Al doilea roman al lui Camil Petrescu (1894-l957), "Patul lui Procust", apare in 1933, la numai trei ani dupa "Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi" si constituie, pentru literatura romana, un eveniment deosebit, cu totul novator, consolidand astfel romanul romanesc modern.
Adept al modernismului lovinescian, Camil Petrescu este cel care, prin opera lui, fundamenteaza principiul sincronismului, altfel spus, contribuie la sincronizarea literaturii romane cu literatura europeana (europenizarea literaturii romane), prin aducerea unor noi principii estetice ca autenticitatea, substantialitatea, relativismul si prin crearea personajului intelectual lucid si analitic.In romanul "Patul lui Procust", perspectiva narativa relativizata este moderna si defineste punctul de vedere al personajelor-naratori: naratori autodiegetici si naratori homodiegetici. Situatia diegetica implica anumite trasaturi gramaticale si semantice ale textului: naratiunea la persoanei I, focalizarea interna "impreuna cu", frecventa monologului interior, organizarea subiectiva a secventei temporale, toate acestea argumentand caracterul subiectiv al romanului.
Perspectiva psihologica este realizata prin mijloacele de analiza a constiintei si procesele psihologice ale eroilor, naratorii autodiegetici apeland la dialog, monolog interior, autointrospectie, flashback, analepsa, retrospectie, cuvinte cu valoare de simbol, observatie atenta si profunda a constiintei personajelor etc.
George Demetru Ladima este personajul absent din roman, portretul sau fiind conturat prin relativism si prin cele mai variate mijloace artistice: in mod direct prin confesiunea sentimentelor si conceptiilor proprii reiesite din scrisorile adresate Emiliei si indirect prin impresiile puternice pe care le produc aceste destainuiri asupra lui Fred Vasilescu, prin comentariile complementare ale Emiliei Rachitaru, prin notele de subsol ale autorului, prin articolele reproduse in aceste note, prin opiniile altor personaje, cum este procurorul care ancheteaza sinuciderea ori marturiile prietenilor lui de cafenea.
Procedeele moderne de caracterizare indirecta includ: monologul interior, dialogul, introspectia constiintei si a sufletului, retrospectia, autoanaliza si autointrospectia,care scot in evidenta zbuciumul si chinurile launtrice ale personajului.
Personaj modern, Ladima este poet talentat si gazetar intransigent, cumuland toate celelalte trasaturi generale ale eroului camilpetrescian: intelectual lucid, analitic, inadaptat social, hipersensibil, orgolios, insetat de adevar si demnitate. El traieste in lumea ideilor pure, avand iluzia unei iubiri ideale si aspirand catre demnitate umana absoluta in profesia de ziarist, ca esente existentiale.
G.D.Ladima este construit prin ochii lui Fred, care are statutul de narator homodiegetic si care relateaza, la persoana a IlI-a, propria experienta legata de acest intelectual intransigent. La randul,sau, Ladima este, in scrisorile adresate Emiliei, un narator autodiegetic reliefand la persoana I propria drama a iubirii.
- Portretul fizic se contureaza in spirit modern din opinii diferite si subiective, fundamentand principiul estetic al relativismului. Fred Vasilescu vede la inceput "un tip de lautar sau doctor", apoi, dupa ce devin cunostinte apropiate, tanarul isi aminteste de Ladima ca de un barbat in jur de 40 de ani, "inalt, slab, cu ochi rotunzi si orbitele mari, adancite cu o mustata de sergent major si carare de frizer, [] grav ca un profesor universitar, de o politeta de ambasador pensionar, surazand putin indepartat, cu ochii calzi". Fred este constient ca el aparea in ochii celorlalti "prea putin prezenil se imbraca prost []. Prea avea aerul unui profesor, inacrit de geografie, de provincie". Totusi, cand i-l prezinta pe Ladima lui Tanase Vasilescu. Fred este incantat ca acesta emana incredere, cu aparitia lui de "om in toata firea, cu reala prestanta". Emilia si-l aminteste ca pe un tip "blond si foarte inalt [] putin cam haloimas, dar era simpatic."
