PARADISUL STATISTIC - Al doilea volum de povestiri al lui Ion Calugaru, publicat in 1926, Tipografia "Reforma Sociala", Bucuresti, si ilustrat cu desene in tus de M. H. Maxy. Aparut cand autorul sau avea numai 24 de ani, la trei ani dupa povestirile cu tematica rural-patriotarda din Caii lui Cibicioc, Paradisul statistic, tributar experimentelor avangardiste, propune o viziune fanlast-abstracta fundamental diferita. De altfel, trei dintre proze suni publicate intai in "revista de sinteza moderna" "Integral": Printul papal (nr.2, I aprilie 1925) purtand subtitlul Psihism automat si retiparit in "Adevarul literar si artistic", VII, nr.302, 19 septembrie 1926, cu indicatia "Din Paradisul statistic", Miliardar ("Integral", I, nr.4, 1 iunie 1925), cu titlul Adevar conic Basm mecanic si Polcovnicul stacojiu ("Integral", I, nr.6-7, octombrie, 1925).
Alte trei texte (dezmintirea lui Salari, Paradisul statistic, Yla Ynia D 'Ynya) vad lumina tiparului pentru prima data in volumul din 1926, in timp ce toate celelalte apar astfel: Doamna Lot in "Adevarul literar si artistic", VII, nr.300 din 5 noiembrie 1926, cu precizarea "din Paradisul statistic; Ochii, in "Universul literar" XLII, nr.30, 25 iulie, cu subtitlul Schita de razboi: Visele din vis ale lui llia Davidovici, in "Universul literar", XLII, nr.34, 22 august .
In 1971 apare o antologie cu titlul Paradisul statistic, in care din volumul din 1926 lipseste Polcovnicul stacojiu.
Ilustrare a conceptului de arta sintetica pe care incearca sa-l explice si sa il materializeze programul constructivisto-integralist, volumul Paradisul statistic nu poale fi inteles in afara manifestelor avangardiste aparute in "unu", "75 HP", "Contimporanul" si "Integral", unele dintre ele scrise (chiar daca nu intotdeauna semnate, in spiritul anularii _ individualitatii promovat in epoca) de I. C Intr-unul dintre aceste articole-manifest, publicat pe prima pagina a primului numar din revista "Integral", Ion Călugăru sintetizeaza obsesiile generatiei sale plasate "definitiv sub zodie citadina", intr-o proiectie caleidoscopica a unor "artisti- seismografe" ce, "predicand esenta expresiei finale", functioneaza diafragmat dupa regulile sublimate in triada "inteligenta-filtru, luciditate-surpriza. Ritm-viteza", Astfel, nevoia de a soca prin necanonicitatea imaginii si prin mecanica precipitata a evenimentelor exacerband experienta imediata si "vointa vietei din totdeauna, de pretutindeni", notatia sacadata, telegrafica de tip jurnalistic sau anihilarea cliseelor imaginarului colectiv prin escaladarea orizontului de asteptare al cititorului receptat ca "spectator", toate fac parte din recuzita avangardista a tanarului auto-modelat de credinta in noile "psiho-fiziologii". Rezultai al unei asemenea tendinte de a se inscrie "in fals impotriva traditiei, istoriei si legii", Doamna Lot, proza ce deschide volumul dinamitand coordonatele motivului biblic, impune, in fapt, programul scriitorului care, cu o definitie aplicata de el insusi lui Max Jacob, "boteaza, inedit, lumea.
Cu nume celebre din istorie". Din aceasta imbinare a ineditului cu istoria, Ion Călugăru da nastere unui text cu notatii rapide, care, in succesiunea lor cinematografica, aglomereaza fapte si schiteaza portrete construite din linii geometrice simetrizate, de desen cubist. Schema narativa clasica, subminata de asociatiile surprinzatoare si de punerea in abis a referintlor biblice, alterneaza "povestea" cu descrierea, intr-o enumerare sinusoidala de verbe si adjective proliferate futurist. Om al timpurilor noi, "avut si burlac", "Lot urzea mereu retele de comunicatii, tesea paienjenis peste tara. Prins in angrenaj de trusturi, imobilizat in preocupari financiare, isi rezervase un simplu cont curent sentimental, pentru putine si intamplatoare aventuri.
