PARADISUL SUSPINELOR - Proza a lui Ion Vinea, publicata in 1930, alaturi de alte doua texte - Luntre si punte si Cu inima-n cap - , in volumul cu acelasi titlu care aparea la Editura "Cultura nationala", continand cinci gravuri, dintre care un portret inedit, desenate si sapate in lemn de Marcel Iancu. Fragmentele din aceasta proza, intitulata initial Tic-Tac , au fost tiparite in reviste, unele dintre episoade purtand titluri si indicii care sa marcheze ordinea lor in text: in "Contimporanul", III, nr.
45, aprilie 1924; in "Contimporanul", III, nr.
46, mai 1924; Viata in gand, 111, Tresariri si IV Prometeu. Memoriile lui Darie in "Contimporanul", III, nr. 47, septembrie 1924; V, Primavara cruda in "Contimporanul", 111, nr.48 octombrie 1924; VI, Stafii in "Contimporanul", III, nr. 49, noiembrie 1924; VII, Pasi pierdu/i, in "Contimporanul", III, nr. 50-51, 30 noiembrie-30 decembrie 1924; VI, Paradisul suspinelor, in "Contimporanul", IV, nr.55-56, martie 1925; VIII, Casa Domnitei, in "Contimporanul", IV, nr.60, septembrie 1925; IX, Sfatul apelor, in "Contimporanul", IV, nr.61, octombrie 1925; Episodul dobrogean a aparui in "Cronica", II, nr. 59, martie 1916, cu titluI Domnul batran. Eroul, devenit ulterior Axei, nu avea nume, iar femeia bolnava se numea Pia. Ultimul episod - scrisoarea Liei - a fost publicata in "Contimporanul", VIII, nr.88, decembrie 1929; cu titlul Dintr-o scrisoare, fara sa se precizeze ca ar fi parte componenta a unei scrieri mai ample (vezi Elena Zaharia). Editia critica realizata de Mircca Vaida si Gh, Sprintaroiu in 1974 marcheaza in text corecturile si interventiile pe care Ion Vinea Ic-a operat pe unul dintre exemplarele princeps ale Paradisului suspinelor pus la dispozitia editorilor de sotia autorului.
"Dens si eliptic roman" (Cezar Petrcscu) sau "pictura de atmosfera si poema a psihologici carnale" (Perpessicius), nuvela (Magdalena Popescu), "dar si () un jurnal intim indirect, un eseu puternic liricizat" (Simion Mioc), Paradisul suspinelor suprapune formule scrip-turale si dinamiteaza tiparele stramte ale speciilor literare, voind sa fie in acelasi timp microroman si nuvela, poem in proza si pseudojurnal sinteza constructivista de modalitati de exprimare literare sau plastice, muzicale sau cinematografice.
Pentru ca, in esenta, Paradisul suspinelor vorbeste despre nevoia materializarii in cuvant, "cu posibilitatile atat de inferioare ale vocabularului", a unor rascolitoare obsesii vizuale ori auditive ordonate, dupa tehnica punerii in abis, in reprezentari picturale concrete sau in bucati muzicale investite cu valoare de metafore recurente. Astfel, imaginea portretului bunicii si a celorlalte "chipuri raposate" venind dintr-un timp ce filtreaza alchimic amintiri si senzatii prinlr-un "aquarium de priviri statatoare in care sunetele urcau lin ca margelele cu aer, lichide" sau "grelele picaturi de amurgire sonora din Traumerei" a lui Schumann, laitmotivul muzica] care, asemenea sonatei de Vinteuil pentru Swann, marcheaza tempourile invariabil triste, funerare - ale unei experiente erotice ratate, si, de aici, ale unei vieti desfasurate crepuscular (intreaga carte este marcata vizual de un nesfarsit asfintit insangerat, sleit - singurul moment temporal precis identificabil in text) sunt asemenea metafore sinestezice. Nucleul narativ -povestea micului Darie prematur pervertit sexual de pasiunea sa infantila pentru tanara invatatoare Lia si impletirea destinelor personajelor stigmatizate de iubirile frustrate convertite patologic (Lia - Axei, Darie - Lia) este, in fapt un pretext pentru un dublu demers literar : unul al autoruiui-martor si, subsumat acestuia, cel al personajului principal. Fiindca, daca pentru Darie scrisul este asumat, cathartic, spre recuperarea puritatii paradisului pierdut printr-o refigurare metodica a paradisului suspinelor masurat de "dificultatea de a smulge si a inchega in potriviri de cuvinte, in ciuda serpilor sintaxei, fermecati cu degete si descantece de maestru, totusi, ceva