ORIZONTURILE MELE. O VIATA DE OM ASA CUM A FOST - Autobiografie de Nicolae Iorga. Prima editie in volum: Orizonturile mele. O viata de om asa cum a fost, voi. I: Copilarie si tinereta, voi. II: Lupta, voi. 111: Spre inseninare. Bucuresti, Editura N. Stroila, . Timp de mai bine de douazeci de ani dupa moartea sa, Iorga a fost expulzat din constiinta de sine a culturii romane (e mentionat o singura data in masiva Bibliografie a literaturii romane 1948-l960, ca destinatar al unei scrisori de la Elena Farago!). Abia o data cu "dezghetul" de la jumatatea deceniului sapte opera sa incepe sa fie retiparita, chiar daca selectiv _ si expurgata potrivit standardelor epocii.
In acest context, sunt republicate in 1972 (cu reeditari ulterioare) si volumele autobiografiei sale, cu destule crosete, dar restituind totusi esentialul unei existente de dimensiuni unice.
Spre deosebire de cele sapte volume de Memorii, ce cuprind insemnari zilnice facute intre 1917 si 1939, fara preocupari de stil, intr-o notatie voit schematica si sobra, sau de perspectiva de filosofie a istoriei din Supt trei regi, O viata de om e o scriere "artista", in care o stare lirica si o enorma forta pasionala transforma ceea ce era in intentie doar o biografie a devenirii intelectuale ("o istorie de idei in originea si dezvoltarea lor") intr-o uimitoare biografie de destin, al unui om si al unei epoci.
Mai mult chiar decat o biografic (in care totusi amanuntul intim e programatic trecut sub tacere), ca e "o confesiune patetica, la unul din acele ceasuri ale marturisirilor integrale", "de o nesfarsita poezie si adanca sinceritate" (Perpessicius). O data cu ea, Iorga este indreptatit sa spuna, ca si Montaigne: "Ai, aici, o carte de buna credinta, cititorule", "Caci pe mine ma pictez si eu sunt materia acestei carti", insa pe langa bildungsromanul veritabilului personaj care devine in paginile ei L, cartea e si unul dintre cele mai ample documentare (acoperind mai bine de o jumatate de veac) despre societatea romaneasca in trecerea ei de ia secolul XLX la secolul XX (practic, de la o civilizatie la alta), precum si cronica multiplelor ei legaturi cu lumea europeana si universala.
Dar inainte de toate, O viata de om e o privilegiata (si obligatorie) introducere in atat de vastul si complicatul "univers L", oferind totodata si un edificator rezumat al ideaticii lui Iorga Savant, artist si filosof, om politic, profet si luptator, biografia sa extraordinara ingemaneaza profunde si obsedante complexe (al "saraciei ', al "superioritatii", "erotic refulat", "mesianic" - V. Rapeanu, dar si al "persecutiei" N. Balota, acesta din urma de o intensitate cu adevarat macedonskiana) cu uluitoare tasniri de energie, implinite in fapte cat pentru zece vieti. Personalitate titanica si totodata labirintica, nesfarsit ghem de contradictii, dar si de crezuri limpezi precum cristalul, omul Iorga e mai presus de toate o balzaciana energie neobosita ce evolueaza tara ragaz, intre inaltari si caderi, in functie doar de propriilc-i coordonate. Meta-morfozandu-sc treptat din memorial in jurnal de front, iar mai apoi chiar de actualitati, vastul excurs autobiografic al lui Iorga se organizeaza potrivit structurii fundamentale a calatoriei (prin timp, prin spatiu, prin memorie, prin propria fiinta, prin idei si crezuri, prin lumea inconjuratoare, de acasa sau de aiurea etc). De-a lungul unei continue succesiuni si a unei progresive amplificari a unor concentrice "orizonturi" noi ce-si exercita necontenit asupra lui Iorga fascinanta chemare, are loc astfel o neincetata descoperire a lumii, ce culmineaza in universal o data cu apoteoza din anii batranetii. Inextricabil intretesute in marea calatorie a vietii, aceste calatorii sfarsesc insa invariabil, ca in periplul homeric, printr-un drum spre centru, spre patrie, spre stramosi, spre sine, incheind astfel circular voiajul in chiar punctul sau de plecare, principiu prim si ultim al oricarei plecari strangatoare de rod.