Ca personaj modern, Ladima este un intelectual sensibil, un poet recunoscut de unii ca genial-procurorul care ancheteaza sinuciderea il socotea "unul dintre cei mai de seama poeti ai nostri, de la Eminescu incoace"-, ignorat de altii -Nae Gheorghidiu si Tanase Vasilescu Lumanararu il credeau "un om de paie"- sau negat cu fermitate, Cibanoiu considerand ca "n-avea talent Scria si el asa".
Ziaristul George Demetru Ladima este intransigent si inflexibil, cinstit si insetat de adevar, nu se manifesta nici pe departe ca "un om de paie", neputand fi manevrat de patronii sai in a servi interesele lor meschine, devenind chiar periculos pentru acestia. Numit director la "Veacul", gazeta finantata de Tanase Vasilescu si controlata ideologic de Nae Gheorghidiu, Ladima reuseste, in scurt timp, cu personal putin si platit mizerabil, sa aiba un succes rapid, iar ziarul sa devina un organ de presa temut, datorita campaniilor aproape salbatice, dezlantuite impotriva politicienilor corupti, a afacerilor necinstite, constituindu-se intr-un scut de aparare a statului roman impotriva jafurilor: "O tribuna pentru promovat tot ce e dorinta de reinnoire in moravurile noastre politice".
Din pacate, talentul, onestitatea si demnitatea gazetarului Ladima nu pot invinge paienjenisul afacerilor frauduloase ale lui Gheorghidiu si Lumanararu. El descopera, intamplator, neregulile dinlr-o afacere comuna industriei miniere si C.F.R-ului, care ubeau statul roman cu un miliard de Iei anual, fara sa banuiasca implicarea totala a patronilor sai in aceasta frauda. Ceea ce a dus la ruperea definitiva a acestei colaborari a fost aparitia unui articol de o violenta deosebita, prin care Ladima acuza puterea politica de matrapazlacuri in domeniul financiar-bancar.
Ziaristul scrie articolele cu pasiunea si convingerea intelectualului care gandeste profund si care are ceva de transmis cititorilor, marturisindu-i lui Fred (atunci cand patronii incearca sa-i tempereze indignarea manifestata in legatura cu afacerile veroase demascate) crezul sau gazetaresc: "Eu sunt un om care scrie Si daca nu scriu ceea te gandesc, de ce si mai scriu? Nu pot altfel." Ladima isi da definitiv demisia de la gazeta, pentru ca nu poate scrie ceea ce i se comanda, ci numai ceea ce gandeste el (autenticitatea), mai ales ca este si prost platit. Fred isi aminteste ca il rugase pe Ladima sa renunte la demisie, dar acesta refuzase categoric: "Nu sunt in stare sa scriu doifa randuri care sa nu vie dintr-o convingere adanca". Afirmatia personajului reproduce aproape cu aceleasi cuvinte conceptia estetica a lui Camil Petrescu privind creatia literara autentica, bazata pe experienta traita a autorului si reflectata in propria constiinta: "Sa nu descriu decat ceea ce vad, ceea ce aud, ceea ce inregistreaza simturile mele, ceea ce gandesc eu Aceasta-i singura realitate pe care o pot povesti[] Eu nu pot vorbi onest decat la persoanaintai".
Ca toate personajele camilpetresciene inscrise in modernism, Ladima este un inadaptat superior, incapabil sa accepte compromisurile, un om cinstit, care, neputand sa demaste aceasta "adunatura de jecmanitori ai statului", intre care se aflau si patronii sai, prefera sa-si dea demisia cu demnitate, chiar daca ajunge, ca urmare a acestei decizii, muritor de foame.
Hipersensibil, Ladima este insetat de a trai in profunzime .pasiunea iubirii si se autoiluzioneaza in dragostea lui pentru Emilia, pe care o vede ca pe femeia ideala, pura, candida, copilaroasa, refuzand structural evidentele. Vestea casatoriei.Emiliei cu Arghiropol il arunca pe Ladima intr-o disperare fara margini, dar cand logodna se anuleaza, el ii trimite o scrisoare tulburatoare in care descrie chinurile ingrozitoare care-I mistuiau si "o suferinta care intrece puterea de rezistenta a nervilor mei", rugand-o sa-l reprimeasca. De atunci se intalneau din nou in fiecare seara, ieseau impreuna, dar nu a fost niciodata a lui pentru ca Ladima "altminteri era idealist. [] ii placea, asa, sa stea aci", spune Emilia "tot senina, mare si goala".
