pefsonaj'principal de nuvela istorica
personaj romantic
personaj atestat istoric
"Alexandru Lipusneanul"
de Costache Negruzzi
Prima nuvela istorica din literatura romana, "Alexandru Lapusneanul" de Costache Negruzzi (1808-l868), apare la 30 ianuarie 1840, in primul numar dl revistei "Dacia literara", inscriindu-se intr-una dintre directiile imprimate de romantismul definit de Mihail Kogalniceanu in "Introductie" si anume inspirarea scriitorilor din istoria patriei. Pentru crearea acestei nuvele, Negruzzi se inspira, in principal, din "Letopisetul Tarii Moldovei" de Grigore Ureche, asadar din trecutul istoric al romanilor. Prozatorul imbina realitatea istorica si fictiunea, tema nuvelei ilustrand a doua domnie a lui Alexandru Lapusneanul (1564-l569) in Moldo.
Actiunea se bazeaza pe conflictul bine evidentiat dintre domnitor si boierii care-l tradasera in prima domnie si-l silisera sa paraseasca tronul Moldovei. Naratorul obiectiv si omniscient (heterodiegetic) si naratiunea la persoana a IIl-a, cu focalizare zero definesc viziunea narati "dindarat" a nuvelei. Timpul narativ este cronologic, bazat pe relatarea in ordine a derularii evenimentelor situate intr-un trecut istoric, iar spatiul narativ este real, Moldo secolului al XVI-Iea.
Alexandru Lapusneanul - personaj principal cu atestare istorica, erou romantic si eponim (care da numele operei.) - este alcatuit din puternice trasaturi de caracter, un personaj exceptional, ce actioneaza in imprejurari iesite din comun.
Trasaturile morale reies in mod indirect din faptele, atitudinile si deciziile protagonistului, din relatia cu celelalte personaje, unele istorice, preluate din cronica lui Grigore Ureche, altele fief ionale, nascocite de imaginatia scriitorului.
Lapusneanul este tipul domnitorului tiran si crud, cu vointa puternica, ambitie si fermitate in organizarea razbunarii pe boierii care-l tradasera in prima domnie, aceasta fiind, de altfel, unica ratiune pentru care s-a urcat pentru a doua oara pe tronul Moldovei, impotri vointei tuturor: "Daca voi nu ma vreti, eu vreu". Aceasta replica, asezata ca motto al primului modul si preluata aproape in intregime de Negruzzi din Letopisetul lui Grigore Ureche, are loare documentara, de unde se poate afirma ca spiritul vindicativ al lui Lapusneanul nu este o fictiune, ci o trasatura istorica: "De nu ma vor, eu ii voiu pre ei si de nu ma iubescu, eu ii iubescu pre dansii si tot voiu merge, ori cu voie ori fara voie". Naratorul omniscient remarca in mod direct privirea protagonistului, ce scanteiase "ca un fulger"^ amenintatoare si ferma, atunci cand refuza cu obstinatie (incapatariare-M.n.) sa renunte la tronul Moldovei: "- Mai degraba-si intoarce Dunarea cursul indarapt". Replicile lui Lapusneanul reflecta, indirect, ura inversunata ce se rersa asupra boierilor abjecti, pe care-i ameninta cu dita ostilitate: "Voi mulgeti laptele tarii, dar au venit vremea sa mulg si eu pre voi".
Componenta istorica a protagonistului, precum si insusirile fanteziste exceptionale contureaza un personaj romantic reprezentativ pentru literatura romana. Cruzimea si violenta voievodului sunt reliefate prin antiteza cu blandetea si delicatetea Doamnei Ruxanda, procedeu romantic folosit de naratorul omniscient pentru amplificarea emotiei naratorului
Patima si nerabdarea de a ocupa scaunul domnesc sunt ilustrate, indirect, de una dintre faptele atestate istoric pe care le sarseste Lapusneanul imediat dupa urcarea pe tron, si anume, aceea de a da foc cetatilor Moldovei, "ca sa sece influenta boierilor si sa starpeasca cuiburile feudalitatii". Fapta este reala, fiind impusa de autoritatea otomana, care urmarea sa slabeasca rezistenta tarii in eventualitatea unui atac turcesc. in cronica lui, Ureche noteaza faptul ca Lapusneanul fagaduise imparatului "ca rasipi toate citatile din tara Moldovei, numai sa-i dea domnita ". El isi opreste numai cetatea Hotinului "ca sai fie aparatura dinspre leasi", unde, de altfel, se si retrage in ultimul an de domnie, ceea ce dovedeste componenta istorica a nuvelei.
