Nuvela fantastica.

Personaj principal, multidimensional, dinamic.

Modalitati de caracterizare:
- caracterizare directa: portretul facut de alte personaje, autocaracterizarea;
- caracterizare indirecta: prin propriile ganduri, simtiri si actiuni; portret caracterologic; prin monolog interior.


Fiind un caz tipic de naratiune autodiegetica, singurele repere ale cititorului sunt vocea povestitorului si reactiile lui. Fiind si o naratiune fantastica, rolul personajului narator este si de a intretine ambiguitatea si de a perpetua incertitudinile cititorului.

Dupa importanta prezentei directe in povestire, personajul-narator al acestei povestiri poate fi considerat personajul principal. El povesteste peripetiile al caror protagonist este si, pentru ca nici o alta voce nu intervine, tot a lui este si perspectiva. Este un caz tipic de naratiune autodiegetica. Sa nu uitam insa ca avem de-a face cu o povestire de factura fantastica. Prin urmare, autorul trebuie sa induca cititorului o permanenta ezitara in ceea ce priveste alegerea planului in care presupune ca se desfasoara evenimentele. Acesta este dezideratul oricarei proze de tip fantastic - sa intretina ambiguitatea. Cum singurele repere ale cititorului sunt vocea povestitorului si reactiile lui, este evident ca personajul insusi este investit cu rolul de a perpetua incertitudinile cititorului. Relatarea facandu-se Ia persoana I, este normal ca, in prim-plan, posesorul acestei voci sa capteze atentia, dar toate firele povestirii duc catre un alt personaj care, desi dispare catre final ca prezenta, poate fi considerat, cel putin in aceeasi masura, personaj principal. Este vorba despre cocoana Marghioala, stapana hanului lui Manjoala.

intorcandu-ne la personajul-narator, ramane sa demonstram ca rolul lui bine determinat este acela de a induce ezitarea cititorului. Pentru aceasta, autorul nu putea construi un erou care sa iasa in evidenta prin calitati sau defecte deosebite. Un astfel de erou ar fi abatut atentia lectorului de la principala tinta - ambiguitatea planurilor. Asadar, era nevoie de un personaj "nici prea-prea, nici foarte-foarte", cum ar zice tot Caragiale.

intr-adevar, tanarul plecat sa se logodeasca cu fata "a mai mare" a po-covnicului Iordache este intruchiparea simtului comun. Asa cum se autocaracterizeaza, este "tanar, curatel si obraznic, mai mult obraznic decat curatel1', aceasta din urma trasatura nesocand prin nimic, caci este resimtita, in general, ca apartinand varstei. Ii place confortul:

,Multe odai curate si odihnite am vazut in viata mea, dar ca odaia aceea Ce pat! Ce perdelute! ce pereti! ce tavan! toate albe ca laptele. Si abajurul si toate cele lucrate cu iglita in fel defel de fete si cald ca subt o aripa de closca si un miros de mere si de gutui". Se da in vant dupa bucatele gustoase: "Buna mancare! pane calda, rata fripta pe varza, carnati de purcel prajiti, si niste vin! si cafea turceasca!" ii plac femeile frumoase: "Cocoana Marghioala era frumoasa, voinica si ochioasa, stiam. Niciodata insa de cand o cunosteam -s-o cunosteam de mult () - niciodata nu mi se paruse mai placuta" Si nici nu se da in laturi sa profite de statutul de burlac pe care il mai detine pentru scurt timp. Depaseste asadar stadiul ocheadelor, al ciupiturii la care, e drept, ,,[l]-a-mpins dracul si il vedem cum "cauta chibriturile" de zor impreuna cu ochioasa hangita: "caut eu incolo, cauta cocoana-ncoace -ne-am intalnit piept in piept pe intunerec Eu obraznic, o iau bine-n brate si-ncep s-o pup () Pesemne om fi cautat mult chibriturile, ca tilindrul lampii se racise de tot'. Ce sa mai spunem - un tanar numai bun de victima pentru farmecele Manjoloaii.

Nu trebuie sa ne grabim insa sa-l catalogam drept un epicureu. inclinatia catre placerile vietii reprezinta doar o latura a naturii personajului. in acelasi timp, el este un om cu frica lui Dumnezeu, un om care isi poarta credinta cu simplitate, pentru ca nici prin aceasta nu iese din tiparele obisnuite: "dupa obiceiul apucat din copilarie, m-am intors sa vaz incotro e rasaritul, sa ma-nchin". Faptul ca nu-si exacerbeaza pornirile religioase nu este de mica importanta. Sa reamintim reactia pe care o are dupa ce isi manifesta surprinderea ca nu exista icoane in odaie si cocoana Marghioala raspunde evaziv: "Da'le focului de icoane! d-abia prasesc cari si paduchi de lemn" Tanarul nostru isi face linistit "cruce dupa datina', deci respecta un obicei - nu avem indicii ca ar fi mai patruns de credinta decat omul de rand - dar, inainte de acest gest, ii gaseste circumstante atenuante hangitei gandind "Femeie curata!" Reactia este importanta din doua motive: unul priveste pactul cu scenariul fantastic ce presupune ca autorul sa nu isi puna personajul in vreo ipostaza peste medie, celalalt - legat de primul - este pregatirea reactiei din final a tanarului care, la replica socrului ,Era dracul, asculta-ma pe mine", raspunde: "O fi fost () dar daca e asa, pocovnice, atunci dracul te duce, se vede, si la bune" Un om cu credinta peste medie, care trece de nivelul obisnuintei, nu ar fi indraznit sa glumeasca in privinta celor intamplate. Dar asta ar fi insemnat si ca nici nu s-ar fi indoit vreo clipa de amestecul maleficului, iar dezideratul intretinerii ambiguitatii nu ar mai fi fost atins.

Sa adaugam la portretul personajului si simtul datoriei si al onoarei de care, chiar daca a uitat pentru ceva vreme, nu putem spune ca s-a dezis ca urmare a sederii in cuibul primitor al cocoanei Marghioala. Cum se trezeste din tor-poarea vinului de tamaioasa, isi aminteste de promisiunea facuta si, in ciuda insistentelor hangitei si a urgiei de afara, porneste la drum. Restul il cunoastem.

Avem aici un tanar nici prea serios, dar nu atat cat sa-l numim lipsit de onestitate, si nici prea inradacinat in cele sfinte, incat sa nu se bucure de cele lumesti - intr-un cuvant un personaj credibil, lucru absolut necesar pentru a transmite cititorului experienta sa si pentru a-l face sa oscileze in interpretarea acestei experiente o data cu sine, cel putin pana la un punct.

Scriitori romani