Uimirea lui Fred, la citirea scrisorilor de dragoste ale lui Ladima adresate Emiliei, este din ce in ce mai mare, deoarece el nu poate sa inteleaga cum "un t»m atat de serios, un profesor ca infatisare, [] de reala distinctie, [] pedant de binecrescut" poate sa iubeasca o femeie Vulgara ca Emilia, pe care orice barbat putea sa 6 aiba contra unei sume de bani. Tanarul se intreaba, uluit, cum un intelectual rasat ca Ladima nu s-a gandit "nicio clipa ca faptul acesta, daca s-ar afla, l-ar compromite". Puternic impresionat de dragostea distonanta a ziaristului pentru cocota vulgara, Fred Vasilescu incearca sa gaseasca explicatii logice acestei pasiuni degradante si presupune ca Ladima "se amagea cu oarecare luciditate", parandu-i-se incredibila sinceritatea indragostitului, care este cu totul in dezacord cu insusirile deosebite ale intelectualului, ba, mai mult, considerand absurda ideea ca Ladima sa creada in aceasta dragoste.
Sinuciderea lui Ladima este privita cu acelasi subiectivism al punctelor de vedere diferite (relativismul). Fred considera sinuciderea ca urmare a vietii mizerabile, vulgare, din vartejul careia Ladima nu are puterea sa se smulga; procurorul care ancheteaza cazul crede ca ziaristul facuse un gest pasional din cauza doamnei T, deoarece scrisoarea sinucigasului ii era adresata acesteia; Cibanoiu opineaza ca prietenul sau isi pierduse credinta in Dumnezeu, neputandu-se ridica deasupra mizeriei cotidiene; Emilia sustine ca a recurs la acest gest "din mizerie", pentru ca "nu mai manca poate nicio data pe zi". Necrologurile sunt elogioase, Ladima fund considerat "un stralucit talent", "o mare pierdere pentru literatura romaneasca", iar unul este foarte emotionant: "Unul dintre cei mai mari poeti ai timpului hranit cu otet, fiere si dezgust de contemporani, a dus tacut teava rece pe inima calda si stupida si a domolit-o, sfaramand-o. Noapte buna, poet smintit si cumsecade".
Personaj modern prin structura de intelectual, Ladima incearca sa evadeze din aceasta lume, pe care o detesta si cu care nu are nicio legatura spirituala, creandu-si himere asupra realitatii pe care o converteste intr-o zona existentiala superioara. Astfel, el atribuie Emiliei trasaturi nobile, de puritate si candoare, apoi iubeste la aceasta femeie calitatile cu care a aureolat-o: "Ladima imprumuta tot ceea ce-i.trebuie ca s-o poata iubi si o iubeste anume, pentru ceea ce i-a imprumutat". Spirit absolutizant, el nu vrea sa afle adevarul despre Emilia, deoarece are o permanenta nevoie de autoiluzionare, de automistificare pentru a-si construi universul imaginar de afectiune, de calm si de curatenie sufleteasca, fara de care" n-ar putea trai. Ca si Stefan Gheorghidiu, Ladima percepe intens drama jalnica, strivitoare in propria constiinta, amagindu-se cu luciditate pentru a putea supravietui, dar este constient de incapacitatea lui de adaptare in lumea plina de constrangeri materiale, de statutul sau inferior intr-o societate cu care nu se potriveste, simtindu-se agresat ca intr-un pat procustian.
Intelectualul Ladima este un invins, refuzand - din orgoliu -jSa-si accepte toata mizeria vietii, experienta umilitoare a traiului zilnic si de aceea imprumuta bani, care sa fie gasiti in buzunar dupa sinucidere pentru a nu se crede ca si-a pus capat zilelor din cauza saraciei, lasa o scrisoare adresata unei femei distinse, culte, delicate (doamna T.), pentru a inlatura banuiala ca ar fi fost in stare sa se omoare pentru o prostituata vulgara. Faptul ca Ladima se indragostise de "o femeie ordinara, o semi-prostituata, pe care el o crede intruchiparea puritatii si bunatatii, e o consecinta a conditiei sale jalnice sociale si materiale".
(OS.Crohmalniceanu).
