PENSIUNEA DOAMNEI PIPERSBERG -
Roman de Horia Bonciu.
Apare in 1936 si este o urmare a primului roman al autorului, Bagaj Strania dubla existenta a unui om in patru labe, aparut in . Proza de factura predominant suprarealista este saturata de simboluri si scene aparent licentioase, ceea ce ii aduce autorului acuzatia de imoralitate si un proces penal (un alt caz celebru de aceeasi factura a fost cel al Iui Felix Aderca), in . Obiectul procesului l-a constituit doar romanul din 1934, desi Pensiunea doamnei Pipersberg, aparut intre timp, nu difera de Bagaj ca si substanta a imaginarului.
Aceeasi obsesie a "moralitatii in arta determina si aparitia cenzurata a editiei din 1984, motivatiile venind de aceasta data pe o filiera ideologica.
Asupra filiatiei prozei lui Horia Bonciu critica s-a pronuntat remarcandu-i, mai mult sau mai putin malitios, dar cu insistenta, eclectismul.
In marea sinteza calinesciana, textul lui B. este catalogat ca fiind un colaj de elemente neoromantice, naturaliste si expresioniste. Din prima categorie fac parte.
In opinia lui Calinescu, tendinta de a personifica marile legi ale universului (precum moartea, dc-o pilda), alunecarea imprevizibila intre realitate si halucinant, tusa sarcastica si extravaganta, precum si obsesia dedublarii. Expresioniste ar fi, pe de alta parte, "invaluirea lucrurilor cu un fum simbolic, interpretarea metafizica a tragicului cotidian" si "ridicarea fiecarui moment la o idee", Suprarealismul este de asemenea prezent, afirma criticul, prin inclinatia spre grotesc, in stilul gruparii "unu". In aceeasi maniera, Ovid S. Crohmalniceanu descopera filiera "mai neobisnuita" a literaturii lui B.
In ramura austriaca a neoromanticior si expresionistilor germani (Peter Altenberg, Peter Hille, Alfons Pctzold, Anton Wildgans), alaturi de care se adauga scoala realismului atroce, sarcastic, grotesc si brutal (Klabund, Kastner etc). Topirea acestor scoli si tendinte in substanta scriiturii lui B. nu ii distruge insa acesteia nici unitatea si nici autenticitatea. Meritul de a fi remarcat o atare coerenta a structurii interne a epicii lui Horia Bonciu le revine totusi unor scriitori (precum Arghezi sau Aderca) mai degraba decat criticii literare, care pastreaza vreme indelungata o suma de reticente fata de constructia insolita a acestei literaturi, reticente izvorate in fond dintr-o inapententa destul de evidenta pentru expresionismul in proza.
Ca unitate de actiune, Pensiunea doamnei Pipersberg prezinta fapte anterioare celor descrise in Bagaj, oranduite insa in jurul aceluiasi personaj central - Ramses Ferdinand Sinidis, comis voiajor, rezident la Viena. Ca modalitate de inscenare a discursului romanesc autorul apeleaza la formula clasica a relatarii discursului personajului. Este asadar o povestire in povestire, al carei ritual capata insa o nota specifica si insolita prin faptul ca identitatea celui care consemneaza este dezvaluita fara ocol in persoana lui Horia Bonciu insusi. Tot el semneaza si dedicatia de pe pagina de garda a cartii, prin care inchina volumul aceluiasi Ferdinand Sinidis, "lui si numai lui". Semihalucinoza ce caracterizeaza imaginarul din Pensiunea doamnei Pipersberg intra astfel intr-o contradictie flagranta cu o atare premisa de verosimilitate. Din tensiunea creata astfel, textul lui B. se naste nelinistitor si angoasant, absorbind mereu lectura intr-un labirint in care reperele unei logici a realului sunt abolite. Din aceasta magma textuala se desprinde, pregnanta, figura personajului central. Casatorit cu Zitta Gloria, faptura careia, desi o iubeste, Ramses nu-i poate nega platitudinea si suficienta, eroul recurge la modelul usor schizoid al existentei duble, in care periplul prin lume al fiintei este marcat la tot pasul de episoade banale in aparenta, dar indaratul carora se descopera mereu mistere esentiale ale vietii, atitudini arhetipale sau doar trairi subiective, dar cu rezonante gcneralizantc. Bonciu, autorul-personaj, il intalneste pe Sinidis la ceasul rasaritului, pe o strada din Viena. Lumina crepusculara naste o imagine bizara, transfigurata, cu tuse urmuziene, a fapturii ce se isca pe neasteptate in fata naratorului. Ferdinand Sinidis e un "refuzat de cuvant". Limitele dramatice ale relatiei sale conjugale ii genereaza un semiblocaj al vorbirii.
