Particularitatile de constructie a unui personaj dintr-un text narativ, apartinand lui G. Calinescu: Enigma Otiliei referat





George Calinescu, personalitate encicplopedica a culturii romane, a fost critic si istoric literar, poet si estetician, dramaturg si romancier. In 1932, G. Calinescu sustinea ideea aparitiei in literatura romana unui roman de atmosfera moderna, un roman realist, deci respingea teoria sincronizarii literaturii cu filosofia si psihologia, argumentand ca literatura trebuie sa fie in legatura directa cu "sufletul uman".
Aparut in 1938 si comentat, de atunci, intr-o bogata exegeza, romanul "Enigma Otiliei", are ca tema principala viata burgheziei bucurestene de la inceputul secolului al XX-lea.

In intentia scriitorului, cartea purta titlul "Parintii Otiliei", ilustrand astfel motivul balzacian al paternitatii, urmarit in relatiile parinti-copii, in contextul epocii interbelice, de altfel o idee care l-a interesat foarte mult pe scriitorul roman. Fiecare dintre personajele romanului poate fi considerat parinte al Otiliei, pentru ca, intr-un fel sau altul, ei ii hotarasc destinul sau sunt interesati, din diferite mortive, de soartea tinerei fete. De pilda, mos Costache isi exercita lamentabil rolul de tata, desi nu este lipsit de sentimente fata de Otilia. El se gandeste la viitorul ei, vrea chiar sa o infieze, dar amana la nesfarsit gestul. Si Pascalopol, mult mai varstnic decat Otilia, marturiseste ca in iubirea pentru ea imbina pasiunea cu paternitatea. Titlul "Enigma Otiliei" sugereaza comportamentul derutant al eroinei, uneori absurd care-l uimeste pe Felix: "Nu Otilia are o enigma, ci Felix crede ca o are", marturiseste G. Calinescu, justificand titlul romanului.
Naratorul este omniscient, naratiunea la persoana a III-a, iar perspectiva narativa este de tipul "dindarat", asa cum se observa din primele randuri cu care incepe romanul, situand exact personajele, actiunea, in timp si spatiu. Descrierea minutioasa a strazii Antim (a cladirilor, a interioarelor), pustie si intunecata, avand un aspect "bizar", varietatea arhitecturala, amestecul de stiluri, ferestrele neobisnuit de mari, lemnaria vopsita care se "dezghioga", faceau din strada bucuresteana "o caricatura in moloz a unei strazi italice".
Romanul, alcatuit din douazeci de capitole, este construit pe mai multe planuri narative, care urmaresc destinul unor personaje, prin acumularea detaliilor: destinul Otiliei si al membrilor familiei Tulea, al lui Stanica. Al doilea plan prezinta destinul lui Felix Sima care, ramas orfan, vine la Bucuresti pentru a studia medicina, locuieste la tutorele sau si traieste iubirea adolescentina pentru Otilia. Autorul acorda interes si celorlate planuri secundare, pentru sustinerea imaginii ample a societatii citadine, accentuand in felul acesta realismul romanului sau.
Conflictul romanului se bazeaza pe relatiile dintre doua familii inrudite, care sugereaza universul social prin tipurile umane realizate. O familie este a lui Costache Giurgiuveanu, posesorul averii, si Otilia Marculescu, adolescenta orfana, fiica celei de-a doua sotii decedate. Aici patrunde Felix Sima, fiul surorii batranului, care vine la Bucuresti pentru a studia medicina si locuieste la tutorele sau legal, mos Costache.Un alt personaj este Leonida Pascalopol, prieten al batranului, pe care il aduce in familia Giurgiuveanu afectiunea pentru Otilia, pe care o cunoaste de mica si dorinta de a avea o familie care sa-i aline singuratatea.
A doua familie, vecina si inrudita, care aspira la mostenirea averii batranului, este familia surorii acestuia, Aglae. Familia Tulea este alcatuit din sotul Simion Tulea, cei trei copii ai lor: Olimpia, Aurica si Titi. In aceasta familie va patrunde Stanica Ratiu pentru a obtine zestrea ca sot al Olimpiei.
Conflictul, factor determinant in desfasurarea operei, este complex si pune in lumina diferitele personalitati prezentate de-a lungul scrierii.. Acesta este de natura exterioara, explicita, intre Otilia si clanul Tulea care dorea sa obtina mostenirea averii lui Costache Giugiuveanu, conturat inca din expozitie prin interventiile rautacioase ale Aglaei. In timp ce conflictul erotic vizeaza rivalitatea dintre Felix si Pascalopol pentru Otilia.
Otilia Marculescu este "eroina mea lirica", proiectia autorului in afara, "tipizarea mea in ipostaza feminina" (G.Calinescu). Ea este prezentata in mod direct de catre narator, care ii atribuie rolul de observator lui Felix, la inceputul romanului: "fata maslinie, cu nasul mic si ochii foarte albastri arata si mai copilaroasa intre multele bucle si gulerul de dantela". Portretul personajului se completeaza prin alte trasaturi, precum cochetaria, bunul gust in vestimentatie: "Fata subtirica, imbracata intr-o rochie foarte larga pe poale, dar strimta tare la mijloc"
Personajul isi dezvaluie complexitatea, prin caracterizarea indirecta, ce reiese din faptele si comportamentul sau, din modul in care vorbeste si din relatiile cu celelalte personaje. Astfel, descrierea camerei fetei, realizata spre sfarsitul primului capitol al romanului, corespunde modelului balzacian, care propune tehnica focalizarii in vederea prezentarii personalitatii celui care traieste in mediul descris. Deci, cadrul in care traieste devine o modalitate de patrundere in psihologia personajului, iar camera Otiliei, prin detaliile surprinse, vorbeste despre caracterul ei dezordonat si spontan: "Sertarele de la toaleta si de la dulapul de haine erau trase afara in felurite grade si in ele se vedeau, ca niste intestine colorate ghemuri de panglici, camasi de matase mototolite." Faptul ca era interesata de moda vremii justifica bunul gust, rafinamentul, dragostea de muzica si armonie. Dezordinea si amalgamul de lucruri prezente in camera Otiliei sugereaza, pe de alta parte, si faptul ca ea inca se cauta pe sine, este la varsta la care personalitatea ei nu s-a desavarsit inca. In opozitie cu acesta etapa este imaginea Otiliei din finalul romanului, pe care Felix cu surprindere o observa in fotografia pe care i-o da Pascalopol; imaginea femeii mature nu-i mai aminteste prin nimic de cea pe care el o cunoscuse candva.


