Pacatele tineretelor - volum antologic de Constantin Negruzzi



PACATELE TINERETELOR - Volum antologic de Constantin Ncgruzzi, aparut la Iasi in 1857 si alcatuit de insusi autorul. Titlul coincide cu cel al unui volum de versuri de Al. Dumas-fiul, aparut in 1845, fara sa se poata insa stabili daca e vorba de o influenta sau de o simpla coincidenta (N. era familiar mai curand cu scrierile lui Al. Dumas-tatal, din care a si tradus). Volumul are un moto din nuvelistul italian Gentile Sermini (sec. XV) si e impartit in patru sectiuni: Amintiri din junete, Fragmente istorice, Neghina si palamida si Negru pe alb.

Motoul pus de Constantin Negruzzi

In fruntea volumului (procedeul va reaparea, in cuprinsul Iui, in cazul unora dintre textele componente) avertizeaza de la inceput cititorul cu privire la caracterul sau compozit si reprezinta in acelasi timp (ca si titlul) o "profesie de modestie". Scriitorul se prezinta pe sine ca pe un autor lipsit de pretentii, compunand spontan, aproape la intamplare, si neacordand o atentie deosebita formei si constructiei.

Volumul contine, totusi, cateva dintre cele mai bune piese ale prozei beletristice pasoptiste si este rodul unei foarte severe selectii, evident ghidata de simtul valorii estetice.

Cele patru sectiuni in care c imparti! au, la randul lor, o infatisare destul de eterogena, cu exceptia ultimei, Negru pe alb, care intruneste cele treizeci de "scrisori de la un prieten". Si aici, insa, unitatea e doar de formula, nu si tematica (dimpotriva, textele, grupate cronologic si avand fiecare un subtitlu ce-i anunta continutul, trateaza subiecte foarte variate, cele mai multe, totusi, cu o coloratura contemporana). Prima sectiune, Amintiri din junete, cuprinde in realitate o singura scriere memorialistica (Cum am invatat romaneste, savuroasa "amintire din copilarie", schitand deja cateva dintre constantele genului pe care le vom regasi mai tarziu si la Creanga: amintirea induiosata a parintelui, autoportretul de copil poznas, antipatia fata de dascalul lipsit de instinct pedagogic, umorul, capacitatea de a reconstitui vorbirea caracteristica a personajelor), doua nuvele (Zoe si O alergare de cai), o povestire in stil boccaccesc (Au mai patit-o si altii) si un basm umoristico-fantastic (Tode-rica, datorita caruia, ne spune autorul, a fost suspendata aparitia Propasirii). Deosebit de interesante, desi indeobste mult mai putin comentate decat Alexandru Lapusneanul, cele doua nuvele, de inspiratie romantica, dar demonstrand o atitudine diferita fata de aceasta inraurire (acceptata ca atare, la nivelul ei epigonic, in prima, parodiata, in cea de a doua) pot fi considerate si ca un fel de pregatiri pe drumul care-l duce pe Negruzzi spre capodopera (O alergare de cai a aparut, totusi, in 1840, ca si Alexandru Lapusneanul).

Autorul exerseaza aici structura in patru capitole (in ambele), motto-urilc ce sintetizeaza sensurile si indica directiile actiunii (in Zoe), arta dialogului propulsor al actiunii (mai multe si mai firesti in O alergare de cai), constructia de personaje. Zoe poale avea si o componenta memorialistica (in acest caz, misteriosul personaj observator si "raisonneur" Negruzzi ar fi chiar autorul), iar O alergare de cai recurge la formula povestirii Ia persoana intai si trimite in mod explicit la puncte de referinta literare (una dintre eroine isi face extrase din Rousscau, Petrarca si Schiller, autorul-narator se delimiteaza de Florian).