Explicand si justificand tot ceea ce urmeaza, primul capitol, ce trateaza obsesia legaturii, prin parinti si stramosi, cu istoria, cu trecutul viu ("mortii care nu se dau morti"), cu neamul si cu pamantul tarii, cu tot ceea ce tc-a precedat, izvor si garantie a tot ceea ce esti si poti sa fii, da astfel cheia intregului.
In continuare perspectiva se largeste necontenit, aducand in prim-plan alte si alte probleme. Din marile momente ale biografiei se retin anii copilariei si ai unei scoli enorm detestate pentru functia ei de-formatoarc, studentia si anii de studiu in strainatate (Franta, Germania, Italia etc), profesoratul, angrenarea treptata in politica, epoca "Samanatomlui", anii de rascruce ai primului razboi mondial ce culmineaza cu Marea Unire, deteriorarea progresiva a climatului politic si social postbelic in "fericita" Romanie Mare si, in sfarsit, anul guvernarii Iorga
Cat priveste polihistonil, pe langa un repertoriu comentat al esentialului uriasei sale activitati, de la primele culegeri de documente pana la Essai de synthese de l'histoire de l'humanite ("cea mai importanta sfortare stiintifica a vietii melc"), gasim si utile precizari pentru tipul de istorie practicat de savant, anume "istoria insufletita, singura de tinut in seama". Urmare a unui adanc impuls interior, dar si a numeroaselor calatorii prin tara (ce-i dau "initierea aproape completa in realitatile pamantului romanesc") si in strainatate, istoria insasi ii apare ca o realitate vie catre care il indreapta "puterea de a ma pasiona pentru tot ce a fost uman in oameni". Scrisa de regula dupa izvoare, nu dupa monografii intermediare, aceasta istoric are ca tinta finala, dincolo de eruditia de o factura cu totul personala a sintezelor preliminare si partiale, nu precizarea detaliilor, ci desprinderea marilor linii directoare ale evolutiei omenirii in toata organica lor intcrrelationare (demersul sau fiind astfel comparabil mai curand cu cel al unui Toynbee). Daca moralistul transpare indaratul tuturor scrierilor, e neindoielnic ca temeiul fiintei lui Iorga este cel etic, cc-l indeamna sa urmareasca intotdeauna "indeplinirea unui categoric imperativ moral". Aceasta face ca, in ciuda unei de asemenea foarte bogate activitati (nu in intregime refuzata de har) de poet, dramaturg si critic literar (prezenta si ea in O viata de om), paradoxalul sau gust estetic sa ramana poate cea mai contestabila dimensiune a acestei proteice personalitati care a ales inca de timpuriu (cu chiar si mai putine foloase) calea urmata la batranete de un Tolstoi.
In schimb, "numai constiinta ca, peste piedici insuportabile, este o opera, de cultura si de morala, care trebuie indeplinita cu orice pret" ii va da dreptul ca, in amurgul unei vieti de o exemplaritate morala iara egal, sa-si incheie autobiografia cu seninatatea suprema a unui Oedip la Colonos: "si asa stau, la saizeci si doi de ani ai mei, sigur si tare, mandru, drept inaintea constiintei melc si a judecatii vremurilor".
