PENSIUNEA DOAMNEI PIPERSBERG -
Roman de Horia Bonciu.
Apare in 1936 si este o urmare a primului roman al autorului, Bagaj Strania dubla existenta a unui om in patru labe, aparut in . Proza de factura predominant suprarealista este saturata de simboluri si scene aparent licentioase, ceea ce ii aduce autorului acuzatia de imoralitate si un proces penal (un alt caz celebru de aceeasi factura a fost cel al Iui Felix Aderca), in . Obiectul procesului l-a constituit doar romanul din 1934, desi Pensiunea doamnei Pipersberg, aparut intre timp, nu difera de Bagaj ca si substanta a imaginarului.
Aceeasi obsesie a "moralitatii in arta determina si aparitia cenzurata a editiei din 1984, motivatiile venind de aceasta data pe o filiera ideologica.
Asupra filiatiei prozei lui Horia Bonciu critica s-a pronuntat remarcandu-i, mai mult sau mai putin malitios, dar cu insistenta, eclectismul.
In marea sinteza calinesciana, textul lui B. este catalogat ca fiind un colaj de elemente neoromantice, naturaliste si expresioniste. Din prima categorie fac parte.
In opinia lui Calinescu, tendinta de a personifica marile legi ale universului (precum moartea, dc-o pilda), alunecarea imprevizibila intre realitate si halucinant, tusa sarcastica si extravaganta, precum si obsesia dedublarii. Expresioniste ar fi, pe de alta parte, "invaluirea lucrurilor cu un fum simbolic, interpretarea metafizica a tragicului cotidian" si "ridicarea fiecarui moment la o idee", Suprarealismul este de asemenea prezent, afirma criticul, prin inclinatia spre grotesc, in stilul gruparii "unu". In aceeasi maniera, Ovid S. Crohmalniceanu descopera filiera "mai neobisnuita" a literaturii lui B.
In ramura austriaca a neoromanticior si expresionistilor germani (Peter Altenberg, Peter Hille, Alfons Pctzold, Anton Wildgans), alaturi de care se adauga scoala realismului atroce, sarcastic, grotesc si brutal (Klabund, Kastner etc). Topirea acestor scoli si tendinte in substanta scriiturii lui B. nu ii distruge insa acesteia nici unitatea si nici autenticitatea. Meritul de a fi remarcat o atare coerenta a structurii interne a epicii lui Horia Bonciu le revine totusi unor scriitori (precum Arghezi sau Aderca) mai degraba decat criticii literare, care pastreaza vreme indelungata o suma de reticente fata de constructia insolita a acestei literaturi, reticente izvorate in fond dintr-o inapententa destul de evidenta pentru expresionismul in proza.
Ca unitate de actiune, Pensiunea doamnei Pipersberg prezinta fapte anterioare celor descrise in Bagaj, oranduite insa in jurul aceluiasi personaj central - Ramses Ferdinand Sinidis, comis voiajor, rezident la Viena. Ca modalitate de inscenare a discursului romanesc autorul apeleaza la formula clasica a relatarii discursului personajului. Este asadar o povestire in povestire, al carei ritual capata insa o nota specifica si insolita prin faptul ca identitatea celui care consemneaza este dezvaluita fara ocol in persoana lui Horia Bonciu insusi. Tot el semneaza si dedicatia de pe pagina de garda a cartii, prin care inchina volumul aceluiasi Ferdinand Sinidis, "lui si numai lui". Semihalucinoza ce caracterizeaza imaginarul din Pensiunea doamnei Pipersberg intra astfel intr-o contradictie flagranta cu o atare premisa de verosimilitate. Din tensiunea creata astfel, textul lui B. se naste nelinistitor si angoasant, absorbind mereu lectura intr-un labirint in care reperele unei logici a realului sunt abolite. Din aceasta magma textuala se desprinde, pregnanta, figura personajului central. Casatorit cu Zitta Gloria, faptura careia, desi o iubeste, Ramses nu-i poate nega platitudinea si suficienta, eroul recurge la modelul usor schizoid al existentei duble, in care periplul prin lume al fiintei este marcat la tot pasul de episoade banale in aparenta, dar indaratul carora se descopera mereu mistere esentiale ale vietii, atitudini arhetipale sau doar trairi subiective, dar cu rezonante gcneralizantc. Bonciu, autorul-personaj, il intalneste pe Sinidis la ceasul rasaritului, pe o strada din Viena. Lumina crepusculara naste o imagine bizara, transfigurata, cu tuse urmuziene, a fapturii ce se isca pe neasteptate in fata naratorului. Ferdinand Sinidis e un "refuzat de cuvant". Limitele dramatice ale relatiei sale conjugale ii genereaza un semiblocaj al vorbirii.
El nu poate rosti decat primele trei litere ale alfabetului, pe care le repeta la nesfarsit, ca un inceput insistent reluat si mereu ratat.