"Alta" lume
Personajele lui Radu Macrinici sunt reprezentative pentru o lume depersonalizata si uniformizanta. O familie oarecare formata din El, Ea si Ela - "numele" sunt cu atat mai sugestive cu cat este vorba despre o familie a carei existenta se deruleaza mai ales in perioada comunista -, trece prin schimbarile din decembrie 1989.
El are o slujba care nu ii e mentionata - tehnicile sugestiei si simbolului sunt folosite la maximum de catre dramaturg -, dar care, ne dam seama, presupune mutilarea si torturarea unor oameni (urme de sange si de maini pe peretii proaspat tencuiti, "o bucata dintr-un deget, cateva unghii, o jumatate de ureche, suvite de par si patru dinti cu radacina cu tof gasite de catre Ela sub pat si sub dulap etc).
La inceputul piesei, familia se gaseste in situatia de a se muta intr-un nou apartament, numai ca acest apartament era si urmeaza sa fie in continuare si locul de munca al lui El, care isi procura si un atlas de anatomie pentru a-si desfasura activitatea cat mai corect stiintific. In timpul orelor de "munca" ale lui El, Ea si Ela sunt nevoite sa plece in vizite la cunostinte, sau in plimbare.
Preocupat doar de munca sa, singura problema pentru El este ca familia il va incurca in misiunile care i se dau. Depersonalizat, el nu isi simte constiinta incarcata de suferinta pe care o pricinuieste, singurele urme vizibile, care ii reamintesc de oroare sunt cele de pe perete "pe care in loc de imagini miscate se vad pete caramizii, urme de sange si degete, sparturi in tencuiala, dare de zugraveala, denivelari si plombe". Relatiile cu Ea sugereaza anormalitatea, sunt incarcate de indiferenta si sadism, iar, in conceptia lui, Ela ar trebui doar sa invete sa-si iubeasca tara. Singura urma de umanitate este sugerata de muzica pe care o asculta: romante cu Zavaidoc, Jean Moscopol, Ioana Radu.
Dupa revolutie, chiar in luna mai, El este instiintat ca este eliberat din post, fiind inlocuit de catre prietenul sau, Al, locul de munca al acestuia fiind tot casa lor, asa ca "de astazi ne vom plimba impreuna".
Ea este o sotie docila, care accepta conditiile in care e nevoita sa traiasca impreuna cu El si Ela. impreuna cu El formeaza un cuplu morbid si, in timp, se pliaza pe modul de a trai si a simti pe care sotul il impune. 0 scena de dragoste transformata in una de tortura subliniaza pervertirea Ei si tendintele spre masochism. Ea simte o dragoste profunda pentru sotul sau, dorinta de a fi langa el si a-l ajuta, nu vrea sa-l mai vada "suferind in preajma acelor trogloditi care se incapataneaza sa taca, acele entitati necomunicative, introvertite si dezarticulate, care se preling pe langa peretii casei noastre, cerandu-fi o transfuzie de mila."
Ela este singurul personaj care reuseste sa treaca prin transormari interioare. Ea se afla (doar) Ia inceputul procesului de depersonalizare si intoxicare ideologica. Relatia cu patria are resorturi de natura afectiva. Tara este personalizata si idealizata, este frumoasa si nu te poate dezamagi. Tara este o fiinta uriasa si buna. insa, pana la sfarsitul piesei, Ela reuseste sa iasa din "masa cenusie, fara trasaturi" si sa traiasca tragic relevarea devarului.
Imaginea pe care Ela o are despre tara nu este doar consecinta ideologiei inculcate in scoala, ci este si un mod de a eluda contactul (afectiv) cu oamenii: "Tatal meu a primit ieri un atlas cu toate organele corpului omenesc. M-am uitat si eu prin el. Nu stiam ca pe dinauntru aratam atat de groaznic. Oare asa arati si tu, tara mea, ca un galantar de carmangerie? Nu, hotarat lucru, nu. Tatal meu mi-a daruit ieri un album fotografic cu toate frumusetile tale si rasfoindu-l m-am linistit. Ti-am vazut acolo pesterile, cheile, avenele, izbucnirile, crevasele, prapastiile, stalactitele, stalagmitele si fundul marii, unde, in loc de hemoroizi am gasit gradini de corali."
Schimbarea de atitudine a Elei survine atunci cand il cunoaste pe Orb, locatarul subsolului blocului in care s-au mutat. Acesta este omul de rand, care s-a sustras sistemului, care doar "vede" ce se intampla. El este initial victima, pentru ca in finalul piesei sa se considere vinovat pentru moartea tinerilor in Revolutie: "Din cauza mea s-a murit in decembrie. Din cauza noastra, a orbilor, se va muri ori de cate ori va fi nevoie."
Primul schimb de replici dintre cei doi este decisiv in formarea Elei: "Orb: Si oamenii? Unde sunt oamenii? Ela: Care oameni? Poporul? E aici, nu-l vezi? ORB: Nu, nu, eu ma gandeam la tine, la mine Ela: Noi nu facem parte din frumusetile patriei. Suntem prea putini. Da-mi mana. Am sa-ti arat ca n-ai dreptate. Nu simti nimic? ORB: Parca. O usoara vibratie colectiva. Dar mult mai slaba decat in vechile albume. Multe capete, trupuri adunate intr-o masa cenusie, fara trasaturi, fara ochi, nas, gat si urechi."
Ea este marcata decisiv de evenimentele din Decembrie. Cand, in timp ce El presteaza munca sa acasa, Ela sta in parc cu Ea: "Ela (cazand in genunchi in fata victimelor): Acum stiu. Tu nu mai esti tara mea! Te urasc si mi-e scarba de tine. Esti rea, rea, rea, rea! N-am sa te mai iubesc niciodata! Ah, ce ciuda mi-e ca nu stiu nici un blestem! (Catre EA) Halal parinti! Nici atata lucru n-ati fost in stare sa ma-nvatati!"