Adevarat cruciat al unor cauze pe care le-a socotit sfinte (deloc intamplatoare fascinatia timpurie si constanta a istoricului pentru cruciade), viata sa a fost o lupta neincetata pentru implinirea lor in ciuda adversitatii timpului, a locului sau a propriilor calitati, atat de mari incat au sfarsit uneori prin a ajunge defecte. Daca descoperirea originilor ce fac din fiinta sa o sinteza a sevelor intregului sud-est european ii reveleaza o solidaritate de destin cu tot acest "Bizant dupa Bizant", al doilea moment important in aceasta ordine il constituie evolutia sa ideologica de la un socialism perceput mai mult pe latura sa critica si umanitara la un nationalism generos (descoperit prin lecturile din Eminescu) pe care il va preciza ulterior adesea, dar nu-l va mai abandona niciodata. indemnat atat de nemasuratul sau clocot sufletesc si intelectual, dar si de imprejurarile istorice, spre actiune, emergenta omului politic din carturarul enidit marcheaza inevitabila trecere revolutionara de la teorie la practica. Si asta pentru ca, desi teoretizeaza un "teranism" si un "conservatism neclintit", insufletite de "impulsul de neinlaturat al traditiei", Iorga este in practica un spirit revolutionar pana la utopie (in deplin acord de altfel cu veacul sau). Om al unei imense viziuni, ce vede lucrurile, ca si Eminescu, "foarte de sus si foarte de departe" (E. Papu), el c totodata si o fire participativa, deopotriva la intamplare ca si la rememorarea ei, la istoria cea mai veche ca si la clipa. Personalitatea sa "accentuata" (K. Lconhard) nu se multumeste asadar cu opera de mesianism social si national a profetului luptator ("atmosfera moralaa scrierilor lui . este «lupta»", observa T. Vianu). Cutreierat totalizator (chiar totalitar) si demiurgic de visul launtric al unei reforme integrale, pedagogice, economice, sociale, politice si nationale, el intelege sa se si angajeze in istoric pana la capat, pentni a-si implini astfel viziunea prin fapta.
Ancorata intr-o suprema si superioara credinta in rosturile individului integrat natiunii sale, activitatea sa politica e de fapt o misiune bazata pe "un crez de care o data cu viata nu ma puteam desparti": acela de a vedea "viata sprijinita pe realitatile nationale", pentru a putea astfel "sa devenim, cu orice risc, noi insine", "totul pentru a se sti ca suntem pe lume si noi". Indignat de a vedea in schimb vesnic "statul roman trecand de la un grup de politicieni la altul" si incipienta civilizatie romaneasca calauzita (prin practici ce ne-au ramas din pacate contemporane pana la detaliul izbitor) cu o sinistra constanta si consecventa intru rau, Iorga va intelege sa lupte nu doar prin critica, in vechiul stil conservator, ci opunand totodata un crez pozitiv, mobilizator, fulgerat totusi nu arareori de naivitati induiosatoare, ce restituie impunatoarei si teribilei statui omenescul si inimitabilele reflexe ale vietii. Indreptata fara incetare, cu mijloacele intelectualului sau ale omului politic, spre un ideal etic prea inalt, prea aspru si probabil prea fantastic pentru a putea fi urmat de mai multi, "societatea romaneasca, lipsita mai mult decat oricand de directia statornica, plecand de la o autoritate recunoscuta", va raspunde insa cel mai adesea prin refuz sau ignorare. Incomod inca din tinerete, urmarit pretutindeni de ostilitatea egalilor ce nu-l puteau egala (e vesnic amenintat cu expulzarea, din scoala, de la Universitate sau Academie), Iorga va ajunge sa constate cu o amaraciune de Cassandra "cat de mult poate uri societatea romaneasca insasi pe oricine cauta s-o scoata din boala in care a ajuns sa se complaca". Trecand peste exagerarile temperamentului lui (. si peste ceea ce e, fireste, contestabil (ca tot ce e supus inerentei failibilitati omenesti), trebuie cu toate acestea observat ca nucleul tare al credintelor sale poate inca constitui temeiul unei fertile meditatii.