In conturarea Otiliei, scriitorul foloseste si tehnica moderna a perspectivelor multiple si a observatiei psihologice (pluriperspectivismul).
Personalitatea Otiliei este evidentiata prin reflectarea ei in constiinta celorlalte personaje, ca si cum ar fi vazuta in mai multe oglinzi paralele, prin tehnica relectarii poliedrice. Astfel, mos Costache o considera fata cuminte si iubitoare, pe care trebuie sa o protejeaza, dar nu are forta de a lua decizia infierii ei, din pricina caracterului sau avar. Aurica o invidiaza, considerand-o o rivala in alegerea barbatilor: "E o sireata, cauta numai barbati in varsta, bogati". Cel mai violent o sanctioneaza Titi, Stanica considerand ca Otilia este "o fata faina, desteapta"; colegii lui Felix o vad ca pe "cea mai eleganta conservatoare", in vreme ce Aglae o detesta, utilizand la adresa fetei apelative precum "dezmatata", "stricata", "zanatica".
Cei doi barbati intre care oscileaza eroina completeaza acest portret: in timp ce pentru Felix Otilia reprezinta feminitatea tulburatoare, Pascalopol marturiseste ca nu poate delimita sentimentele virile de cele paterne. Pentru ambele personaje masculine, Otilia este, intr-o anumita etapa a existentei lor, o enigma, ceea ce justifica titlul romanului. Din perspectiva psihologiei masculine feminitatea va fi intotdeuna resimtita ca fiind misterioasa, enigmatica pentru ca nu se lasa descoperita in toate resorturile ei intrinseci.
Firea nastrusnica, visatoare si imprevizibila, tumultul tineretii sunt cuceritoare. Vitalitatea, exuberanta si sinceritatea deconcertanta a tineretii formeaza o imagine pura, de un farmec aparte: il taraste in goana pe Felix prin curte, rapaie pe scara, fluiera, danseaza, starile sale de spirit schimbandu-se foarte repede. Aceeasi feminitate si franchete a gesturilor manifesta si fata de Pascalopol. Pentru Aglae si Aurica, purtarile Otiliei sunt asemeni "fetelor fara capatai si fara parinti".
Autocaracterizarea ii completeaza portretul Otiliei, care-si cunoaste foarte bine soarta de fiinta tolerata, obligata sa-si rezolve singura problemele vietii. Interesant este ca, desi manifesta o oarecare superficialitate, ea are totusi constiinta acestei superficialitati tipic feminine: "cand tu vorbeai de ideal, eu ma gandeam ca n-am sters praful de pe pian"; "Noi, fetele, Felix, suntem mediocre si singurul meu merit e ca-mi dau seama de asta".
Comportamentul fetei este contrariant de multe ori, pentru cei din jur. Ea impresioneaza prin naturalete, prin calitatile tipice varstei adolescentine: gusta oricand farmecul jocurilor copilaresti, escaladeaza la mosia lui Pascalopol stogurile de fan. Traieste din plin viata si nimic nu o impiedica sa rada in hohote sau sa fie melancolica: "Imi vine uneori sa rad, sa alerg, sa zbor. Vrei sa fugim? Hai sa fugim!", ceea ce atesta starile de exuberanta si libertate pe care le resimte in unele momente. In relatia cu Felix dovedeste insa maturitate: desi il iubeste, va pleca alaturi de Pascalopol, realizand ca o relatie intre ei va interveni in destinul stralucit al tanarului.
Compozitia personajului include, si bibliografia lui evidenta intr-o discutie cu Felix: "Papa, vezi tu, nu mi-e tata bun Mama a mai fost casatorita inainte, si cand a luat pe papa, eu eram de cativa ani Priveste! Uite pe mama si pe tatal meu adevarat. (Si Otilia intinse lui Felix o fotografie putin rupta, in care Otilia din alte vremuri, insa cu privirile blande, in rochie cu panier si cu un mare zuluf cazut peste umar tinea de brat un barbat gras, si el cu ochii Otiliei)".
Otilia se misca intr-o lume fixata pentru totdeauna in tipare. Mos Costache ii pecetluieste definitiv destinul. Nu o infiaza si Otilia va fi sacrificata de familia care isi doreste atat de mult mostenirea. Intr-un comentariu pe care chiar scriitorul il face cu referire la romanul sau el va nota "Otilia nu e personaj principal. Felix si Otilia sunt acolo in caliatate de victime si de termeni angelici de comparatie." Prin faptul ca sunt orfani, ei sunt vulnerabili.
In opinia mea, Otilia Marculescu este unul dintre cele mai reusite personaje ale romanului, atat prin tehnicile de realizare, cat si prin problematica sa existentiala, reprezentand tipul feminitatii.











Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu











Scriitori romani