Orbitor. aripa stanga - roman autobiografic de Mireea ărtărescu referat





ORBITOR. ARIPA STANGA - Prima parte a unui roman autobiografic de Mireea Cartarescu, aparuta in 1996 la Editura Humanitas si lansata la Uniunea Scriitorilor in data de 14 ian. 1997, cand despre roman au vorbit Laurentiu Ulici, Nicolae Manoleseu si Gabriel Liiceanu. Initial, autorul a anuntat o trilogie, din Orbitor urmand sa mai faca parte Aripa dreapta si Trupul; ulterior, intr-un interviu dai revistei Observator Cultural (nr. 11,2000), el sugereaza ca ar putea ramane doar doua volume, publicate Ia distanta mare in timp unul de celalalt.

Orbitor. Aripa stanga a fost apoteotic receptata la aparitie, devenind foarte curand un stindard spiritual al generatiei '. "Cu noua carte a lui Mircea Cartarescu, scrisa cu o virtuozitate stilistica diabolica - sesiza cu justete Alex. Stefanescu in Romania literara -, incepe poate o noua epoca in literatura romana." Cu prilejul lansarii de la Uniunea Scriitorilor, autorul a vorbit deschis despre "noua paradigma" din romanul romanesc, pe care Orbitor o intrupeaza.

In interviul deja mentionat, din Observator cultural (luat de catre Raluca Alexandrescu), C. precizeaza ca Orbitor reprezinta un inceput de drum, tot asa cum Levantul fusese un drum de sfarsit; pe de alta parte, spune autorul, romanul marcheaza un plan vizionar personal de sinteza, fiindca "Orbitor reia toate temele mele, incearca sa le limpezeasca, sa le sintetizeze, sa le transgreseze. Am vazut, deci, Orbitor, ca pe cartea vietii melc, care sa reflecte toate celelalte carti scrise de mine." Gestatia primului volum a fost completata intr-o surescitare existentiala extrema: "Cand am terminat primul volum, eram atat de epuizat psihic, incat cred ca dac-as mai fi scris numai inca zece pagini, as fi innebunit pur si simplu.

A trebuit sa intrerup pentru doi ani" Romanul, fabulos ca bravura stilistica si compozitionala, reprezinta, ca realizare, o acuta introspectie cosmotica, in registru postmodern: in substanta cartii, ideaticul, fiziologicul, amintirea, visceralul halucinant, visul si realismul empiric se amesteca sincretic, intr-o unitate pe care am putea-o numi "cosmocorporala". Ca intotdeauna, Livius Ciocarlie are, si aici, dreptate; "Un mare depozit de senzatii si o imaginatie halucinant de vie. O mare capacitate de a incorpora totul in cuvinte Si, totusi, in Orbitor exista Idee, si chiar mai mult: Ideea e viziune. Viziune deloc romantica, deloc eminesciana ori, mai exact, eminesciana inversata, fara expansiune in cosmosul rarefiat. Atrasa, submersa, colcaitor, in imagine, senzatie si cuvant. Ea absoarbe «in organismul mintii si-n silogismele fecunditatii, in sperma creierului si-n memoria oaselor [] angelic si demonic, masculin si feminin, napraznicul cosmos, bijuteria insangerata in care traim»". (Trei intr-o galera, 1998, pp. 123, respectiv 127; citatul inclus c luat, desigur, din Orbitor.) Dominanta romanului e telescoparea, anamorfoza infinita a realitatilor iesind unele din altele, asemenea papusilor rusesti. Baza de pornire o constituie viscerele citadine ale Bucurcstiului natal si, in contrapunct, imaginea Fiziologica pe care experienta cotidiana a vietii o imprima in tmpul "vizionar" al autorului. Romanul nu reda idei, nu povesteste fapte, ci realitati psihosomatice, intr-o cavalcada halucinanta de impresii si detalii, toate legate de materialitate, de simturi.

Aceasta e, de altfel, si miza: de a construi o viziune senzoriala, despre felul cum descopera constiinta corporala in formare a unui adolescent bucurestean trupul orasului din jurul sau, trupul stramosilor si al familiei sale si, in final, imensul trup al universului, respirand, si el, nenumarate "viziuni" clepsidrice. "aglomerate".