Astfel, rafuiala sa cu o "modernitate neinteligenta, pripita si vanitoasa", "de care se puteau insela numai vanitatile usoare ale copistilor strainatatii, ai unei strainatati neselectionate si neadaptatc nevoilor noastre', nu vizeaza decat realitatile locale, caci o calatorie in America ii aduce nu doar admiratia maxima pentru tanara civilizatie (atitudine deja rara la un european al vremii sale), ci si refuzul hotarat al tuturor stereotipurilor negative legate de acest subiect. Nascut dintr-o intuitie organica si totalizatoare a unitatii de geografie, natura, cultura, istorie si destin proprie matricii stilistice romanesti, sentimentul sau patriotic (ce nu vede "locul romanilor" decat "in istoria universala") organizeaza o ampla "metafizica nationala" (poetica insa, vizionara, de romantic in gama majora) care nu are nimic din brutalitatea ideologiilor ce-si disputau in epoca concretul social-politic. intr-adevar, desi inscris adanc in actualitatea vremii sale, Iorga a fost fara indoiala un om al Lumii vechi (cu tot bunul si raul ce vin de aici), unul dintre ultimii reprezentanti (si nostalgici) ai acelei lumi traditionale romanesti pe care a cunoscut-o poate mai bine decat oricare altul (pictata in acuarela fina, o ipostaza emotionanta a acestei lumi ne-o ofera chiar "amintirile din copilarie" din primul volum). Aceasta fabuloasa cunoastere, sprijinita pe o memorie parca Iara margini, pe un ascutit spirit de observatie, pe o pasiune impinsa uneori pana la patima, pe o nesfarsita puicre de munca, pe o deosebita forta a imaginatiei si pe o capacitate empatica cu totul aparte, il va face sa caute sa restituie prin intreaga sa opera "icoana" acelei lumi.
Vazuta ca o adevarata "epoca clasica" - contestata de catre unii (Lovincscu, de pilda) si aruncata de evul modern, infinit mai mult ca in alte parti, intr-o nedreapta, vinovata si paguboasa uitare -aceasta lume reinvie in opera lui Iorga
In intreaga, reala si bogata ei substanta. Nimic "reactionar" insa nu gasim aici, caci aceasta realitate istorica
nu e propusa ca model pentru viitor, ci doar ca temelie sanatoasa pentru acesta.
Mai mult, aceasta conceptie nu-l opreste pe Iorga sa teoretizeze limitele epistemologice ale ideii nationale sau ale uzului ei politic cand e in joc convietuirea unor popoare vecine (precum cele balcanice, atat de framantate si atunci ca si acum), ba chiar il determina ca, avocat al particularitatii in contra mentalitatii predominante la noi pana azi, sa faca o atat de (post)modema pledoarie pentru specificele locale, pentru fizionomiile irepetabile ale fiecarei regiuni ce se insumeaza, nu se t anuleaza, in specificul national. inaltandu-se astfel pana la "patetismul eminescian al ideii de natiune", Iorga e totodata si un "marc poet al conditiei efemere a omului pe pamant, al melancolici ei, nevindecata decat prin munca fiecaruia in folosul colectivitatii" (VI. Streinu), munca fiind si ea una dintre temele majore ale vietii si operei lui Iorga, alaturi de lupta sau de obsesia organicismului (mostenitorul pozitivat I al Marelui Tot romantic), principiu suprem al cosmosului, al operei, dar si al propriei personalitati.
In sfarsit, randuri deloc neglijabile consacra autorul si relatiei sale cu religia, cu acea mareata inventie omeneasca care este cartea etc, cu precizarea ca, indiferent de subiect, toate marile ganduri ale lui Iorga au taria unor obsesii, deschizandu-se insa larg spre universalul timpului, spatiului si al ideii. O insemnata parte a cartii este consacrata oamenilor, mari si mici, care i-au intersectat drumurile, cele peste o mie de personaje, de la tarani anonimi la ilustre personalitati nationale sau europene, refacand sub pana sa o uriasa Comedie umana. Organizata in jurul unei intuitii centrale "pe care o aproximeaza prin trasaturi succesive' (T. Vianu), portretistica sa, e predominant vizual-morala, capata consistenta I mai ales in evocarile inceputurilor, mai bine sedimentate, decantate si elaborate potrivit unor norme artistice, comparabile astfel cu formidabila galerie din Oameni cari au fost.