Cea de a doua nuvela apeleaza si la o formula narativa mai complicata, naratiunea "cu sertar", relatand de fapt doua povesti de dragoste privite si finalizate in moduri diametral opuse (roman-tic-lacrimogcna una, parodic-umoristica cealalta). Au mai patit-o si altii se distinge si ea prin umorul de buna calitate si prin indemanarea cu care Negruzzi istoriseste o poveste cam "decoltata", Iara a cadea nici un moment in vulgaritate. Toderica, adaptare si localizare dupa Federigo de P. Merimee, arc si uncie puncte comune cu Ivan Turbinca de Creanga, bazate, probabil, pe o sursa ori o sugestie folclorica cu mai larga circulatie europeana. Sectiunea intitulata Fragmente istorice a volumului cuprinde Aprodul Purice (aparut mai intai in 1837), contributia lui Negruzzi la efortul generatiei sale de a inzestra literatura romana cu o epopee nationala de inspiratie istorica. Consacrat unui episod al domniei lui Stefan cel Mare pomenit de Ureche, dar tratat si intr-una dintre legendele consemnate de Neculce in O sama de cuvinte, el foloseste unele procedee ale epopeii clasice (descrierea eroilor, schimbul de replici provocatoare intre adversari, discursul capeteniei, personaje tipice, cum ar fi mesagerul, sau, la nivelul stilistic, comparatia dezvoltata s. a.) si realizeaza o buna poveste patriotica si moralizatoare, nu lipsita insa de unele lungimi, stangacii si, din punct de vedere lingvistic, provincialisme, toate explicabile avand in vedere stadiul la care se afla, in momentul compunerii, literatura romana moderna.

Celelalte texte care alcatuiesc aceasta sectiune a volumului sunt nuvela Alexandru Lapusneanul (capodopera prozei lui Negruzzi si, pentru mult timp, prototip de neegalat al nuvelei istorice romanesti), povestirea Sobieski si romanii (gandita, probabil, pentru a reedita performanta, dar ramasa mult mai prejos). Regele Poloniei si domnul Moldaviei (de fapt, o repovestire dupa Voltaire, Histoire de Charles XII, fara vreun interes literar propriu-zis) si Cantec vechi (un pretext pentru a evoca un episod semnificativ din istoria Moldovei -uciderea boierilor Miron si Velicico Costin - si pentru a introduce o balada cu acelasi subiect a autorului, prezentata insa drept cantec popular), care prin structura, dimensiuni si tonalitate si-ar fi gasit mai curand locul intre "scrisori".

Un continut evident eterogen, sugerat si de titlu, arc sectiunea Neghina si palamida, care aduna productia poetica a lui Negruzzi si o mica parte din cea dramatica. Poeziile - mai curand mediocre, chiar judecate la nivelul comun al epocii - sunt graitoare din punctul de vedere al orientarii poeziei pasoptiste: o imitatie dupa Gessner cu ecouri din A. de Vigny (Potopul), meditatii in vadit ton preromantic (Melancolia, Gelozie), creatii "in stil popular" (Marsul lui Dragos, Doina noua), un cantec patriotic (Eu sunt roman), poezii ocazionale (La M"x, Princesei Catinca Conachi Vogoride), o traducere din Puskin (Salul negru). Dintre piesele de teatru (mai ales localizari si imitatii, cele mai multe pierdute), Negruzzi introduce in volum doar doua: Muza de la Burdujani (imitatie dupa Th. Leclercq, pusa in slujba "razboiului limbilor" contemporan, ironizand rezultatele ridicole ale avalansei neologice neingradite, dar avand si certe scopuri moralizatoare) si Carlanii (vodevil, posibil influentat si el de vreo scriere franceza, localizat insa in lumea rurala romaneasca).

Intreaga aceasta sectiune a volumului ramane mai curand de interes istorico-literar si, pentru cititonil actual, prea putin estetic. Nu acelasi e cazul pentru "scrisorile" din Negru pe alb, prin care Negruzzi inoveaza si pune bazele publicisticii noastre literare.

Prin tematica si structura, bucatile sunt foarte variate (mici relatii de calatorie, portrete de contemporani, contributii de istorie literara si folcloristica, dezbateri filologice, "parabole" exprimand parerile autorului in domeniul social-politic, anecdote umoristice, fiziologii etc), dar au toate cam aceleasi dimensiuni (texte scurte, potrivite pentru aparitia intr-o publicatie periodica) si demonstreaza aceeasi aparenta dezinvoltura si usurinta de punere in pagina, rod nu al superficialitatii, ci al unei atente cantariri a mijloacelor. Excelent "concentrat" al operei lui Negruzzi, volumul Pacatele tinerelelor a statornicit in mod definitiv profilul autorului in istoria literaturii romane.