Prin romanul "Patul lui Procust", autorul Camil Petrescu se remarca printre cei mai de seama reprezentanti ai autenticitatii, avand o deosebita acuitate intelectuala si putere de creatie. Modul in care este conceput romanul modern este explicitat de autor in articolul "Noua structura si opera lui Marcel Proust". Scriitorul respinge naratiunea omniscienta in numele ideii de autenticitate acceptand naratiunea la persoana I ("Eu nu pot vorbi onest decat la persoana I"). Se creeaza astfel subiectivizarea naratiunii, dar si o limitare a perspectivei asupra personajelor si a intamplarilor. In "Patul lui Procust", spre deosebire de primul sau roman "Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi", inmulteste personajele narator, dar ele raman in continuare subiective, existand de data aceasta riscul pulverizarii perspectivei. De aceea, Camil Petrescu inventeaza Autorul, un alt personaj narator in postura sa prezent prin notele de subsol, cu rol de a credita naratorii.
Totodata, in romanul modern evenimentele sunt relatate in functie de fluxul memoriei involuntare. Camil Petrescu este adeptul anticalofiliei, deoarece scrie fara sa aiba grija foarte mare asupra frumusetii frazei si logicii ei, in numele aceleiasi autenticitati.
Romanul "Patul lui Procust" este un roman modern de tip subiectiv deoarece are drept caracteristici: perspectiva narativa "faramitata", naratiunea la persoana I, luciditatea (auto)analizei, constructia personajelor ale caror trasaturi se dezvaluie treptat, prin alcatuirea unor "dosare de existenta", dar si autenticitatea definita ca identificarea actului de creatie cu realitatea vietii, cu experienta nepervertita a trairii febrile. Autenticitatea poate fi inteleasa drept un mod de a trai realitatea sau un mod de a cunoaste. Aparitia fluxului memoriei involuntare, experienta bruta, marturisirea directa, reliefeaza o alta perspectiva asupra actului de creatie si totodata e un bun argument pentru a afirma ca romanul este psihologic.
Romanul are imaginea unui puzzle fiind alcatuit din mai multe parti: cele trei scrisori ale domanei T. adresate Autorului, cea mai ampla parte - jurnalul lui Fred Vasilesc
("Intr-o dupa-amiaza de august"), care include scrisorile lui Ladima alaturi de comentariile Emiliei Rachitaru. "Epilog I" apartine lui Fred, iar "Epilog II" apartine Autorului alaturi de notele de subsol.
Romanul reface povestea de dragoste dintre doamna T. si diplomatul aviator Fred Vasilescu in paralel cu povestea de dragoste dintre poetul Ladima si actrita ratata Emilia. Intre cele doua cupluri pare sa existe o simetrie inversa: aparent Fred ar fi mai putin rafinat decat doamna T, iar Ladima e cu siguranta de o alta calitate morala decat triviala Emilia; ambele povesti au finaluri tragice, Fred si Ladima mor.
Romanul aduce fata in fata doua mari taine: taina lui Fred si taina lui Ladima.
Doamna T. este proprietara unui magazin de mobila, o femeie frumoasa si eleganta cu un gust dezvoltat pentru arta. Aceasta incepe sa scrie la indemnul Autorului. In cele trei scrisori ea dezvaluie cate ceva din dragostea pentru un domn necunoscut X si cateva episoade in care apare un personaj D, indragostit de ea. Domnul necunoscut pe care ea il iubeste evita in mod inexplicabil povestea lor de iubire. Relatarea ei in mod surprinzator nu incepe cu ceea ce o preocupa, ci cu prezentarea modului in care D. incerca sa intre in viata ei. O alta intamplare povestita este aceea cand, aflandu-se in compartimentul unui tren, il intalneste pe Fred alaturi de iubita lui. Are o reactie de gelozie si indignare considerand ca ea nu a insemnat nimic in viata lui din moment ce el s-a implicat deja intr-o alta relatie. Iubirea dintre cei doi este prezentata si din punctul lui de vedere, existand astfel pluriperspectivismul. Fred nu scrie din nevoia de a se confesa, ci pentru a-si explica siesi relatia Ladiam-Emilia care prin absurdul ei nu-l mai lasa sa doarma. Analizand aceasta relatie automat ajunge si in punctul in care va analiza si relatia lui cu doamna T.
Referindu-se la motivele care ii determina pe cei doi sa scrie, N. Manolescu afirma ca "Psihologic scrisorile lui Fred sunt orientate in afara, ale doamnei T spre inauntru". Eroii naratori situeaza comportamentul lor in centrul preocuparilor pe care le au, ei se observa cu grija ca si cum s-ar privi prin ochii altora ca sa vada ce impresie fac. De aceea, pentru ei comportarea devine pentru ei un criteriu de judecata.
Romanul are ca tema centrala iubirea. Ladima cunoaste prin iubire umilirea si deznadejdea, traind o iubirea care a fost probabil cauza sinuciderii. Fred, in schimb, isi reprima in mod inexplicabil o mare pasiune. Doamna T. traieste suferinta provocata de un refuz neinteles. Emilia nu traieste iubirea cu adevarat, ci doar o mimeaza. Din acest punct de vedere explicatia titlului ar fi faptul ca pentru fiecare iubirea inseamna altceva. Scrierea este un roman al dilemelor existentiale in care doi termeni se masoara reciproc si se confrunta. Fiecare personaj este si calau si victima (Nicolae Manolescu); ii judeca pe ceilalti conform principiilor personale si primeste acelasi tip de judecata din partea acestora.
Tot jurnalul lui Fred contine opiniile sale personale, analiza pe care o face relatiei Ladima- Emilia, dar si analiza propriei relatii cu doamna T. Din momentul in care o cunoaste, ea ii schimba modul de a trai si de a gandi, facandu-l sa priveasca viata printr-o lupa. Desi se apuca sa citeasca scrisorile lui Ladima din simpla plictiseala ajunge treptat sa faca din relatia Ladima Emilia o adevarata obsesie.
In "Epilog I" Fred desfasoara o adevarata ancheta incercand sa descopere motivul sinuciderii lui Ladima. Caracterizarea lui Ladima apare prin jocul oglinzilor paralele. Pentru Emilia el este un demodat dispus sa suporte orice. Pentru Fred este un domn bine, un intelectual. Pentru Ciobanoiu este un mare poet, iar pentru Penciulescu un mare dobitoc. Ladima este tipul intelectualului de exceptie care nu accepta niciun fel de compromis, de aceea apare in postura unui inadaptat. Taina lui Ladima poate avea ti ea explicatii multiple desi niciuna nu poate fi certificata. Unul dintre ele este acela ca a inteles in sfarsit ca Emilia nu era femeia pe care o credea, un alt motiv ar fi insuccesul pe plan social cat si viata mizera pe care o ducea, iar un ultim motiv ar putea fi faptul ca doamna T nu raspundea iubirii sale (datorita unei scrisori gasite la momentul mortii adresate catre Doamna T).
In cadrul romanului modern nu exista explicatii ultime si de aici apare fascinatia care se creeaza pentru ca tot spatiul vietii afective ramane obscur. Intregul roman recurge la procedee narative ale confesiunii (jurnale si scrisori) fiind oritentat catre analiza vietii interioare prezentate din perspectiva constiintei subiective a naratorului personaj. De aceea, putem afirma ca pe langa faptul ca "Patul lui Procust" este un roman de tip modern, este si un extraordinar roman psihologic.