O data cu avansarea spre actualitate, dar si cu exponentiala sporire a intalnirilor semnificative, memorialistul nu mai are spatiul si ragazul de a detalia fiecare silueta. Pe langa un subiectivism si el in continua amplificare (cu tot ce inseamna bun si rau) se afirma tot mai puternic si nervul satiric (dus uneori pana la sarcasmul zdrobitor sau chiar la ura marturisita pentru insi pe care ii vede odiosi) al unuia dintre cei mai mari polemisti ai epocii.
In consecinta, "numeroasele pagini consacrate framantarilor politice la care a asistat si la care a participat politicianul-istoric nu reusesc sa dea o imagine limpede a vremii si faptelor: sutele de personaje invocate aproape nu au contur", incat lumea politica se prezinta ca o viermuiala inextricabila sau ca o veninoasa molusca generala in care autorul se cuprinde fara sa vrea si pe sine, "prin chiar fatalitatea viziunii sale' (I. Negoitescu). Ceea ce rezista mai cu seama aici este "impresia globala" (I. Negoitescu), de roman enorm, in care fluxul unei vitalitati dezlantuite creeaza o fresca monumentala si tensionata. Calator prin trecutul mai tuturor neamurilor, Iorga e si un mare calator prin cele mai diverse spatii geografice si culturale si totodata un remarcabil peisagist. Nefiind doar un temperamental, ci chiar un sentimental, totul la el se coloreaza afectiv, istoria cea mai veche ca si intamplarea cea mai noua. Ca atare, peisajul nu c niciodata pur pictural, ci rezoneaza de ecourile multiplicate la nesfarsit ale trecutului, dar si de glasurile vii ale prezentului. Atat natura pura cat si natura umanizata sunt integrate, printr-o intuitie lirica de adancime ce palpita metafizic, intr-un acelasi tot organic, strabatut de "un curent unic al vietii" (E. Papu), caci "«peisaj» inseamna pentru . o relatie de termeni: om-natura-istorie, convertiti in sentiment -cromatica si filosofie" (M. Zaciu).
Fructificand "mai toate directivele stilistice ale veacului al XlX-lca" (T. Vianu), de la retorica pasoptista la observatia realista sau la receptivitatea romantica pentru culoare, intr-un inconfundabil stil propriu, tonul lui Iorga are disponibilitatea infinita a marii: amplu, liric pana la elegie sau violent pana la anihilare, empatic sau intransigent, alaturand umorul si ironia (bonoma sau taioasa) cu sacerdotala damnare sau vitriolanta desfiintare, el e inevitabil retoric, insa de o retorica superioara, cea a unei pure energii in desfasurare, ce nu are nimic mecanic sau gol, caci e exteriorizarea "naturala" a unui temperament, a unei credinte si a unei vointe. Osciland intre dezlantuiri de uragan si blanda adiere de zefir, dar lasand sa transpara mereu in adancuri pulsul surd al unei enorme tensiuni, fraza lui 1.. vasta si arborescenta, c totusi coerenta, perfect articulata si arhitectonic construita (minutios planificata, s-ar spune, cu toata aparenta sa orala, daca n-ar fi rodul unei imense facultati sintetice instinctive), cristalizand adesea lapidar in reflectii, maxime si sentinte de neuitat ("Roaga-te lui Dumnezeu cu viata ta!" c de pilda una ce-I exprima pe deplin). Izbutind sa desfasoare accelerat pentru cititor, intr-o perspectiva cvasicinematografica, o existenta de proportiile unui coplesitor proces geologic, O viata de om justifica chiar mai mult conslatarea facuta de Constantin Noica in cazul lui Mircea Eliade: in comparatie cu un asemenea destin, oricare altul pare iremediabil condamnat la partialitate.
"Nici o alta lucrare similara, autobiografica, din literatura noastra nu contine intr-o masura asemanatoare un capitol de experienta personala" (S. Ciocu-lescu). Comparata pe buna dreptate cu Poezie si adevar a lui Goethe, O viata de om a fost unanim recunoscuta nu doar ca "unul din cele mai substantiale produse ale spiritului romanesc" (S. Cioculescu), dar si ca "una din cele mai puternice creatiuni ale geniului romanesc" (Perpessicius), ea ramanand pana astazi o carte fundamentala a literaturii romane.