Niciodata nu s-a gandit c-ar putea ajunge, bunioara, ctitor de familie, alfabet de semintii, indrumator de triburi." indragostit de naivitatea Seforei, viitoarea "doamna Lot", o rapeste si se casatoreste cu ea.
Prezentarea interiorului casei celor doi este revelatorie pentru estetica asociatiilor incompatibile de tip lautreamontian: "o leasa-hamac in care dormeau cateva piei de jder si sacali, pe jos, cateva ulcioare scobite in piatra, un telefon si un ibric electric cu priza." Ironia autorului, slichiuind nu numai sabloanele traditiei maritale, demiti-zeaza programatic. Sefora, covarsita romantios de "incomensurabilul anotimp de meditatie na-roada", isi multiplica tristetea ascultand gramo-foanele cu "umblet cu aripi, in cant, o dulceata prostanaca de lapte de cocos si de serbet de trandafiri" si, intr-o sarcastic-bovarica plictiseala, ajunsa in Sodoma, "targ frumos si vesel [] inca o ingramadire de pietre cubice", danseaza si calareste in piata publica. Trecerea ingerilor, "in razie" prin Sodoma, grabiti sa prinda "expres-funicularul" care sa-i urce la cer, da prilej dezavuarii unor noi tipare: "Madame Lot suferea mocnit de plecarea lor. Anii se mineralizasera peste ea, in straturi de obezitate sentimentala. Ravnea dupa un vis nedefinit, ceva care gadila, o durere subtila care curge in muschi []. ingerii erau o scara in ascensiune spre o priveliste deasupra platoului cotidian si ". Finalul, interpretand literal o metafora, dupa procedeul urmuzian, noteaza sec, in stil reportericesc dezgolit de orice comentariu valorizant sau afectiv: "Cand au vrut s-o trezeasca, au observat ca e de creta". Aceeasi formula a demitizarii dezvolta si proza in regim fantastic-macabru Dezmintirea lui Satan. Neutralizarea potentialului evazionist al temei romantice a dedublarii, prin intruziunea ferma a rationamentului clucidant ("ordinea fiintei mi s-a intrerupt, soparla care-si lasa coada, traiam dublu: cu epiderma in solemnitate citadina, launtric, la diapazonul unei razmeritc-stihic [] ma orientez, ma caut, ma conving), sau deconcertarea cititorului refuzat comunicarii cu autorul ("era un ras care planta copaci si incendia livezi, desi pentru intelectul altuia expresia nu are inteles, viziunea e cu neputinta de conceput") fragmenteaza discursul fantastic dupa aceeasi tactica a inferentelor subversive care atrag finalul tezist demascator: "M-am incredintat insa ca fiinta noastra nu e inzestrata cu tactilitate proprie. Supliniti inteligenta cu mitul, sunteti maimute dezgustatoare. De aceea v-as ruga: nu-mi oferiti atribute, nu ma devalorizati cu valva voastra! Spune-le oamenilor ca ma prefer Satan -fara mit.[s. a.]".
Ecouri de manifest literar regasim si in Printul papal, text ce exploateaza din nou tema multiplicarilor obsesive ale cului chinuit de propriile fantasme, concretizata de data aceasta in povestea locuirii propriului trup - "suflet de esenta mai dura" -de un "balet de printi" redusi la "radacina patrata ca sa poata exista". Interesanta este insa, din perspectiva istorico-literara, configurarea portretului robot al artistului "integralist": "Mi-am educat un suflet geometric. Vara sunt profet, iarna reporter, spectator, pilastru de bar, scafandru orizontal, vis prelungit. Nu gandesc. Experienta mi-a dovedit ca ideea iti suge creierii daca nu devii impresarul ci []. Visez rar, port un piept de cuart, in pumnul de boxer inima veseia, vida si buna." Stilizata si csentializata intr-o suita de metafore ale calatoriei, "elegia" Miliardar, publicata initial cu titlul Adevar conic, aglomereaza imagini suprarealiste de dematerializari spatio-tempora-le, ca in picturile lui Salvador Dali, cu scopul eliminarii anecdotei (in termenii lui Ion Călugăru din articolul despre Max Jacob: " un protest impotriva duratei si spatiului"):"vreme sunand in zinc, spatiul rasnit, curgand troiene prin palnii cerebrale, expresul plescaind uniform: marti, miercuri, joi, zile de scurta durata - pasii padurilor alergand marunt, cu sprinteneala de prepelite". Miscarea concentrica, "peste privelisti", intr-o ascensiune rastumat-dantesca a celor patru personaje ce parcurg cercurile "vamilor vazduhului" intr-o noapte de sanziene alegorica, in cautarea "comorilor pradate de la oameni", isi rateaza insa finalitatea simbolica sugerata la inceputul textului ("Calatoream fara destinatie. Descoperisem ca se poate fugi de tine insuti"), pentru ca, preluand angoasele din Printul papal , Miliardar, se incheie, dupa acelasi principiu al simetriilor promovat de Ion Călugăru, cu repetatul esec al incercarii de evadare din sine "de prea mult suflet": "Noaptea de Sanziene - conchide naratorul dcsfcrccator de vami - nu-ti suprima cele cateva suflete in plus pe care le ai". Eliberarea de "parazitismul mitului" (Mihail Cosma) este urmarita si in configurarea futurista, dupa "noul simt mecanic" promovat de Marinelti, a paradisului "inchegat ca un trust, prevazut cu utilaj si confort tehnic" din proza ce da titlul volumului publicat in .
