Sunt si alte sarbatori de peste an, poate mai mici, dar care au implicat fantezia colectivitatilor de la tara in crearea unor spectacole nu mai putin interesante si ele. Astfel la lasarea secului sau la mosi ori la o sarbatoare a focului si ogoarelor, cand se fac alimon etc. se observa inclinarea satenilor catre un joc social, elementar, dar grav in esenta lui.
Pentru caracterul spectaculos, ne oprim la originala manifestare populara, proprie mai multor popoare europene si anume: Pantomima cucilor. Are loc a doua zi de lasata secului de branza, ziua numindu-se lunia burdufului in aceasta zi, tinerii (intre 16 si 20 ani) poarta in mana un saculet plin cu cenusa, umbla prin sate si lovesc cu el pe flacaii neinsurati ca si pe femei ori copii. Dupa unele relatari mai vechi, ei se imbracau femeieste, isi atarnau de gat un clopot mare, iar pe cap isi faceau din lemn, imbracat in postav si piele de iepure si alte gateli, o masca in forma cerbului cu coarne.
In partile Ialomitei manifestarea lua proportii mult mai mari. in ziua de lasata secului, un numar de aproape 20 de tineri, dintre care unul se masca cu coarne si haine pestrite, se vopseau pe fata in negru, mergeau pe la case, jucau si capatau daruri. Tot in aceasta zi, de indata de ce insera, flacaii faceau o iluminatie prin sat, legand de cumpana fantanilor o "dihonita" cu pacura. Aceasta iluminatie se numea "uralie". A doua zi, in Lunia burdufului, aparea dis-de-dimineata pe ulite cortegiul cucilor, flacai si oameni de curand insurati, imbracati in chip muieresc. imprumutau de la fete fuste albe ori colorate pestrit si purtau in picioare opinci. in mana aveau "o maciuca", adica un lemn indoit, cu o coada de vreun metru, de al carui varf legau (si leaga si astazi) o opinca rupta. Jordia se numeste "chiulichiu", cu care lovesc pe cei intalniti in cale. Pe cap purtau o gluga lucrata cu multa iscusinta, facuta dintr-o bucata de sarica in forma si marimea unei traiste de cal, fiind acoperita pe deasupra cu hartie colorata si infrumusetata cu broderii. in dreptul nasului isi puneau un gat de tigva gaurita. De ambele parti, in dreptul urechilor, se fixau in sus doua lemne lungi, peste care se puneau altele orizontale, formand un fel de scara. Era masca cunoscuta si in partile Bulgariei si Iugoslaviei. Purtau numele de "coarnele glugii" si erau acoperite cu fulgi si pene de cocos (B.A.R., ms. 4965, p. 263).
in locul acestei masti, am vazut in jurul Bucurestiului (la Branesti), prin 1957 o mascarada a cucilor ce ni se pare frumoasa si mai plina de inteles. insusi cortegiul e variat si deosebit de interesant.
Dupa petrecerea din cursul noptii, in zorii zilei de luni se vad tineri de 15-20 de ani, ca si oameni mai in varsta, mascati simplu, dar atragator. Se imbraca in rochii colorate, primavaratice, pe fata isi pun masti cumparate de la magazine, cei mai multi insa si le confectioneaza ei, stilizandu-le, in genere, in forma pliscului cucului. Iau infatisari dintre cele mai variate si comice. Unii se imbraca cu cojoc intors pe dos, iar la brau poarta o talanga mare, pentru vite, altii poarta masca diavolului si un sirag de clopotei de alama la gat, caciuli intoarse pe dos sau sunt imbroboditi cu basmale. O masca confectionata dintr-o camasa subtire, de matase, poarta la brau aceeasi talanga. dar si un lighean, o plasa plina de resturi, iar din mana nu lipseste "chi-ulichiul". Alergand neincetat, lovind in drepata si in stanga cu jordia, ne dam seama ce zgomot poate face unul, dar cand sunt zeci si zeci de masti si care toate fac acelasi lucru? Zgomotul se aude la distanta de kilometri, iar tabloul e uimitor. Se vad doi dintre cuci, cu masca tipica: costumul femeieisc peste care vine o centura de clopote si clopotei de marimi diferite. Nu lipseste nici masca cucului: drept barba un smoc de canepa infatisand pe "omul salbatic", imbracat rufos, incins cu somoioage de paie ori rogojini, pe cap cu o cratita (sau asa ceva). Tot alergand, obosesc. Atunci se constituiesc in cortegii ce se plimba pe ulita principala a satului Branesti (Ilfov), in frunte cu o masca care infatiseaza un lautar (tambalagiu); un alt grup, in tactul tobei, merge -disciplinat, in felul ostasilor.