Un capitol, foarte des citat, reda o "prolo-amintire", despre expeditia dunareana a stramosilor dinspre mama ai autorului, sositi din sudul Dunarii pentru a se stabili in locuri mai prielnice, la nord. Capitolul transforma timpul in viziune senzoriala, poate apocrifa, dar, cu siguranta, "autentica". Spre deosebire de romanul modern, unde materia se decanteaza in idee, devenind horribile dictu - chiar si "structura" dotata cu sens, in Orbitor, autorul incearca, in sens invers (postmodern), o utopie exacerbata: decorticarea identitatii senzoriale a ideii. "In cateva din paginile [cartii] - precizeaza autorul in acelasi interviu din Observator cultural -, cred ca am impins pana la capat incercarea de a-mi intelege situatia in lume, cum ar spune Kafka. intr-unui din textele lui din jurnal, apare un personaj ce porneste in calatorie cu o sanie cu cai. La un moment dat, ajunge la un perete urias si neted, care era, de fapt, osul propriei frunti. Am simtit si eu, uneori, ca ating osul fruntii mele pe dinauntru, si ca nu se poate merge mai departe." Recurgand Ia o expresie nu tocmai academica, dar permisa de licentele teoretice postmodeme, am putea spune ca Orbitor urmareste, printr-o proza sincopata ("Sunt fragmente scurte, risipite peste tot, contra-punctand naratiunea."), geneza subcutanata, subepidermica a ideii: drumul ei visceral, sinuos si eruptiv, catre viziune. Autorul nu "gandeste cu trupul" (cum s-a spus), ci este gandit de propriul sau trup, asa cum universul e gandit de tectonica freatica a placilor din care se alcatuieste.



Consecinta e conceperea cartii -si a actului de a o vizualiza pe hartie - ca pe un "monstru", cu organe adiacente hipertrofiate, ce refuza sa se subsumeze unui centru de coordonare. Cartea - ca orice trup - devine, astfel, o polisemie viscerala, Orbitor incercand sa prezinte, prin simultaneitati vizionare, functionarea plurala a unui organism anarhic, analog ,/calitatii rizomatice" din postmoder-nism. C. numeste aceasta tehnica "viziune embrionara si desemneaza prin ea functionarea unui fiinte care nu si-a atrofiat, in procesul evolutiei si al maturizarii, organele de crestere tranzitorii, ci le-a pastrat ca "vestigii", care continua sa actioneze necoordonat, si relativ anarhic, sfidand regula darwiniana moderna a economiei adaptative la mediu.

"Cea mai tipica [din acest punct de vedere] - sustine autorul in interviul mentionat - este Levantul, care se prezinta ca o fiinta care isi pastreaza branhiile, coarda dorsala si toate celelalte organe atavice."

Orbitor reia modelul simultaneitatilor biologice translate in viziuni si prezinta, prin sincretisme extatice, nu un "plan', o "actiune", un "sens", ci "conglomerate de gandire": grohotisuri epice tectonice, aflate in dezacord cu linia dreapta a suprafetelor de beton moderne, lata, spre exemplificare, pragul senzorial al unei asemenea imersiuni:

"Organul de perceput frica nu avea forma limpede, ca o papila gustativa sau ca un glob ocular, caci era permanent devorat de ceea ce percepea. Organul fricii innebunea in fiecare clipa de frica, se chircea si se zvarcolea in lichidul coroziv, in acizii neiertatori ai fricii. Tanarul care cobora nu mai stia de mult cine este, nici spre ce zona a lumii se-ndreapta, dar vedea frica, o vedea largindu-sc tot mai mult, devenind un peisaj fabulos, pictat cu nuantele groazei, cu disperare, cu neliniste, cu angoasa, cu teroare, cu panica Erau munti de tresariri si orase de incremenire si arbori de sudoare-nghetata. Monumente ale groazei dominau piete largi si cetease. Sculpturi in adrenalina, verzui-fosforescente, inchipuiau siluiri cumplite, sfar-tecari si rezectii, escorieri, ablatii, zdrobiri" E treu sa stabilesti o lege, dar, facand un inventar sumar al pragurilor vizionare din roman, se jale ajunge la concluzia unor recurente, trucat, de fiecare data, dizolvarea materiei in 'iune - ca in citatul reprodus ~ marcheaza o acere de la masculinitate la feminitate, o. imersiunc in feminitatea devoranta a universului. Cu teama de a simplifica intr-un sens "modem" lucrurile, am putea spune - cu un vag fior psihanalitic - ca Orbilor exorcizeaza o fascinatie maladiva pentru energia feminina originara, necontrolata a universului, viziunea din roman jucand rolul de anima, de arhetip feminin al unei logodne fragile cu animus, componenta masculina (in sensul lui Jung). Revenind la suprafata: intrucat geologia introspectiva porneste din Bucuresti, rezulta ca deconstructia vizionara a unui oras e prima dintre conditiile sale. Roman in mod esential citadin, Orbitor deschide cu adevarat un drum regal al noii proze romanesti postmoderne, unde C. nici nu mai e atat de singur, fiind urmat, la scurt timp, de Exuviile Simonei Popescu.












Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu











Scriitori romani