El nu poate rosti decat primele trei litere ale alfabetului, pe care le repeta la nesfarsit, ca un inceput insistent reluat si mereu ratat.
O piatra tasnita de pe caldaram, de sub cauciucul unui automobil, il izbeste in cap pe Ramses, descatusandu-i deodata vorbirea, in care personajul se cufunda de aici inainte cu severa voluptate si, in egala masura, cu o nostalgic a trecutului ce aduce in pagina un ciudat bildungs, o bizara poveste a unei vieti contorsionate si a semnelor ei - semne, intotdeauna, ale crizei. O data cu intoarcerea lui Sinidis pe taramul cuvantatoarelor, Bonciu-na-ratorul face cunostinta cu pensiunea doamnei Pipersberg, care reprezinta un element al constructiei romanesti ce cumuleaza o suma de simboluri narative. El este, pe rand sau in acelasi timp, un centru al lumii, un lotus amoreus, dar si un loc al damnarii, o "vizuina luminata" de felul celei blecheriene, dar si un labirint al mortii, in care personaje-masti (precum cele inchipuite de Perahim in paginile editiei princeps a cartii) duc o existenta ifcnvulsiva, in marginea unui echilibru precar, zguduit de cele mai marunte schimbari. Caderea sau doar demistificarea mastii echivaleaza cu moartea. E cazul, dc-o pilda, al Norei, fecioara cu par verde si o culoare pamantiu-verzuie a fetei, careia Sinidis ii cere o suvita pentru a o purta mereu la sine si care, chinuita de complexul culorii si crezandu-se deodata de-mascata, ca si cand cosmosul si-ar fi deschis pentru prima oara ochiul asupra-i spre a o privi, se sinucide.
Galeria portretelor din casa doamnei Pipersberg prolifereaza aproape la infinit. Finalul textului nu inchide si seria figurilor, a caror plamada parc a se nutri din substanta unui inconstient colectiv jungian. Ea poate continua cu figura proprietarei insasi, o matroana voluptoasa ale carei "ronduri de noapte" regulate prin camerele chiriasilor sunt descrise cu subtila, detasata, dar si intelegatoare ironic din partea lui Sinidis. Apoi, din spatiul din jurul pensiunii, organizat si centrat de casa-axa, Zaharia, fabricantul de cosciuge, isi deapana povestea despre fiul lanced; mosul Isidor, croitorul alcoolic, isi face escapadele sale bachice la sfarsit de saptamana, in urma carora familia ii ramane infometata din lipsa banilor, cheltuiti pe bautura.
Din trecutul cazon, de prizonierat, al lui Ferdinand se iveste trompetul Chihaia Gheorghe, un tragic sacrificat, pe taramul umanitarismului si onoarei. Intregul bestiar al mastilor lui B. din Pensiunea doamnei Pipersberg se organizeaza pe trei linii principale, despartite formai prin trei capitole, numite si structurate dupa trei idei majore (carne, vin si suflet), inchipuind un soi de intoarsa, demonica rugaciune. Dupa primul capitol, ce da si titlul volumului si in care sunt introduse figurile personajelor principale si figurile spatiului, Cartea despre carne, Cartea despre vin si Cartea despre suflet configureaza discursiv "tripticul care trebuie implinit din carne, vin si duh si se poate incheia, cocotat pe muchia unui povarnis de munte."
Iubirea (carnala, beata sau mistica) este Golgota Christuiui modern cu nume de faraon, a insasi Fiintei in fond, caci membrii paiateriilor din Pensiunea doamnei Pipersberg sunt cu totii torturati de sentimentul damnarii - o damnare a singuratatii ca libertate terorizanta, nedorita, ce se cerc rezolvata prin comuniune sufleteasca sau, daca nu, inecata in instinctual itatc. Ratacitor prin propria existenta, cautand mereu un echilibru spiritual ce i se refuza, personajul se limiteaza totusi la un cinism moderat. Refugiul sau fundamental e in actul rostirii, al povestirii destinului sau de nomad spiritual. E aceasta o tentativa de exorcizare de sine insusi, de dedublare, o tentativa ratata insa. intelegerea propriului destin ii scapa mereu, caci rostirea inseamna re-traire, iar omul e condamnat la a resimti doar, o data in plus, durerea actului de a fiinta. "A fi pe lume dureros" e esenta sentintei lui Ferdinand Sinidis, cu atat mai definitiva cu cat cuvantul, demistificat, nu mai mantuic faptura ce-l rosteste. Un atare univers contorsionat, marturisind o disponibilitate a parodicului dusa pana la absurd, traversat de contradictii si tensiuni,,mizand exclusiv pe o logica interioara ce poate fi descoperita doar prin capitularea neconditionata in fata textului, face din Horia Bonciu un autor fascinant, desi deloc comod, si caruia istoria literara c chemata a-i rediscuta cu mai multa atentie cazul.
