OSTASII NOSTRI - Ciclu de poezii de Vasile Alecsandri, aparut in brosura cu acest titlu la Bucuresti, in 1878, avand urmatorul sumar: Balconul si Carpalul, Oda ostasilor romani, Sergentul, Penes Curcanul, Pastorii si plugarii. Fratii Jderi, Capitanul Romano, Hora de la Plevna, Hora de la Grivita, Marsul calarasilor si sceneta l-a Turnu-Magurele. In 1880, cand se publica in al IX-lea volum de Opere complete, ordinea poeziilor e partial schimbata, se elimina Marsul calarasilor si se adauga Epistola generalului Florescu. Lipseste din ambele volume poezia Eroii de la Plevna, apartinand evident acestui ciclu, aparuta postum.
Poeziile au fost scrise intre mai 1877 si februarie 1878 si publicate in ziare si reviste, cea mai mare parte in "Convorbiri literare".
Ele sunt "ocazionale", create in febra evenimentelor legate de lupta pentru cucerirea independentei, si incheie in chip fericit una dintre principalele directii ale poeziei alecsandriene, cea patriotica si cetateneasca. Marturie a climatului sufletesc din care au rasarit versurile acestui ciclu sta scrisoarea poetului catre I. Negruzzi din 22 oct. 1877: "De-acum, ma pol duce pe urma amicilor mei disparuti; mi-am vazut visul cu ochii; nu mai pot vedea nimic mai frumos". Acest inaltator si mobilizator patriotism A. doreste sa-l insufle si contemporanilor sai, asa cum o facuse altadata prin Desteptarea Romaniei sau Hora Unirei, ceea ce nu-i ingaduie prea multa zabava asupra textului. Cu toate acestea, el gaseste unghiuri variate de abordare a evenimentului si modalitati de expresie literara diverse. Critici si istorici literari au recunoscut in autorul Ostasilor nostri pe "primul si cel mai bun rapsod al vitejiilor si jertfelor de sange care au asigurat independenta tanarului stat roman" (G. Munteanu).
Ciclul se deschide cu Balconul si Carpatul, prezentare alegorica a infruntarii dintre trufasul, dar decrepitul Imperiu Otoman, condamnat de istoric ("sters din cartea lumei"), a carui deviza e "sclavia", si tanarul stat roman, ce doreste "neatarnarea". Oda ostasilor romani exprima in versuri ample, de o insufletita solemnitate, sentimentele de veneratie ale poetului, ca exponent al intregii tari, fata de eroii anonimi, care fauresc prin lupta si jertfa lor independenta patriei. Aliat in postura "bardului batran", ce a cantat "in tinerete stramoseasca vitejie", A, vine acum, "cu inima crescuta si cu sufletul mai tare", sa preamareasca faptele de arme ale contemporanilor, care, "de la domn pan' la opinca", se arata la inaltimea inaintasilor, construind o punic trainica intre trecut si viitor. Dupa o scurta recapitulare a victoriilor prin care luptatorii au ridicat deja "o tara mica peste-o mare-mparatic", poetul ii asigura pe eroi ca sunt insotiti de bataile de inimi ale intregului neam, care plange pe cei ce cad si fericeste pe invingatori. Imaginea soarelui neatarnarii si perspectiva renasterii nationale suni chemate sa-i insufleteasca pe ostasi pana la izbanda finala.
Incheierea aduce o culminatie in sublinierea valorii supreme a luptei "ostasilor nostri", realizata intr-o exprimare senlentioasa, pregnanta, bazata pe repetitie si unele imagini metaforice, prezente si in alte momente ale poeziei: "Ca din vultur vultur naste, din stejar stejar rasare", "Ce la vechiul nostru nume au adaos un renume/ Dus pe Dunare in Marea si din Mare dus in lume", "Astazi lumea ne cunoaste: Roman zice. Viteaz zice". Sub retorismul versurilor, palpita caldura participarii afective a poetului, care-i imbratiseaza pe luptatori, exprimata in varii apelative: "Dragii mei vullani de campuri, dragii mei soimani de munte", "O, viteji de vita veche", "O, copii! de voi sunt mandru". Temperatura morala inalta se traduce frecvent prin propozitii exclamative si interogative, cu un impact asupra cititorului.
Cele mai caracteristice piese ale ciclului aduc o prezentare "realista" a razboiului din perspectiva ostasilor de rand, a "pastorilor si plugarilor", care au plecat de la vetrele lor sa cucereasca independenta. De o notorietate iesita din comun s-a bucurat Penet Curcanul, amplu monolog in care unicul supravietuitor, grav ranit, evoca epopeea eroica a unui grup de dorobanti vasluieni cazuti in razboi. Plecarea la lupta, bazata pe intelegerea imperativului eliberarii nationale
"Din camp, de-acasa, de la plug
Plecat-am asta-vara
Ca sa scapam de turci, de jug
Sarmana, scumpa tara",
are loc sub semnul voiosiei si al increderii si cu binecuvantarea tuturor celor intalniti in cale. intr-un puternic contrast, eroul trece la starea prezenta, meditand, printr-o comparatie dezvoltata, la cruzimea mortii in razboi
Crud e cand intra prin stejari
Naprasnica secure
De-abatc toti copacii mari
Din falnica padure!