Alte insusiri ale personajului, reiesite, indirect, din episoadele in care este prezent Motoc sunt rod al fictiunii naratorului. Inteligenta si ipocrizia voievodului sunt argumentate, indirect, de rabdarea extraordinara si tenacitatea impresionanta de a-l tine pe Motoc langa el, ba chiar prqtejandu-l, prefacandu-se ca nu obser jalbele "obstiei pentru jafuirile lui Motoc", pana cand i se iveste ocazia de a-l preda multimii, care-l linseaza. Lapusneanul dovedeste aici si o strategie de autoaparare, fiind in aceasta a doua domnie foarte vigilent si neincrezator fata de boieri, isi ia toate masurile in asa fel incat sanu-l mai poata trada nimeni.Inca din incipitul nuvelei, Lapusneanul se .dovedeste un bun cunoscator al psihologiei umane, intrucat il cruta pe Motoc si-i promite ca sabia lui "nu se manji de sangele tau". in modulul "Capul lui Motoc vrem", Voda este diabolic de inteligent si ingenios, profitand de multimea adunata la portile curtii domnesti, ca sa scape de boierul cuprins de disperare; care il implora sa nu-i asculte "pre niste prosti, pre niste mojici". Lapusneanul ii raspunde taios si "cu sange rece", cum il caracterizeaza direct vocea auctoriala, argumentand: "Prosti, dar multi [.,.] sa omor o multime de oameni pentru un om, nu ar fi pacat?". Decizia de a-l da pe Motoc multumii este fictionala, intrucat boierul, refugiat in Polonia, fusese ucis de un om de incredere trimis de Lapusneanul -"de i-au taiat capul Tomsii si lui Motoe vornicul si lui Spanciog spatariul si lui Veverita postelnicul"-, ingropandu-i apoi la manastirea Onofrie (1*564), dupa cum noteaza Grigore Ureche in Letopiset.
Insetat de razbunare si inveninat de ura, Voda isi pune in aplicare ul: confisca averile boierilor si incepe sa-i ucida, profitand de "cea mai mica greseala dregatoreasca", iar capul vinotului purta o pancarta pe care era scrisa vina, reala sau plasmuita, asasinatele fiind atat de multe, incat un cap "nu apuca sa putrezeasca, cand alt cap ii lua locul".
Alexandru Lapusneanul detine arta disimularii, scena din biserica scotand in relief, Indirect, perfidia cu totul iesita din comun cu care Voda "joaca" rolul pocaitului. imbracat "cu toata pompa domneasca", se inchina pe la icoane, saruta moastele Sfantului loan cel nou, il ia martor pe Dumnezeu pentru cainta de a fi comis crime, citeaza din Biblie, cere iertare boierilor si lui lisus Hristos, apoi ii pofteste pe boieri la un ospat de impaciuire. in timp ce rosteste "aceasta desantata cuntare", dupa cum noteaza direct naratorul omniscient, domnitorul pregateste cel mai sadic omor dintre toate cate comisese: piramida de capete taiate ale celor 47 de boieri ucisi la ospatul domnesc.
Cruzimea este trasatura dominanta a personajului, motita, indirect, de multele/apte cumplite: leacul de frica pe care i-l da doamnei Ruxanda prin piramida de 47 de capete ale boierilor ucisi, linsarea lui Motoc de catre multime, amenintarea propriei familii cu moartea, schingiuirea si omorarea cu sange rece, ba chiar cu satisfactie, a boierilor. Episodul uciderii celor 47 de boieri, preluat din cronica lui Ureche, constituie una dintre cele mai impresionante crime din istoria Moldovei, iar procedeele asasinarii, descrise detaliat de narator, ilustreaza indirect firea sangeroasa si feroce a domnitorului, care porunceste sa se faca o piramida din capetele boierilor, asezate "dupa neam si dupa ranguri", in rful careia statea capul "unui logofat mare". De la aceasta cumplita crima,la rugamintea doamnei Ruxanda de a inceta cu omorurile, Lapusneanul nu mai "taiase niciuir boier", dar "scotea ochi, taia maini, ciuntea" pe oricine care-i dadea un cat de mic motiv, aderat sau inventat, fapte care ilustreaza, indirect, sadismul personajului.