din insusirea () de inger", solutie ce isi gaseste suportul stiintific in psihanaliza freudiana, pentru Ion Vinea subiectul ofera posibilitatea experimentarii unor noi artificii stilistice. Pornind de la capacitatea de modelare a limbajului ("graiul e un hamac comod in care te intorci pe ce parte iti prieste"), Ion Vinea isi construieste scrierea pe baza unor pretinse memorii jurnal ale tanarului Darie, in care intervine pentru a completa lacunele manuscrisului cu paranteze ample semnate, spre asigurarea autenticitatii, cu insesi initialele sale, mimand sinceritatea absoluta si, adesea, supralicitandu-si neputinta de a lumina taina vietii prietenului sau. Omniscienta si omnipotenta autorului odata subminate, . V. isi poate permite sa faca abstractie, avangardist, de toate regulile discursului clasic. Fluxul proustian al memoriei involuntare ce anuleaza constrangerile cronologiei si ale coerentei insistand pe mecanismul psihologic al trairilor si pe intensitatea senzatiilor ("Sensibilitatea dureroasa a eroului s-a lasat desigur condusa in povestire, mai mult de acuitatea impresiilor continute, decat de ordinea cronologica si decat logica expunerii", precizeaza Ion Vinea, sugerand codul de lectura), intruziunile metatextuale ale parantezelor care au rolul sa implice "un cititor ideal" in procesul facerii textului, salturile de la confesiune la naratiune prin ambiguizarea persoanei, euritmia obsedanta (atat in continut, cat si in forma), pendularile intre vis si realitate, intre un eu si celalalt, toate acestea asigura complexitatea acestei proze.
Autorul ei, hotarat parca sa-i exploateze toate resursele posibile, ajunge pana la a-si face personajul sa-i creioneze un portret in care, jucand ignoranta, nu se recunoaste ("Nu patrund rostul acestei insemnari () si cititorul are sa ma ierte", noteaza Ion Vinea
In finalul fragmentului unde Darie dezvaluie nu numai psiholgia , ci si conceptia despre scris a prietenului sau). Trimiterile intertextuale implicite sau explicite (Freud, Gidc, Proust, Nerval, Poe, Mateiu Caragiale sunt numai cateva dintre numele care se cer puse in relatie cu Paradisul suspinelor ) au rolul de a imbogati sensurile unui text scris, dupa teoria gidiana parca, mai degraba pentru a fi recitit, deoarece fiecare noua lectura se poate raporta la un registru aparte - stilistic, simbolic, psihologic etc. - sau la toate impreuna, tara sa ii poata epuiza valentele. Intitulat, sugestiv. Eu si celalalt, fragmentul care deschide scrierea are functie de preambul. Darie, retras in casa copilariei sale, traieste dramatic, prin rememorare, o criza a dedublarii. Vrand sa-si descopere identitatea ("Cine sunt eu, eu Darie, eu" este laitmotivul care bantuie tragic viata tanarului derutat), el se izoleaza in spatiul amintirii - unde "timpul zace ca o asteptare pe urma unei tragice lipse" pentru a se regasi.
Evocarea trecutului, desfasurata liturgic, ca in rugaciune, intr-o casa "ca un altar" cu o usa ce "are uscaciunea icoanelor" si o noapte "grea ca un patrafir",se face undeva la limita dintre somn si trezie. "incordarea si ascutirea simturilor, deasupra incercarilor de rand ale existentei" duc spiritul tulburat de singuratate si de vecinatatea hipnotica a portretelor stramosilor la obsesie: Darie, ca toate personajele lui V., este chinuit "asemenea lunatecilor [] (de) un vis neclintit (ce) sorbea cugetarea ca pe un sipot". incercarea de recuperare a sinelui prin proiectare in celalall-copilul, aparat de chipul de dincolo de aievea al mamei, "dorul de siguranta si de certitudine" se transforma, eliberator, in act literar infaptuit, ca in asceza - "ceasuri dupa ceasuri, nu simtii nici foame, nici sete, nici oboseala"-, spre mantuirea sufletului. Tocmai de aceea, capitolul al doilea, precizat "cu viata in gand", incepe cu o apologie a somnului a carui realitate "c mai de pret, caci e mai expresiva". Obarsite in aceleasi adancuri, "cele doua vieti, lumina si umbra", se intrepatrund in existenta lui Darie pana la confuzie.
