PE ARGES IN SUS-- Volum de poezii de Ion Pillat, aparut la Bucuresti in . Dupa opinia lui G. Calinescu: "Volumul a consacrat pe Ion Pillat ca poet original si traditionalist".
Constiinta poetica mai putin contrariata de lumea data, Ion Pillat. accepta abandonarea extatica in perimetrul unui spatiu familiar si dimensiunea limitata a unei durate ca pe niste trepte initiatice, forme ale omenescului, mirabil tocmai prin forta lui perpetuu regencrativa.
In viziunea lui P., timpul este o sansa egal distribuita celor de altadata si celor de acum, rotitoare frumusete^ unde fiecare fiinta isi desfasoara rostul.
In consonanta cu spatiul, dominai de freamatul polimorf al vietii, timpul, caruia poetul ii dedica un lung poem, participa la configurarea unei lumi congenere, apropiate pana Ia identificare.
De fapt, timpul este forma in care se muleaza poemele volumului inainte ca ele sa se ordoneze intr-o estetica pe deplin definita. Sub veghea lui apar vastele panouri livresti, pastelurile, portretele figurate cu inflexiuni de batraneasca intelepciune. Vazut in diversele-i fele, unele referindu-se direct la poet, altele la conditia umana in genere, la cea etnica ori la peisajul autohton, timpul se resimte pretutindeni, facand materia poeziei sa vibreze in sunete profund elegiace. Poetul lasa impresia ca asista la poarta de intrare a formelor existentei spre trecut, contemplandu-le devenirea in "morminte" ori rememorandu-le in "visari'", intr-un "trecut viu", legat organic de precursori: "La lampa, si cand ziua cu totul s-o Timbri/ Voi reciti «pasteluri» de V. Alecsandri" (Septemvrie). Vocatia de a liriciza timpul scurs sau pe cale de a se scurge produce inspiratele imagini despre toate cate au fost ori se afla pe cale sa nu mai fie. Supuse egalei viteze a timpului, omul, lucrurile din preajma, peisajul nu au nici un ragaz ("rien n'arrete cetle fuite invisible et silencicusc", spune Jankelevitch in L'Irreversible et la nostalgie) si totusi lor le ramane o sansa de a se "salva" sub forma unei amintiri transfigurate. Poetizate, cele pe cale de a dispare sau deja trecute se mentin ca o varietate a prezentului.
Astfel, o constanta a poemelor din volumul Pe Arges in sus avanseaza aceasta viziune ambivalenta in care nostalgia de a nu mai fi se compenseaza prin certitudinea de a fi fost. Ireversibilitatea se arata ca o abstractie neinduratoare, insa faptul de a fi fost se impune ca moment unic, imperisabil. In desfasurarea lui pura, inaintand inexpugnabil, in rotirile largi ale naturii si in cele incomparabil mai scurte, descriind varstele omului, timpul pillatian isi arata fetele sale, aflate in permanenta interferenta: timpul omului si timpul naturii, avand caracterul lor ciclic, starea de creatie si starea de declin. Conserva ritmul mitic al eternei reintoarceri deschis iluzionarii si melancoliei; timpul devenirii pure este in schimb unul fara reintoarcere si fara "nimic rapsodic" in el (Jankelevitch). Golit de sentiment, timpul eternei deveniri echivaleaza cu angoasa baudelairiana, distilata secunda cu secunda in tic-tac-ul orologiului (Mormantul). Timpul individual, al varstelor omului, se structureaza intr-o poezie a copilariei si a bunicilor, a stramosilor si a vechilor civilizatii. Poetul isi construieste imaginile servindu-se de propriile amintiri, iar cand acestea devin inoperante timpul varstelor se reconstituie pe cale erudita. Jucarii, Copil de-odinioara. Camara cu fructe.
Odaia bunicului, Ochelarii bunicii s. a. dezvolta un imaginar al amintirilor tandre.
In schimb, poemele Dinicu Golescu, Don ici, Muresanu, Alecsandri sunt rememorari de virtuozitate livresca, ample si fastidioase. Fantezia nu se afla la indemana poetului si tot ce nu trece pe sub privirile sale ori nu deriva din trairea directa se devitalizeaza in abstractii seci. Pe Arges in sus pune in evidenta calitatile unui mare pastelist, intr-un fel continuator al lui Alecsandri, la care P. se refera nu o data admirativ, in alt fel promotor al unor peisaje lirice adecvate spiritului modern, exprimat prin transcenderea ideii de timp.
Dinamica sau lentoarea gesturilor, absenta ori aglomerarea imaginilor motrice isi pierd din importanta indata ce sunt raportate la devenirea imperturbabila. Acelasi "pas" al timpului ireversibil imprima o cadenta egala lucrurilor aflate in stare de repaos sau in miscare. Consubstantial pastelului pillatian, timpul da existentei spatiale o infatisare de continua ardere, de pretutindeni ivindu-se o lume care te paraseste fara voie si pe care o lasi in urma fara puterea de a o retine. Timpul mareste irevocabil distanta dintre om si natura, dintre ceea ce este si se afla pe calc sa nu mai fie.
Clipa se metamorfozeaza intr-un spatiu al amintirii, conservand senzatii exultante: "Tot mai miroase via a tamaios si coarna Ce vrea cu mine toamna, pe dealuri de' ma-ntoarna?". Toamna, seara, noaptea, dealul sunt cele mai cultivate motive de pastel, prin intermediul lor rabufneste sentimentul de trecere fara oprire, sugerat in relatie cu un spatiu martor, marturisind prezentului despre urmele de altadata ale vremurilor. In vie, Castanul cel mare, La zavoi, Casa din deal sunt pasteluri care trimit invariabil la un timp pe care peisajul inca statornic il reinvie in culori nostalgice.