Moartea violenta, prin otravire a lui Lapusneanul chiar de catre blanda lui sotie, este o plata binemeritata pentru cruzimea sa. Episodul mortii domnitorului este inspirat din cronica lui Grigore Ureche, in care Voda, fiind grav bolnav, a poruncit episcopului si boierilor ca "de-l vor vedea ca ieste spre moarte" sa-l calugareasca. Acestia, obsernd ca este "mai multu mort decat viu ", l-au calugarit si "i-au pus nume de calugarie Pahomie", dar, revenindu-si, Lapusneanul i-a amenintat "ca de sa scula, popi si el pre unii", din care cauza "l-au otravit si au murit", apoi l-au ingropat cu cinste "in manastirea sa, Slatina, ce ieste de dansul zidita". Ca si in Letopiset, in nuvela Lapusneanul se retrage in cetatea Hotinului, se imbolnaveste "de lingoare" si, "in delirul frigurilor", cere sa fie calugarit si primeste numele Paisie. Cand isi revine din letargie si se vede imbracat in rasa monahala, se enerveaza si-i ameninta: "M-ati popit voi, dar de ma voi indrepta, pre multi am sa popesc si eu!". Din aceasta riposta, care constituie si mottoul ultimului modul, reies, indirect, rautatea si veninul care i-au animat comportamentul in toti anii celei de a doua domnii pe tronul Moldovei.
Scena otravirii este cutremuratoare si de aceea romantica. Stroici si Spancioc se uita cu satisfactie la suferintele lui Voda, iar Stroici, cu un cutit, "ii desclesta [] dintii si ii turna pe gat otra ce mai era pe fundul paharului", spunandu-i cu bucurie: "inta a muri, tu care stiai numai a omori". Naratorul omniscient descrie in detaliu chinurile ingrozitoare ale mortii domnitorului, care lasa "o pata de sange in istoria Moldovei", fiind inmormantat la manastirea Slatina, unde "se vede si astazi portretul lui si a familiei sale". Aceasta ultima afirmatie apartine istoriei, nu tine, asadar, de fictiunea scriitorului.
Sadismul si setea de razbunare rezulta din caracterizarea directa, facuta de catre celelalte personaje: "Crud si cumplit este omul acesta, fiica mea"(mitropolitul Teofan); "Eu sunt Spancioc, a carui avere ai jafuit-o, lasandu-i femeia si copin sa cerseasca pe la usile crestinilor"; "Nu-mi voi spurca vitejescul junghi in sangele cel pangarit a unui tiran ca tine" (Stroici). Un procedeu artistic de caracterizare romantica o constituie antiteza care opune cruzimii Iul Lapusneanul blandetea si gingasia doamnei Ruxanda.
Relatiile lui Voda cu celelalte personaje accentueaza trasaturile care-l individualizeaza in nuvela. Fata de doamna Ruxanda, Lapusneanul este indiferent, ignorand-o cu desarsire, iar atunci cand ea-l roaga sa inceteze cu omorurile, el ii da "un leac de frica", aratandu-i piramida construita din cele 47 de capete ale boierijor asasinati. Pentru ca ea lesina la vederea grozaviei, Voda este dezamagit, dispretuitor si ironic fata de reactia ei: "Femeia tot femeie, [] in loc sa se bucure, ea se sperie". Blanda Ruxanda isi otraveste sotul, pentru a scapa de la moarte sigura pe fiul ei, ce fusese amenintat de Lapusneanul, fiind convinsa ca elibera tara de un domnitor tiran si crud.
Scriitorii si criticii literari au apreciat in diferite epoci si moduri profilul psihologic al lui Alexandru Lapusneanul. Vasile Alecsandri a vorbit despre "tragedia crunta a lui Lapusneanul", iar Ovid Densusianu despre "cruzimea, razbunarea, viclenia Iui". Liviu Leonte constata la erou "o inclinatie diabolica, sadica, spre teroare, o dorinta bolnavicioasa de a vedea curgand sange". Mai analitic, Nicolae Iorga vede aici "sufletul unui bolnav ce-si afla alinarea unei suferinte tainice numai la vederea si auzul suferintei altora".
Arta de prozator a lui Costache Negruzzi este remarcabila mai ales prin forta de construire a gesturilor patetice ale personajelor, prin cuvintele memorabile ale acestora, precum si prin obsertia psihologica atenta a naratorului ca principal procedeu artistic de introspectare a protagonistului. Verbele la imperfect - "mureau", "se aparau", "cadeau", "se inclestau" - care descriu scena cutremuratoare a uciderii celor 47 de boieri amplifica tirania si cruzimea domnitorului.
Referindu-se la loarea incontesila a nuvelei "Alexandru. Lapusneanul" de Costache Negruzzi, George Calinescu afirma ca aceasta "ar fi devenit o scriere celebra ca si «Hamlet», daca literatura romana ar fi avut in ajutor prestigiul unei limbi universale. Nu se poate inchipui o mai perfecta sinteza de gesturi patetice adanci, cuvinte memorabile, de obsertie psihologica acuta, de atitudini romantice si intuitie realista".
