prea mare usurinta in literatura noastra "lirica feminina". De fapt, poezia acestui volum aduce cu atata ostentatie in pagina toate cliseele care, in poezia masculina, sunt apanajul feminitatii, incat devine aproape o poezie "eroica" sau, cel putin, de un curaj care nu are nimic de a face cu feminitatea.
Formula expresiva aleasa este una de natura sa dea o rara coerenta volumului. Pe langa faptul ca este un volum de poezie, Piata cerului este si un fals jurnal de existenta pura si simpla. LI se deschide in bucatarie, cu o bucata intitulata in cautarea unei definitii, de fapt un jucaus exercitiu de tipologizare a carui seriozitate consta in faptul ca va tutela demersul intregului volum: "Cine stie exact ce inseamna o bucatarie? [] Bucataria se poate folosi in exclusivitate, in acest caz se bucura de un statut privilegiat (are perdelute si flori pe masa) sau este neglijata (ca o ruda saraca pe care nu esti obligat s-o prezinti musafirilor).
Dar bucataria mai este folosita si in comun si atunci beneficiaza de un tratament egal, analog cu afectiunea acordata unui orfan crescut la casa copilului." Invers decat procedeaza poctelc feministe, Nora Iuga se ancoreaza deci cu incapatanare in zonele cele mai putin inalte ale vietii, asociind gatitul, bucataria, cu deprinderea miscarilor esentiale ale vietuirii. Ceea ce poate califica poezia Nora Iuga drept feminista nu este nici pe departe lirismul dulceag decadent intalnit la unele poetese, ci introspectia exersata in toate directiile, aceeasi introspectie care a facut celebre romanele Hortensiei Papadat-Bengcscu. Poeta pare chiar sa se detaseze de sine, de eul sau activ, faptuitor, si sa-si construiasca un altul, favorit, contemplativ, asociativ, care descopera si inventeaza simboluri. Iata un mic fragment de arta poetica a carui expresie a fost prilejuita de taierea unei gaini: "Un ochi galben si impersonal e ca un semafor oprit intre doua decizii, indicand momentul scurt cand totul este posibil (daca mi-as fi propus sa scriu despre relatia dintre viata si poezie, despre homunculul acela adormit in mine, pe care vreau sa-l scot la lumina si sa-l privesc, nu cred ca as fi gasit o parabola mai potrivita). Dar asta ar presupune o continuare sau macar constiinta ca lumea iti mai apartine, ca atunci, la treizeci de ani, cand inca indeplineai conditia de candidat.
O fiinta bipeda si cu aripi, intocmai ca o gaina. Nimic eroic in aceasta intruchipare" Introspectia este cel mai adesea acompaniata de augmentarea simturilor, precum si de rasturnarea sensurilor unor mitologii ale eului. Astfel, copilaria de pilda, retinuta intr-o scena de la scoala, cand o fetita este umilita de aceea care ar trebui sa o educe, dupa modelul torturilor moderne, este dezgolita de orice aer idilic si devine un soi de antrenament la scara mica pentru ceea ce viata ofera individului, ulterior, la scara mare.
