Un personaj al povestirii, aparuta postum in anul 1966, silvicultorul cu veleitati de arheolog, marturiseste: "Iubesc padurea cu patima si ori de cate ori intru in ea sunt alt fel de om. Se desteapta in mine obscure sentimente de siguranta, de plinatate, de farmec real. intarzii de bunavoie pe coclauri cu franturi de codri seculari, de altadata, vestiti pentru haiducii care se ascundeau in ei Acum se adapostesc, crutati de mine, cateva perechi de rasi, lincsii meleagurilor noastre si o familie de jderi."
intalnirea dintre cei doi prieteni, autorul si silvicultorul, si descoperirea coifului de catre un copil trimis la pasune cu vitele, devin pretextul naratiunii silvicultorului despre taina ascunsa de un stravechi gorun de prin partile locului, valea Oltului. Interesul cade asupra firului epic, de aceea personajele nu au identitate. Acestea isi descopera valoarea in masura in care se transpun in rolul de povestitori. Din cele mai vechi timpuri una din ipostazele umane importante era cea de "homo narra-tivus". Si personajele lui Voiculescu, sub impuls ludic, isi construiesc un univers nou, evadeaza intr-un spatiu mitic, intr-o vreme a naratiunii. Atunci cand timpul istoric goneste prea repede clipele sau cand orasul devine neospitalier, omul voiculescian se intoarce in natura sau pe un teritoriu unde modernitatea nu si-a intins tentaculele. Sub zodia povestirii omul isi salveaza prezentul si trecutul de uitare, asezandu-le intr-o vreme a petrecerii, si nu a trecerii. Opera in discutie nu surprinde atat conflictul dintre doua lumi, arhaica si moderna, cat necesitatea mentinerii vietii la nivelul povestii, al intelegerii simbolice.
Nicolae Balota observa preocuparea lui Voiculescu "de a face loc Povestitorului. A gasi o voce care transmite, a pune un intermediar intre autor si fictiune nu este doar un simplu alibi, o precautie narativ-oratorica. Adeseori Voiculescu prefera o distanta, o prezentare indirecta, unei prezentari directe sau, mai exact, recurge la masca unui Narator tocmai intrucat simte ca duhul povestirii pretinde un purtator de cuvant altul decat acela al unui autor neutru."
Povestea silvicultorului traseaza in fapt profilul unui "cautator de noroc" impatimit, al sau. Ceea ce in timpul mitic al copilariei parea insufletirea "focului sacru al stiinte?', in ochii maturitatii capata o noua intelegere: "vesnicele intrebari puse soartei, Mitul norocului, deghizat pretutindeni in jocul de carti, in loterie, in comori. Nu castigul in sine, ci cauti favoarea sansei, semnul unei alegeri si al unei predestinari, scris special pentru tine. "
Patima cautarii exista inca din copilaria silvicultorului, de cand s-a visat un norocos descoperitor: "toata viata am fost un inversunat cautator de comori"''. Miturile si fenomenele magice au ramas fie neexplicate, fie explicate stiintific, mai tarziu, dar prin legi psihologice care prezideaza actele de vointa si sugestie. "M-am nascut la tara, unde credinta asta se suge o data cu laptele. Doica, dadaca, slugile toti mi-au hranit copilaria nu atat cu basme, cat cu realitati, cu aratari topografice precise. In inima unor gorgane ce strajuiau satul se ascundeau mari mituri, cu comorile lor. La radacinile multor pomi batrani zacea ingropata cate o poveste alaturi de o caldare cu galbeni." Multe lucruri se pot explica numai pe un filon legendar purtat din generatie in generatie: "Cand un gospodar incepea sa-si ridice casa mare si prindea cheag, era pentru ca gasise o comoara."
Povestea silvicultorului despre miraculosul gorun in scorbura caruia "sedea intepenit un schelet omenesc", iesit din canoanele firesti ale umanului prin masivitate si prin prezenta celor 6 degete de la fiecare mana, scoate in relief un personaj numit de aceasta data, recunoscut drept talharul Gogolea. Acest primitiv om al cavernelor purta, parca, intamplarea cu o suta de ani in urma, iar prin stranietatea aspectului si prin comoara de arginti ascunsa in chimir el duce vestea existentei sale peste timp. Povestea inchide in ea o alta povestire din copilarie cand, insufletit de descoperiri de mistere, mai ales de cele ascunse in pamant, baiatul se lecuieste de visurile "arheologice", din cauza celor patru insotitori, cautatori de noroc si ei, care il ingropasera pentru a nu da socoteala celor mari. Observam la ce rang inalt ridica autorul miturile, simbolurile, credintele socotite blazonul perenitatii, adevarate individualitati in economia povestirilor sale.