Visele sale, scrise cu sentimentul "unui interesant caz de umanitate", pentru un "cititor ideal" si configurate, thanatic, in diferite tonuri de negru figureaza spaimele unei copilarii intrerupte prematur de momentul descoperirii instinctului sexual. Acestor initieri in tainele trupului si ale inimii le sunt consacrate urmatoarele patru capitole. Eroii -Frosa, servitoarea de o lubricitate nestapanita, Lia, invatatoarea incepatoare ale carei miresme si farmece alerteaza simturile personajelor de sex opus indiferent de varsta sau conditia lor, Axei, tatal lui Darie, intelectualul reumatic transformat definitiv de pasiunea nepertnisa pentru Lia pe care si-o disputa fervent cu Willy, profesorul de franceza, Mara, sotia lui Axei si mama fiului acestuia - sunt marionete intr-un spectacol tragic al carnii infierbantate la care asista terifiat prea tanarul Darie marcat pentru totdeauna de viziunea cosmaresca pe care i-o ofera tradarea cuplului Axel-Lia si impreunarea parintilor sai. Ultimul capitol, cel mai amplu, analizeaza efectele si explica turnura pe care evenimentele au dat-o vietilor protagonistilor.
"Casa Domnitei" este locul unde Mara, departe de Axei, retras la tara, incearca sa o protejeze pe Lia care, cu mintile ratacite, cauta barbatul iubit in toti necunoscutii iesiti in cale, in timp ce Darie, martor al intregii trame, se afla inca sub fascinatia bolnava exercitata de Lia asupra lui. Ultimul fragment, reconstituit din scrisorile trimise Marei, anunta deznodamantul. Lia, readusa la viata de intoarcerea lui Axei, traieste langa acesta undeva pe un tarm pustiu al Dobrogei, supusa agresivitatii cu care fostul indragostit isi manifesta acum gelozia, dispretul si ura. Drama unor destine iremediabil prizoniere obsesiilor este magistral surprinsa de talentul Iui Ion Vinea care, prin lirismul metaforic al textului-poem, lasa totul la nivelul sugestiei. Nici o formulare explicita nu agreseaza naturalist pudoarea cititorului. Sensibilitatea lui este insa pusa la incercare de forta simpatetica pe care o au imaginile extrase din registre diferite, fericit aglutinate de hipersimtul stilistic al autorului.
Aerului enigmatic si maladiv al intamplarilor desfasurate, in spirit decadentist, ca in scrierile lui Villiers de l'Isle Adam sau Huysmans, i se adauga, astfel, suprarealisinul atmosferei figurate la limita oniricului si expresionismul trairilor exacerbate ale eului si al violentei cromatice a descrierilor dintre care alegem ca exemplu portretul Liei din episodul "Casa Domnitei", portret ce, modificand nuanta dominanta, parc o transpunere literara a picturii lui Chaim Soutine, Femeie in rosu: "Aceleasi decolorate panglici la palaria de paie si vestmintele din matase galbena care sfidau, ca o flamura de muzeu, timpurile. Fata, cum o sliam, ferecata cu suliman rosu, din foita; ochii lungi, de un verde sever, in chenarul lor artificial de funingini. [] De aproape, i s-ar fi zarit parul imbelsugat, unghiile de chihlimbar, dintii luminosi, gura vesteda. Oprita in fata peretilor suri, intre gatelile care o copleseau, ca un amurg de culori muribunde, sub fardul tipator de pe figura si cu acel suras crispat ca o foaie moarta ce vedenie pentru simtirea mea dilatata parca spre acea tragica prezenta".
Experiment literar reusit. Paradisul suspinelor fuzioneaza tehnic jurnalul cu epistolarul si impune ubicuitatea autorului prin prezenta parantezelor semnate - mijloc de explicitare a demersului artistic care impune nota dominanta, intrucat toate personajele acestei opere functioneaza dupa legile literaturii asumate ca solutie de supravietuire. Dedublarea lui Darie, retraind in "tovarasia cu umbra si cuvantul, viata lui ocult organizata inspre tacere si evocare" sub semnul scrisului pe care il vrea cu "pornirea cat mai literara", tertipurile lui Willy, cel ce spera sa-si castige iubita arogandu-si drepturi de autor asupra unei carti de dragoste, sau incapatanarea Lici de a rezista transfigurand "pe fieslecarc" in cel asteptat si impacand "o multime de realitati injositoare, cu poezia trista a vietii ei launtrice", toate acestea unesc firele unor destine bovaricc inchise labirintic in structura circulara a unei proze finalizate metaforic cu o fraza ce ar fi putut juca in acelasi timp si rol de moto; "Reazima-ti fruntea pe mainile efemere ale iubitelor."