Dar vai de-a lumei neagra stea
Cand moartea nemiloasa
Ca-n codru viu patrunde-n ea
Si cand securea-i coasa!"
si cxprimandu-si sfasietoarea jale pentru pierderea "fratilor", "cu toti pieriti in floare". Urmeaza un fel de reportaj pomelnic, in care se relateaza luptele si mai ales moartea eroica a fiecarui dorobant, in inclestarea razboiului, ale carui grozavii sunt redate in imagini imprumutate folclorului sau universului agrar si cinegetic. Momentul culminant il reprezinta relatarea asaltului Grivitei, in "cea zi de sange uda". Dinamismul si proportiile bataliei sunt sugerate prin enumeratii si acumulare de verbe:
"Prin foc, prin spangi, prin glonti, prin fum,
Prin mii de baionete,
Urcam, luptam iata-ne-acum
Sus, sus la parapete".
Sublima victorie a costat viata ultimilor dorobanti:
"Ura! maret se-nalta-n vant
Stindardul Romaniei!
Noi insa zacem la pamant,
Cazuti prada urgiei!".
Prin acest contrast este subliniata ideca de baza a ciclului: inaltarea tarii s-a produs prin sacrificiul fiilor ei.
In final, Pcncs, grav ranit si decorat cu "Virtutea militara", isi doreste insanatosirea pentru a se reintoarce pe campul de lupta, facand elogiul vitejiei si al mortii eroice:
"Ca nu-i mai scump nimica az
Pe lumea pamanteasca
Decat un nume de viteaz
Si moartea vitejeasca!".
Este si sensul intregii poezii, care nu se vrea o elegie. De aici, dinamismul si vioiciunea versificatiei. O reusita este utilizarea limbajului popular, cu unele elemente religioase, specific omului simplu aflat in mijlocul evenimentelor, care priveste ca un lucru firesc sacrificiul pentru patrie.
In Sergentul, revine figura simbolica pentru eroismul taranului roman, adevaratul fauritor al independentei. infatisarea lui mizera si modestia vorbirii contrasteaza cu maretia sufleteasca si cu faptele savarsite pe campul de lupta
"Opinca-i era sparta, caciula desfundata,
Dar fruntea lui de raze parea incoronata.
Calica-i era haina, Dar stralucea pe ea/ Si crucea "Sfantul Gheorghe" s-a Romaniei stea").
Un alt element de contrast e prezentarea sergentului fata in fata cu stralucitul regiment de garda rusesc, care-i da onorul. Din aceeasi categorie tematica fac parte Fratii Jderi si Pastorii si plugarii.
In prima este evocata moartea eroica a unuia din cei doi frati si vitejia dublata de marinimie fata de dusmanul ranit a celuilalt. Pastorii si plugarii elogiaza la modul general aceste categorii sociale ce si-au abandonai indeletnicirile pasnice si si-au transformat uneltele de munca in arme de lupta pentru independenta patriei.
In poezie isi face loc si tonul satiric la adresa "nemernicilor" care au ras "f3ra mustrare" de oamenii simpli. Nota eroica si cea satirica se intalnesc si in Capitanul Romano, in care moartea bravului ofiter este prezentata in contrast cu atitudinea lasa si brutala a superiorului sau. Tonul satiric domina Epistola generalului Florescu, o adevarata punte de legatura intre Satirele lui Gr. Alexan-drescu si Scrisorile eminesciene, denuntand o societate in care meritul, in acest caz faurirea armatei romane, este prigonit, in timp ce triumfa "hidoasa pocitura/ Care-a sadit in tara invidie si ura".
In sfarsit, de o rara virulenta satirica c poezia postuma apartinand acestui ciclu.
Eroii de la Plevna, inrudita cu pamfletele eminesciene din "Timpul" in denuntarea neglijentei criminale a guvernantilor fata de dotarea armatei, care a transformat pe fostii eroi intr-o ceata de cersetori. Raspunzand unui orizont de asteptare creat de imprejurarile istorice, ciclul Ostasii nostri s-a bucurat in epoca de un imens succes de public in toate provinciile romanesti, si cu deosebire in Transilvania, unde a contribuit din plin la educatia patriotica a tineretului si a gasit numerosi imitatori. In acelasi timp, el s-a dovedit a fi "unul din cele mai omogene si mai durabile din intreaga creatie poetica a lui Alccsandri" (G. C. Nicolcscu).
