Alaturi de Riga Crypto si Iapona Enigel si Ritmuri pentru nuntile necesare. Oul dogmatic se inscrie in ciclul initiatic al operei barbiene, consacrat misterului nuntii cosmice.
"Nevinovatul, noul ou,
Palat de nunta si cavou"
este virtualitatea imaculata, Fiinta cosmica odihnind in sine, "atat de gales, de inchis, I Ca trupul drag surpat in vis". Iesirea din sine a spiritului creator, manifestarea sa in lume (creatia ca nunta implinita) echivaleaza cu o moarte, un sacrificiu, o ruptura de sine, care va da nastere fiintelor divizate din lume. "Oul viu", "oul cu plod' este echivalent al Duhului Sfant plutind deasupra apelor cosmice reprezentand virtualitatea Creatiei, inainte de implinire, de manifestarea in lumea creata, deci maculata prin divizare.
"Capat al osiei lumii
Ceas alb, concis al minunii",
cum va scrie Ion Barbu in Ritmuri pentru nuntile necesare este inceput si sfarsit, moment al nasterii si mortii, "inchis" in somnu-i etem, si "concis" intors spre sine, asemeni Hogei Nastratin care, pentru a incheia ciclul creatiei, pentru a ajunge la "capatul osiei sine" se autodevora, "trup sfant si hrana siesi", desenand, cu propriu-i trup, gestul inchiderii si "praselele cumplite" ale dintilor sai inelul nuntii cosmice.
"Dogma" inchisa in "nevinovatul ou" este chiar "dogma" creatiei barbiene. "Restransa perfectiune poliedrala", virtualitate pura, nunta inchisa in culcusul a "trei atlazuri" este capat si sfarsit de drum, punct in care Sinele Marii Fiinte Cosmice fuzioneaza cu sine. Ruperea din sine a Spiritului creator da nastere formelor maculate ale materialitatii, care vor parcurge apoi, prin ardere la alb, in "camara soarelui I Marelui I Nun si Stea" drumul invers, al sacrificiului purificator pentru a-i reda Sinelui Cosmic puritatea initiala a fuziunii cu Sinele.
"Vechea lume" inoata in clestar, se intrevede in palatul de var subtire al "oului viu", unde i se intrevede o intreaga durata, soarta trecatoare pe care o impune roata fierbinte a Soarelui, Mire si Nun, Mare Maestru initiator, cel ce impune viata si moartea:
Si mai ales te infioara
De acel galben icusar,
Ceasornic fara minutar,
Ce singur scrie cand sa moara
Si ou, si lume. Te-n-fioara
De ceasul galben, necesar
A mortii frunte-acolo-i toata".
"Durata-inscrie-in noi o roata.
intocma - dogma".
Oul ce va rodi va da nastere formelor, dar nunta se va curma in el aducand acea durere a formelor divizate care nu isi pot ispasi "caderea" decat printr-o noua ardere extatica. Sensul adevarat al oului-dogma poate fi cunoscut doar in lumina Soarelui, reper suprem al nuntii alchimice, impunand moartea si renasterea deoarece roata sa de aur este chiar marea roata cosmica ale carei miscari se deruleaza sub semnul ciclicitatii si nu al devenirii.
Aceeasi metafora de tip revelatoriu, cum o numeste Lucian Blaga in Geneza metaforei si sensul culturii, domina poemul in imaginea oului-dogma, ,palat de nunta si cavou", echivalent al fecioarei-samanta Core-Per-sefone, evocata de primul poem al nuntii cosmice din creatia barbiana, Pentru marile Eleusinii. Aici "elenismul" pentru care Ion Barbu opteaza explicit (v. si articolul Zece ani de poezie) se manifesta prin descrierea poetica a ritualurilor de la Eleusis si recitirea mitului celor doua zeite. "Zeita pamanteana" Demeter porneste in cautarea fiicei sale, Core-Persefone, rapita si dusa in Hades. Coborarea Corei, ,fecioara ingropata', pe "campuri lelheene", moartea ei temporara si "nunta subterana" echivalenta acestei morti, echivaleaza cu moartea intregii vegetatii. Revenirea zeitei pe pamant inseamna reinvierea intregului cosmos. Revelatia misterelor Eleusine este spicul de grau, care ia nastere tocmai din sacrificarea fecioarei-samanta:
"Ca vinovat e tot facutul,
Si sfant-doar nunta, inceputul".
Neofitul evocat in poezia Marilor Eleusinii coboara in subteranele misterelor repetand, ritualic, intrarea Persefonei in Hades. Iesirea sa la suprafata ca initiat are loc dupa ce s-a scufundat in apele matriciale si letale din subterana, patronate de ,seita pamanteana''. Ape echivalente acelor straturi de clestar inchise in palatul de var al oului dogmatic, ,palat de nunta si cavou", deoarece "nuntirea" si rodirea presupun moartea Increatului.
Actul poetic devine el insusi unul initiatic, alcatuit din trepte ale "arderii", ale disolutiei formelor si identitatii maculate a acestora pentru a-si reprimi vechiul statut de puritate ritualica. Ciclul creatiei barbiene se incheie cu un desen geometric, suprem efort de purificare si epurare spirituala intr-o "figura" a inchiderii (v. incheiere) reprezentand aceeasi imagine a "oului dogmatic", ,palat de nunta si cavou".
