ORGOLII - Roman de Augustin Buzura. Aparut in 1977, volumului i se atribuie premiul "Ion Creanga" al Academiei Romane. In 1979 Editura Europa din Budapesta publica o traducere in limba maghiara a textului, ce va fi reeditata in_ 1982, la Editura Kriterion din Bucuresti, in acelasi an apare si traducerea in limba germana a cartii. A doua editie a romanului este publicata in 1985.
Mecanismele textului lui Augustin Buzura tin in prima instanta de modalitatile discursive pe a caror osatura se configureaza imaginarul epic. Fetisul limbajului metaforizam, aluziv, jocurile codificarii intr-o gradina baroca a cuvintelor, in care nimic nu este ceea ce pare a fi, structurate fundamental pe ideea labirinturilor si profitand din plin de posibilitatile unui spirit al veacului subsumabil (inca) titulaturii de textualism ii raman straine lui Augustin Buzura Scriitorul prefera discursul explicit. Pentru Augustin Buzura, romanul inseamna posibilitate de cunoastere, iar aceasta se intampla prin disectia si analiza clinica a lumii, in Orgolii eul narativ ataca, in primul rand, asupra limbajului. E o des-coperire si o diagnosticare a acestuia, mai ales in ipostaza sa tradatoare. Orgolii este, mai inainte de orice, o carte a tacerilor si a rostirilor interioare, o carte in care prezentul verbului este suspendat, iar nesfarsitele erori de comunicare duc la ipostaza logosului ca suport al unei "lecturi" improprii a (urnii. Masura in care aceasta "lectura" este voita, constient elaborata, asadar im-pertinenta, ofera dimensiunile dramei universului narativ. Intre adevar si minciuna, intre comunicarea de sine si jocul distorsionant al "politicii limbajului", in text se diferentiaza doua tipuri discursive.
Protagonistul romanului, Ion Cristian, reprezinta ipostaza eroica a fiintei morale, mereu obstructionata de cuvantul tradator. Constiinta puterii limitate, de nu chiar destruc-tive a cuvintelor conduce mereu personajul pe o cale sinuoasa a luptei cu sine, dar si cu verbul. Chirurg si cercetator celebru, destinul sau cuprinde un episod traumatizant: acela al anchetei si detentiei politice. Gestul moral de a fi operat rana de glont a unui conspirator anticomunist devine un cap de acuzare, iar Cristian parcurge etapele dantesti ale anchetarii si prizonieratului. Morala abstracta si valorile absolute sunt dinamitate prin forta bruta a primitivismului. Duelul dintre anchetat si anchetator (Varlaam, figura tipica a tortionarului) se poarta, dincolo de agresiunea fizica, pe coordonatele a doua modalitati de limbaj, configurand doua universuri etice antagonice. Limbajul care instituie este inlocuit aici de limbajul care destituie, iar lumea isi pierde echilibrul. Negarea valorilor si a adevarului instaureaza un regim al alienarii, in care detentia protagonistului si saracia pe care familia sa e silita sa o suporte reprezinta configuratia absurda a unui univers rasturnat, a fiintarii intr-un vis al nefiintei. Agentul perturbator este cuvantul delator, mostra a rostirii pervertite, politizate, instrumenta-lizate.
El desemneaza romanul ca un text al interpretarilor - al unor succesive interpretari ale realitatii, ce tind sa duca la desfiintarea acesteia ca atare. Pervertirea limbajului este resimtita acut de catre Cristian si denuntata, caci singura faptuirea diferentiaza intre realitatile (bune si rele) ale lumii. Unica modalitate de a face sens sta in ignorarea fluviului de vorbe._ Judecata faptica se substituie oricarei alteia. intr-un univers in care cuvintele sunt "devalorizate, imbatranite, golite de sens", in care "aceleasi fraze erau utilizate si de lasi si de curajosi", masura verbului devine insuficienta sau injusta. Perversa rasturnare de valori in lumea cazuta sub istorie, in care eroul devine victima, iar tortionarul se absolva moral prin senina recunoastere a vinovatiei duce, totusi, la moartea fiintei.
Textul pare a solutiona o atare criza prin imagini naturaliste ale decaderii umane. Exemplara din aceasta perspectiva este figura procurorului Rcdman, fostul prieten si delator al chirurgului Cristian, coplesit, tarziu, de un cancer avansat. Medicul gloseaza asupra caracterului acestuia de "planta fara radacini, apta sa traiasca doar atat cat tentaculele vor gasi o alta dispusa sa-l suporte [] Un om care practic a incetat sa existe", care, probabil, "in conditiile normale ar fi putut totusi sa se dezvolte", dar care ramane "un psihic minimalizat, prelucrat, lipsit de mobilitate". Fariseismul fapturii umane sub vremi, pacatul capital al vanitatii si violenta defularii prin minciuna configureaza un imaginar al dramei dezumanizarii, pusa in antiteza cu verticalitatea fiintei pentru care asumarea morala devine un mod de existenta. Orgolii este un roman centrat, construit pe modelul cuceritorului. Ion Cristian e un erou ce se revendica de la o tipologic de esenta romantica, a personajului exceptional, iesit din contingent, suprauman prin insasi umanitatea sa profunda. Etapele devenirii sale configureaza un traseu al cunoasterii - o cunoastere de lume, caci, caracterial, eroul este complet de la primele pagini ale romanului. Episodul social din Paris, in care protagonistul, prins intr-o revolta de strada, incearca gestul lapidarii, contureaza profilul unui om de o profunda esenta morala. Povestea de dragoste cu fascinanta Cristina ipostaziaza o criza a trairii ce complineste destinul personajului.
Figura exaltat romantica a femeii reprezinta un principiu complementar, un dublu feminin al eroului. Intensitatea trairii si violenta suferintei dupa destramarea povestii de dragoste configureaza, dincolo de o schema erotica in decor parizian, un scenariu al privirii in oglinda si al regasirii de sinc-intreg. Sparge-rea unitatii adamice determina o suspendare a fiin|ei deasupra vidului existentei. Forta eroului sta insa, mereu, intr-o fundamentala capacitate de supravietuire. Traindu-si esecul, Cristian patrunde intr-o alta varsta ontologica. Figura feminina tutelara este, de aceasta data. Stela, prezenta oculta, discreta, incarnare a ordinii existentiale si a cosmosului recentrat.
Optiunea nu este intamplatoare. Pentru personajul Cristian, reconfigurarea lumii inseamna recalibrarea ei. Figura feminina nu mai este alterai, ci umbra eului. Relatia nu mai e, asadar, una de complementaritate, ci de identitate. Centrul lumii devine acum profesia si, mai ales, cercetarea un alt model al cunoasterii. Ca si in naratiunea de tip legendar, personajul feminin trece in nefiinta rapus de boala impotriva careia eroul lupta. Relatia de cauzalitate e insa inversata. Episodul tragic nu sta la originea demersului, ci vine ca o forma de pedeapsa, precum in tragedia clasica, pentru vina data de dorinta de a se depasi pe sine si, mai ales, de a depasi Natura. Profilul protagonistului din Orgolii este unul polimorf. Dincolo de ipostaza odiseica (model al cuceritorului si al calatorului), figura alchimistului, pierdut in nesfarsite combinatii ale elementelor, cautator fervent al licorii vindecatoare, configureaza un model al maestrului vrajitor.