Constructiei austere, geometrice, a ierarhiilor unui paradis statistic absurd, i se adauga exacerbarea expresionista a simturilor biciuite de senzatii aglutinate si notate in cheia "disociatiilor asociative". Un delir de "sunete in turturi, sunete prinse de lemn, sunete picurand din ventilatoare", de mirosuri de "var stins, [], lana aprinsa, -scandura trasa la rindea, hartie, cerneala,[], malaga", sau de atingeri de "carne impietrita", ori "piele infragezita de lene minerala" "pornesc nervii sa clinchete, zurgalai", intr-o lume in care, paradoxal, "misuna fara grai, fara vaz si auz - ceva, ca oameni". Aceluiasi integralism ce exploateaza, prin culoare si virulenta, dar si prin tema si intensitate a trairii, cele doua valente ale expresionismului - cea sociala si cea evazionista - ii sunt tributare si alte trei texte - Polcovnicul stacojiu, Visele din vis ale lui llia Davidovici si Yla Ynia D'Ynia, care functioneaza si ele dupa regulile excesului de senzorial, de traire sau de atitudine - dus pana la limitele grotescului absurd.
Cea mai reusita proza din volum pare sa fie insa Ochii care, prin forta viziunii grefate pe lirismul poematic al conceptiei, incearca sa linisteasca ceea ce Ovid S. Crohmalniceanu numea "foamea de divin" a lui Ion Călugăru Tonul de litanie fragmentata de puncte de suspensie adoptat de autor pentru a figura marsul soldatilor extenuati, chinuiti de teama si de frig, reuseste sa sugereze lectorului hieratismul situatiei anticipate chiar din primul paragraf dominat de imaginea de pictura bizantina a "gerului tare ce intindea o gigantesca fata de masa pentru o cina de taina". O deruta a simturilor culminand cu pervertirea identitatilor "Fiecare soldat se simtea celalalt, mai precis, celalalt exista, umbla, simte, cu fiinta imprumutata de la dansul" prevesteste in text revelatia mistica a unui Isus travestit in soldat, ce declanseaza o sublimare vizuala paroxistica a ostasilor, intr-o multiplicare ud infinitum a "ochiului lui Dumnezeu" medieval: "o iruptie de ochi pe trup si pe haine, fiecare par purta un ochi in varf ca acul gamalia si nelinistea crestea. Pe fiecare ochi se tiparea o frantura: ochiul suplinea celelalte simturi: vedea, gusta, auzea, pipaia." La nivelul imaginii (stand sub semnul preeminentei vizualului, s-a observat ca scrierile lui C. isi cer - imperios in contextul integralist care predica "inlantuirea" tuturor artelor referentii plastici, comparatia cea mai vehiculata de criticii operei lui Ion Călugăru fiind aceea cu pictura lui Chagall), o inflatie de ochi similara nu regasim in arta contemporana, decat, poate, in tablourile lui Fabrizio Clerici. La nivelul semnificatiei insa, esecul ochiului care incearca sa suplineasca si, in cele din urma, sa depaseasca neputintele ratiunii isi are corespondent intr-una din cele mai importante opere ale lui Paul Klee, Limitele intelectului, pentru ca limitele intelectului vrea sa le surclaseze Ion Călugăru si cu el intreaga avangarda literara, "mutandu-i - dupa formula lui Mihail Cosma - hotarele la infinit."