O "masca" ce da insa tonul e a tanarului care cutreiera satul si loveste cu "chiulichiul"; are pe cap o caciula originala, improvizata dintr-o piele de iepure; la sold duce o geanta; sunt alte masti care duc in spate un sac cu paie, ori imbraca o haina groasa, iar deasupra isi pun o piele de vita ori manta de cauciuc, ca lovirea sa devina suportabila. Caci nimeni nu se supara, masca fiind intangibila. Grupurile sunt imense; zeci si zeci de masti, de dimineata pana seara tarziu, se plimba si alearga, lovesc ori accepta sa fie loviti; se distreaza grav, nici unul nu are voie sa vorbeasca.
S-a spus ca pantomima si-ar fi regizat rolurile, dupa un text care s-ar fi pierdut. Nimic nu poate fi mai gresit. Cucii sunt masti tainice; vestesc sosirea primaverii, plimbarea si alergarea lor imitand oarecum topaitul pasarii. Nota aceasta o impune cu deosebire masca cucilor care poarta pe cap un fel de caciula multicolora. Sunt tineri imbracati in costum national, incinsi la mijloc si in diagonala cu siraguri de clopotei de alama; isi pun un stelaj de lemn, pe care il imbraca in hartii colorate in rosu, galben, obtinand in felul acesta o originala caciula sau un mot ca al cucului; si una si alta sunt decorate cu mai multe oglinzi. Pe fata "cucul" poarta de data aceasta o masca confectionata din piele de iepure. Adaugam ca acest grup, oarecum distinct de marea masa de masti infatisate mai sus, a aparut pe la pranz, venind dintr-un sat alaturat Branestilor.
Un alt numar al acestei mascarade il contituie grupul cucilor mai varstnici si care intra in scena dupa-masa, tarand dupa ei gaini moarte ori sobolani vii; spre seara are loc un simulacru de inmormantare: cativa duc pe umeri un cosciug, in frunte merge un cuc in chip de preot, altii sunt dascali, iar in urma mai multi insotesc cortegiul funebru.
Pantomima cucilor este intalnita si la alte popoare din sud-estul Europei. in genere apar in aceeasi zi, travestiti in aceleasi masti. Totusi unele inovatii in jocul lor tradeaza straturi si sensuri de viata mai vechi ori mai noi. Asa in Bulgaria sunt cunoscuti sub numele de kukert Etnograful Arnaudov, care i-a studiat pe larg, spune ca nicaieri aceste masti nu sunt iubite mai mult ca in Turcia de sud-est, ceea ce indica locul lor de bastina. Masca principala barbateasca este insotita de "sirni ponedelniki", sotia cucului, ca si de "hagi baba", ei fiind considerati de public ca soti. Se sprijina in carji sau sabii de lemn. Vopsiti in negru, unul poarta un sul drept arma, altul o traista cu cenusa, de o prajina leaga un ou s.a. Si in aceste parti cucii poarta siragul de clopote, ca, alergand si sarind, sa produca o larma asurzitoare. Se prefac ca schioapata.
Spre deosebire de cucii din lungul sesului dunarean romanesc, aici ei intra prin case, li se dau bani si daruri, ca apoi sa petreaca in comun. Unul dintrte tarani se mascheaza in tar cu barba si mustati, isi inalbeste fata cu faina, pe piept poarta decoratii, fumeaza din ciubuc; acoperit cu un cearsaf ca "sa nu raceasca", e suit intr-o caruta cu doua roti; are langa el doi ministri; tras de cuci, e dus spre un maidan, unde-i adunat intregul sat; aici li se ofera pita si o prajitura facuta anume, cu oua si unt; se asaza la masa si se ospateaza cu totii. Se pregatesc apoi seminte pentru semanat, cucii se injuga la plug, imparatul ureaza: "sa dea Dumnezeu sa fie mult berechet, porumb, grau". Tragand cateva brazde pe maidan, se produce o mascarada: cucii tragand plugul, imparatul cade, este lovit cu batul s.a.m.d. (Arnaudov, p. 12).
in Bulgaria de nord (Silistra), pantomima apare simplificata. Dispare masa in comun si imaginea tarului, cu scena respectiva. Jocul se diversifica inca in ceea ce priveste masca, care se apropie de cea a romanilor (Idem, 28).
