Naratorul - caracterizare
Personajul fara nume este autorul confesiunii din nuvela ce deschide volumul Echinoxul nebunilor si alte povestiri (1967). Din rememorarea sa tarzie, alcatuind structura nuvelei fantastice, aflam despre experienta enigmatica modelatoare prin care trece pe o insula aproape pustie. Eroul face parte din stirpea "dezmostenitilor" fascinati de mare si solitudine, ajuns in acest "tinut al pierzanier dintr-o pornire nostalgica: "O nebunie sau boala ciudata ma adusese pe (armul ei, in acea solitudine unde toate pareau ca se mistuie in propria lor nefiinta".
Asemanator cu Dionis al lui Eminescu - prin varsta, temperament si sensibilitate - personajul lui Baconsky este un adolescent visator si melancolic, dominat de elanuri romantice, predispus spre lene si vagabondaj. Are optsprezece ani cand se hotaraste sa evadeze din orasul nordic unde tocmai terminase scoala, pornind in cautarea aventurii. Resimtind intens chemarea marii, el se indreapta spre un port unde aflase ca s-a stabilit un unchi de-al sau ratacitor. La indemnul acestei presupuse rude, care il caracterizeaza lapidar invocand originea lui oculta ("esti'voinic la trup, dar inima ti-e pacatoasa. Si tare ma tem ca viata pe care o cauti nu e de tine! Neamurile tale cele din vechime au fost vita de talhari si razboinici, iar tu porti altoi de stirpe straina"), se refugiaza apoi in pustietatea unei insule.
Fiind gazduit in cladirea farului, alaturi de un paznic taciturn si un calugar nebun, se molipseste de "lenea, singuratatea si pustiul insulei, coplesit de "somnolenta si lingoare". Insula semi-pustie - locuita doar de un grup de pescari - figureaza un spatiu crepuscular si misterios. Tanarul visator e angrenat intr-o serie de intamplari stranii si aparent lipsite de sens, cum recunoaste: "De cand venisem, nu incetasera sa se petreaca intamplari fara sens, jalonandu-mi existenta cu semne bizare". Aventurandu-se printre colibele pescarilor, traieste o noapte de dragoste patimasa cu o straina fascinanta, dar, la sfarsitul ei, este lovit naprasnic de un necunoscut. Se trezeste pe plaja din starea de "moarte visata", reluandu-si viata lenesa "pe tarmul pustiu pe care mi-l alesesem drept patrie". Cand apar pe insula trei naufragiati levantini insotiti de o femeie frumoasa si impunatoare, traieste o alta experienta erotica mistuitoare. Dar faptura cu infatisare de "Hercule feminin" dispare in conditii misterioase, dupa spusele levantinilor, sfasiata de lupi. Apoi, evenimentele se precipita. Un foc pustiitor - cu functie simbolica de catharsis - mistuie satul pescaresc si se intinde spre balta, provocand depopularea insulei.
Eroul nuvelei traieste, in fond, o experienta initiatica, indrumat de paznicul farului care indeplineste rolul hierofantului (preotul din antichitatea greaca indrituit sa oficieze ritualul de initiere in Misterele Eleusine). Incursiunea tanarului, calauzit de paznic, in inima baltilor, are caracterul unui drum initiatic la capatul caruia se afla moartea. Aspectul "tinutului mort" al baltilor evoca pana la identitate spatiul bacovian. "Totul parea pustiu si domnea o atmosfera de cavou" - remarca naratorul. Patrunzand in inima tinutului carbonizat, cei doi gasesc intr-o locuinta lacustra sase batrani morti cu infatisare de magi. In chip semnificativ, pe zidul locuintei lacustre era scrijelata o formula magica pe care batranul paznic i-o talmaceste ucenicului: "Binecuvantatfie spiritul hierofantului.
Revenit din expeditia initiatica, tanarul devine constient ca incepe sa semene cu paznicul farului, "sa duca viata lui"" si asteapta ca pe o izbavire salupa ce facea legatura cu portul: "incepusem sa am fobia luminii verzui, ce se revarsa noapte de noapte. Mi se parea ca invat, fara voie, sa seman la fata cu paznicul si ca ma afund intr-o lume fara timp. Pierdusem pana si senzatia solitudinii, cu toate ca meleagul pe care continuam sa exist era mai pustiu ca niciodata. Poate de aceea m-am bucurat cand am zarit, intr-o dimineata, salupa din port apropiindu-se de coasta'. Iese astfel de sub vraja tinutului salbaticit si se desparte definitiv de calauza care era, de fapt, unchiul sau. Adevarul ii este adus la cunostinta de falsul unchi din port, care, prin vorbele sale, intretine aura de taina din jurul personajelor: "Unchi iti este paznicul farului, acela care te-a gazduit, fara sa stie nici el ca-i esti nepot. Nu te intuneca la fata si nu fi suparat. Viata lui e sub o zodie de blestem si de taina. Si e mai bine sa nu afli nici putinul pe care-l stiu eu".
Eroul baconskyan se contureaza subiectiv pe masura derularii confesiunii si reprezinta in fond un alter-ego al prozatorului. El a fost creat tipologic prin imbinarea feluritelor insusiri (de factura romantica sau simbolista) prin care se inscrie in seria deja constituita in proza romaneasca a personajelor funciar lirice si decadente, precum Dionis (din Sarmanul Dionis de Mihai Eminescu), Thalassa (din nuvela omonima a lui Al. Macedonski), Pantazi (din Craii de Curtea-Veche de Mateiu I. Caragiale) sau Sensi (din Cantec tarziu de G. Bacovia).