Jocul cucilor e cunoscut si de grecii din Tracia de rasarit. Doi protagonisti numiti Kalogheroi, alesi dintre oameni casatoriti pe o perioada de 4 ani, sunt costumati in chip de grup. isi pun pe cap o boneta din piele de capra, ascutita, de care atarna o coada de vulpe sau lup; ea se prelungeste in asa fel, ca sa acopere si pieptul si fata; sunt facute gauri pentru ochi si gura; de brau isi leaga o centura cu clopote; si acestia isi pun sub pielea de animal paie ori imbracaminte groasa ca sa suporte loviturile. Unul dintre ei poarta falusul de lemn colorat in rosu, iar altul un corn facut tot din lemn si umplut cu nisip ori cenusa, din care arunca in dreapta si-n stanga. Alti doi barbati sunt imbracati femeieste, infatisand doua neveste sau doua mirese. Mai exista si o bunica, cu par alb sau galben; imbracata in zdrente, cu gheb in spate, figura ei diforma si urata inspaimanta. Poarta un cos cu un copil nascut in luna a saptea, simbolizat printr-o bucata de lemn. Din timp in timp scoate copilul, se preface ca-i da tata, il leagana, il bate cand plange etc. Copilul ar fi fructul unei legaturi tainice. Primul Kalogheroi iese inainte, goneste pe cele doua neveste, ca si cand ele ar fi nascut copilul; crescut mare ca prin farmec, este casatorit. Al doilea Kalogheroi arunca cenusa, este impotriva casatoriei, omoara pe mire. Are remuscari, de aceea incearca sa-l reinvie. Dar patru barbati iau corpul mortului si simuleaza un cortegiu mortuar; cel mort sare in sus, invie.
in dimineata de lunia burdufului (din luna branzei), Kalogheroii, urmati de toti ceilalti, se plimba pe ulite, in sunetul tobelor si fluierelor. Intra in dosul caselor sa vada daca toate instrumentele de lucru sunt la locul lor; daca le gasesc in dezordine, le iau cu ei. Danseaza si primensc bani. Cei doi cuci sar tropotesc, altii mascati in tigan-tiganca se dedau la acte nerusinate pe o gramada de paie. Se opresc apoi in fata bisericii si, pe un maidan, simuleza, ca si la bulgari, inceputul muncilor agrare, intr-o tacere mormantala, primarul ("Muchtar"), umplandu-si mana cu boabe de grau, le imprastie in jur, spunand: "fie ca graul sa aiba mare valoare (si indica suma); la fel face si cand seamana orz, secara. Cele doua neveste sau cucii injugati la plug inconjoara biserica, ceremonia incheindu-se cu strigatul de mai sus si raspunsul ceremonios al intregului sat adunat: "Amin, asa sa fie; doamne, ai grija ca tot omul sarac sa aiba ce manca" (Megas, p. 62).
Sfera acestei pantomine de la sarbatorile de primavara este mult mai larga, cucii fiind intalniti si la slovaci, sub numele de Koranti (Kuret). in Istria se numesc "skoromati", ei putand fi vazuti si astazi.
Etnograful bulgar M. Arnaudov pe baza unui bogat material local, argumenteaza ca aceasta interesanta manifestare ar reprezenta vechi substraturi tracice. intalnita si la romanii din nordul Dunarii, ca si la greci si slovaci, noi privim vestitul carnaval de la Binche din Belgia ca facand parte dintr-un acelasi ciclu de vechi ritualuri agrare de primavara. Si atunci concluzia fireasca ar fi ca toate reprezinta substraturi stravechi de cultura populara europeana.
in cele doua-trei localitati belgiene (Binche, Malmedy) jocurile carnavalesti de la lasata secului ("dimanche-lundi-mardi-gras") au capatat o infatisare cu totul moderna. in fata notabilitatilor, uneori a regelui, a reginei, a ministrilor, convoiurile de masti iau forme izvorate din viata actuala: portari de cinema, picolo, muschetari, capitani de vase, ofiteri, tipuri din 1001 de nopti etc. Si totusi unele din aceste masti aduc cu cateva din sud-estul Europei. Astfel, una se distinge prin somptuozitatea caciulii -pare-se de hartie colorata - ca a cucilor dunareni; unele "dame" poarta la palarii penaje care nu sunt straine de masca "Koranti" din Slovacia; insesi bastoanele pe care le duc in mana cativa n-ar fi straine de "chiulichiul" cucilor din Branesti; unul dintre conducatori, imbracat cu o mantie eleganta, poarta la gat - pare-se - un clopot. Asadar, o atenta urmarire a mastilor si costumatiei ale asa-numitilor gilles belgieni ar duce la asemanari izbitoare cu cucii din sud-estul european. Apropierea insa devine evidenta daca tinem seama ca manifestarea are loc in postul de branza (in zilele de duminica, luni si marti) de asemenea, daca nu pierdem din vedere ideea adanc intrata in constiinta oamenilor ca aceasta inscenare e foarte veche, ca masca nu trebuie atinsa (ca si la romani) si ca ea trebuie in anumit fel confectionata. De altminteri, in alte parti, cu deosebire in tarile germane, se intalneau la aceste sarbatori asa-numite Narrengesellschaften, Faschingtage, Zilele nebunilor, care se mai vad si astazi in Banat. Costumandu-se in chip de comendianti, majoritatea femei, se dedau la o multime de glume, danseaza, fac nebunii.
